duminică, 16 octombrie 2011

Asus K53SJ și secretul lui Hitler

ATENȚIE: Următoarea poveste este inspirată din fapte istorice reale, însă cu o doză considerabilă de ficțiune.

Pentru că niciodată nu crezusem ipoteza potrivit căreia Hitler chiar murise în buncărul ăla acum mulți ani, am zis că n-ar fi rău să profit de șansa dată, și anume inventarea mașinii timpului. Așa că, mi-am luat o cameră foto DSLR și un laptop Asus K53SJ, am plătit biletul pentru călătoria în timp la A.C.T.S. (Asociația Călătorilor în Timp și Spațiu), am setat ceasul mașinii la 30 Aprilie 1945, locația Berlin (în buncărul din aproapierea cancelariei Reich-ului), et voilà.

După o zdruncinătură masivă, am ajuns ca prin minune în locul dorit, și anume în buncăr. Nu-mi venea să cred... Eu în Berlin... în ziua în care a murit Hitler!

SURSĂ FOTO: http://www.life.com/ - BUNCĂRUL LUI HITLER
Îmi scăpase totuși un amănunt! Să setez ora mașinii timpului, pentru că în momentul sosirii mele, cineva (presupun că Otto Günsche) se chinuia să acopere două cadavre, pentru a le incendia. Din moment ce nu vroiam să fiu văzută, m-am ascuns cu tot cu mașină a timpului, laptop și cameră foto după un zid al buncărului, dar, neatentă din fire, m-am împiedicat de un prag și am ajuns în câmpul vizual al lui Otto. 

-Wer sind Sie??? Rusky spionen? 

-Nu, nu, nicht spionen! Călător în timp, îi răspund  lui Otto speriată. 

-Adevăraten, nu ai cum să fii spionen pentru că du hast moacă de Arisch! Totuși, was ist der aparaten de la tine din mână? 

-Laptop Asus K53SJ și o cameră foto! 

-Foto? Du bist spionen! Am zis eu bine! Du păcăliren pe Otto cu moaca de Arisch! Ai să arzi în buncărul ăsta, spionen ce ești! Nimeni nu înșelaren pe Otto!

...așa că dădu foc și plecă imediat, închizându-mă în buncăr. Se pare că rămăsesem doar eu cu cele două cadavre. Timpul fiind foarte scurt, trebuia să aleg dacă îmi satisfac curiozitatea de a mă uita sub cearșaf, sau îmi salvez viața. Am decis că aflarea adevărului nu avea să servească unui om mort, așa că mi-am folosit timpul rămas pentru a seta mașina timpului înapoi în 2011. 

Însă, din cauza flăcărilor și a căldurii, mașina timpului părea să nu vrea să mai funcționeze. Imediat, am deschis laptopul Asus K53SJ, pentru a comunica prin Skype cu cei din timpul meu, mai exact pentru a mă sfătui ce e de făcut! Căldura devenea din ce în ce mai insuportabilă! Se vede treaba că laptopul Asus K53SJ nu crăpase, iar procesorul I5 (cu o frecvență de 2.30GHz, memorie cache de 3 mb și-o tehnologie de fabricație de 32 nm) își făcea încă treaba cum ar fi trebuit, putând astfel să iau legătura cu depanatorul de serviciu al A.C.T.S. Să trăiască tehnologia IceCool ce nu permite supraîncălzirea laptopului, ca în alte cazuri.

Spunându-i depanatorului că mașina timpului s-a încins și nu mai vrea să mai funcționeze, acesta mi-a răspuns că singura soluție pentru a o face să funcționeze este să așez laptopul Asus K53SJ lângă ea pentru a i se transfera niște aer rece de la acesta! Zis și făcut! Am luat laptopul și l-am așezat în imediata apropiere a mașinii. În trei secunde (pe ceas), mașina timpului a început să dea semne că se răcește, așa că am setat ceasul la 16 Octombrie, 2011, locația Galați, faleza Dunării

Înainte să-mi dau seama ce se întâmplă, eram într-un boschet de pe marginea Dunării. Am înjurat în gând primarul și m-am ridicat de acolo... Asus K53SJ îmi salvase viața. Dacă nu era acest laptop, probabil că acum toată istoria ar fi fost schimbată pentru că în loc de două cadavre carbonizate (a lui Hitler și-a Evei Brown), ar fi găsit trei. Aș fi devenit o adevărată enigmă a istoricilor. 

ASUS K53SJ
Din acea zi, nu m-am mai despărțit de laptopul  Asus K53SJ. Doar noi doi știam ce se întâmplase de fapt în acel buncăr. Și, ca să fiu total sinceră, eu chiar mă uitasem sub ceașaf, dar asta nu va ști nimeni niciodată. Iar eu mi-am jurat că voi ține secretul lui Hitler ascuns câte zile voi avea, tocmai pentru că nu mi-aș dori vreodată să ies din confortabilul meu anonimat. 




***
ASUS K53SJ
Brusc mă trezesc. Ce... Dumnezeu? Mă uit în dreapta, mă uit în stânga...  eram în patul meu. Ce vis am mai putut să am și eu, holly mother of cow... Înapoi la realitate, Iulia! Nu există mașina timpului iar tu nu știi secretul lui Hitler... Singura chestie adevărată e faptul că te poți juca până nu mai poți, abuzând de multitasking, pe laptopul Asus K53SJ (doar nu degeaba are DDR3 cu 4 GB de ram, placa video dedicată nVidia GeGorce).
 

... Așa că m-am dat jos din pat, mi-am luat cana de cafea gata făcută de mama, m-am așezat la birou... și am văzut asta: 


foto: Iulia Mihai

foto: Iulia Mihai


De pe câmpul de luptă BLOGWARS, soldat Iulia Mihai, raportează cele întâmplate și menționează că cele două fotografii de la sfârșitul postării îi aparțin integral, subiecții fotografiați fiind chiar Iulia Mihai și fratele mai mare al ASUS K53SJ, și anume, laptopul personal ASUS K52F.


16 comentarii:

  1. ce poveste ai facut aici! mama! mai bine decat sa scrii povesti pe blog te-ai inscrie la REGIE si FILM! mult succes,Iulia!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc, Daniel :) Mă flatează comentariul tău! Sincer!

    RăspundețiȘtergere
  3. Daca iti dau o bere imi zici si mie secretul lui Hitler?:))

    RăspundețiȘtergere
  4. lucia,
    N-auzi că nu-l știu? Visasem totul! :D

    RăspundețiȘtergere
  5. Nu se vad pozele, dar articolul este super... Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  6. beautyroom,
    Nu sunt as în biliard, așa că poate voi participa atunci când voi deveni! :)

    RăspundețiȘtergere
  7. Soacra,
    Ei cum să nu se vadă? Schimbă browser.

    RăspundețiȘtergere
  8. Wow, ce poveste ai scos, super faină. Felicitări la Blogwars!

    RăspundețiȘtergere
  9. madMe,
    Încă nu felicitări! :D Să vedem dacă intru între cei 10, apoi deschidem șampania :)

    RăspundețiȘtergere
  10. si inca ceva: e laptopul tau?

    RăspundețiȘtergere
  11. Lucia, K52-ul da. Cel despre care povestesc, nu. :P

    RăspundețiȘtergere
  12. O fuuuu, juriul m-a enervat rau. Sincer acum. Ai vazut clasamentul?

    RăspundețiȘtergere
  13. dap, ei, asta e. oricum, știam că îmidoresc va intra iar. asus i-a publicat articolul pe facebook înainte să se afle câștigătorii :) plus că e prieten cu toată lumea pe acolo.

    RăspundețiȘtergere
  14. Iulia, nu prea comentez online de felul meu, dar iti scriu pentru ca lucrurile importante trebuie sa fie clare. Conteaza parerea ta, esti prima noastra castigatoare (fara sa ne cunoastem altfel). Cum iti spuneam, esti dovada vie ca BLOGWARS e un concurs corect.

    Pe pagina FB linkul articolului a fost postat alaturi de alte aparitii media evidentiate de ASUS, intr-o monitorizare constanta, independenta de orice concurs.

    Articolele scrise pentru BLOGWARS au fost publice, iar legatura dintre promovarea pe wall a articolului imidoresc.ro cu afisarea clasamentului e exagerata.

    Rezultatele au fost publicate dupa sosirea tuturor notelor. Cele de la ASUS au fost mediate cu cele din agentie.

    Personal iti apreciez creativitatea si ca un fan al genului SF am suris la ideea intoarcerii in timp si la salvarea mijlocita de ASUS K. La un moment dat mi-a fost frica sa nu ii salvezi si pe cei doi.

    Mi-a parut rau ca nu ai intrat in top10, s-au votat textele si nu oamenii. Tu esti o persoana deosebita pe care o voi aprecia in continuare. Și textul e ok, l-as fi citit într-un cenaclu, dar nu a acoperit tema noastra așa cum s-a enunțat pe site.

    RăspundețiȘtergere
  15. Ionut,
    Oricum, nu mai are nicio importanță acum :) Nu a spus nimeni că nu e un concurs corect, însă Facebook-ul (bată-l vina) mi-a scos în atenție o chestie care m-a făcut să știu dinainte că Bogdan va fi iar printre cei 10. :)Dacă puneam pariuri, câștigam.

    RăspundețiȘtergere
  16. =))) ce coincidenta..... si eu tot K52F posed, dar s-a cam prafuit saracul, ca nu-l trimit in razboi :D

    RăspundețiȘtergere

Give ya best shot!