vineri, 7 octombrie 2011

Comoara din adâncuri a piratului Barbă Mov

Readus la viață de către încantația magică a vrăjitoarei Marietta, piratul Barbă Mov se trezi după aproape două sute de ani dintr-o dată într-o lume pe care nu o cunoștea, o lume aproape extraterestră față de ceea ce cunoscuse el până în acel moment. Întâmplarea făcea să se trezească fix în mijlocul unei autostrăzi.

-Arrr, arr și iar arrr, unde-oi fi eu aici? Euu, marele pirat Barbă Mov! Unde mi-e corabia? Unde mi-s supușii? Unde mi-s comorile? Arr, arr, arr! Aveam un cufăr întreg cu bijuterii argint, și nu orice fel de bijuterii argint, ci bijuterii argint cu onix! Drăcie! Trebuie să-mi recuperez comoara imediat! Își spuse piratul în timp ce își freca barba care nu era deloc mov (nimeni nu știa exact de ce i se spune așa). 

Năuc, se uita în toate părțile, nepricepând de ce prin jurul lui alergau căruțe de metal fără cai. Începu să  se agite fără direcție strigând în disperare. Și, în toată alergătura lui nimeri la o sală de internet. Întră, iar acolo descoperi o nouă minune a tehnologiei: calculatorul.

Simțindu-se frustrat de lucrurile pe care nu le cunoștea, piratul Barbă Mov scoase ,,bărbătește” sabia și zise:

-Vooooi, voi mi-ați ascuns comoara! Spuneți repede unde e comoara mea! Că de nu, vă arunc pe toți în apă după ce v-am legat fedeleș! Arr!

...Însă, în mijlocul discursului fu oprit de o imagine afișata pe unul din monitoarele de la internet cafe.




-Comoara mea! vociferă dintr-o dată Barbă Mov!

-Ce comoară, domle!? Ăsta e site-ul celor de la Be Special! Ce comoară visezi?! Răspunse cel ce se afla în fața respectivului calculator.

-La o parte, nemernicule! Îmi recunosc comoara și bijuteriile din comoară! La o parte! Și cât te dai la o parte, spune-mi repede unde îi găsesc pe ăștia de-mi au comoara, ori te spintec ca pe Moby Dick! 

-Frateeee, cine l-a adus pe nebunul ăsta îmbrăcat ca de Halloween aici? Nene, știi tu... internet, site-uri, Blogatu, ai auzit de așa ceva? Nu-i comoara ta! Ia-le adresa și mergi la sediul lor direct, nu ne mai chinui pe noi!

***
...Se spune că începând cu acea zi, cei de la Be Special sunt sub continuu asediu, pentru că piratul Barbă Mov nu merge convins sub nicio formă că bijuteriile pe care le au ei de vânzare nu sunt aceleași cu frumoasele bijuterii din comoara lui.

Cu ocazia asta, cei de la Be Special o roagă pe vrăjitoarea Marietta (care, momentan, e de negăsit), dacă vede această postare, să îl trimită pe piratul Barbă Mov înapoi în lumea lui!

17 comentarii:

  1. - Ce parere ai despre bijuteriile de argint?
    - Ce bijuterii porti.
    - Ce bijuterii ai primit sau ce bijuterii ai facut cadou.
    - Cat de importante sunt bijuteriile pentru tine.
    - Cum asortezi bijuteriile la o tinuta.
    - Bijuteriile preferate din magazinul BeSpecial.
    - Scrie un review al magazinului online BeSpecial.

    In care din categoriile de mai sus se inscrie articolul tau? :D

    RăspundețiȘtergere
  2. - Cat de importante sunt bijuteriile pentru tine.

    RăspundețiȘtergere
  3. Si unde esti tu in povestirea asta?

    RăspundețiȘtergere
  4. vrei tu în mod deosebit să-ți fac comentariu literar?
    nu cred că trebuie să-ți dau ție explicații despre ceea ce scriu eu pe blog, okay?

    RăspundețiȘtergere
  5. :)) eu cred ca, concursul asta o fost un mare fake. am inteles ca in viitor vei juriza alaturi de Blogatu -frumos cadou.

    Revenind la oile noastre, TU trebuia sa scrii de ce sunt importante pentru TINE, nu pentru pirat.
    Si chiar daca te-ai personificat in pirat, nu ai spus de ce sunt importante pentru el.

    Papa, nu te mai deranjez. Va las sa va faceti trafic pe seama prostilor si sa va dati premii intre voi.

    sa vezi ce articol misto o sa iasa despre voi. ;)

    RăspundețiȘtergere
  6. da, voi juriza, motiv pentru care nu voi mai participa la acel concurs. dacă tu impresia asta o ai, apoi, e problema ta.

    ok, scrie un articol despre mine și fă-mi trafic :) ce te rog e să pui link-ul celălalt la octocat.org, pentru că e blog nou. :))

    din câte țin eu minte, și tu parcă ai câștigat de vreo câteva ori... tot făcătura era?

    RăspundețiȘtergere
  7. Crezi ca mor daca iti fac trafic? Nu ma bag in joculetele voastre de bloggarasi. Daca vrei te pun si in blogroll. Eu, pe bloguri, sunt interesat strict de competitie.

    Si da, cu alta ocazie am castigat dar m-am tinut de cerinta: am prezentat telefonul Allview. TU unde scrii aicilea cat de importante sunt bijuteriile pentru TINE?

    La fel si castigatorul primului premiu - nicio tangenta cu cerintele.

    RăspundețiȘtergere
  8. Faci absolut ce crezi tu de cuviință.

    RăspundețiȘtergere
  9. Ti-am pus o intrebare mai sus, de ce o ocolesti?

    Apoi, hai, ca viitor "jur", meritati sa castigati in fata lui Impostore, tu si celalat concurent?
    Eu cred ca Impostore trebuia sa ia primul premiu fiindca o acoperit toate cerintele intr-o singura postare.
    Eu ma vedeam pe locul 2 :D

    RăspundețiȘtergere
  10. hai, frate, fă contestație și lasă-mă. nu mă mai plictisi. îs sătulă de vulpi care n-ajung la struguri.

    RăspundețiȘtergere
  11. :))
    intrebarile astea le-am pus acolo insa, apar doar felicitarile. De-aia va intreb pe amadoua, in parte.
    Se tace ca pestele-n ciorba si e indubitabil ca, concursul e aranjat.

    iar tu continui sa eviti raspunsul la intrebarile cu privire la categoria la care zici ca te inscrii. :D

    Hai ca nu te mai deranjez. Data viitoare incearca sa scrii despre ce ti se cere.

    (su nu umbli la comentarii ca am facut print screen :D )

    RăspundețiȘtergere
  12. Auzi, nu crezi că-ți arogi cam multe drepturi la MINE pe blog? Ia pai pașli, pașlo.

    RăspundețiȘtergere
  13. eu ziceam sa nu te faci de ras mai rau stergand postari sau modificandu-le (am mai patit-o), fiindca, cum ti-am spus, voi scrie un articol despre concursul asta aranjat iar niste vorbe spuse de tine nu te pun intr-o lumina prea buna.

    Nu ti-am cerut decat sa-mi spui unde apari tu in povestea asta si unde scrii cat de importante sunt bijuteriile pentru tine. Iar tu nu ai niciun raspuns.

    RăspundețiȘtergere
  14. nu, nu șterg, pentru că altfel n-ar mai vedea lumea cum te faci tu de caca din cap până la degetele de la picioare.

    ia, gata, hai descarcă-ți frustrările pe altă pagină.

    RăspundețiȘtergere
  15. aaaa.. si acum am vazut postrea ta pe blog.

    "Zic să i se dea o diplomă de merit lui Morom3t3 că m-a tâmpit de cap pe blog cum că el merita să câștige de fapt."

    Nu te-am tampit ca eu meritam sa castig ci ca tu si celalat concurent nici nu trebuiati sa fiti bagati in seama din moment ce nu ati scris despre ce s-a cerut.

    RăspundețiȘtergere
  16. Da bre, eu ma fac de caca fiindca te intreb unde raspunzi la conditia de participare (Cat de importante sunt bijuteriile pentru tine)iar tu n-ai raspuns. :))


    Adanc de tot. :))

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!