vineri, 22 aprilie 2011

De ce nu mă impresionează copiii

Ştiu că e post (sau, nu mai e?) şi mai ştiu şi c-o să fiu condamnată pentru o lipsă acută de corason, dar, pe mine nu mă coafează chestiile care altora le fac frezele vâlvoi. 

Ca de exemplu... toată lumea, atunci când vede câte-un copil începe să schiaune şi să facă frumos, să mimeze feţe tâmpite şi strâmbăcioase. De ce? Adică, okay, înşeleg dacă e al tău... Înţeleg chiar şi dacă e al soră-tii... Dar, de ce să te miri atât când vezi un copil, aşa, unul de pe stradă? Ca ce chestie? Doar pentru că are 40 cm. lungime, fălci, doi dinţi şi 8-9 kg. de bucată?

Eu zic aşa că e una să îţi iubeşti copilul tău şi una să pretinzi că eşti veşnicul iubitor al tuturor ăstora mici de pe faţa pământului. Părerea mea e că asta e făţărnicie curată, pentru că, aceaşi child-loverşi puşi în situaţia de a da un ban pentru într-ajutorarea copiilor muritori de foame de prin Africa, ar strâmba din nas cum că n-au. Fireşte, or fi şi excepţii, dar, prea puţine ca să evit eu să scriu despre asta. 

Revenind la copiii drăgălaşi, lipsiţi de păcat, vină şi răutate... Haideţi să vă arăt ceva. 


Ei, îl vedeţi cât de drăgălaş e? Nu-i aşa că vă vine să-l trageţi de fălcuţe? Ei bine, el e Hitler. Şi da, e drăgălaş.
Get my point? 

Nu vreau să deschid o isterie potrivit căreia toţi copiii sunt produsul Diavolului, sau că ar trebui aruncaţi la râpă, pentru că, în definitiv, nu ai de unde şti ce naţie va fi când va creşte. Dar, clar nu pricep isteria cealaltă  ce se iscă în jurul unui nou născut, sau a unui mai vechi născut. Şi nu, nu sunt nici adepta teoriei potrivit căreia copilul trebuie pupat doar atunci când doarme, dar nici scărpinatul constant între coarne nu-i face bine. Mai ales dacă nu-i al tău. 

Ca să elimin orice dubiu, nu, nu bat copiii, nu mă port urât cu ei. Îi ignor pe cei răzgâiaţi, şi poate chiar dau o ciocolată celor ce dovedesc că merită. Cu toate astea, eu nu mi-i doresc. Şiii, nici n-o să mă vedeţi că vă pupăcesc copiii, în caz că are cineva unul de expus ca la muzeu.

29 de comentarii:

  1. eu iubesc copii. am facut terapie, am facut terapie cu autisti sau cu sindrom down, dar acum dupa toatea astea spun doar ca nu ii pot iubi pe toti si ca pe unii chiar ii critic...mai ales cand vine vb de parintii lor!
    pe tine te inteleg perfect!

    RăspundețiȘtergere
  2. Bravo, Iulia! Suntem două. :D
    Îmi aminteşti de un capitol din "Mătuşa Julia şi condeierul"...

    RăspundețiȘtergere
  3. Sarbatori cu bine, alaturi de cei dragi!
    http://damafaracamelii.blogspot.com/2011/04/paste-fericit.html

    RăspundețiȘtergere
  4. Exemplul cu Hitler nu este corect ales, tocmai pentru ca nu lasa loc nici macar unei umbre de impartialitate.

    Iti trimitem lumina unui gand! Paste fericit!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce-mi plac copiii.
    Astia din jur sunt fenomenali si de multe ori se pare ca doar eu le inteleg limbajul,cei mai departati imi plac eorm,cand se enerveaza.De ce se enerveaza?Pt ca ii enervez eu.

    RăspundețiȘtergere
  6. Off, Iulia, ai atins un subiect extrem de delicat, copiii razgaiati, am eu unul care locuieste chiar in apartementul de deasupra, un baiatel blondut, aparent inofensiv, care urla, tipa, plange, tropaie, chiuie,bocane, cat e ziua de lunga. Iar cosmarul dureaza deja de cca 6-7 ani. Nu stiu de unde are atata energie... Nu, este mai mult decat evident ca pe el nu am cum sa-l indragesc... Nici macar simpatic nu-mi este...

    RăspundețiȘtergere
  7. =)) Eşti fenomenală! Culmea e că te înţeleg perfect. Nici eu nu mă dădeam în vânt după cei mici până să am propriul meu copil. De când am fetiţa, ceva s-a schimbat. Nu pot să spun că leşin la vederea unui prunc dolofan, dar am descoperit că sunt atraşi de mine şi reuşesc să mă înţeleg foarte bine cu ei.
    Poate datorită faptului că le vorbesc corect şi îi tratez ca pe cei mari, în loc să mă schimonosesc la ei în toate felurile.

    RăspundețiȘtergere
  8. Copii la fel ca adultii sunt aceleasi mintii criminale care sunt in continua dezvoltare ....cu cat cresti cu atat dezvolti la scara mai mare. cand esti mic faci zile fripte familiei (cu excepti) cand cresti e diferit ,esti un drac deghizat in om .Imi cer scuze ptr religie dar biserica e doar locu un merg doar falsi credinciosi! Si stiu realitatea este cruda!!! Hristos a Inviat!

    RăspundețiȘtergere
  9. Nici eu nu înțeleg manifestările unora față de orice copil care trece pe stradă. Nici nu îl cunosc, nu l-au văzut niciodată da' se apucă să se scălămbăie la el...

    RăspundețiȘtergere
  10. Pe bune ca aia e fotografia lui Hitler??...sau ai zzis asa.....de fapt cand sunt mici toti sunt dragalasi dupa......devin mici Hitleri:))

    RăspundețiȘtergere
  11. Exista si multa fatarnicie la multe persoane atunci cand sunt in jurul copiilor. Acum cred totusi ca judeci prea aspru, exemplul pozei liu Hitler fiind argumentul meu. Nu toti copiii sunt dragalasi si nu toti merita atentia ta sau a mea. Eu habar nu am cum sa ma port cu copiii, dar am un mare noroc pentru ca am 2 verisoare cu 20 de ani mai mici ca mine si iti spun ca imi sunt extrem de dragi. Cand le vad parca imi lumineaza ziua.

    RăspundețiȘtergere
  12. Din experienta proprie iti spun ca de cele mai multe ori imi vine sa o iau la fuga atunci cand vad un copil, saaaau, varianta B: imi vine sa pocnesc parintii care nu vad ca "scumpicul" devasteaza tot in jurul lui; si asta in urlete de indian talpa-iute! Macar sa-i puna naibii dop ca sa taca! Acasa poa' sa-l scoata si sa urle intre 4 pereti cat o vrea, cu conditia ca peretii sa fie antifonati!

    RăspundețiȘtergere
  13. Vai, Iulia, ce-mi lipseau postările tale :D
    Da, recunosc, am fost o leneșă. N-am citit nimic pe blogul tău de atâââta vreme.
    uneori îmi plac copiii. Adică să-i văd pe stradă. Dar nu toți și nu mereu :D Am o verișoară de 5 ani pe care o cert mereu. nu pot să o sufăr, fie ea mica si cu doi dinti in strungăreața :))
    Deci da :D Nu ma gandeam ca vei pupăci copii oricum :))

    RăspundețiȘtergere
  14. Monica,
    Păi, oricât m-aş purta eu ca un extraterestru, am dreptatea mea :D

    RăspundețiȘtergere
  15. Ada,
    Treci mai des, ca să nu-ţi mai lipsească :D

    RăspundețiȘtergere
  16. Alexiuss,
    Un ţarc. Legaţi fedeleş de câte-un stâlp.

    RăspundețiȘtergere
  17. lucian fotograf,
    Pe bune că el e. Google it, să te convingi. In the flesh and in the zwastika!

    RăspundețiȘtergere
  18. madMe,
    Mă gândesc ce părere au boracii mici când văd câte unul că face feţe de tâmpit la el...

    RăspundețiȘtergere
  19. Bogdan,
    Adevărat a... înviat. Dar, hai să nu fim totuşi aşa drastici...

    RăspundețiȘtergere
  20. Dara,
    Păi da, aşa cum spunea cineva pe aici, vina că unii copii sunt de comă e că au nişte adulţi de toată jena pe lângă ei...

    RăspundețiȘtergere
  21. Nice,
    Am şi eu de-ăştia prin preajmă, pe care probabil i-aş trimite direct la Talpa Iadului, să se înveţe minte.

    RăspundețiȘtergere
  22. Ha ha Tareeee. Cu ocazia asta recunosc si eu ca sunt la fel. Nu ma atrag, impresioneaza deloc copii. Ma simt prost facand fete si zbarcindu-ma la ei si mai ridic cate o spranceana la cei care o fac (mai ales exagerat sau fortat).

    Si imi place uneori sa ii numesc "paraziti".

    RăspundețiȘtergere
  23. Nu pot sa spun ca imi plac copiii in general. Imi plac exact asa cum imi plac si oamenii: selectiv.
    Am o nepoata si as face orice pentru ea. Nu exagerez - orice- pentru binele ei, desigur

    Imi doresc un copil - daca va fi al meu sau il voi infia sau amanadoua.......Dumnezeu cu mila. O sa -mi spuna timpul

    Nu ma gugulesc cand vad copii pe strada, nu ranjesc tembel cand ma intalnesc cu prietenele care imping caruciorul, nu stau cu privirea belita melancolic dupa copiii din parc.

    Dar cand am vazut copii amarati ca vai de capul loc in marile metropole, cand vad prunci infasurati in carpe luati la cersit pe strazi , ma revolt si mi-e sila de lumea in care traiesc. Si e singura situatie in care credinta mea (puternica de altfel) e zdruncinata oarecum.....si imaginile respective mi-au ramas in minte si nu le pot inlocui cu altele mai frumoase........

    RăspundețiȘtergere
  24. Aha! In mare masura, gandim la fel. :) Nici mie nu-mi plac scalambaielile de tot felul, la copii sau la animale (n-ati vazut prin parc vreo babuta care isi pupa catelul in bot si-i vorbeste cu buzele tuguiate si glasul pitigaiat?! Mi se pare cel putin la fel de penibil), nici nu lesin dupa copii. Nu suport copiii razgaiati si mai ales galagiosi (poate pentru ca eu am fost un copil enervant de cuminte), desi realizez ca nu sunt ei de vina, ci parintii lor, cum zici si tu. Am in familie persoane (persoane importante, nu spui cine :p) care intra in vorba cu orice copil, oriunde (pe strada, in parc, la magazin, nu conteaza), faze la care ma uit siderata. Si mai siderati sunt ei cand observa ca ii privesc de parca le lipseste o doaga: probabil ma considera o anomalie a naturii (feminine) ca nu ma isterizez la vederea oricarui tanc. Eu n-am copii inca, dar imi doresc. Ramane de vazut daca o sa-mi schimb cumva parerea atunci. Desi sunt 99% sigura ca nici pe al meu n-o sa-l pup in fund toata ziua, ca nu vreau sa-l fac un razgaiat si sa nu ne mai intelegem de niciun fel. Ca sa il educi corect, cred eu, e nevoie mai intai sa gandesti si sa actionezi rational. Or, daca il rasfeti orice ar face fiindca nu te poti abtine ("manca-l-ar mama. Si ce daca il alintam? Doar e al nostru. Cine altcineva sa-l alinte?"), va deveni un santajist, iar parintii & Co vor fi "victimele" lui. Cel putin la teorie ma pricep, cu practica oi vedea eu cum stau lucrurile cand va fi cazul :))

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!