Pictori vs. Photoshopari

E aproape infricoşător cât de repede evoluează lumea. Duse sunt vremurile când Picasso sau Dali făceau senzaţie... asta ca să nu mai vorbim despre predecesorii lor ceva mai clasici: Gaugain, Van Gogh şi gaşca. Fireşte, din punctul unora de vedere (şi al meu) clasicul nu va muri niciodată. Cu toate astea, în zilele noastre, pictura în ulei nu se mai vinde. Şi nu, nu mă refer la acele tablouri extra faimoase ce se vând pe la casa Christie cu milioane de dolari. Neh, eu mă refer la tinerii pictori din ziua de astăzi. Cei ce încă mai cred (în zadar) că talentul lor le-ar putea ţine de foame.

De ce? Pentru că acum există Photoshop-ul. Acum există digitalul. Acum există comercialul. Dacă ştii să foloseşti suficient de bine un program de editare, cu siguranţă poţi trece drept un tip cu mult talent la desen. E mai mult decât uşor să foloseşti anumite pattern-uri, să le suprapui, să adaugi nişte (s)umbre, două trei culori de la sine putere şi voila: ,,art" is made.

Corect, corect, mai există şi oameni care lucrează cu tablete grafice. Cu ăia n-am nimic. Eu am ce am cu cei ce-şi asumă statutul de artist deşi ei nu au desenat nimic de mână în viaţa lor. Şi uite că, aşa cum sunt ei: cel mai probabil lipsiţi de talent, reuşesc să impresioneze, să treacă drept creatori.

Din punctul meu de vedere, arta înseamnă mult mai mult decât un program de editare precum Photoshop-ul sau Corel Draw-ul. Arta presupune tuşe aplicate manual, presupune amestec de culori, presupune nopţi nedormite, acuarelă pe nas...

Şi culmea... aceste cuvinte vin din partea unui om căruia îi place să photoşopeze, să se joace, să editeze şi să spânzure. Diferenţa e că eu, niciodată nu am considerat că ceea ce fac e artă. Ceea ce fac e o pasiune, mai mult sau mai puţin reuşită. Ca şi fotografia, de altfel. Nu intenţionez să vând. Nu intenţionez să comercializez. O fac pentru că îmi place şi pentru că atunci când termin măzgălitura, zâmbesc.