marți, 12 aprilie 2011

Complimente

Nu știu cum sunt alții, dar mie nu îmi plac complimentele. Credeți-mă dusă cu biscuitele pe canalizare (cel mai probabil că nu ați da greș) dar nu pot să le înghit. Nu, nu am nimic cu acele complimente adresate celor din jurul meu și nici cu acele complimente ce vizează intelectul (fie și al meu). Eu am ce am cu acelea ce îmi sunt adresate mie și se referă strict la aspectul meu fizic.

A nu fi înțeleasă greșit... Știu că nu arăt chiar rău și mai știu că și lumea știe asta, dar, mă calcă de-a dreptul pe nervi atunci când mi se spune: vai ce frumos te-am îmbrăcat azi, vai ce mărgele, ce machiaj, ce rochiță, ce bluziță, ce bine se mulează, ce bine se așează, se potrivește cu ochii tăi. Get a life!

Da, sunt conștientă de faptul că a primi un compliment ce-ți vizează fizicul e o chestie frumoasă, dar, eu nu o suport. E cam pe aceași lungime de undă cu faza aia... mă machiez, iar unul stă și se holbează până-mi bag eu pensulița de la mascara în ochi. Și știu că nu e nimic în neregulă cu cei ce fac complimente (mă rog, e și aici de discutat) și că eu sunt aia cu stolul de păsări bine cuibărite sub calota craniană, dar... dar... dar...

Și nu, nu sunt curioasă să mi se facă o analiză psihologică, să mi se dea sfaturi, prescripții de medicamente ori colecția primăvară-vară la cămășile de forță... pentru că sunt perfectly sane. Singura mea problemă e că nu știu cum să reacționez în fața unor complimente spuse de oamenii cu care nu am cine-știe-ce tangențe.

Cu toate astea, mereu am iubit momentele în care tu îmi spuneai că sunt frumoasă. Tu ești tu...sinonimă cu tot,  iar faptul că tu îmi spuneai că sunt frumoasă ori că îmi stă bine cu un ...puf de păr, mă făcea nu numai cea mai frumoasă femeie ci și cea mai fericită.


11 comentarii:

  1. Am avut intotdeauna reticenta fata de complimentele fizice...Nu imi plac, nu stiu sa ma descurc cu ele...dar si eu cred ca venind din partea Lui sau a Ei, dupa caz, reprezinta cea mai mare fericire:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Laura,
    Ai zis-o mai bine decat mine :)

    RăspundețiȘtergere
  3. ...si parca ai scris despre mine...:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Monica,
    :) se pare ca nu sunt the only freak in the house.

    RăspundețiȘtergere
  5. Cineva mi-a spus odată că femeile ar trebui să înveţe să accepte un compliment. Evident, şi eu mă număram printre cele ce nu ştiau cum să reacţioneze în faţa unor astfel de cuvinte. Asta se petrecea în precambrian, aşa că între timp, am învăţat să fac diferenţă între complimentele sincere (primite din partea cuiva drag, spre exemplu) şi linguşelile venite din partea celor care n-au ce face... mă rog... ce discuta.

    Aşa că stai liniştită, nu ai nici o problemă din punctul acesta de vedere. Aceasta este o constatare.

    RăspundețiȘtergere
  6. Dara,
    Păi, sincere... nesincere... uneori prefer să nu le aud. Mai ales dacă nu vin din partea acelui cineva :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Mai incape macar un cavant in enumerare: "implinita".

    RăspundețiȘtergere
  8. Iulia, in astfel de cazuri un simplu "Multumesc" este deajuns :P

    RăspundețiȘtergere
  9. Blogul tau arata foarte bine astazi, cu noul look!
    Si tu la fel :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Complimentele?Taram necunoscut mie. Bun. zic multumesc, cateodata zic chia "multumesc din suflet",da cand vine voba despe "ce ochii fumosi ai" sau "vaaaiii,ia sa vad de apoape,ce ochi ai" si aspund ca orice om normal aflat in situaita mea "multumesc,dar daca imi spui si ce culoare au" incepe nebunia. Oamenii, multi dintr ei,nu cred ca foarte rar stiu ce culoare au ochii mei.Se schimba in functie de hainele,pe care le port,de soare,de ploaie.
    Asa ca prefer fara complimente.Si daca nici persoana aceea,ce m-ar putea bucura cu un compliment,nu intelege si-i explic deja de mult prea multe ori,prefer fara.

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!