joi, 21 aprilie 2011

Ora sincerităţii

Se zice că în săptămâna mare ar cam trebui să te speli de păcate, să fii sincer... Ei, eu recunosc că nu am fost niciodată excesiv de religioasă... în sensul că nu, nu merg duminica la biserică şi nu ştiu nicio altă rugăciune în afară de Tatăl Nostru (şi ăleia îi mai inventez lyrics câteodată). Da, a fost o vreme, pe la începutul anilor 90, când eram kinder la bunica în curte şi eram pur şi simplu pasionată de tot ce înseamnă spovedanie, slujbă de vineri (că era mai scurtă...), iar modelul meu în viaţă era preotul satului (asta până a comis aroganţa de a se simţi bine cu nevasta unui consătean, consăteanul a chemat televiziunea, televiziunea l-a filmat pe idolul meu în timp ce se ascundea în recamier, eu l-am văzut la tv, şi uite-aşa a început să îmi placă melodia Losing my religion). 

Fireşte, lumea mea a fost atunci, pur şi simplu devastată, pentru că, odată cu intrarea în păcat al preotului meu fave, mi-am pierdut orice urmă de simţ al crucii. Glumesc. Pur şi simplu am crescut, am dat de MTV, de canalele cu difuzare after midnight, şi asta a fost. Glumesc din nou... am dat doar de MTV, pentru că aveam oră de culcare, deci... mai uită-te, Iulia la pornache dacă poţi. 

În timp am dat de gustul chefurilor cu iz rock, de dragul gecilor de motor şi al bocancilor graşi cu metal în vârf. Fireşte, până şi asta mi s-a atenuat în timp. Toate lucrurile materiale dispar. Opţiunile se schimbă, gusturile se schimbă. Fiecare om care trece prin viaţa noastră ne schimbă într-o oarecare măsură. Fie că ne insuflă dragostea pentru un anumit actor, o anumită trupă, sau pur şi simplu ne învaţă cum să ne lustruim încălţămintea mai cu spor. Ca să parafrazez o celebră reclamă, suntem suma tuturor lucrurilor ce ni se întâmplă. Fie ele frumoase ori nu... 

Şi, dacă e vorba de sinceritate şi de ora sincerităţii, mie mereu mi-a fost frică de schimbare. Şi nu aia de o aleg eu... ci aia care se întâmplă independent de voinţa mea, ori aia de vine ca o vulpe hoaţă şi nici nu realizezi când te transformă în cu totul alt om... un om pe care nu îl placi, ... de cele mai multe ori un om sterp, robotic, fără o dorinţă prea mare de a evolua. E şi ăsta un exemplu, până la urmă... 

Treaba cu schimbările e că, dacă se întâmplă, ele se întâmplă să aibă un fundal, care, de multe ori nu e musai compatibil cu schimbările în sine. 

O singură stare de fapt va rămâne mereu neschimbată. Tu. Eşti bine întipărită în fiinţa mea...  Faci parte din mine. Eşti acolo, în orice celulă a mea... Atunci când respir, respiri odată cu mine. Sincron.


11 comentarii:

  1. "Sa nu faci ce face popa, sa faci ce zice popa" :)) Acum, de cele mai multe ori nici asta nu se mai aplica :D

    Frumos sincron :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Alexandra,
    Categoric nu se aplică... e vorba de puterea exemplului aici. :)

    Uhm, da... un sincron etern, dacă îmi permiţi.

    RăspundețiȘtergere
  3. Frumos așternută în cuvinte ora asta a sincerității :D
    Cât despre preoți, mi-am pierdut orice urmă de încredere în ei.

    RăspundețiȘtergere
  4. madMe,
    Multumesc.

    Cat despre preoti... si eu, si eu.

    RăspundețiȘtergere
  5. In vremuri pline de neprevazut, singura constanta ramane dragostea... Macar atat si tot e ceva! Foarte frumos articolul. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Nice,
    Asta e tot, să știi :) Nimic altceva nu mai contează... Restul e zgomot de fond.

    RăspundețiȘtergere
  7. L-ai iertat pe preot pana la urma? Te-ai impacat cu el?

    RăspundețiȘtergere
  8. Caci, intr-un final va trebui sa te impaci cu el...

    RăspundețiȘtergere
  9. David,
    Never:)) Mi-a zdruncinat lumea :))

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!