duminică, 5 decembrie 2010

Chinezeaca calitate, geaca două feţe are

Nu ştiu cum se face, dar parcă toate vânzătoarele sunt făcute de aceaşi mamă! Şi nu, n-am nimic cu ele, doar că mă amuză cum se transformă unii oameni odată ce ajung să lucreze în branşa vânzărilor.

Acum da, recunosc că şi eu am lucrat în aşa ceva cam doi ani, pe timpul facultăţii. De ce? Pentru că nu făceam nimic, pentru că puteam citi în voie şi cârcoti cu a mea colegă de muncă... şi pentru că îmi oferea suficiente subiecte de scris pe blog.

Cu toate astea, niciodată nu am agasat clientul încă de la intrare! Vedeţi voi, există teoria aia potrivit căreia, un client mulţumit este unul gădilat la tălpi.
Poi bun, de acord cu asta, parţial cel puţin. Şi eu când intru într-un magazin prefer să văd că mi se dă atenţie, că cineva e chiar interesat să-mi vândă marfa, dar nu să mă sâcâie!
Dar, de aici până la a-mi acapara spaţiul vital, spaţiul ăla destinat aerului meu, e cale lungă!

Nici măcar când lucram eu în domeniul ăsta nu agasam clientul pentru că mergeam pe principiul ,,ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face". Îl lăsam să se uite, să pipăie, să miroasă, să adulmece să-l văd că vrea, apoi, dacă dibuiam vreo urmă de pierdere în spaţiu, interveneam cu întrebarea salvatoare, ce, de regulă se solda cu o vânzare destul de mare.

Ei, tocmai de aia, când eu, în calitate de client mă duc într-un magazin, prefer să fiu lăsată în pace, nu să mi se sufle în ceafă. Iar dacă vorbim de un magazin de haine, cu atât mai mult! Nu am nevoie de sfaturi sau de păreri pentru că ştiu şi singură ce culoare prefer, ce model mi-e drag sau ce mărime port. Şi, cu siguranţă nu-mi place să mi se spună că mi-ar sta mai bine dacă aş alege altă mărime sau alt model. De ce? Pentru că e strict problema mea dacă aleg o bluză care să-mi stea ca pe gard sau una care să ţipe pe mine.
Iar dacă am vreo nelămurire, garantat că voi merge şi voi întreba prima persoană capabilă să-mi şi răspundă, pentru că, vorba aia: gură am, mintea mă duce, urechile, ca să aud răspunsul, încă-mi sunt funcţionale...

Treaba cea mai nasoală e când dau de vânzătoare extra amabile, scârbos de amabile, care, mai-mai că te şi pupă la ieşire. Vânzătoare ce au impresia că dacă le-ai călcat parchetul laminat al magazinului eşti dator să le scoţi din plictiseala lor de opt ore de muncă. Vânzătoare care, dacă observă că ai asupra ta vreo pizza, sau cine ştie ce tort, devin brusc interesate să ştie ce aromă preferi, a cui e ziua şi cât împlineşte sărbătoritul.

O ultimă şi clasică super categorie e aceea a vânzătoarelor din halele cu haine. Ei, domniţele sunt în stare să strige folosindu-şi toate gura, după tine, în speranţa că vei merge să-ţi cumperi blugii ăia de la ea! Ba chiar ar fi în stare să te lege fedeleş, să-ţi pună un pistol la tâmplă şi să te oblige să le asculţi speach-ul. Cumperi sau viaţa!

Acum da, nu-mi convine nici să nu fiu băgată în seamă când e clar că am intenţia să cumpăr. Mai ales dacă la acel magazin în sfârşit am găsit ză lucrul minunat pe care-l căutam chiar din viaţa anterioară. Nu, nu vreau să fiu ignorată, dar aş prefera oricând varianta asta.

Tocmai de asta, cred că a fi vânzător e o treabă ce necesită muuuultă atenţie dar şi ceva-ul ăla cu bătaie spre fina psihologie umană, pentru că oamenii sunt diferiţi, fie ei şi în calitate de clienţi, şi fiecare are nevoie de propriul lui tratament.

V-am zis, nu vorbesc în necunoştinţă de cauză pentru că am fost de ambele părţi ale baricadei.
Nu regret că am făcut şi aşa ceva în viaţă, pentru că, orice experienţă se lasă cu noi şi noi cunoştinţe. Uite că, datorită acestui job, am învăţat cum stă treaba cu lăsatul clientului în pace, dar... datorită specificului clar al jobului, acum ştiu să nimeresc din ochi mărimile la haine, dar să şi fac diferenţa între materiale şi calitatea lor.

P.S. Titlul este inspirat din ceva ce am auzit acum ceva ani plimbându-mă prin ceea ce gălăţenii numesc Piaţa Mare.

6 comentarii:

  1. Mare dreptate ai, nici eu nu suport privirile iscoditoare ale vanzatoarelor, care de cele mai multe ori se tin ca scaiul de mine prin tot magazinul, de frica sa nu fur ceva, banuiesc, prefer sa fiu ignorata decat tratata ca o posibila infractoare. Nu stiu ce urmaresc, dar ma exaspereaza si ies rapid din acel magazin, nu tolerez genul asta de manifestari. :P

    RăspundețiȘtergere
  2. Nice,
    Da, uite ca de categoria de vanzatoare paranoice si atente sa nu furi am uitat. Sunt si de-alea... si nu putine, insa, majoritatea sunt atente nevoie mare sa nu care-cumva sa iesi fara sa cumperi, ca tergetul e target! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Știi ceva?
    Chiar n-ai auzit??
    Vine Moșul!!
    Unde sunt ghetuțele??
    Dacă-l văd, îi spun să-ți aducă un sac maaaare de iubire!!!

    RăspundețiȘtergere
  4. INCERTITUDINI,
    E cel mai frumos cadou ce l-aş putea primi :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu intreb de obicei cand nu sunt lamurit. Nu sunt prea tare cu moda. :D Dar e adevarat ca nici mie nu m-ar conveni sa fiu urmarit pas cu pas.

    RăspundețiȘtergere
  6. Manuel,
    Nici eu să nu-ţi închipui că aş fi vreun fashion icon, dar am chestiile mele pe care le cumpăr cu drag, tocmai pentru că le găsesc rar.
    Ei, dar bucuria, de cele mai multe ori este asezonată cu ditamai gura mare de vânzătoare :D

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!