Te pedepsesc în numele lunii!

Știu că a trecut ziua copilului, dar eu sunt și voi fi mereu un copil, acolo deep down, unde nu are acces decât o singură persoană. Ei, și dacă tot vorbim despre copii, jocuri și (mai ales) desene animate, nu am cum să nu-mi amintesc de prima mea dragoste în materie de cartoons din copilărie. Cum sunt un copil optecist, bine înrădăcinat în valorile începuturilor anilor 90, și cum mai sunt și fată pe deasupra, clar am rămas cu pata foarte pusă pe Sailor Moon. 

Desenul ăsta cred ca a fost prima chestie care m-a făcut să descopăr că am sentimente, și mamăă ce sentimente, că plângeam în hohote de fiecare dată când o omora temporar pe Usaghi, ca să nu mai menționez de faptul că dacă mai băga și melodia aia cu sad violin, a doua zi la apăream la școală cu ochii umflați de plâns. Și eu, și colega mea de bancă. 

Ei, la ora 17, când începea Sailor Moon pe italieni, tot puhoiul de indieni urlători de pe maidane se tira în casă și se cumințea în fața televizorului, afară rămânând doar ciulini rostogolitori ca în vestul sălbatic. Cum se termina desenul, la 17.30 fix (asta în cazul în care nu dădeau câte două episoade, caz în care ora se muta la 18), hăiala indienilor de la C2 reîncepea brusc ca și cum ai schimba canalul la tv, totul fiind acompaniat de tropăitul lor pe scări. Credeți că Sailor Moon se oprea acolo? Not a chance! Fetele din echipa Sailor își reluau rolurile și pedepseau rău-făcătorii: pe săracii băieți. Armele? Pudrierele furate din dulapul mamei (nu mai spuneți la nimeni, dar ălea nu era de fapt pudriere ci dispozitive de preschimbat în sailor).

Vedeți voi, când ești fetiță și ai opt ani, ești mai feministă decât Susan Faludi, iar băieții clar sunt inamicii numărul unu, de vreme ce niciunul nu vroia să fie Mascatul in Frac. Acum, eu am fost un specimen aparte, pentru că băteam de-o potrivă atât băieții cât și fetele. Mai târziu aveam să aflu că bine le făceam. 

Ce Sailor eram eu? Firește că aia mai geek din toate, și anume Sailor Mercur, că deh, cine altcineva aș fi putut fi? Codițe lungi și subțiri n-aveam, nici păr negru, nici poney tail, destul de manly ca să fiu Sailor aia masculină nu eram și nici la vioară nu știam să ciupesc, astfel că n-aș fi putut să fiu nici prietena ei cea gay. În consecință, mie îmi rămăsese Ami Mizuno. 

Cu toate astea, cele mai frumoase amintiri legate de Sailor Moon nu sunt acestea, dar pe acelea le voi păstra pentru mine, așa cum orice copil care are o ciocolată mare și gustoasă, se acunde în dulap s-o mănânce; așa îmi voi depăna eu amintirile. De una singură.

Melodia de tăiat venele cu arcușul de la vioară.