miercuri, 1 decembrie 2010

Dreamland

Nu ştiu cum e pentru voi treaba cu 3D-ul, dar pentru mine totul e foarte clar. E ca şi cum ai fi într-un continuu vis. Treaba asta mă face să-mi amintesc de confesiunile unui amic de acum câţiva ani, tipul pasionat până în pânzele albe de jocuri. Fireşte, pe vremea aia nici nu se punea problema de jocuri 3D, însă, chiar şi cele existente reuşeau să te facă să-ţi pierzi nopţile şi să nu-ţi mai pese de absolut nimic în afara acelui joc. Ei, cam aşa a păţit şi amicul meu. Îmi povestea uimit cum nu mai reuşea să mai viseze nimic altceva decât jocul pe care îl juca.
Şi când zic visat, chiar mă refer la vise propriu-zise din timpul nopţii. Ba chiar, amicul meu adăuga şi faptul că începuse să aibă auzul mult mai fin decât îl avusese până în acel moment, de cele mai multe ori având senzaţia că viaţa lui e un fel de continuare a jocului pe care îl juca.

Ei, gândiţi-vă ca toate lucrurile astea i se întâmplau în condiţiile în care nu exista noţiunea de 3D. Acum există! Mulţumită celor de la AMD! De ce zic asta? Pentru că, mai nou, cei de la AMD au lansat pe piaţa seria de plăci grafice AMD RADEON 6000. Imaginaţi-vă ce ar putea să facă un astfel de joc imaginaţiei, dacă simplul joc clasic îi crea prietenului meu distorsiuni de realitate?

Un adevărat festin pentru iubitorii jocurilor dar şi a vizionării filmelor în format 3D. Acum, sincer, eu nu am avut ocazia până acest moment să-mi dau singurică cu părerea, în cunoştinţă de cauză despre acest tip de plăci grafice de la AMD, dar, dintr-o simplă privire a situaţiei, îmi imaginez că ăsta este un nou pas în evoluţia tehnologiei şi că aşa minune nu se întâmplă decât la 100 ani. Putem foarte uşor să comparăm asta cu invenţiile lui Edison, în cazul în care îmi este permisă comparaţia.

Pentru Superblog 2010, etapa 33, AMD,
Iulia Mihai

Un comentariu:

  1. Dacă spui tu, așa trebuie să fie!
    Nu pricep chestiile astea, nicicum..
    O fi din cauza petrecerii?

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!