luni, 20 decembrie 2010

Ţine-ţi prietenii aproape, iar duşmanii şi mai aproape

The Chesire Cat
Bună zicală. 
...Utilă, ca să zic aşa... Cel puţin pentru cine are ipocrizia necesară să poată face asta. Vă zic sincer că eu nu aş putea niciodată. Nu să-mi ţin prietenii aproape... ci să-mi ţin duşmanii şi mai aproape. 

Şi la prieteni ar fi o clauza, pentru că ei ar trebui să rămână doar dacă vor, nu trebuiesc ţinuţi cu forţa, nu trebuiesc milogiţi să rămână. Pur şi simplu e pe sistemul: take it or leave it. Iar dacă opţiunea este să ,,leave it", du-te cu Dumnezeu... eu nu mai am ce să zic, case is closed, pentru că prieteniile ori sunt, ori nu mai sunt. Şi uite cum îmi amintesc eu de perversa de pe Târgu Ocna... cu ori suntem golani, ori nu mai suntem. Şi nu, n-are legătură; mă amuzam puţin.

Cât despre duşmanii care trebuiesc ţinuţi la ceva centimetri mai aproape de piele, cam ca maieul, aşa... pot să zic că îi admir din tot sufletul pe cei ce pot să facă aşa ceva... cei ce deţin acea doză vitală de ipocrizie ce îi ajută să linguşească duşmanu' până acesta se înmoaie suficient pentru ca iataganul să-i intre mai cu spor în spate. Iar dacă duşmanu' e gură mare, dar suflet bun, aşa ca mine, clar, sorţii de izbândă sunt mari, pentru că el chiar te va crede pe cuvânt când îl vei linguşi. Va crede când îi vei spune că ai îngropat securea războiului. Ce nu va şti el, este anume unde ai îngropat-o tu... pentru că, atunci când îi va fi probabil lumea mai dragă, o va descoperi bine îngropată în jugulara lui. 
Cum am zis... admir oamenii cu o aşa tărie de caracter... şi sunt cât se poate de sinceră, chiar dacă nu am puterea empatizării. Ei sunt cei ce vor moşteni pământul! Vulpismul e o adevărată calitate în zilele noastre... 

Despre mine, ce să zic, cine mă cunoaşte suficient, ştie că la mine treburile sunt cam aşa: ce-i în guşă, şi-n căpuşă. Oricât de tare mi-ar dăuna lipsa de şmechereală, când vine vorba de situaţiile de genul ăsta, pur şi simplu nu pot să devin brusc ipocrită, să zâmbesc linguşitor şi să pup în ms-dos, doar de dragul de-a deschide nişte porţi ce nu se deschid decât cu un cod secret ce se activează doar dacă buzele vor atinge fesele celui vizat. 

Nu, dacă nu te suport, o vei şti... Şi dacă te suport, ba chiar te mai şi plac, ai să o ştii şi pe asta (ce-i drept, cu moderaţie, uneori fiind nevoit să ghiceşti printre rânduri, dar... cine-i deştept, se prinde!).
Există şi o categorie super favorizată, formată din familie, persoana pe care o iubesc şi unu-doi prieteni, în prezenţa cărora nu mă voi sfii niciodată să arăt că sunt cât se poate de ,,acolo", însă, cum persoanele sunt numărabile pe vreo câteva degete, nu e mare şansă să fiu văzută prea des în starea mea ,,iubăreaţă".
De ce? Pentru că celor ce le arăt că-i iubesc, chiar le arăt adevărul... şi pentru că nu-mi pot ţine duşmanii şi mai aproape decât prietenii. Oricât de sănătos ar fi asta să fac asta!

Prefer oricând un cuţit venit din faţă, decât o mişcare mişelească şi meschină (cam mulţi de m, nu?).
Nu mă placi? Spune! Nu se va prăbuşi statuia libertăţii doar pentru că nu mă placi tu pe mine! Şi, categoric nu te voi fugări prin centrul oraşului din cauza asta. Însă te voi ignora cu cea mai mare graţie. Dar, dacă voi fi întrebată ceva despre tine, clar nu mă voi  feri să-mi zic părerea (în mod cât se poate de elegant, fireşte). 

...Chiar dacă de linguşirea ta ar depinde un mare bine, tot nu am să o fac! Mă iubesc mult prea mult pentru a face asta! In the end, te naşti singur... şi ghici cum mori? Da, da... Ai ghicit. Singur! În consecinţă, de preferat e să te respecţi în primul rând pe tine, că sigur va veni şi respectul din partea celorlalţi... Chiar dacă nu imediat, dar, în timp se sedimentează ceva-ceva acolo.


14 comentarii:

  1. Uf, nu stiu cine te-a suparat asa rau, insa modul tau de a gandi mi se potriveste ca o manusa. Prefer oricand sa mi se spuna in fata daca am "pacatuit" decat sa fiu injunghiata pe la spate.
    Nu suport lingusitorii si niciodata n-as putea sa-i zambesc mieros unui... neprieten.

    "Ei vor mosteni pamantul..." probabil ai dreptate. Si cand ma gandesc ca eu imi invat fetita sa nu minta si sa nu-i "perie" pe cei de langa ea.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dara,
    Persoane care să-ţi poarte sâmbetele se găsesc mereu. Nu e musai să fie vorba acum despre cineva anume.
    Păi, bine îţi înveţi fetiţa. Un om suferind de vulpism în minus. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu te inteleg perfect si in acelasi timp te apreciez!

    EU sunt genul care spun direct ce gandesc si nu mi pasa mie ce crede x sau y despre ce gandesc eu. Mi se rupe! Nu am nevoie de oameni care sunt prezenti in viata mea, doar de dragul de a fi, sau doar cand au nevoie...in rest "Monica o mai fi pe Terra!?"

    RăspundețiȘtergere
  4. Monica,
    Păi, bravo ţie! :) Cine are nevoie de lingăi stabbers până la urmă?
    Presupun că te refereai la Terra ca şi planetă, nu? Nu la friend-blogger Terra, eh? :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Cel mai aproape de "vulpism" am fost o singura data in viata mea, si atunci am ajuns cu dusmanul in pat. Asta a fost singurul mod in care m-am gandit ca se poate anihila un dusman. :-??
    Eu si Mata Hari! :P
    Well, it worked!
    Asta nu inseamna ca merge de fiecare data sau ca e bine asa!

    RăspundețiȘtergere
  6. Alexiuss,
    At least it was fun, nu? :)) Există metode şi metode...
    Oricum ce ai făcut tu a fost strict pentru a calma un conflict şi nu pentru a-l prinde cu garda jos... Pun pariu :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Absolut! Partea prosta e ca a inceput sa ne placa dupa aia :))

    RăspundețiȘtergere
  8. Alexiuss,
    Asta nu e parte proastă :)) E o parte excelentă chiar! Mai ales dacă a fost în scop ,,terapeutic" :))

    RăspundețiȘtergere
  9. In mare sunt de acord cu tine, dar proverbul cu pricina se vrea o strategie in primul rând pentru politicieni, iar ideea de baza e ca, daca iti tii aproape dusmanii, ii poti supraveghea mai usor. Nu neaparat ca trebuie pupat cineva in fund, dar le ai miscarile sub observatie.
    Pe de alta parte, am citit o treaba foarte interesanta intr-o carte numita "Secolul lagarelor". Zicea cam asa: "cine are impresia ca nu poate sa ucida...inseamna ca nu i-a fost suficient de foame". Si era vorba, vezi bine, de omor. Nu de pupat in fund....

    RăspundețiȘtergere
  10. Dragos FRD,
    Păi ştiu de unde se trage, dar e aplicabil cam tot timpul şi peste tot. Apoi, pupatul în fund e doar etapa premergătoare altor etape :)

    RăspundețiȘtergere
  11. Pai cred ca ai mare dreptate sa nu poti sa-si tii dusmanii aproape. Eu as vrea sa nu-i vad deloc, dar sa-i mai si lingusesc. Si chiar incerc sa-i vad cat mai rar posibil Pentru ca sunt foarte directa si le-as spune imediat si de vreo cateva ori pe zi cam ce gandesc despre ei. Este bine pentru ambele parti sa nu ne intalnim, iar cand o facem, sa ne evitam. Adica pe trotuare diferite.
    Da draga mea..., iar in moarte.., nu numai ca esti singur, dar ai o vesnicie inainte sa te gandesti la asta :)) Ca sa incheiem in zambet.

    RăspundețiȘtergere
  12. QED,
    :)) Normal, doar eşti balanţă!

    RăspundețiȘtergere
  13. Odata identificat dusmanul, incerc sa ies cat mai repede din raza sa de actiune. Daca acest lucru este imposibil, voi incerca sa ma impac cu situatia, sa ma feresc de el si de razbunarea lui, dar niciodata nu mi-l voi apropia. Cat de ipocrit sa fii sa poti face asta?

    RăspundețiȘtergere
  14. Nice,
    Exista multi ce adopta tactica asta... oricat de dureros ar suna...

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!