Se afișează postările cu eticheta omlette du fromage. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta omlette du fromage. Afișați toate postările

joi, 18 august 2011

În curând: www.octocat.org

Mai țineți minte articolul în care mă balansam eu (ca o balanță adevărată ce sunt) dacă să mă transfer pe domeniu, au ba? Ei bine, articolul ăla mi-a adus ca și premiu un domeniu, plus găzduire pentru 1 an de zile de la gsoftcentral. Cu această ocazie, trimit un foarte-mulțumesc celor de la gsoftcentral! Ca să se știe. 

Mbun, și m-am gândit eu așa că Omlette du Fromage ar trebui să rămână fix aici. Nu are rost ca după 3 ani de blogging pe platforma asta, pac să fac aroganța de a mă muta. Așa că, zilele astea voi trimite în larg un nou (hai să-i zicem... ) proiect, ce va purta numele de October Cat (www.octocat.org) - mda, știu că nu e o denumire seo, dar e ceea ce-mi doresc. Nu știu încă ce va aborda noul site - cel mai probabil că va prinde contur pe parcurs, așa cum a prins și Omlette du Fromage. Nu am un plan bine stabilit. Singurul lucru pe care l-am știut sigur a fost că vreau denumirea de octocat în domeniu. Dacă Omlette du Fromage s-a născut acum 3 ani din dorința mea de a mă lăuda cu fotografiile, iată că October Cat se naște ca și dedicație (mai mult nu spun). 

October Cat încă nu e funcțional - anunț când e cazul. Mă tot chinui să mă împrietenesc cu platforma, dar îi dau eu de cap, așa cum am făcut de fiecare dată. Iar dacă nu, probabil că am să-l mai sâcâi puțin pe Ionuț Staicu. Numai până s-o seta invizibil pe mess. 
Țin să menționez că Omlette du Fromage NU se va închide. Va rula oarecum în paralel. Doar că va avea un frate mieunător.

UPDATE: Wordpress instalat pe OctoCat! :)

miercuri, 11 mai 2011

Concurs pentru bloggerii pasionaţi de fotografie!

Deși sunt recunoscută pentru vorbăria mea excesivă (cel puțin pe blog, că live sunt mutulică), am să intru direct în pâne. Nu de alta, dar după un titlu ce începe cu magicul cuvânt: concurs, nu cred că mai are cineva chef să citească o postare lungă cât o zi de post. În concluzie, concurs! 

Care-i faza?

Omlette du Fromage (adicătelea eu) în colaborare cu Fotograf Nuntă București (Lucian) organizează un concurs de postări pe teme fotografice.

Ce trebuie să faceți? 

Simplu! Scrieți o postare cu tema: Ce înseamnă pentru mine fotografia?
Lăsați-vă imaginația să zburde în voie. Nu există limite în ceea ce privește acest subiect, atât timp postarea are legătură cu tema. Puteți inventa povești, puteți povesti o întâmplare inedită, sau chiar puteți să vă spuneți părerea în legătură cu fotografia (în toate formele ei existente). Dacă mai şi cochetaţi cu fotografia, puteţi ataşa câteva opere de-ale voastre, în cazul în care întregesc postarea în sine.

Ce câștigați? 
Cea mai tare postare va câştiga suma de 100 lei.

Cât durează?
Începe astăzi, 10 Mai, și se va termina în data de 10 Iunie. Așa că aveți timp destul să meșteriți ceva frumos.

Cine și cum alege câștigătorul? 
Câștigătorul va fi ales prin jurizare. Având în vedere că este totuși vorba despre fotografie, votarea sau tragerea la sorți ar jigni un astfel de concurs. De corectitudinea jurizării puteți fi siguri, având în vedere că din juriu voi face parte atât eu, cât și Lucian. Fiecare va citi postările participante și va acorda câte o notă fiecărei postări, nota finală fiind media notei mele cu cea dată de Lucian. Postarea cu nota cea mai mare va câștiga suma de 100 lei.

Condiție obligatorie: 
După ce vă terminați de scris postarea, postați la sfârșitul ei următoarea propoziție (ok, ok, propoziție compusă):

Cu această postare particip la concursul de postări pe teme foto organizat de Fotograf Nunta Bucuresti şi Omlette du Fromage. 

*pe tag-ul Fotograf Nunta Bucuresti veti insera link-ul: http://www.efotografnunta.ro/
*pe tag-ul Omlette du Fromage veti insera link-ul: http://iulia-diana-mihai.blogspot.com/

Pe cai!

P.S. Linkurile cu postarile se lasa aici, intr-un comentariu.

UPDATE: Concursul se prelungeste 2 saptamani incepand din data de 10 iunie.


duminică, 20 martie 2011

Optimizarea SEO - dau din casă

Mi-a spus cineva de curând că ăsta ar fi viitorul, când vine vorba de job-uri. Nu zic nu, având în vedere că dacă ştii SEO, ai un site şi aplici ceea ce ştii pe site-ul respectiv, te poţi trezi ca la următoarea indexare a motoarelor de căutare că eşti pe prima pagină; ceea ce nu e rău deloc, mai ales dacă eşti un magazin online sau intenţionezi să-ţi scoţi banii din programele de afiliere.

Cu toate astea, concurenţa e acerbă în zilele noastre, având în vedere că toţi au site-uri fel de fel, unele dintre ele trase aproape la indigo. Chiar şi aşa, există metode prin care să scoţi capul din mocirlă şi să-ţi laşi toţi competitorii în urmă. Problema e să vrei, să ai timp, ochii buni, nervii tari şi multă voinţă, pentru că asta nu e o treabă uşoară. Părerea mea e că, oricât de grea ar fi treaba asta, dacă ai puţintică răbdare, rezultatele nu vor întârzia să apară.

Aş putea să dau Omlette du Fromage ca şi exemplu, dar ar fi un exemplu prost, tocmai pentru că optimizarea lui lasă de dorit. În primul rând că e pe Blogspot (iar sistemului îi lipsesc multe funcţii elementare de optimizare seo şi sem), în al doilea rând că nu prea am avut niciodată cheful necesar pentru a investi timp în comercializarea lui. Da, am link-uri plătite pe blog, da, am bannere plătite, da, am advertoriale cu link (plătite şi ele), dar nu pot spune că optimizarea a ajuns vreodată la cote maxime.  Lenea e cucoană mare.

În concluzie, deşi mă doare sufletul să o spun, o platformă Wordpress va fi net superioasă uneia de Blogspot, dacă vom vrea să exploatăm toate avantajele optimizării SEO. De ce? Pentru că platforma Wordpress conţine acel câmp simpatic denumit All in One SEO Pack, cu trei câmpuri: Title, Description, Keywords. Nu trebuie să uităm să completăm aceste câmpuri, pentru că, oricât de inutile ni s-ar părea, ele ne ajută mai mult decât vom putea vreodată şti. De asemenea, să nu care-cumva să uităm de câmpul de tag-uri din dreapta. Trebuie să mergem pe principiul: niciun câmp nu e pus doar ca să fie pus, aşa că, ele trebuiesc completate.

În altă ordine de idei, bine de ştiut este că optimizarea imaginilor e mană cerească pentru SEO. Astfel, vom ţine cont de toate câmpurile ce apar în descrierea fotografiei. Câmpurile se vor completa cu descrieri şi titluri sugestive imaginii, dar şi ţinând cont de cuvintele cheie.O altă observaţie ar fi ca titlul fotografiei să fie de forma: fotografia-mea (cu minus), nu fotografia mea sau fotografia_mea.

Apropo de cuvinte cheie, recomand folosirea unui soft de testare a cuvintelor cheie. La o simplă căutare pe Google veţi descoperi voi destule tool-uri folositoare. Cuvintele cheie vor fi folosite peste tot, chiar şi în articol, dar mare grijă la densitatea lor! La un text de 400 de cuvinte, recomandat este să folosiţi acelaşi cuvânt cheie de maxim 8 ori. Numărul 8 este de asemenea sinonim şi cu numărul de tag-uri. Tot despre cuvinte cheie este util de ştiut că acestea sunt mult mai bine de folosit la plural, mai ales dacă forma de plural conţine şi forma de singural în ea. Exemplu: hanorace. A se observa că în cuvântul hanorace se regăseşte şi hanorac.

Titlul postării trebuie musai să fie sugestiv şi eventual să conţină un cuvânt cheie, sau un plural al acestuia. O observaţie personală ar fi să nu mai puneţi punct la titlu! Nene, titlul nu acceptă punct! Mă mai uitam peste postările unora dintre voi şi vedeam, de exemplu: Postarea mea e cea mai tare. (punct!). Nu, deci, nu! Nu aşa! În cazuri de forţă majoră pui trei puncte de suspensie (asta doar dacă eşti cumva supărat, nehotărât), sau un semn de exclamare, dar niciodată punct! Fireşte, asta nu ţine de SEO, ci de bun simţ.

Şi că tot vorbeam de gramatică şi bun simţ. Dacă vrei să-ţi optimizezi blogul la cote infinite, renunţă la diacritice. Da, e dureros că tocmai eu zic asta... dar, Google-ul nu le vede. Bineînţeles că eu nu voi renunţa în veci la aşa ceva, pentru că un text fără dicritice nu mi se pare ca mâncarea fără sare. Ăsta e alt motiv pentru care blogul meu nu e optimizat cum se cuvine.Sinceră să fiu, un content în engleză e înzecit mai bine văzut decât unul în română. Motivele sunt simple: texte în română vor căuta doar românii, în schimb, texte în engleză caută tot Mapamondul.

Promovarea e extrem de importantă dacă vrei să faci din site-ul sau blogul tău o afacere de succes. În această ordine de idei, nu ar strica dacă ai investi puţin în AdWords, dar şi în metodele de promovare a reclamelor de pe Facebook. Nici nu mai trebuie să menţionez că musai trebuie o pagină de Like. Fireşte, ca să obţii mulţi Like-eri, uneori trebuie să mai apelezi şi la metode neortodoxe de genul: spam. Dar, dacă ai ceva frumos de oferit lumii, metoda nu va fi privită ca spam, ci ca o informaţie super utilă. Aşa că, depinde de fiecare în parte cum va fi percepută propunerea lui.

Organizarea de concursuri este esenţială. Sigur, asta presupune o investiţie, dar nimic nu se face fără compromisuri şi cheltuieli. Concursurile vor aduce mereu vizitatori, back-link-uri, în consecinţă, nimic nu va rămâne neplătit. Trebuie avut grijă ca acel concurs să fie dat la Share pe Facebook, promovat pe site-uri ce suportă aşa ceva, etc. Cele mai avantajoase concursuri sunt cele ce durează în jur de-o lună. Părerea mea. Voi faceţi cum credeţi.

Comentariile nu trebuiesc neglijate nici ele. Oferiţi comentatorilor voştri feed-back. Nu-i faceţi să creadă că nimeni nu le citeşte comentariile şi că vorbesc la un perete, pentru că va veni o vreme când se vor plictisi să revină, iar atunci cu siguranţă va fi aiurea. De asemenea, comentaţi alte bloguri. Dar, orice aţi face nu comentaţi doar de dragul de a vă vedea numele pe acolo. Respectaţi-i pe ceilalţi aşa cum şi voi vreţi să fiţi respectaţi la rândul vostru!

Scrieţi măcar o dată pe zi. Şi nu scrieţi orice. Dacă aveţi un blog nişat, interesaţi-vă ce noutaţi există în domeniul vostru şi faceţi un pic de ghost writing in limitele bunului simţ. Originalitatea în scris zic eu că e esenţială şi ajută la delimitarea din cadrul turmei. Dacă nu vorbim despre un blog nişat, ci unul ca al meu, cu de toate, atunci esenţial e ca măcar o dată la două săptămâni să scrieţi despre ceva la modă. Şi nu, nu e musai nevoie să faceţi Can-Can din blogul vostru. Luaţi un subiect absolut monden şi piţipongesc şi bateţi-vă joc de prostia lor! Adaptaţi subiectul propriei voastre firi. Şmecheria e ca numele celor implicaţi, de exemplu Irinel Columbeanu, să fie scris corect, pentru că Google-ul nu ştie de glumă.
Ca un exemplu absolut banal, dacă e să dau din casă, vă zic că mie îmi aduce multe vizite faptul că în postarea despre Black Swan, am menţionat numele de Winona Ryder. Deşi postarea nu era despre ea, Google-ul trimite oameni la mine. Eu nu pot decât să mă bucur.

Link-urile. Da, link-urile. Păi, nu recomand să faceţi schimb-uri de link-uri gratuite cu filme online, casino online, filme porno, jocuri cu barbie şi alte site-uri de duzină de genul ăsta. Dacă tot faceţi, să vă plătească barem link-urile. Nu de alta, dar, treburile astea vă vor scădea considerabil din pagerank. Blogroll-ul trebuie ţinut în limitele bunului simţ. Link-building-ul e de bun augur, aşa că nu vă temeţi să îl folosiţi.O şmecherie şmecheră e să vă faceţi rost de link-uri pe pagini gov sau edu. Aia e mană curată!

Cu toate astea, cel mai important este ca voi să fiţi liniştiţi sufleteşte. Nu vă lăcomiţi. Nu staţi 27 ore pe zi în faţa calculatorului, pentru că în două luni e posibil să vi se acrească atât de tare încât să vreţi să vă luaţi câmpii. Faceţi totul cu moderaţie. Acordaţi-va timp pentru voi, găsiţi-vă un hobby (de exemplu, mie îmi place, aşa cum ştiţi, să fac fotografii), nu uitaţi să vă plimbaţi din când în când, dar, mai ales, nu uitaţi să vă purtaţi frumos cu persoanele din jurul vostru. Staţi la o cafea cu un prieten, scoateţi-vă iubita în oraş, purtaţi o conversaţie spumoasă cu mama sau tatăl vostru. Dacă veţi şti să împăcaţi şi capra şi varza, garantez că veţi avea mai mult chef de muncă şi de optimizări.O zic din proprie experienţă. 

Despre Omlette du Fromage? Păi, da, am de gând să mai lucrez ici şi colo, dar, nu îl voi transfera absolut niciodată pe domeniu, pentru că risc să pierd tot ce am făcut până acum. Domeniile şi serviciul de hosting sunt bune. Chiar foarte bune, şi le recomand, dar, dacă aş avea un domeniu, clar aş lua-o de la capăt. În 2008 nu prea ştiam eu mare lucru despre bloguri şi optimizări, abia ştiam să postez ceva, tocmai de asta, Omlette du Fromage are acum nişte crack-uri majore ce nu mai pot fi remediate, dar eu îmi iubesc blogul şi aşa.

Chiar mă întreba cineva, înainte să scriu articolul, dacă e ok să dau din casă. Păi, e ok, internetul e mare, aşa că, dacă nu afli de la mine, afli din altă parte, şi tot afli. Sunt absolut convinsă că doar 1% din cei ce vor citi articolul meu, vor pune în aplicare cele citite. Acei 1% au respectul meu, în consecinţă, merită articolul ăsta. 

În speranţa că am răspuns întrebărilor tuturor celor ce m-au întrebat până acum, vă spun: cu plăcere, dragilor. Singura mea rugăminte e să daţi un share ca să vadă şi alţii, dacă nu vă doare mână.

Aveţi dreptul să mă contraziceţi, cu o condiţie: să o faceţi argumentat! Plus, dacă aveţi completări, eu le primesc bucuroasă! Nu de alta, dar şi eu mai am multe de învăţat. Nu numai voi.







joi, 23 decembrie 2010

Omlette du Fromage intră în vacanţă!

M-am hotărât! Până la anu' Omlette du Fromage intră în vacanţă! Nu mai vreau să critic pe nimeni, să analizez niciun defect al omenirii. Gata, până în 2011, am să mă chinui să stau departe de blog. 
Că voi veni, sau nu, cu forţe proaspete, asta rămâne de văzut, dar, de revenit, revin sigur! Nu de alta, dar de doi ani de zile încoace, blogul ăsta e parte din mine. Un soi de reflectare a mea în oglinda internaută. 
Până anul viitor, am să devin banală şi-am să vă urez să aveţi parte de tot ceea ce vă doriţi. Nu vă voi ţine morală cum că de sărbatori ar trebui să fiţi mai buni, pentru că fiecare ştie mai bine ce are de făcut. 

Să ne citim cu spor şi anul viitor! 
...Mă duc să stau cu picioarele pe pereţi!


Crăciun Fericit şi-un an mai bun!


...I could dance with you for Christmas...

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

Azerty - schimbarea la faţă

logo Azerty
Despre celebrul magazin online Azerty am discutat si am tot răs-discutat. Şi anul trecut şi anul ăsta. Diferenţa dintre anul ăsta şi anul trecut este faptul că acum, Azerty s-a schimbat la faţă. Iar, când zic schimbat la faţă, mă refer strict la site şi la look-ul acestuia.

Sinceră să fiu, am fost plăcut impresionată de ceea ce am văzut. Nu de alta, dar vechiul look îmi părea uşor obositor: multe elemente înghesuite, toate prezentate egal (dimensiune, culori, etc), de nimic în mod special nu ieşea în evidenţă, aducând mai mult cu stilul site-urilor anilor '90 decât cu cel al anilor în care ne aflăm. Nu c-aş avea ceva cu anii '90, Doamne fere', chiar nu! Anii '90 plus anii '80 au farmecul lor. Însă, când vine vorba de anumite lucruri, evoluţia e mai mult decât bine venită.

Print-screen site Azerty.ro
Şi, iată că evoluţia s-a produs, şi arată aşa!

Ca să fiu cât mai clară, am să o iau sistematic...

Look-ul
Cum am zis, 10 cu felicitari pentru look-ul aerisit. Vine ca o gură de aer proaspăt în comparaţie cu vechiul skin al site-ului, ce, pe mine mă făcea să apăs butonul ăla simpatic de X. Ei, acum lucrurile stau altfel! Chiar am răbdare să răsfoiesc. În plus, nu numai că am răbdare, dar începe să-mi şi placă!
Produsele sunt extrem de uşor de găsit, puse pe categorii bine stabilite, evidenţiate aşa cum se cuvine!
Fundalul alb în contrast cu albastrul categoriilor oferă o perspectivă vizuală demnă de rangul site-ului.
Toate sunt la vedere! În concluzie, bilă foarte albă pentru acest aspect!

Promovarea
Şi aici aş acorda o bilă albă. Pentru ce? Pentru slide-ul poziţionat chiar în centrul ferestrei. Se pare că, cei de la Azerty au învatat cum stă treaba cu ,,am văzut, mi-a plăcut, ce rămâne de făcut" când vine vorba de strategii de marketing. Bravo lor.
Plus că exact sub slide-ul de care vă vorbeam, mai întâlnim o mică şmecherie de marketing, şi anume cele două categorii ,,îţi recomandă" şi ,,lichidare de stoc". Ei, la prima categorie vom întâlni produse ori cu reduceri substanţiale, ori produse cărora li s-au ataşat o serie de cadouri tentante (am văzut că unele dintre ele pot avea chiar şi câte 4 cadouri). Categoria ,,lichidări de stoc" deja vorbeşte de la sine: reduceri masive, aşa cum se face pe la lichidările de stoc, Azerty fiind şi ei în trend.

Produsele
Aici aş avea de comentat câteva chestii. Poate nu am observat eu, poate nu m-oi fi uitat unde trebuie (dar chiar dacă e aşa, tot nu-i vina mea, e vina lor pentru că n-au făcut search-ul accesibil), dar, lipsesc din stoc produse esenţiale.
Cum să vă spun, ce-i drept că n-am cum să mă pricep la toate categoriile de produse exsitente pe site, dar vă zic o categorie unde mai ştiu cât de cât: cea foto. Ei, ca să fiu sinceră, eu deţin un Nikon D60. Bun, şi ca nikonist înrăit, ce-am zis eu, că nu mi-ar strică să văd ce accesorii Nikon au cei de la Azerty pe-acolo. În primul rând, m-am uitat la obiective. Şi, ce să vezi: obiective pentru Nikon nema! Singurele obiective existente pe site sunt unele pentru camere Sony (mi-a picat pe mână aşa ceva şi nu m-au încântat în mod deosebit) şi pentru Canon (ok, ok, oi fi eu nikonistă, dar recunosc valoarea celor de la Canon). Cu toate astea, pentru tăticul lor nipon, Nikon, nimic! Cum se poate aşa ceva?
Le sugerez celor de la Azerty să-şi angajeze oameni care să stea tot timpul pe site-urile şi forumurile de fotografie, să observe ce anume se cumpără, ce doleanţe au cei pasionaţi de fotografie. Dacă nu vor face asta, riscă să rămână cu cele 4-5 obiective pe stoc forever and ever.
În alte categorii nu mă bag. Nu-mi dau cu părerea acolo unde nu mă pricep.

Facilităţi
Ca să mă reîntorc la nota pozitivă a postării, vă spun ce mai observ eu frumos pe-aici. În primul rând, observ cu plăcere că există un sistem de rate bine pus la punct prin CETELEM şi prin BRD. Cu sistemul de rate BRD recunosc că n-am avut tangenţe până acum (în afara unui card Visa, care nu mă ajută la prea multe chestii), dar, către cei de la CETELEM doar cuvinte de laudă. Mă bucură să văd că şi cei de la Azerty au ales să colaboreze cu ei.
Apoi, rubricuţa de ,,suport" zic că este mai mult decât bine-venită! Unde mai pui că e aşezată fain-frumos la vedere sus, deci nu trebuie surfat prea mult pentru a găsi ajutorul de care avem nevoie. Iar dacă dăm click pe-acolo, observăm că ni se explică pas cu pas tot ce trebuie să facem în caz că dorim să achiziţionăm ceva.
Alt lucru care mi-a plăcut este faptul că Azerty are blog, are Facebook şi mai are şi Twitter. După cel din urmă nu mă dau eu în vânt, dar, recunosc că e destul de popular, în consecinţă, existenţa unui cont pe Twitter e mai mult decât util unui site ce-şi doreşte promovarea la cote înalte. De newsletter nu mai zic nimic, pentru că e deja o practică veche, dar, totuşi, bine că există!
Am să mai menţionez de magazinul propriu-zis cu pagină dedicată, incluzând o hartă plus câteva poze din care se poate face o idee clară asupra lucrurilor. Altă bilă albă.
Ce m-a frapat este faptul că Azerty.ro si Microsoft au făcut front comun şi-au lansat o super ofertă.
Cum stă treaba, la orice sistem cumpărat, programul îţi oferă în schimbul sumei suplimentare de 200 lei calculatorul gata brănduit cu frumuseţe de sistem de operare. Faza faină e că în momentul în care alegi să-l cumperi fără sistem de operare, plăteşti adiţionat mult peste 400 lei. Deci, iată unde e investiţia!
Sau, poţi face ca mine. Probabil ştiţi că sunt marele câştigător al concursului de blogging Blogwars. Ei, ca şi câştigător al unei sume frumuşele (în voucher de cumpărături de la Asus) mi-am achiziţionat, nu unul, ci două laptopuri. Buba e că le-am comandat cu FreeDos. Aveţi idee cât m-am chinuit să instalez Windows 7 pe ele? Aproximativ 3 zile. Nu de alta, dar Windows 7 cam schimbă macazul când vine vorba de instalări, lăsându-i pe nostalgicii XP-ului cu buza umflată. Până la urmă, am rezolvat eu situaţia, că-s fată deşteaptă, dar, dacă eram şi mai deşteaptă, comandam laptopurile cu sisteme gata instalate şi-mi scuteam neuronul de atâta chin.


Şi-un reproş...
Clar, Azerty are haine noi, e frumuşel, are o grămadă de opţiuni... dar, nu are plată prin Paypal, iar aici aş da o biluţă neagră. Nu ştiu despre alţii, dar eu majoritatea plăţilor pentru serviciile de article writer pe care le prestez le primesc prin Paypal. Treaba cu Paypal-ul e că nu e tocmai compatibil cu orice gen de card de pe la noi. Şi, ce e cel mai nasol e că nu e compatibil cu genul meu de card. În consecinţă, o parte din banii primiţi prin acest seviciu mi-i folosesc achiziţionând produse online. Acum, eu aş tot achiziţiona şi de la Azerty, dar, dacă n-au opţiunea, eu ce să fac? Mă duc şi cumpăr din altă parte! Nu vreţi voi, domnilor de la Azerty, să mă faceţi să-mi cheltuiesc bănuţii pe la voi?

Pentru Superblog 2010, etapa 31, Azerty,
Iulia Mihai

joi, 21 octombrie 2010

Sechestru pe imaginaţia mea

Nu am putut înţelege niciodată de ce lucrurile nu pot si simple... Dar, pur şi simplu simple! Din toate punctele de vedere... Poate că şi factorul complicaţie îşi are farmecul lui, dar, cu siguranţă lucrurile astea odată duse în sfera exageratului pot crea complicaţii majore cum n-a mai văzut Parisul.

Mai de mult vă prezentam filmul The invention of lying. Mulţi l-aţi văzut, mulţi l-aţi pus pe listă, alţii nici n-aţi auzit de el... Ideea e că uneori chiar mi-aş dori ca unele lucruri de prin filmul ăla chiar să se întâmple şi în viaţa de zi cu zi. Şi nu, nu mă refer musai la ideea de minciună, ci la puterea de a spune nişte adevăruri atunci când trebuiesc spuse. Fără ocolişuri, fără denaturări, de dragul unor persoane sau ale unor situaţii. Nu, uite-aşa, adevărul gol goluţ.

Vă spun cu mâna pe inimă că la mine mereu a fost ce-i în guşă-i şi-n căpuşă. Aşa sunt, aşa mi se pare corect, aşa e the way to be. Nu ocolesc adevărul pentru că, dacă îl ocoleşti tu, tot nu scapi, adevărul are radar bun şi te prinde la cotitură cât îi zice ,,minciună". Asta am ştiut-o dintotdeauna. Şi, la naiba, că, de fiecare dată când am încercat să fiu ,,umană" şi să spun şi eu câte una mică, pac, de fiecare dată am fost prinsă, ori că mă dădeam singură (intenţionat sau nu) de gol, ori că mă pufnea râsul. Tocmai de aia am decis! Dacă nu mă descurc la minciunelele mici, la alea gogonate chiar n-am nicio şansă. Plus că, spunând adevărul am sufletul al naibii de împăcat. Call me stupid, asta e!

Ei, în condiţiile astea, de ce nu poate fi toată lumea aşa? Dacă îmi spune şi mie cineva care e treaba cu fitilele şi cu minciunelele spuse de dragul de a face rău cuiva ce nu a avut tangenţă cu tine niciodată... clar îi dau un premiu! Şi da, sunt supărată... şi da, scriu pe blog. Se poartă, oricum... Ce importanţă mai are daca îngroş rândurile celor ce se plâng online, când sunt deja atâţia care o fac...

Să revin, de ce se fitileşte? Pentru ce? Stai liniştit în papucii tăi, în capotul tău, în pijamalele tale... şi brusc se întâmplă! Afli că ,,nu ştiu ce ai făcut". Când nene? În somn? Poate sufăr de DID (Double identity disorder) şi nu ştiam eu...!? În cazul ăsta, clar dacă vedeţi mood swings pe blog, să ştiţi că nu sunt eu... Clar nu... e cealaltă personalitate a mea ce pune stăpânire pe mine încet, dar sigur.
Ei, şi celei de-a doua personalitaţi îi cam place să facă bungee jumping şi să mănânce gem de prune. Na... de aici şi neînţelegerea dintre noi. Nu de alta, dar eu nu mă împac cu gemul de prune şi mai am şi rău de înălţime.

Şi ce se întâmplă când toate fitilele astea se leagă de ceea ce iubeşti tu cel mai mult? Ce se întâmplă atunci? Şi ce se întâmplă atunci când credibilitatea ta din capot şi papuci pufoşi e 0, deşi, tot ce ai făcut tu în ziua respectivă a fost să dormi ca ursoaica în pădure, că vorba aia... plouă, urât afară, de numărat iar aceaşi bani nu se cade, iar copii nu fac că nu vreau.
So? Vorba englezului... what then, mate?

Se pune sechestru pe imaginaţia mea... se gândeşte pentru mine, mi se scrie viaţa, se fac romane. Iar eu ce fac cât lumea lucrează? Stau şi dorm în papucii mei pufoşi? Nu ştiu de ce mai e nevoie de mine în viaţa mea, văd că unii se descurcă şi fără mine să mi-o guverneze, să inventeze ce-am mai făcut eu în ultima vreme.

Mâine aflu că de fapt mă numesc Obama şi sunt mama preşedintelui american. Mi-aş dori doar atât, ca data viitoare când se mai scrie o pagină din cartea de ficţiune ,,Ce mai fitilim azi despre Iulia" să mă anunţe şi pe mine cineva şi să-mi dea un exemplar...  Că... aşa-i frumos.

Niciodată nu m-a interesat ce bârfeşte X sau Y, serios că nu, dar în momentul în care totul ajunge să afecteze persoana pentru care aş solidariza cu cealaltă personalitate şi aş face chiar şi bungee jumping, atunci mă enervez urât.

Pentru tine, love, pentru că-ţi place mult!

marți, 19 octombrie 2010

Lady-like, Tara-like

Unii spun că a fi femeie ar fi ca un full-time job. Eu zic aşa: dacă într-adevăr vorba de un job, este un job ce fiecare femeie ar trebui să îl practice de plăcere. Mai ales că, în zilele noastre avem parte de atâtea avantaje ce ne pot ajuta să fim simply the best, aşa cum spune Tina Turner.

Cum să vă spun, pentru mine lucrurile au stat întotdeauna complicat. Nu am socotit niciodată că a fi femeie înseamnă musai a avea cele mai noi accesorii de la nu-ştiu-ce casă de modă, sau ultima poşetuţă apărută pe la Paris sau Milano. Nu, a fi femeie este ceva ce vine strict din interior, iar dacă ceea ce vine din interior va fi de calitate, exteriorul va fi şi el un adevărat succes.

O femeie adevărată nu se naşte musai frumoasă, o femeie adevărată va şti să devină şi mai frumoasă. Primul stadiu va fi acela de a păstra ceea ce i-a dat natura, al doilea pas, fiind, cu precădere acela în care va încerca să îmbunătăţească ceea ce a reuşit să păstreze. Întocmai Pildei Talanţilor. Nu sunt eu cine-ştie-ce religioasă, dar, cred că această pildă se potriveşte perfect subiectului de faţă, fără a fi acuzată de îndoctrinare religioasă. Până la urmă, Religia este şi ea un soi de Filosofie undercover.

Revenind la subiectul principal: femeia. Femeia este cu adevărat o oază de mister, din toate punctele de vedere, şi, cu cât va reuşi să devină şi mai misterioasă, cu atât va urca mai mult pe scara feminităţii, a eleganţei şi a bunului gust.

Din acest motiv, adevăratele femei au ştiut din cele mai vechi timpuri să îşi pună în valoare tot ce au mai bun, accesorizându-se cu gust, punctând pe feminitate şi pe eleganţă. Combinaţia celor două noţiuni este de-a dreptul răpitoare.

Putem doar să privim în trecut. Personaje ca Marlene Dietrich, Greta Garbo, Romy Schneider, Bette Davis sau Nancy Cunard, toate aceste femei au ştiut să îşi pună în valoare feminitatea. O fi fost o chestie specifică acelor vremuri, sau totul venea din interiorul lor, cine ştie... Cu toate astea, ele au reuşit să devină adevărate simboluri în ceea ce priveşte statutul de ,,femeie".

 Click pe imagine pentru a mări!

În zilele noastre este din ce în ce mai greu să întâlnim combinaţia aceea magică, pentru că, standardele s-au schimbat, moda vestimentară s-a schimbat şi ea, poate chiar alterat. Puţine magazine încă se mai ghidează după tiparul acela clasic, atât de elegant, atât de feminin. Atât de puţine, încât aproape că le număr pe degete.

Cu toate astea, dacă ar fi să încep să număr pe degete magazinele de genul acesta, numărătoarea aş începe-o cu Tara Fashion

Aici găsim eleganţa de care avem nevoie!
Am fost surprinsă să constat că hainele expuse pe site pot reconstrui cu graţie atmosfera primei jumătăţi a secolului XX, cu toate astea, folosindu-se de metode moderne şi foarte accesibile în zilele noastre: prezentarea online a produselor, cu toate aventajele aferente, incluzând chiar o cabină de probă virtuală ce poate fi mai mult decât utilă, în pofida a ceea ce s-ar putea spune. O femeie ce se cunoaşte suficient pe sine, cu siguranţă va şti să se descurce şi în aceste condiţii ,,nepalpabile".

Cu siguranţă însă, după un ,,surf" complet al site-ului, cu siguranţă se va găsi ceva pentru fiecare femeie cu bun gust.
Atenţie! În caz că se preferă îmbrăcămintea de un gust îndoielnic, acesta nu este site-ul potrivit!

În plus, alt avantaj ce nu ar trebui trecut cu vederea este prezenţa concursurilor perioadice şi a ceea ce poartă numele de Happy Happy Hours. Iată cum marketingul se impleteşte perfect cu moda şi cu bunul gust! Ca să nu mai menţionez de reducerile considerabile la articole de-a dreptul uimitoare.

Reduceri sau nu, bunul gust nu are un preţ, sau, cel puţin nu ar trebui să aibă, în consecinţă sunt de părere că  niciodată preţul plătit pentru a fi femeie nu este prea mare!


Tocmai din acest motiv aş vrea să vă atrag atenţia asupra modelor unicat. Să fim serioşi! Cine nu şi-ar dori să nu mai existe şapte mii de modele de articole vestimentare! Deseori avem neplăcuta surpriză de a ne achiziţiona ceva anume, ceva frumos, ceva ce de abia aşteptăm să purtăm pentru prima oară, însă, odată ajunse pe stradă, constatăm că articolul nostru de vestimentaţie de care suntem atât de mândre, a devenit peste noapte un soi de uniformă. Neplăcut, nu?
Iată de ce trebuie să nu trecem cu vederea rubricuţa modelor unicat!

În consecinţă, sfatul meu de căpătâi este să nu uitaţi că sunteţi femei, orice aţi face, pentru că o plafonare a bunului gust va avea repercusiuni asupra întregii vieţi, chiar dacă acum ridicaţi dintr-o sprânceană şi nu vedeţi cum un lucru ce poate părea minor poate lua proporţii.

Hainele chiar fac omul, aşa cum spune celebrul proverb, şi, vă mai spun o vorba mare... de data aceasta aparţinând lui Coco Chanel: ,,Fashion fades, only style remains the same." (ro: Moda se duce, doar stilul rămâne neschimbat). 

Pentru Superblog 2010, 
Iulia Mihai 

marți, 12 octombrie 2010

Manager imaginar

Nu, nu m-a angajat nimeni ca şi manager în cadrul vreunui magazin de cadouri online, dar, dacă ar face-o cu siguranţă aş şti ce să zic. În consecinţă, în dorinţa mea de a mă exprima, am să-mi imaginez fain-frumos o astfel de situaţie.

Acum, serios vorbind, având în vedere că tocmai se apropie perioada sărbătorilor de iarnă, iar lumea devine pur şi simplu obsedată de cumpărarea cadourilor, punerea la punct al unui magazin de cadouri online este mai mult decât necesară, pentru a fi gata să întâmpin eventualii clienţi aşa cum se cuvinte, în straie noi, strălucitoare.

Din punct de vedere al utilităţii unui astfel de magazin, lucrurile stau în felul următor: a face shopping de pe un astfel de site, cu siguranţă este mult mai avantajos decât clasicul furnicar prin magazine. Se scuteşte timp, să nu mai zicem de o grămadă mare de nervi. Nu ştiu cum stau ceilalţi la capitolul irascibilitate, dar eu mă aprind uşor când mă aflu în magazine neavând de felul meu prea multă răbdare.
Nu suport să mă calce cineva pe pantofi, să fiu atinsă sau să mi se ia de sub nas fix produsul pe care îl ochisem eu.
În consecinţă, aleg fără să clipesc să cumpăr doar cu ajutorul click-ului, în timp ce mă aflu pe scaunul meu confortabil, bând din cafeaua mea aromată.

Ok, dar să nu ne abatem de la subiect. Ca un bun manager, voi face totul sistematic. Aşa, ca la carte... matematic chiar.
Că de aia sunt eu un manager bun, chiar dacă unul imaginar.



Numele domeniului
În primul rând, ca nou manager al site-ului, aş avea grijă să îl felicit pe cel ce a ales numele domeniului (cadouri-originale), fiind o denumire foarte accesibilă, din punct de vedere SEO. Uşor de găsit pe Google şi pe alte motoare de căutare.

Publicitatea
Aş organiza concursuri periodice pentru blogări, scopul fiind popularizarea site-ului meu. Cum? Foarte simplu: una din cerinţe ar fi adăugarea a 2-3 link-uri ce duc către site-ul meu, pe ancore uşor ,,găsibile" pe Google, care să se potrivească din plin cu ideea de cadouri. Investiţia ar fi mai mult decât profitabilă, câştigând bani buni din popularizare, dar şi din serviciul AdSense.
Aş face o bază de date a fiecarui client ce a cumpărat vreodată de pe site-ul meu, realizând un calendar al zilelor de naştere, cu scopul de a trimite felicitări virtuale fiecărui client în parte. Poate nu vor fi cu toţii receptivi la acest lucru, dar cu siguranţă, măcar zece se vor obosi să dea un click. 

Aspectul 
În general aş păstra acelaşi skin, fundalul alb fiind mai mult decât indicat, plus tonusul site-ului. Aş adăuga cu toate astea, un model semi-transparent, cu iz victorian. Ceva finuţ, fără să obosească ochiul, cu scop decorativ.
Ce aş schimba ar fi nuanţa de gri a scrisului. Aş intensifica puţin culoarea, făcând-o mai lizibilă, pentru a atrage atenţia.
De asemenea, aş bolda secţiunea de Reduceri. Se ştie că acestea sunt mereu hot-spot-ul oricărui site, indiferent de ce s-ar vinde pe acolo. E în firea umană, până la urmă.
In plus, cum în scurt timp va începe frenezia sărbătorilor, cu siguranţă aş pune mare accent pe categoria Cadouri de Craciun. Aş scoate-o în evidenţă, oferind reduceri sau cadouri surpriză.

Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

Publicitate de la om la om

Bun, am să fac din postarea asta o postare cât se poate de sinceră. Nu de alta, dar vorbesc în cunoştinţă de cauză, având de ceva vreme un cont pe Blogmoney.com.

De ceva vreme, am început să-mi monetizez blogul la modul cel mai serios. Am învăţat metode noi, am prins şpiluri importante, ce mai... am început să mă prind şi eu ce înseamnă să scrii din plăcere şi să fii plătit pentru asta...
Şi, trebuie să recunosc că am început să îmi iubesc blogul şi mai mult, de atunci. Pentru că, de ce să fim ipocriţi şi să zicem: ,,eu scriu numai de plăcere!" pentru că, oricui îi vei propune să primească bani pentru ceea ce scrie, clar nu va zice nu. Nu vei auzi din gura nimănui: ,, nu, dragule, lasă că eu voi scrie moca, pentru că eu m-am născut un sfânt.". Cine va susţine că preferă să se publice moca, clar omite să zică unele lucruri.

Da, până să mă prind eu că aş putea câştiga bani cu blogul, recunosc cu mâna pe inimă că scriam doar din plăcere, dar, ca să fie clar, nu pentru că nu mi-ar fi plăcut să mă plătească cineva, ci pentru că nu ştiam cum să fac să fiu plătită.
Scriu mult, unii spun că scriu bine, important e că îmi place ceea ce fac. Pentru că, ştiţi voi cum e... nimic nu iese frumos, dacă nu avem şi un strop de pasiune pe acolo.

Dar, să mă întorc la Blogmoney. Da, am cont acolo de ceva vreme. Şi nu trebuie să-mi imaginez că aş fi prins vreo campanie pe mână, pentru că deja am prins vreo 3 pe la Blogmoney, deci, pot povesti liniştită de pe acolo.
Recunosc că suma de 100 euro nu mi s-a oferit până acum pe vreun articol, suma fiind uşor de domeniul fantasticului, dar, niciodată să nu zic niciodată, pentru că, badge-ul meu Blogmoney, ce îl puteţi găsi jos, în footer, pe la secţiunea mea de bannere (plus în postarea de faţă), scrie că un post Blogmoney la mine pe blog ar valora cam 270 RON. Ceea ce nu înseamnă musai 100 de euro, dar, se apropie într-o oarecare măsură.

Cu toate astea, suma maxim negociată până în acest moment pentru o postare advertorială pe Blogmoney, s-a ridicat cam la 60 RON. Sper ca următorii contractori să se uite şi la badge! Ha, ha.

De unde ştiu cât merit? Păi e simplu, am fost evaluată, contractată şi de alte persoane, exceptând serviciile de intermediere a celor de Blogmoney, şi asta mi-a dat curaj, ca să zic aşa.
În plus, am un pagerank 4, care vorbeşte de la sine, un blog cu vechime de 2 ani şi câteva gadgeturi care îmi arata statisticile zilnice, cum ar fi numărul de vizitatori, postările populare indexate pe Google, cât şi locurile ,,fierbinţi" de pe pagină (pe unde umblă mouse-ul mai mult; chestie utilă pentru AdSense şi bannere plătite).
Şi gata, nu-mi mai divulg din secrete!

Trecând de partea cu banii, o campanie bine realizată, din punctul meu de vedere, este acea campanie pe care eu, ca blogăr contractat o execut cu respect.
Atât timp cât o anumită firmă se oboseşte să mă accepte, să negocieze cu mine un preţ, şi se ajunge la un bătut de palmă, atenţia mea va fi maximă.
În primul rând, am grijă să studiez conţinutul site-ului respectiv, sau al materialului informativ, pentru a culege informaţiile esenţiale. În al doilea rând, citesc cu maaare atenţie cererea. Nu de alta, dar nu aş vrea să scriu despre lucruri fără sens, când clientul are o anumită cerinţă.

După ce materialul va fi finalizat, postarea va lua drumul pe care îl iau toate postările de pe blogul meu.
Astfel, ele vor fi promovate pe FaceBook şi pe Twitter. Plus un status frumuşel şi simpatic pentru cei din lista de messenger.

Merg pe principiul că, indiferent că este vorba de un advertorial sau o postare personală, totul devine personal, până la urmă, atât timp cât este scris din mine, devenind o parte din mine.

Tocmai de aici şi respectul în redactarea postării. Pentru că, având respect pentru client, am respect pentru mine şi pentru blogul meu. În consecinţă, nu-mi voi strica karma blogului!
Nu mă condamnaţi, dar cred în treaba aia cu acţiune şi reacţiune!

In plus, orice client mulţumit de serviciile mele, va reveni. Iată câte lucruri bune se pot întâmpla, dacă îmi dau puţin interesul.

Cum cheltui banii obţinuţi? Acum, fără supărare, dar asta e cam problema mea! Ha, ha. E ca şi cum ai întreba o femeie ce vârsta are sau, ce număr poartă la pantofi, ori un mare afacerist ce câştiguri anuale are. Treburile astea nu se discută, oricum, vă garantez că orice aş face cu banii câştigaţi, o să fiu fericită!

Despre Blogmoney, ce pot să zic, sunt într-o oarecare măsură mulţumită, deşi, dacă aş fi în locul lor, mi-aş da mai mult interesul în a adăuga campanii noi. În rest, toate bune şi frumoase, nu dau cu parul, nu tai gâtul nimănui, doar că, mă gândesc că mai multe campanii nu ar însemna câştig doar pentru mine ca blogăr, ci şi pentru ei, ca intermediari, că de aia e afacerea, afacere.

Un lucru bun este că acest gen de advertoriale sunt la mare căutare în zilele noastre, fiind o alternativă viabilă publicităţii clasice. Motivul este simplu... O postare făcută de un blogăr poate fi o metodă mult mai accesibilă de a convinge pe X sau pe Z că serviciile companiei respective sunt bune de luat în calcul. Funcţionează pe principiul ăla... de la om la om.

Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai


sâmbătă, 9 octombrie 2010

Să mă mut, să nu mă mut...? Mă mut!

De data asta am să las poveştile de-o parte şi am să intru direct în pâine. Nu de alta, dar sunt de suficient timp în blogosferă pentru a şti cum stau lucrurile pe aici, din multe puncte de vedere, şi aş şti să dau sfaturi preţioase multora.
 Blogul actual, pot spune cu mâna pe inimă că îl am de doi ani, iar în doi ani a crescut suficient, deşi, zic eu că ar fi fost loc şi de mai mult.
Deşi iniţial făcut pentru a fi un blog de fotografie, n-am putut eu să mă abţin şi am început să-mi dau cu părerea, şi bine am făcut! Cam de aici şi denumirea de Omlette du Fromage... (presupun că se înţelege de la sine de ce... şi că nu mai e nevoie de explicaţii suplimentare)

Dar, nu despre specificul blogului meu vreau să vă vorbesc. Ci despre faptul că, cel puţin momentan, este găzduit pe o platformă gratuită ataşată Google, şi anume, aşa cum se vede în URL: Blogger.
Sinceră să fiu, treaba asta cu inexistenţa unui domeniu .ro, personalizat după chipul şi asemănarea mea, nu m-a deranjat până de curând.

Ce schimbare s-a produs între timp? E simplu. Am început să scriu intens advertoriale plătite (destul de binişor, aş zice)!
Ei, toate bune şi frumoase, oamenilor le plăcea cum scriu, mă contactau, îmi propuneau proiecte... asta până când începe să mi se spună că aş putea să fiu plătită mult mai bine dacă aş avea, de exemplu un numelemeu.ro.

Am întrebat de ce... cu ce deranjează platforma Blogger, iar răspunsul nu a întârziat să apară.
Un domeniu personalizat inspiră încredere, profesionalism. Un blog pe o platformă gratuită poate să-şi facă oricine.
Bun, că nu e literă de lege că dacă ai un domeniu plătit, musai eşti şi un blogăr de nota 10. Dar, în cazul în care eşti un blogăr de nota 10, şi mai ai şi un domeniu plătit, cerul este limita! Mai ales dacă vrei să-ţi şi câştigi ceva bănuţi cu blogul personal.
Cum am spus, oamenii devin reticenţi când se izbesc de platforme gratuite.

Acum, hai să fim serioşi, că ăsta nu e musai singura chestie faină.
Dacă ar fi să mai menţionez din avantajele unui domeniu plătit, cu siguranţă nu aş uita să zic de asistenţa acordată de cei a căror servicii de inregistrare domenii ai ales să le foloseşti. În consecinţă, poţi să fii sigur că în orice clipă, blogul tău este monitorizat şi că nu există problema de a dispărea fără urmă într-o bună zi, aşa cum s-au mai întâmplat cazuri, când vine vorba de platformele gratuite. Plus că oamenii pun la dispoziţie posibilitatea de a-ţi configura adrese de e-mail foarte profi cu eu @ numelemeu.ro (de exemplu...).
Şiii, să nu uit să menţionez că, în momentul în care mă voi decide să mă mut, am siguranţa că, dacă voi vrea, îmi pot importa arhiva vechiului blog, aşa că, şi problema aceasta este rezolvată!

Zic că preţul unui .ro nu ar fi chiar atât de mare, în comparaţie cu ceea ce-ţi oferă: profesionalism, siguranţă... o imagine mult mai faină! ...

Şi da, mă gândesc serios să-mi mut blogul, să îi dau o altă imagine, una mult mai profi, în tandem cu ceea ce-mi doresc.
Iar, acum că am început să mai prind cum stă treaba cu SEO, zic că nu mi-ar fi foarte greu să-mi urc noul blog la acelaşi pagerank 4, aşa cum este cel din faţa ochilor voştri, sau să-l popularizez pe Google. Metode există, trebuie doar să ne ducă mintea să le folosim... şi, musai, să le folosim bine!


Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

Regal la Real - cu ţaţa Leana

Ţaţa Leana nu mai fusese cu adevărat fericită de anul trecut. Cam de când Real-ul încheiase vechea promoţie Rosenthal.
Doar vă amintiţi cu câtă frenezie colinda ţaţa Leana Real-ul în căutare de promoţii... şi cum discuta ea în fiecare zi cu Paraschiva la telefon... şi cum se sfătuiau ele două în legătură cu toate minunăţiile Rosenthal, contemplând reţete şi bunătăţi, numai bune de pus în oală.

Iată că, momentul fericirii pentru ţaţa Leana, avea să vină anul acesta tot toamna, mai exact în luna lui octombrie.
Cum toată lumea de pe scară o ştia ca fiind o împătimită a noilor ,,tehnologii" în ceea ce priveşte metodele de gătit, iată că, într-o bună zi, personajul nostru primeşte un telefon de la Paraschiva:

-Aloo, ţaţa Leana?
-Da, cine-i la telefon, spuse ţaţa Leana cu o voce răguşită.
-Iar ai fumat, bre?
-Da' cine e la telefon, întreb. Nu fi obraznică!
-Paraschiva, bre, nu-mi mai recunoşti vocea?
-Da' se-aude prost prin telefonul ăsta, mamă.
-Da' tot cu telefonul ăla vechi cu disc, stai? Se miră Paraschiva.
-Tot. Ce-are ăsta? Apoi unul cu ecran din-ăla costa mult!
-Da' ce faci bre cu pensia, că ai o pensie frumoasă-frumoasă!
-Lasă acolo... că nu se ştie când ai nevoie de bani, în plus, mereu apar oale noi şi ustensile de bucătărit de toată frumuseţea. Nu cheltui eu banii pe telefoane. Dar, ia spune tu mie, de ce m-ai sunat?
-Păi, ţaţa Leană, tocmai ce-am văzut eu la televizor, la BABA TV, cum că iar au lansat ăştia de la Real o promoţie Rosenthal! Şi de când aşteptai dumneata promoţia, de anul trecut, mai ţii minte? Nu am mai întâlnit atâta entuziasm decât la blogării ăştia care participă la Superblog. Am auzit că unii îl aşteptau încă de anul trecut.
-Aşa, Paraschivo, revino la Thomas Rosenthal, că nu mă interesează de niciun bloc... blog, sau cum i-o zice.
-Deci, promoţia se numeşte ,,Cuţite fără Egal" şi, după cum te-ai prins matale, sunt de la Rosenthal, ceea ce e, zic eu, mirific!
-Bine, măi Paraschivo... şi cum e treaba... tot pe puncte?
-Da, bre, ca anul trecut. Strângi puncte din cumpărături, la fiecare 40 lei ţi se dă un punct cadou, şi când strângi douăzeci de puncte, pac mergi la casă, îţi alegi cuţitul şi l-ai luat, în schimbul punctelor, acasă.
-Ia te uită, ce frumos, mai Paraschivo... dar oare ce fel de cuţie au? Or fi la fel de bune ca oalele de gătit?
-Bre, dacă e Thomas Rosenthal, eu zic că da... Păi uite, au satâr, cuţitul bucătarului, ascuţitoare, foarfecă de bucătărie, cuţite de fripturică... şi tot aşa!
-Vai, Paraschivo, ce mi-aş dori şi eu un satâr, să-l am eu aici în casă... să tai eu ciolanul de purcel cu el!
-Păi, ia hai pune-ţi bundiţa pe matale şi să mergem la Real. ţaţa Leană. Aaa! Şi să nu uit, am impresia că au şi un cuţit pentru samurai... s-a şmecherit Rosenthal, ăsta.
-Ce cuţit pentru samurai, Paraschivo? Ce e ăia, samurai?  Ce fel de saramură?
-Nu, breeeeeeee, samurai de ăia care se luptă cu săbiile! Eu ziceam că au un cuţit care se numeşte Santoku! Deci, dacă îl luăm pe ăla, nu se mai apropie hoţii! Vezi matale!

Odată ajunse la Real, ţaţa Leana şi Paraschiva fură uimite de frumuseşea şi strălucirea cuţitelor. Poate voi n-o înţelegeţi, dar atât vreau să ştiţi, că fiecare om are pasiunea lui, iar a ţaţei Leana este gătitul. În condiţiile în care Thomas Rosenthal lansează o astfel de promoţie, ţaţa Leana nu poate rămâne indiferentă, fireşte! Nu cu aşa avantaje!
Se spune că, între timp ţaţa Leana a aflat chiar la ce se foloseşte Santoku, dar tot se laudă la cunoscuţi cum că are sabie de samurai!

-ţaţă Leană, ăsta e un adevărat regal...
-Aşa este, Paraschivo... aşa este!


Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

vineri, 8 octombrie 2010

AMD crush



Doi roboţei stăteau de vorbă. Şi cum stăteau ei aşa de vorba, ba despre una, ba despre alta, atenţia le este distrasă de către un umanoid ce căra de zor o cutie uriaşă, cu intenţia de a o depozita în camera unde cei doi roboţei îşi executau activitatea zilnică.
Fiind un împătimit al tehnologiei avansate, umanoidului îi plăcea să-şi echipeze casa cu toate cele trebuincioase unui tech-geek (aşa cum îl numeau colegii lui de muncă).
Îndată ce cutia fu aşezată pe podea, cei doi roboţei, Mick şi Dick se opriră din vorbărie, lungindu-şi gâturile de tablă suficient de tare încât să observe ce anume se află în acea cutie.

-Mick!
-Da, Dick?
-Auzi mă, Mick, ce-o fi adus ăsta aici?
-Hmm, n-am idee, dar nu cred că-i de bine! Eu zic că vrea să ne înlocuiască!...  ridică Dick timid dintr-un integrat.
-Nu cred, măăă... Serios acu'... ăsta e disperat după de-alde noi... Cel mult mai aduce unu'... şi dacă e aşa, las' că vede el pe dracu' gol. Îi facem zilele un calvar, se satură şi-şi face singur harakiri la integrate... Ai să vezi tu!

Nici nu apucă Mick să termine ideea, că umanoidul scoase din cutie o unitate plus şase monitoare. La o privire mai atentă, cei doi observară că pe cutie scria cu litere mari Eyefinity

-Ce-o fi asta, Eyefinity, mă Mick? întrebă Dick.
-Da' de un' să ştiu eu, mă... O fi ceva nou, dar orice-ar fi... am zis că-i facem zilele amare, am zis? Nu rezistă, cu tot Eyefinity-ul din lume, şi orice ar însemna asta.
Imediat, cei doi roboţei observară că pe cutie, pe lângă faptul că scria ,,Eyefinity", mai scria şi ,,Georgiana".

-Băi, Dick, asta e fată, mă!
-Auzi, Mick, tu ai mai văzut fete până acum?
-Hmm, nu... dar am eu un progrămel care îmi spune că atunci când văd fete, trebuie să mă îndrăgostesc. Iar, dacă mă uit în fişierele programului, observ că atunci când te îndrăgosteşti, îţi bate tare procesorul, aşa tare că parcă simţi cum dă să-ţi iasă afară din carcasă. Ştii ce, Dick? Eu simt asta...
-Mick, cred că avem o problemă... şi eu simt că mă îndrăgostesc, iar progrămelul meu spune că asta înseamnă că suntem oficial inamici!
-En garde, Dick!
-În gard, fraiere... vezi tu! Georgiana va fi a mea! Văd că pe cutie scrie că are placă grafică de la AMD... În conluzie, suntem predestinaţi!
-Hai nu mă face să râd! De când ai tu ceva AMD în tine, ca să fii predestinat? AMD au cei mai buni!
-Mereu mi-am dorit să am AMD! Intenţia contează!
-Da, da... nu orice măgar e armăsar...spuse Mick plictisit.

În timp ce personajele noastre se certau pe limba lor, aruncând unul în celălalt cu 0 şi 1, umanoidul o instala pe Georgiana. Prima dată unitatea, apoi conectă cele şase monitoare. Când apăsă pe start, cei doi se opriră automat din ceartă, rămânând uimiţi de ceea ce văzuseră.

-Maaaamă, ce ochi frumoşi are gagica asta! spuse Dick, în timp ce toate led-urile i se aprinseră, semn că dragostea e maximă.
-Daaa, are şase ochi superbi... şi nici măcar nu se uită şpanchi, deşi pe fiecare monitor afişează imagini diferite! Este incredibil cum privirea nu ţi se preumblă de colo-colo!

Între timp, umanoidul o testa pe Georgiana, comutând de pe modul în care aceaşi imagine era reprodusă pe întreg arsenalul de monitoare, monitoarele funcţionând împreună, pe modul în care fiecare monitor reprezenta un alt tab. Minunat totul! Tehnologia Eyefinity funcţiona maxim!

În acea seară, umanoidul nu se mai dezlipi de Georgiana, jucându-se trei ore continuu, apoi, relaxându-se tot restul serii cu filme, vizionate la modul ,,big screen".

Nu înainte de a-i duce pe cei doi certăreţi îndrăgostiţi în altă cameră, pe motiv că hardurile lor ar face prea mult zgomot.
Povestea spune că ei s-au certat în cealaltă cameră, până ce le-au cedat sursele, ajungând ulterior la fiare vechi.
Începând cu acea seară, umanoidul a cumpărat doar articole ce aveau în componenţa lor produse AMD.



Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

joi, 7 octombrie 2010

Inspectorul Cotineaţă şi dihania extraterestră

ATENŢIE! Următoarea postare conţine accent moldovenesc. Se recomandă citirea cu atenţie! În cadrul postării, vocala ,,a" este deseori înlocuită cu ,,î", ,,ă", ,,â", vocala ,,e" putând în unele cazuri să fie înlocuită cu ,,i". Totul pentru o redare mai aproape de adevăr a accentului moldovenesc de peste Prut.


În drum spre Cahul, Andrei şi prietena lui Andreea au fost opriţi la vama dintre România şi Republica Moldova pentru o inspecţie de rutină.
Inspectorul Cotineaţă Viorel, vigilent ca un uliu, îi luă pe cei doi în primire:

-Ia copii, prezentaţî actili la cuontruol, răpidi! Cu şi triabă prin frumoasa nuastră republicî şi undi mai iegzact miergiţî?

-La Cahul, răspunse Andrei prompt.

-Da' şi-i atât di intieriesant la Cahul? Nu prişiep! N-aveţ voi şi vidia la Cahul! Şi sî hie? Nişti casî, nişti oamini, nişti câni, nişti mâţi, d-aistea! Io zâc aşa, cî voi mierjiţi la Cahul sî faciţ prostioari! Aveţî feţi de români cari fac prostioari! Las' cî ştii inpiectorul Cotineaţî! Vă miroasî iel i.m.e.d.i.a.t.! Ehehe!

-Domnule inspector, pe cuvânt, mergem doar în vizită... e ziua verişorului prietenei mele, şi mergem să-i ducem un cadou! Atât...

-Ia sî văd io cadoul. Cî io cried cî voi avieţ şieva iliegal aici-şa. Sî viedi în privirea vuoastrî! Ia dischidi cutia sî vadî şî ochiu mieu!

Andrei deschise cutia cu Routerul RT N56U de la ASUS, router fără fir, dual band de 5 GHz.


-Poftiţi! Nimic ilegal... adăugă Andrei.

-Ia ti uitî bâi baieti, şi dihanie iextratieriestră avieţ voi aici-şa! Ăsta parcî-i alienu ăla din film! Voi lucraţ cu al-caida aia! Las' cî ştiu io! Am zâs doar că voi cu gânduri curati nu viniţ la mama Muolduovî! Da! Da! Instinctul mieu nu mă 'nşală.

-Domnule inspector...

-Tovarăş, pintru tini, băieti!

-Tovarăse, e un router... atâta tot. Noua invenţie a celor de la ASUS!

-Lasî brie, cî ştiu şî io cum arată un router, da' şi criez că noi ăştia din Republica Muolduova nu ştim nica, ai? Criez că noi trăim ca în codru, aşa-i? Ştiu cum aratî un router, iar aista nu-i un router! Aista cried câ-i o bombî... Ca sî sabuotaţ voi riejimu! Măi, da' şi smiechiri vă mai criediţ voi, românii! Las' cî vă vini inspiectorul di  hac, acuş! Chiem întâriri! Chiem balistica! Sî zâcî şî iei cum stau trieburile!

Nici nu apucară cei doi tineri să explice că de fapt această dihanie extraterestră era chiar un router wireless de la ASUS, că veniră forţele speciale moldoveneşti şi-i imobilizară. Speriaţi, încercară să îi convingă pe moldoveni că au înţeles totul greşit şi că acel gadget nu era nici pe departe vreun obiect de care trebuiau să se teamă pentru că el nu prezenta niciun fel de ameninţare pentru ţară în sine, singura sa ,,vină" fiind că are un design futurist, aşa cum rar ţi-e dat să întâlneşti!

După îndelungi cercetări şi rotiri în jurul straniului obiect, pipăind cu frică şi încercând o sumedenie de variante pentru a vedea dacă nu care-cumva frige, Ghiorghiţă, tânăr angajat în cadrul forţelor speciale de la vamă, găsi soluţia şi dezlegă misterul!

-Brie, inspiectore... eu cried cî ăştia doi spun adievărul. Serios acu' di nu... Aista-i un router brie, atât. Unul wireless, di cari n-a mai văzut muolduova, da' i router!

-Ieşti sigur, Ghiorghiţî?

-Sigur, tovarăş.

-Ghini, ăi... în cazul aista, daţi-li drumu' şî lăsaţi-i sî miargî la Cahul, spuse inspectorul Cotineaţă, resemnat. Ia, suntiţî libieri... ni cierim scuzî! Da' sî ştiţî cî io sunt oricum cu ochii pi voi, iar când vă întoarciţî, tot pi la mini viniţî, iar dacî vă prind cî faciţi trafic cu ţâgări sau bieri Spicuşor, iar chiem mascaţî! S-a 'nţălies?

Andrei şi Andreea împachetară routerul de la ASUS pentru a-l face cadou, potrivit ideii principale, verişorului Andreei. Povestea spune că el a devenit cel mai şmecher copil din Republica Moldova. Întâmplarea a făcut înconjorul Republicii Moldova, fiind mediatizată chiar şi la posturile de televiziune moldovene.

Pentru BLOGWARS,
Iulia Mihai



Menţionez că nu am nimic împotriva moldovenilor de peste Prut, lucrarea prezentă fiind un pamflet ce trebuie tratat ca atare.

luni, 4 octombrie 2010

Epoca 3D: Realitate relativă: Sfârşitul lumii

Nu cred că am mai văzut lumea de afară de câţiva ani. Dacă mă uit în calendar, cică am fi în 2017. Ce an... cifră imposibilă...
Uite că a trecut şi 2012... şi 2013... chiar şi 2014 şi suntem încă în picioare. N-a fost să fie niciun cutremur, nicio inundaţie majoră... nicio catastrofă ieşită din comun.

Da, au mai murit ceva oameni de bătrâneţe, s-au mai înecat vreo doi-trei... pe ici-pe colo, dar, în general totul e neschimbat. Cel puţin aşa cred...

Cum vă ziceam, eu n-am mai ieşit din casă de câţiva ani. Mi-am spart toate oglinzile. Intenţionat, nu de alta... Nu am nevoie de nimeni şi de nimic ce ar putea veni din exterior. Nici măcar de propria-mi imagine.

Am tot ce-mi trebuie aici. Ce am aici, în încăperea mea, cu siguranţă nu ma poate dezamăgi. Deşteaptă am mai fost să-mi iau din 2010 tot ce aveam nevoie. Şi, cum de regulă sunt una din cele mai pretenţioase fiinţe existente, am luat ce e mai bun.
Şi, ce poate face fericit un om ca mine, decât nişte echipamente 3D? Că vorba aia, numai astfel de echipamente mă puteau ţine pe mine în casă atât timp, nu?

Să vă povestesc o zi normală din viaţa unui pustnic? Să o fac? Bine, bine, mai uşor cu entuziasmul, că vă povestesc acum!


Dimineţile sunt întotdeauna cele mai grele... Nu reuşesc niciodată să mă desmeticesc în timp util. Din cauza asta pierd mult timp. Nu-mi place să pierd timpul! Time is money spune o vorba veche, iar eu îi dau dreptate. Cu toate că în stadiul în care mă aflu eu, banii îmi sunt mai mult decât inutili. Nu mi-a mai cerut nimeni de mult bani nici pe facturile de energie electrică, nici pe nimic. Nu ştiu exact ce se întâmplă. Se pare că în sfârşit am intrat în simbioză perfectă cu lumea înconjurătoare: eu nu le ies în cale, ei mă lasă să exist în voie. Sau aşa îmi pare mie...
Beau uneori o cafea dimineaţa. Şi cam atât... De mâncat, mai rar. Nu de alta, dar îmi lipseşte cu desăvârşire pofta de mâncare. O fi de la entuziasm, de la adrenalină, cine ştie... ideea e că eu sunt fericită!

La micul dejun îmi car de regulă laptopul 3D după mine. Am un ASUS G73J, de care sunt foarte mândră. Pun frumos pe nas ochelarii stereoscopici aferenţi... şi cerul este limita! Micul dejun absolut perfect! Tehnologia  nVidia 3D îşi face treaba admirabil.
Am uneori senzaţia că cei de afară fac cam multă gălăgie, aşa că dau sonorul jocului meu 3D mai tare... Aşa! Acum nu se mai aude hărmălaia de afară...




Prânzurile mă prind mereu în faţa desktopului... Am binevoit în 2010 să-mi achiziţionez şi un monitor 3D.
ASUS VG236H a fost alegerea mea. Se pare că ştiu să fac alegeri potrivite.
Fiecare moment al zilei trebuie asezonat cu ceva diferit. Tocmai de asta mi-am creat câte un ambient pentru fiecare moment al zilei în parte. Am măsuţa mea, cu monitorul meu... ataşat de desktopul tot de la ASUS.
Uneori, când mă plictisesc de jocuri, mă mai uit la câte un film 3D.
Nu pot să înţeleg de ce de ceva vreme nu mai apare niciun film nou... Oamenilor le lipseşte probabil imaginaţia. De ceva vreme, reiau filmele. Nu că ar fi asta o problemă, că vorba aia, de fiecare dată când revăd un film, pricep cu totul altceva din el...
Aş prefera ca lumea de afară să nu mai fie atât de gălăgioasă totuşi...




Serile mă găsesc cocoţată în vârful patului. Revin la laptopul meu. Sau, mai bine zis, el revine la mine. Îl iau pe braţe... îmi pun mouse pad-ul lângă mine, îmi pun ochelarii aferenţi. Măcar acum... pe seară, nu se mai aude gălăgia de afară...Acum mă pot juca liniştită... sau, mai bine, mă pot uita la un alt film...



Noaptea...  Nu am somn. Nu ştiu ce am azi... vreau să ies afară. Nu am mai ieşit de şapte ani. Nu-mi pot cotrola dorinţa de a vedea ce se întâmplă în afara locuinţei mele. Oare ce am? Sunt culmea! Serios că sunt...
Am să ies puţin pe afară. Nu mă pot abţine.

Sunt afară. Afară nu este nimic! Nimic.
...Lumea este distrusă... Totul este doar un mare hău...
Nu ştiu exact de când se întâmplă asta...
De ce auzeam lume râzând... făcând gălăgie? Oare sunt nebună? Sau e doar rezultatul efectului 3D? Sunt sigură, totuşi, că am auzit murmur de oameni. În fiecare zi. Dar, de unde???



Wow... asta nu poate fi adevărat!

...Am să mă întorc în casă... la tehnologia mea 3D. Ce văd afară nu-mi convine.


A tastat din viitor, pentru Superblog 2010, Proba 1: Epoca 3D,
Iulia Mihai

joi, 30 septembrie 2010

Iulia la cratiţă

Iată, dragii mei, că am ajuns acolo unde nu mă aşteptam să ajung. La cratiţă! Degeaba mă lăudam eu că sunt o femeie modernă, că mănânc azi da, mâine nu... şi atunci când e da, e făcut de alţii, că mi-a venit Tanti Jeni de hac. Iar Cristian Gheorghe a ajutat-o din plin ca să-mi vină de hac.

Aşa că, şi-au unit forţele şi mi-au luat interviu... Ba unde mai pui că, pe lângă asta, m-au pus şi la gătit!
Rău nu-mi pare... că vorba aia, trebuia să învăţ şi eu să gătesc... şi să nu mai ard mâncarea.
Cu toate astea, cred că am reuşit să smulg o promisiune de la Tanti Jeni cum că mă va învăţa să fiu o gospodină destoinică.

Până una-alta, vă invit să daţi citire interviului: Guest Star Day: Iulia Mihai.

Interviul a luat o turnură mai mult decât amuzantă... şi puţin fictivă :D

Mulţumesc de interesul acordat persoanei mele: lui Cristian, Mirunei şi în mod special-special-special lui Tanti Jeni!

marți, 28 septembrie 2010

Thumbs Up; Thumbs Down - for movies

Ieri am văzut, nu unul ci două filme. E clar că dacă a venit toamna... mai ales octombrie (prietenii ştiu de ce... sau mai exact ce am eu cu luna octombrie) lucrurile devin blegoase, deprimate, pline de nostalgie, dar, în special lipsite de orice fel de chef...
În concluzie, cea mai uzitată activitate pe la mine prin poartă, zilele astea... rămâne uitatul la filme.

Cum ziceam, ieri am văzut două.

The Invention of Lying 2009: Thumbs Up!

Nu chiar atât de nou încât să frigă, de prin 2009 cam aşa, dar, inexplicabil eu nu îl văzusem până acum şi a trebuit să mi-l recomande cineva, ca eu măcar să aflu de existenţa lui. Iar, dacă până aseară încă mai eram eu neştiutoare în ale existenţei acestui filmului, pun pariu că există şi alţii. În consecinţă, recomand cu thumbs up un film de nota... hai să-i zicem 9,50. Nu dau 10 decât foarte rar, aşa că 9,50 e rezonabil. 

Despre ce e vorba... aşa în mare? Păi, despre o lume aparent ideală, unde noţiunea de ,,minciună" e inexistentă. Pur şi simplu toată lumea spune adevărul. În orice condiţii, cu orice ocazie. Nu există neîncredere, pentru că nu există minciună. Dar, dacă îmi permiteţi, nici bun simţ sau consideraţie pentru sentimentele celuilalt...

Un film ce explică destul de clar, că echilibrul dintre bine şi rău, în speţă dintre minciună şi adevăr trebuie păstrat. Nu de alta, dar haosul poate interveni nu numai atunci când avem parte de prea multă minciună sau prea mult rău, ci şi atunci când formele cunoscute de noi ale binelui sunt în exces. 

Mai mult nu zic, că stric toată distracţia de a urmări. În plus, filmul chiar nu e povestibil. 

 

A nightmare on Elm Street 2010: Thumbs down... 

Da, iată că a apărut şi remake-ul. Întrebarea e... de ce? Nightmare on Elm Street 1984 a avut, ce-i drept farmecul lui, la acea vreme... şi recunosc că mi-a afectat copilăria, dar... când deja au apărut o grămadă de alte continuări de-a lungul anilor, cu Freddy... cu Jason, iar cu Freddy, iar cu Jason, apoi cu ei doi împreună... ei se ceartă, ei se împacă... toate remake-urile proaste as hell, de ce ai mai face un Nightmare on Elm Street 2010? 

Şi da, m-am uitat. Aşa, din curiozitate. Aceaşi colonă sonoră de făcut freza punk, acelaşi Freddy ce seamănă mai mult cu Edward Omul Foarfecă decât cu el... aceleaşi scene inutil de sângeroase. 

Film potrivit pentru o seară cu prietenii în care nimeni nu e atent la film. 

Ah, beware, citeam pe IMDB că se pregăteşte şi un Nigtmare on Elm Street 2. În 2012. Acum pricep mai bine previziunile apocaliptice ce se învârt în jurul acestui an.

 

 

luni, 27 septembrie 2010

I got the real deal!

Voila! S-au afisat rezultatele rundei 6 BLOGWARS! Şi, iată că, după 6 runde, sunt încă în picioare, cu o soldă de 600$ so far.

Mai departe mergem noi ăştia 5 muschetari rămaşi. În curând va apărea şi articolul meu dedicat rundei 7. Wish me luck, că eu simt!

Dovada: 

Viaţa sub tocul uşii ep. 2: O să fie cutremur!

Aşa cum subliniam în episodul 1, viaţa sub tocul uşii poate fi înşelătoare şi presupune multe sacrificii. Cu toate astea, beneficiile sunt maxime.
De ce? Păi cum, ,,de ce"? Simplu... Când toţi ceilalţi o mierlesc într-un mare cutremur, mare, tu stai confortabil sub tocul uşii şi te uiţi la simfonia distrugerii din jurul tău, zâmbind sadic cum că tu stai sub toc iar ceilalţi nu.

Dar, să nu mă abat prea tare de la subiect. De ce al doilea episod? Pentru că, numai ce terminasem ieri de scris postarea fatalistă, că aud discuţie mare în bloc. Cotcodăceli, ecouri... tot tacâmu'.

Scot capul afară (nu depăşesc tocul uşii, nu vă îngrijoraţi), ciulesc urechea şi ce să constat... se adunase consiliul de bloc jos la parter cu scopul de a purta o discuţie despre ce ar trebui să facă ei în caz de cutremur.

Unul mai inventiv ca altul... Bineînţeles, toate măsurile impuse necesitau strângeri de fonduri, că vorba aia... cine-ţi mai face ceva pe gratis zilele astea, iar un cutremur nu e un eveniment chiar de 'colea. Mai ales unul de atâtea grade.

Însă,  înainte de a se strânge fonduri, de a se lua măsuri, consiliul trebuia să hotărască: va fi sau nu cutremur?
Ca un consiliu conştiincios şi cunoscător de metode eficiente ce este, a decis că supunerea evenimentul la vot argumentat ar trebui să fie mai mult decât fair-play.

,,Nu de alta..." spuse Agachi, ,,dar vine acum eschimosul* de toamnă, iar ăsta vine mereu cu necazuri mari, cu maree, cu auroră borală, din aia!".

,,Doamna Agachi are dreptate!" spuse o voce ce se înfunda în spatele cuiva solid. ,,Inflamaţia** asta e de vină! Ce face omul, face şi natura. Dacă noi suntem răi... este şi natura cu noi. Nu vezi nesimţiţii ăştia de la conducere? Nu vezi?".

,,Taşi, Marişico..." o calmă bărbac'su.

După îndelungi discuţii fundamentate de argumente oteviste, blocul decide: va fi cutremur! Se vor strânge câte patrusu' de mii de la fiecare pentru fondul de cutremur.

,,Să semneze doamna contabil şi doamna juristă!" nu se putu' abţine Marişica.

Eu, de sub toc zic aşa... cu patrusu' de mii îmi iau două sticle de vin semi-bun şi uit de cutremur.


Legendă:
*echinocţiu
**inflaţie

duminică, 26 septembrie 2010

Viaţa sub tocul uşii

Numai oameni panicaţi. Peste tot. Cutremur în sus, cutremur în jos. Adică, ok, înţeleg... e posibil să fie... că deh, natura nu iartă, nu uită... dar, aşa cum nu s-a ştiut de niciun cutremur întâmplat până acum... cum de brusc tehnologia s-a ridicat? Aşa... în câteva luni?

Nu de alta, dar îmi amintesc că acum câteva luni a fost un cutremur. Nu l-am simţit pentru că în momentul ăla eram pe strada, însă a avut cine să mă anunţe. Cu toate astea, nu am auzit nicio previziune precisă înainte. Nu am auzit: mâine la ora z va fi un cutremur cu magnitudinea de n.
Nu, am auzit doar ştiri panicate şi plângăreţe cum că a fost cutremur, subliniez: a fost. Apăi, iartă-mă, dragă media, dar că a fost ştiu şi eu... Poate dinaintea ta.

Acum iar... ba că-n octombrie, ba că de 7 grade, ba că de 8... ba doar unul mic şi drăgălaş de 5, aşa mai light... mai simpăticuţ...
Păi hotărâţi-vă! Barem să ştim şi noi dacă ne mutăm pe câmp sau rămânem de-a pururea sub tocurile uşilor sau în căzi.

Pentru că, eu m-aş putea adapta uşor unei vieţi trăite sub tocul uşii, la modul cel mai sincer... Aş adopta un stil de dormit liliecesc, aş mânca puţin ca să evit orice fel de dorinţă de a părăsi ,,locuinţa" şi aş respira cu porţia, ca să nu trebuiască să mă deplasez prea des înspre fereastră, ca să aerisesc în camera al cărei toc al uşii îl ocup.

Eu zic în felul următor. Cutremurele se întâmplă de când lumea şi pământul. De evitat nu avem cum să le evităm. Cu atât mai puţin să le prezicem cu luni, zile înainte. Aşa ceva este imposibil.

În condiţiile astea, de ce grupajele de ştiri sunt ocupate în proporţie de 80% cu previziuni fataliste cum că va exista un cutremur?
Scuzaţi-mă, dar poveşti de astea aud de când eram copil. Ba chiar am prins vreo câteva cutremure frumuşele, dar... nu am auzit pe nimeni să le dibuiască cu mai mult de 3 minute înainte de a se fi întâmplat. Iar 3 minute nu sunt suficiente să anunţi televiziunea, televiziunea să anunţe poporul, poporul să se aşeze sub toc sau să sară pe geam în timp util.

Bănuiesc că asta a fi o metodă de a ţine populaţia sub alertă, sub panică o ţară întreagă, doar de dragul de a se crea o diversiune în ceea ce priveşte alte evenimente ce nu ar trebui observate.
E ca şi cum ai da o maşinuţă şmecheră copilului tău, ca să nu te pândească pe tine că faci sex în cealaltă cameră. Să rămână măcar juma' de oră ocupat...

Cam aşa şi cu anunţurile de cutremur.

Nu vă alarmaţi... Cutremurele există... se întâmplă... însă nimeni, dar absolut nimeni nu le va anticipa, iar dacă se va întâmpla unul în octombrie, garantez că va fi pură coincidenţă.

Mă duc înapoi sub tocul uşii.

joi, 23 septembrie 2010

Cinema ASUS

IDEEA PRECONCEPUTĂ
Primul meu contact cu un produs ASUS s-a petrecut acum câţiva ani, când un bun prieten şi-a achiziţionat un laptop. Pe moment nu am fost deosebit de impresionantă de eveniment, dat fiind faptul că nici atenţie prea mare nu i-am acordat.
Ce e drept este că, pe vremea aia aveam ceva aversiune faţă de laptopuri la modul general (primul meu laptop - generaţia 1999 - aparţinând altei firme) dând un rateu de zile mari. Şi, na de 'colea impresia preconcepută!

În condiţiile astea, nu am dat prea mare importanţă faptului că amicul meu îşi achiziţionase un laptop. Cu toate astea, am reţinut că era vorba de un laptop... şi ce m-a impresionat în mod special a fost faptul că avea o carcasă deosebit de simpatică. Cam atunci am văzut eu pentru prima oară un ASUS; şi asta mi-a fost reacţia.
Mde, ce vreţi... femeile. Nu trageţi cu puşcociul!

SCHIMBAREA DE ATITUDINE
Cu toată aversiunea  mea faţă laptopuri, amicul meu îmi zice acum (pentru că l-am sunat să-l descos) că după atâţia ani, tot are laptopul respectiv, ba chiar, jucărica mişcându-se destul de frumuşel pentru un sistem (la purtător) achiziţionat acum ani buni. Iată cum judecam eu prost laptopurile, doar pentru că mă supărase un ,,craptop" aparţinând altei firme!


Ei, dar fobia în ceea ce priveşte laptopurile... cât şi în cazul mai nou apărutelor netbook-uri, s-a stins în momentul în care am făcut şi eu cunoştinţă cu ASUS şi anume cu micul Asus EeePc, câştigat în cadrul altui concurs destinat blogărilor fără somn. Faptul că am câştigat tocmai un ASUS a fost întâmplător.
Dar, despre acest netbook v-am tot vorbit; şi nu o dată.
Despre ce vreau să vă vorbesc astăzi, de fapt...?
Despre monitorul ASUS câştigat odată cu EeePc-ul, în cadrul aceleiaşi competiţii.

Ei, monitorul ASUS VH222D a făcut un om cu dioptrii, aşa ca mine, să iubească tot ce înseamnă ecran lat.

Dacă până în acel moment nu m-aş fi gândit că un monitor de genul ăstă mă poate ajuta să văd filmele altfel decât cu nasul îndesat în monitor, iată că noul monitor mi-a oferit altă perspectivă asupra vieţii de cinefil chior, aplicându-mi pe faţă un zâmbet larg şi mulţumit.

Ce e ciudat e că ei, cei de la ASUS, zic că e vorba de cel mai mic monitor Full HD.

O fi cel mai mic HD, nu contest, dar pentru mine e mare şi frumos... Ce e mic pentru alţii, e mare pentru mine, vorba aia...
Vedeţi domnilor de la ASUS cum treburile astea devin relative? Apăi să nu-i dăm noi un pupic lui Einstein că a inventat o vorba mare de care mă pot folosi eu acum?

Astfel, am scăpat eu de nişte fobii, dar mi-am creat nişte obsesii.
Pentru că, începând cu prima zi în care am făcut rost de noul meu monitor, am început ciclul serilor în care stăteam băgată sub plapumă, tocmai sus, în pat la mine, cocoloşită între perne, la răspântie de plapumă aflându-se doar cei doi ochi pe care îi am în posesie, protejaţi semeţ de o pereche oacheşă de funduri de borcane ochelari. Şi, dacă până să posed (moamă, ce fel sună... ) acest monitor mă mişcam cu un decimetru la juma' de oră până ajungeam să sorb din priviri monitorul, de la fericitul eveniment, garantez că prind pânză de paianjen în acelaşi loc (departe de monitor... că văd şi aşa), până ce se termină minunăţia mea de film. Cu o diagonală de 21.5 inch şi 16:9 cu rezoluţie de 1920×1080 pixeli, cine să se mai plângă?

Şi apropo de minunăţia mea de film... Ca să vedeţi că orice minune vine cu efecte secundare... De când mi-am făcut rost de noul monitor, na-o bună că draga mea mămică a prins gustul de a se uita cu mine la filme.

Apăi bun, ,,şi care-i problema?" a-ţi putea voi zice... Păi cum care?? Problema e că niciodată nu ne nimerim la gusturi, aşa că... mă trezesc destul de des cu replici ca: ,,auzi dragă, da' un Perry Mason n-ai? ... că filmele tale n-au niciun Dumnezeu!".

Uneori îmi pare rău că n-are buton de mute. Mama, nu filmul...
Ei, da' cu toate astea, e femeie de treabă... aşa ca mine, de altfel... iar monitorul o splendoare!

Şi, că tot vorbirăm de splendori, hai să vă zic o chestie... Monitorul meu face parte din categoria ASUS SPLENDID™, în consecinţă, chiar dacă stau eu la cucuieţii din deal, hăt în patul meu... tot văd figurile clar, florile flori... peisajele peisaje. Fără culori şterse, fără pixeli denaturaţi... fără bătăi de cap!
Dar, femeia tot femeie... când o pui alături de tehnologie e ca şi cum ai pune baba alături de mitralieră... pentru că, deşi monitorul meu prezintă patru funcţii draguţe precum: scenary, night view, theatre sau game, eu tot pe una dintre ele mă fixez. Ori pe care ar fi setat, claritatea e ireproşabilă, oricum.
Pe cuvânt de pasionat de fotografie!


Cu toate astea, lenea îmi e încurajată şi de faptul că ,,micuţul" are capacitatea de a-şi ajusta automat imaginea, cu o rată de contrast de 20.000:1, cât şi trei tonuri predefinite: natural, reddish (mai spre roşu, aşa) şi yellowish (nu nu, nu o ,,dorinţă galbenă"... ci mai spre gălbior). Concluzia? Tot să stau lungită în pat la filme, cu floricele pe braţe.

Chestia drăguţă e că şi spiritul meu artistic e completat de designul monitorului; textura mai că o confunzi cu cea a unui pian. Cum să vă zic, dă un cu totul alt aer camerei mele (a se observa în fotografia alăturată). Plus cable manager şi butoane ergonomice. Să nu mai zic de vederea laterală. Oricum aş sta, stau ca un paşă, pentru că am toate condiţiile asigurate...  Aş mai spune, aş mai povesti din viaţa mea tumultoasă şi plină de evenimente răsunătoare dar... prefer să...

...mă bag la film, şi nu orice film...  Lie to me... (că tot am monitor full HD ASUS şi pot vedea detaliile filmului în toată splendoarea lor... )


A tastat din capul patului pentru BLOGWARS,
Iulia Diana Mihai