Okay, toată lumea a văzut Avatar, chiar şi eu. Şi da, recunosc că nu am mers la niciun Bucureşti la IMAX... sau la vreun alt fel de cinema 3D. L-am văzut acasă, în confortul casei mele, sub plapuma mea, la monitorul meu de 21 şi ceva de inch, cu punga mea de floricele, făcute la cuptorul meu cu microunde.
Dezamăgirea nu a fost totală, iar asta pentru că nu am sperat nimic de la filmul ăsta din prima clipă când am vâzut posterul cu aia mari, albaştrii şi ecologişti. Visul oricărui ONG strangâtor de gunoaie. Nu m-aş mira ca în următoarea perioadă, chiar să apară diferite asociaţii verzi, care să devină... albastre şi să îşi schimbe toate numele din Panfotul Verde în Pandora. Să adopte personajele din film drept mascote pentru cauza lor nobilă. Ceea ce nu m-ar deranja, cel mult aş zâmbi la ideea cu previzibilitatea din marketing şi advertising.
Cu toate astea, filmul e prostuţ. Da, pe undeva pe acolo, ar avea el o idee simpatică, însă nimic nou sub soare. Poate doar nişte efecte speciale în care au intrat mai mulţi bani ca în Titanic.
Bun, cum văd eu treburile... Avatar, ca să mă exprim aşa, categoric nu se ridică la pretenţiile pe care le are. Până la urmă pot să înţeleg şi publicitatea excesivă. Oricine ar cheltui o mică avere pe o realizare personală ar vrea să dea de veste lumii întregi.
Vina nu e a lui James Cameron. Vina e a oilor.
Ca o oiţă destoinică, văzui şi eu filmul acu ceva vreme. Bineînţeles că m-am felicitat că l-am văzut acasă de pe torente. Finalul apoteotic, cu mama natură câştigând îmi aduce aminte perfect de finalul Răzbelului Stelelor, partea a treia, varianta veche:)
RăspundețiȘtergereMăcar Star Warsu a avut farmecul lui... acum... nimic nou sub soare...
RăspundețiȘtergere