joi, 16 decembrie 2010

The game will not end without you













Acum câteva zile, cineva spunea că pentru a-ţi regla conturile cu sine şi a-ţi pune gândurile în ordine, obişnuieşte să se plimbe prin parc preţ de câteva zeci de minute. Astăzi i-am urmat exemplul. Ce-i drept, nu prin parc m-am plimbat, dar, s-a găsit mintenaş locul potrivit.
Da, atipic pentru mine să mă trezesc la şase, dar, am profitat de faptul că la ora aia, fluierătorii de serviciu, cât şi flirtacii cu experienţă dorm de rup pământul, singurele fiinţe existente şi treze la ora aia fiind eu, nişte ciori, un tip cu un labrador şi un alergător pensionar cu picioare lungi. Toţi inofensivi.

Cu ocazia asta mi-am amintit de un anume revelion, de pe vremea când eram copil, la bunici. Aşa frumos a nins în seara aia, că doişpe noaptea m-a prins pe afară, scuturând zăpada din copaci si confencţionând bulgări. Cât de repede a mai trecut noaptea aia... Deşi eram singurică pe afară, a fost una din cele mai frumoase seri... poate pentru faptul că pe vremea aia îmi eram suficientă. 
De fapt, ca să fiu sinceră, îmi cam eram suficientă până acum aproximativ un an, după care, s-a terminat cu şmecheria când a început să-mi fie insuficientă prezenţa mea.

Cu toate astea, pe o vreme ca asta... la şase dimineaţa niciodată nu recomand ca din căştile mp3-ului să se audă asta (oricât de tare s-ar potrivi cu peisajul falezei Dunării... ):

20 de comentarii:

  1. plimbatul? pe frigul asta? :))) ma ia frigul doar cand ma gandesc ...
    totusi .. imi place iarna! :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai da' tu n-ai somn? Eu mai bine dorm mai tarziu, decat sa ma trezesc asa de devreme dimineata :D
    Superbe fotografiile, chiar mi-au placut mult :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Black Angel,
    Măi, uneori te mai apucă, să ştii! :D Cu toate astea, nu-mi pare rău că am ieşit.

    RăspundețiȘtergere
  4. teonegura,
    Mulţumesc, mulţumesc. :)
    Păi, sincer, nu prea aveam somn, adevărul ăsta e.

    RăspundețiȘtergere
  5. În perioada când n-o aveam pe cea mică, eram abonaţi la plimbările pe malul Dunarii, in special seara. Vremea nu conta.
    Acum insă, numai când văd poze cu zăpadă mă şi cuprinde frigul. Aşa că apreciez curajul tău de a ieşi la 6 dimineaţa pe o vreme atât de "minunată". :) Iar fotografiile sunt superbe!

    RăspundețiȘtergere
  6. Dara,
    Păi, uneori foamea vine mâncând, ca să zic aşa. E o premieră şi pentru mine... dar, genul ăsta de acţiune face bine uneori... :)
    Mulţumesc! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Esti interesat de link-ex cu :
    www.axyy-filme.com are 7000 de vizite pe zi
    www.onlinemoca.com are 2000 de vizite pe zi

    Add id mess : happy_dar

    RăspundețiȘtergere
  8. Şi fotografiile tot la 6 dimineaţa sunt făcute? :P

    RăspundețiȘtergere
  9. catalin fudulu,
    Dap. pe la 6-7...cam asa :)

    RăspundețiȘtergere
  10. Hai ca este binevenita o plimbare dimineata. Nu stiu daca se pot pune niste ganduri in ordine, dar in mod sigur, daca nu ne ingheata ideile, se pot face planuri de termoficare. Insa... e revigorant, asta este clar.

    RăspundețiȘtergere
  11. Fotografiile sunt superbe, iar melodia mi-a mers la suflet:)

    RăspundețiȘtergere
  12. sunt frumoase fotografiile
    mie imi place si melodia:)
    cat despre plimbare, ma mai apuca si pe mine:D

    RăspundețiȘtergere
  13. Ai surprins exact spiritul iernii.:) Vazand fotografiile tale, frigul si tristetea iernii devin mai pregnante. :P

    RăspundețiȘtergere
  14. QED,
    Da... sa stii ca poate face minuni. Ma rog, minuni mai mici, dar sunt bune si alea. Ce e extraordinar e faptul ca, acelasi bac fotografiat de mine, peste o ora era sa repete tragedia Mogosoaia. Am ramas masca cand am vazut la stiri. Din fericire, nu s-a intamplat nimic. Traiasca sistemele GPS.

    RăspundețiȘtergere
  15. Laura,
    Ma gandesc ca noi doua empatizam zilele astea :)

    RăspundețiȘtergere
  16. Monica,
    Pai, las' ca-ti face bine! Si raman niste fotografii... forever :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Nice,
    Nici nu ai idee. De frig nu ma tem. Sunt om al iernii prin definitie. The call me the Ice Queen. :))
    Cu toate astea, atmosfera de ieri de pe faleza Dunarii era pe cat de frumoasa, pe atat de dezolanta.

    RăspundețiȘtergere
  18. Iulia, si eu ma gandeam la fel:)

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!