Noi de-a ce ne mai jucăm?

Cum să vă spun, pe vremea când eram eu copil, nu erau jocuri. Nu de calculator cel puțin. Așa cum nu erau nici bloguri, nici telefoane mobile ori alte lucruri indispensabile lumii actuale. Pe vremea aia n-avea calculator decât NASA (nu nașa) și vă garantez că nu aveau ei jocuri de Doamne-ajută pe clocitorile alea. Nu domle, pe vremea aia exista Super Mario, iar ca variante alternative existau Nintendo, Gameboy ori mama tuturor mamelor, Atari.

Ca să nu vă mai spun că eu n-am avut parte de niciuna din aceste plăceri vinovate, singurele mele metode de distracție fiind să sun pe ușile vecinilor și să fug, ori să fur gorgoaze din curtea de alături. Asta până m-au păcălit ai mei cum c-aș fi intrat și eu în rândul lumii și mi-au luat un Tetris. Dar chiar și cu ăla am reușit să devin un stres notoriu, joculețul fiind simpluț dar guraliv, și-al naibii că imita perfect sunetul telefonului fix.

Ei, dar acum lumea e cu totul alta, acum avem și calculatoare, avem și jocuri, ba unde mai pui că avem și site-uri ce se învârt în jurul sintagmei de jocuri cu masini. Avem di tăti, numai bună dispoziție să ne bucurăm de ele să avem.

Recunosc că nu sunt o mare împătimită a jocurilor, cel mai inteligent jucat și câștigat vreodată de mine fiind Farm Frenzy. A, da, și-am avut câteva tentative de-a mă transforma în online woman, exersând pe Sims. NFS nu știu, Wow nu știu. Cu toate astea, puține persoane mă bat la șah. Se pune? Nu se pune? Dar, de ce? Că e joc; ba cică-i chiar sport! Al neuronilor dansatori, dar sport... 

Cu toate astea, apreciez mutarea site-urilor de jocuri și apreciez oamenii care au habar cum să se joace. Știu că sunt mulți, știu că dacă s-ar uni ar putea stârni o revoluție, tocmai de aia, n-am de gând să mă cert cu ei, gamerii. Eu rămân la pensionăriile mele.