What about being gay?

Probabil că ați auzit pe la știri cum că a fost balul... ups, stai, nu balul, ci Fest-ul gay din București. Probabil ați auzit și de Noua Dreaptă. Acum, părerile sunt împărțite, așa cum și ambele tabere sunt pline ochi. Dacă e să mă întrebi pe mine, prefer să nu mă încadrez în nicio tabără. Cine mă știe, știe și de ce. 

În mod obișnuit ar trebui să fiu 100% de acord cu festivalul potrivit căruia lumea gay a ieșit în stradă și-a mărsăluit. Prietenii știu de ce. Cu toate astea, a fi gay, nu cred că e o boală. A fi gay e o realitate. În cazul ăsta, nu cred că ar trebui să se facă marșuri pe tema asta. Să dovedești ce? Cui? Unora ce oricum vor fi homofobi? Și, mai rău, cum îi convingi tu? Îmbrăcându-te ca o curcă plouată și mărșăluind pe străzile bucureștene? Să-mi fie cu iertare, dar nu așa văd eu lucrurile.

Ora adevărului. Nu e ca și cum nu v-ați fi dat seama până acum, dar sunt gay, și nu, nu îmi plac și bărbații. Cu toate astea nu am nimic cu bărbații. Nu am fobia aia tâmpită pe care o au majoritatea tipelor gay. Ca să fiu sinceră, cei mai buni prieteni ai mei, de-alungul timpului, au fost chiar bărbați. Iar asta nu înseamnă că sunt că aș fi un soi de butch, pentru că feminitatea e my middle name. (combined with a rockish attitude, but still) . Nu mă dau cu ruj tot timpul din comoditate, deși mai am accese, așa cum era de bănuit. Cu toate astea, mă machiez ca o femeie, port fuste ca o femeie, nu ca un scoțian și nu am sub nicio formă look de superman.

Dumnezeule, ca și femeie gay, nu pot să vă pricep... De ce mărșăluiți? De ce ne reprezentați? Din cauza voastra mi-am auzit de foarte multe ori pe stradă cum c-ar trebui să fac și să dreg. Firește, vorbim despre persoane care cât de cât locuiesc prin imediata mea invecinătate, că altfel nu mă dibuiești drept gay nici de-al dreacu. 

Homosexualitatea nu e o boală. Repet. Nu e. Și nu știu de ce pe X și pe Y ar trebui să intereseze asta...? Sunt gay? Da. Îmi plac femeile? Nu. Iubesc o singură femeie. Dig this! Nu mă dau la colegele de muncă, nu joc nici fotbal cu ai mei colegi de muncă, deși recunosc că la pescuit aș merge (iar asta nu pentru că sunt gay).

Ei, în condițiie în care eu vreau să am o viață normală, cu iubita mea, viață în care să nu mă condamne nimeni că aș avea nu știu ce sexual transmited disease, doar pentru că sunt gay, cum pot, când există marșuri? Marșuri în care partea respectabilă a gay-imii tocmai că nu se afișează. Singurii care se afișează sunt cei ce-și folosesc mai puțin de 5% din brainăraș. De ce avem nevoie de un marș pentru a dovedi că suntem normali? Persoanele heterosexuale nu fac marșuri să dovedească că sunt normale! Acum, sincer, prin comparație, it sticks și undeva e o lipsă de logică din-aia acută, ca pe vremea când eram eu în liceu și Ivănuș preda I-Logica.

Da, merg de mână cu iubita mea pe stradă... Da, o sărut pe stradă atunci când vreau să o sărut. Nu, nu fac sex pe stradă, tocmai pentru că am mai multe clase decât au învățat mulți să numere și pentru că atunci când faci dragoste, faci dragoste pentru că iubești, nu pentru că trebuie să dovedești ceva cuiva. Și-apoi, nu știu de ce ar fi problema unora ce se întâmplă la mine în dormitor?! 

Fiecare e liber să-și trăiască viața așa cum simte, iar dacă așa cum simte el, n-afectează pe nimeni (fizic zic), the hell, de ce ar trebui să aibă cineva de comentat? Nu de alta, dar dacă vroiam să trăiesc în junglă, mă duceam lin pe Amazon. Măcar acolo nu comenta niciun crocodil cum că am să iubesc la nebunie același om toată viața, care culmea, are același sex cu mine. Și tot acolo probabil că nimeni nu s-ar chinui să facă fest-uri ca să dovedească ceea ce n-ar trebui dovedit.