Masturbare Facebook-istă

Thăăăăă! Frate, de când cu Facebook-ul s-a prostit lumea de tot. Adică, da, Facebook e mină de aur pentru ăștia de au bloguri și suferă de atenție, cu atât mai mult pentru cei ce vând, cumpără, daaar... slavă domnului că până acuma nu a făcut lumea matrimoniale din site-ul ăsta de socializare *deși nici aici nu am aș băga mâna-n foc - poate mă învârt eu prin cercuri alese. Ori dacă flirtează cineva, flirtează în normele bunului simţ (de există aşa ceva).

Ei, dar lăsând latura comercială cât şi pe cea amoroasă la o parte, mă calcă pe bombeu o chestie. Oamenii care îşi dau singuri like. Mooor când văd parascovenii de-alea! Un fel de: nu mă bagă nici dracu-n seamă, hai să mă iubesc eu, îmi dau singur un lick (ups, like) la poza aia de-am făcut-o eu la mare şi sunt foarte bronzat, doar-doar le-oi arăta şi altora drumul. O masturbare feisbuchistă în adevăratul sens al cuvântului, zic. Şi, dacă nu merge cu un singur like, poţi să încerca să ţi le like-uieşti singur pe toate. Nu se ştie niciodată pe care o va alege newsfeed-ul ăla random al Facebook-ului să o arate întregii liste de prieteni, noh? Şi de-acolo, glorie scrie pe tine, nenică! O să plouă cu lick-uri! O să iasă orgie!

De depaaaarte cele mai tari auto-lick-uri fesibuchiste sunt alea date la propriul şi  mult prea inteligentul status. Tocmai ce te-ai trezit, ai încă puchini la ochi, stai pe budă relaxat şi pac: o maximă mai tare ca cele ale lui Cioran stă să iasă! Ce e de făcut? Ridici repede chiloţii, nu tragi apa pentru că n-ai vrea să uiţi ideea, alergi la comp puţin crăcănat, deschizi Facebook-u, scrii judecata de valoare, dai enter şi-aştepţi! 

...Vezi că au trecut deja două ore şi nu ţi-a apreciat nimeni inteligenţa? Pac! Iţi dai singur like. 

Cutărel Bălănel: Fără tine, lumea e pustiu.

Cutărel Bălănel likes this

Cutărel Bălănel commented on his status: Ce trist sunt fără tine, Aurico!

Fireşte că s-o trezi vreun plictisit să-i dea un like apatic aşa, din inerţie. Moment la care, Cutărel Bălănel va grohăi satisfăcut. Măcar nu s-a sculat de pe budă aiurea-n tramvai.

Hrăneşte un căţel sau o pisicuţă! - campanie umanitară

Iată că e bun şi Facebook-ul la ceva. Datorită lui mai aflu şi eu de evenimentele ce se întâmplă pe la mine prin oraş. Ei, şi că tot am ajuns la subiectul ăsta, nu am să lungesc prea mult expoziţiunea şi am să trec la subiect. 

În cazul în care duminică, 15 Mai, nu aveţi nimic altceva de făcut....nu, reformulez. Duminică, 15 Mai, ar trebui să fiţi fain frumos în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi. Iar când spun asta, mă adresez tuturor iubitorilor de animale. Ba chiar mă adresez şi celor ce nu iubesc animalele, pentru că niciodată nu e prea târziu să aveţi, aşa cum spun englezii, a change of heart. 

Ce se întâmplă acolo? Asociaţia Help Lăbuş strânge măncărică pentru animăluţele drăgălaşe ce le au în grijă. Ba chiar vor fi expuse şi câteva pufoşenii gata-gata de luat acasă. Aşa că, cei ce vă doriţi un prieten, lăsaţi magazinele de animăluţe, pentru că un sufleţel poate fi la fel de iubitor fie că e de rasă au ba. E destul de simplu să faceţi un bine unui pufos şi să-l adoptaţi. Iar binele nu va fi doar îndreptat spre el, ci vă asigur că vă veţi face un bine şi vouă. Pentru că, dacă un om te mai lasă baltă, un animăluţ nu te părăseşte niciodată, ba chiar te iubeşte necondiţionat. 

Cei ce nu au posibilitatea totuşi de a adopta un animăluţ, pot face donaţii de orice fel. Se accepta de la păturele, la unelte de menaj, şi orice ar putea servi drept util.

So, duminică, 15 Mai, în parcarea Casei de Cultură, Galaţi, între orele 10.00-13.00.

P.S. Share postarea, dacă iubeşti animăluţele.

Remember mIRC 32?

Nu știu despre voi, dar eu am crescut în era mIRC-ului. Și, Dumnezeule ce mă mai pasiona. Eram pur și simplu obsedată de programul ăsta de socializare. Firește că pe vremea aia aveam o vârstă destul de fragedă, iar programele erau toate compatibile cu XP 98 sau chiar cu 95, dar, vremurile erau pe cât de colțuroase, pe atât de frumoase.

Cum al putea uita #canalele și funcțiile de !seen și de !whois? Și, cine nu-și mai amintește ce anume făceau respectivele funcții, am să le reamintesc eu că era vorba de un soi de varianta primitivă a programelor de invisible pentru Yahoo Messenger din ziua de azi.

Eram în stare să stau ore în șir pe mIRC, mai ales dacă aveam privilegiul de a fi făcută Operator pe vreun canal, ceea ce însemna că ai dreptul de a tăia și-a spânzura tot ce nu-ți place pe canalul respectiv. Totul văzut prin ecranul de 14 al vreunui sistem ce părea parcă desprins din universul lui Flinstone.

Lucrurile se schimbă... Acum avem bloguri, avem Twitter, avem Facebook. Unele utile, altele umplere de vreme sau consum inutil de energie. Și da, deși nu mai folosesc de ani buni mIRC-ul, nu pot să nu-mi amintesc cu plăcere de toate nopțile pierdute pe la net caffee-uri, sau pe la câte cineva pe-acasă. 

Toate trec și vin altele, se pare. Și cred că secretul e să nu ne uităm în trecut, pentru că nu vom fi în stare să vedem ceea ce ne așteaptă. Mda, poate sună a clișeu, dar... :)

Optimizarea SEO - dau din casă

Mi-a spus cineva de curând că ăsta ar fi viitorul, când vine vorba de job-uri. Nu zic nu, având în vedere că dacă ştii SEO, ai un site şi aplici ceea ce ştii pe site-ul respectiv, te poţi trezi ca la următoarea indexare a motoarelor de căutare că eşti pe prima pagină; ceea ce nu e rău deloc, mai ales dacă eşti un magazin online sau intenţionezi să-ţi scoţi banii din programele de afiliere.

Cu toate astea, concurenţa e acerbă în zilele noastre, având în vedere că toţi au site-uri fel de fel, unele dintre ele trase aproape la indigo. Chiar şi aşa, există metode prin care să scoţi capul din mocirlă şi să-ţi laşi toţi competitorii în urmă. Problema e să vrei, să ai timp, ochii buni, nervii tari şi multă voinţă, pentru că asta nu e o treabă uşoară. Părerea mea e că, oricât de grea ar fi treaba asta, dacă ai puţintică răbdare, rezultatele nu vor întârzia să apară.

Aş putea să dau Omlette du Fromage ca şi exemplu, dar ar fi un exemplu prost, tocmai pentru că optimizarea lui lasă de dorit. În primul rând că e pe Blogspot (iar sistemului îi lipsesc multe funcţii elementare de optimizare seo şi sem), în al doilea rând că nu prea am avut niciodată cheful necesar pentru a investi timp în comercializarea lui. Da, am link-uri plătite pe blog, da, am bannere plătite, da, am advertoriale cu link (plătite şi ele), dar nu pot spune că optimizarea a ajuns vreodată la cote maxime.  Lenea e cucoană mare.

În concluzie, deşi mă doare sufletul să o spun, o platformă Wordpress va fi net superioasă uneia de Blogspot, dacă vom vrea să exploatăm toate avantajele optimizării SEO. De ce? Pentru că platforma Wordpress conţine acel câmp simpatic denumit All in One SEO Pack, cu trei câmpuri: Title, Description, Keywords. Nu trebuie să uităm să completăm aceste câmpuri, pentru că, oricât de inutile ni s-ar părea, ele ne ajută mai mult decât vom putea vreodată şti. De asemenea, să nu care-cumva să uităm de câmpul de tag-uri din dreapta. Trebuie să mergem pe principiul: niciun câmp nu e pus doar ca să fie pus, aşa că, ele trebuiesc completate.

În altă ordine de idei, bine de ştiut este că optimizarea imaginilor e mană cerească pentru SEO. Astfel, vom ţine cont de toate câmpurile ce apar în descrierea fotografiei. Câmpurile se vor completa cu descrieri şi titluri sugestive imaginii, dar şi ţinând cont de cuvintele cheie.O altă observaţie ar fi ca titlul fotografiei să fie de forma: fotografia-mea (cu minus), nu fotografia mea sau fotografia_mea.

Apropo de cuvinte cheie, recomand folosirea unui soft de testare a cuvintelor cheie. La o simplă căutare pe Google veţi descoperi voi destule tool-uri folositoare. Cuvintele cheie vor fi folosite peste tot, chiar şi în articol, dar mare grijă la densitatea lor! La un text de 400 de cuvinte, recomandat este să folosiţi acelaşi cuvânt cheie de maxim 8 ori. Numărul 8 este de asemenea sinonim şi cu numărul de tag-uri. Tot despre cuvinte cheie este util de ştiut că acestea sunt mult mai bine de folosit la plural, mai ales dacă forma de plural conţine şi forma de singural în ea. Exemplu: hanorace. A se observa că în cuvântul hanorace se regăseşte şi hanorac.

Titlul postării trebuie musai să fie sugestiv şi eventual să conţină un cuvânt cheie, sau un plural al acestuia. O observaţie personală ar fi să nu mai puneţi punct la titlu! Nene, titlul nu acceptă punct! Mă mai uitam peste postările unora dintre voi şi vedeam, de exemplu: Postarea mea e cea mai tare. (punct!). Nu, deci, nu! Nu aşa! În cazuri de forţă majoră pui trei puncte de suspensie (asta doar dacă eşti cumva supărat, nehotărât), sau un semn de exclamare, dar niciodată punct! Fireşte, asta nu ţine de SEO, ci de bun simţ.

Şi că tot vorbeam de gramatică şi bun simţ. Dacă vrei să-ţi optimizezi blogul la cote infinite, renunţă la diacritice. Da, e dureros că tocmai eu zic asta... dar, Google-ul nu le vede. Bineînţeles că eu nu voi renunţa în veci la aşa ceva, pentru că un text fără dicritice nu mi se pare ca mâncarea fără sare. Ăsta e alt motiv pentru care blogul meu nu e optimizat cum se cuvine.Sinceră să fiu, un content în engleză e înzecit mai bine văzut decât unul în română. Motivele sunt simple: texte în română vor căuta doar românii, în schimb, texte în engleză caută tot Mapamondul.

Promovarea e extrem de importantă dacă vrei să faci din site-ul sau blogul tău o afacere de succes. În această ordine de idei, nu ar strica dacă ai investi puţin în AdWords, dar şi în metodele de promovare a reclamelor de pe Facebook. Nici nu mai trebuie să menţionez că musai trebuie o pagină de Like. Fireşte, ca să obţii mulţi Like-eri, uneori trebuie să mai apelezi şi la metode neortodoxe de genul: spam. Dar, dacă ai ceva frumos de oferit lumii, metoda nu va fi privită ca spam, ci ca o informaţie super utilă. Aşa că, depinde de fiecare în parte cum va fi percepută propunerea lui.

Organizarea de concursuri este esenţială. Sigur, asta presupune o investiţie, dar nimic nu se face fără compromisuri şi cheltuieli. Concursurile vor aduce mereu vizitatori, back-link-uri, în consecinţă, nimic nu va rămâne neplătit. Trebuie avut grijă ca acel concurs să fie dat la Share pe Facebook, promovat pe site-uri ce suportă aşa ceva, etc. Cele mai avantajoase concursuri sunt cele ce durează în jur de-o lună. Părerea mea. Voi faceţi cum credeţi.

Comentariile nu trebuiesc neglijate nici ele. Oferiţi comentatorilor voştri feed-back. Nu-i faceţi să creadă că nimeni nu le citeşte comentariile şi că vorbesc la un perete, pentru că va veni o vreme când se vor plictisi să revină, iar atunci cu siguranţă va fi aiurea. De asemenea, comentaţi alte bloguri. Dar, orice aţi face nu comentaţi doar de dragul de a vă vedea numele pe acolo. Respectaţi-i pe ceilalţi aşa cum şi voi vreţi să fiţi respectaţi la rândul vostru!

Scrieţi măcar o dată pe zi. Şi nu scrieţi orice. Dacă aveţi un blog nişat, interesaţi-vă ce noutaţi există în domeniul vostru şi faceţi un pic de ghost writing in limitele bunului simţ. Originalitatea în scris zic eu că e esenţială şi ajută la delimitarea din cadrul turmei. Dacă nu vorbim despre un blog nişat, ci unul ca al meu, cu de toate, atunci esenţial e ca măcar o dată la două săptămâni să scrieţi despre ceva la modă. Şi nu, nu e musai nevoie să faceţi Can-Can din blogul vostru. Luaţi un subiect absolut monden şi piţipongesc şi bateţi-vă joc de prostia lor! Adaptaţi subiectul propriei voastre firi. Şmecheria e ca numele celor implicaţi, de exemplu Irinel Columbeanu, să fie scris corect, pentru că Google-ul nu ştie de glumă.

Ca un exemplu absolut banal, dacă e să dau din casă, vă zic că mie îmi aduce multe vizite faptul că în postarea despre Black Swan, am menţionat numele de Winona Ryder. Deşi postarea nu era despre ea, Google-ul trimite oameni la mine. Eu nu pot decât să mă bucur.

Link-urile. Da, link-urile. Păi, nu recomand să faceţi schimb-uri de link-uri gratuite cu filme online, casino online, filme porno, jocuri cu barbie şi alte site-uri de duzină de genul ăsta. Dacă tot faceţi, să vă plătească barem link-urile. Nu de alta, dar, treburile astea vă vor scădea considerabil din pagerank. Blogroll-ul trebuie ţinut în limitele bunului simţ. Link-building-ul e de bun augur, aşa că nu vă temeţi să îl folosiţi.O şmecherie şmecheră e să vă faceţi rost de link-uri pe pagini gov sau edu. Aia e mană curată!

Cu toate astea, cel mai important este ca voi să fiţi liniştiţi sufleteşte. Nu vă lăcomiţi. Nu staţi 27 ore pe zi în faţa calculatorului, pentru că în două luni e posibil să vi se acrească atât de tare încât să vreţi să vă luaţi câmpii. Faceţi totul cu moderaţie. Acordaţi-va timp pentru voi, găsiţi-vă un hobby (de exemplu, mie îmi place, aşa cum ştiţi, să fac fotografii), nu uitaţi să vă plimbaţi din când în când, dar, mai ales, nu uitaţi să vă purtaţi frumos cu persoanele din jurul vostru. Staţi la o cafea cu un prieten, scoateţi-vă iubita în oraş, purtaţi o conversaţie spumoasă cu mama sau tatăl vostru. Dacă veţi şti să împăcaţi şi capra şi varza, garantez că veţi avea mai mult chef de muncă şi de optimizări.O zic din proprie experienţă. 

Despre Omlette du Fromage? Păi, da, am de gând să mai lucrez ici şi colo, dar, nu îl voi transfera absolut niciodată pe domeniu, pentru că risc să pierd tot ce am făcut până acum. Domeniile şi serviciul de hosting sunt bune. Chiar foarte bune, şi le recomand, dar, dacă aş avea un domeniu, clar aş lua-o de la capăt. În 2008 nu prea ştiam eu mare lucru despre bloguri şi optimizări, abia ştiam să postez ceva, tocmai de asta, Omlette du Fromage are acum nişte crack-uri majore ce nu mai pot fi remediate, dar eu îmi iubesc blogul şi aşa.

Chiar mă întreba cineva, înainte să scriu articolul, dacă e ok să dau din casă. Păi, e ok, internetul e mare, aşa că, dacă nu afli de la mine, afli din altă parte, şi tot afli. Sunt absolut convinsă că doar 1% din cei ce vor citi articolul meu, vor pune în aplicare cele citite. Acei 1% au respectul meu, în consecinţă, merită articolul ăsta. 

În speranţa că am răspuns întrebărilor tuturor celor ce m-au întrebat până acum, vă spun: cu plăcere, dragilor. Singura mea rugăminte e să daţi un share ca să vadă şi alţii, dacă nu vă doare mână.

Aveţi dreptul să mă contraziceţi, cu o condiţie: să o faceţi argumentat! Plus, dacă aveţi completări, eu le primesc bucuroasă! Nu de alta, dar şi eu mai am multe de învăţat. Nu numai voi.

Kakaia Tiehnica

Vrei să fii un bătrânel la modă?...dar o bătrânică la modă? Acum e şansa ta! Serios că acum e! ... cel puţin aşa spun ăia de-au plătit Facebook-ul ca să le posteze reclama îngresuită prin nu ştiu ce colţ.

Care-i de fapt şpilul... E vorba de un softuleţ ce îţi transformă automat fotografia ta de Don Huan de Castilio, sau de Cosânzeană în imaginea unei hoarce scofâlcite şi uzate, sau, aşa cum spun magicienii: minune curată. O fi şi minune, nu zic nu.

Dacă mă întrebai acum vreo 15 ani, când eram pur şi simplu extaziată după revista Bravo, aplaudam cu patru mâini la o astfel de şmecherie. Ca să nu mai spun că urmăream cu sufletul la gură rubricuţa aia prin care oamenii de la Bravo îmbătrâneau vedetele cu un Photoshop preistoric. Aşa că, am avut ocazia, datorită lor, să văd multe personalităţi ale vremii, făcute ferfeniţă. Vai, şi cât îmi mai plăcea toată tărăşenia aia! Eram pur şi simplu în al cinşpelea cer! Mă amuzaaaam!

În zilele noastre, nu mă mai impresionează chestiile astea. Ori c-oi fi învăţat eu să folosesc Photoshop-ul şi-am constatat că nu e mare brânzovenescu să îţi adaugi ani chiar tu... Mă întreb totuşi de ce ar vrea oamenii să facă aşa ceva? Nu de alta, dar când alţii folosesc magia programelor de editare pentru a-şi mai scoate un rid, o prostie, o grisină, unii sunt preocupaţi dacă vor arată ca nişte bătrânei hipsteri sau ca nişte băbătii comuniste cu batic înflorat. Revenind la ceea ce ziceam mai devreme: că ai putea să afli dacă vei fi un bătrânel la modă. Doar dacă vrei.

Stau eu şi mă gândesc: cum Doamne-iartă-mă să ştie Photoshop-ul sau ce soft de editare automată, folosesc ei, ce fel vei sta tu cu moda la 101 ani? Eu zic că aici e rost de kakaia tiehnica combinată cu minciunită cronică. Cel mult îţi dă un greyscale la păr, îţi randează puţin trăsăturile în timp ce-ţi aplică veşnicele riduri et voila! Dar, faza cu moda e chiar deplasată. Părerea mea. Eventual, îţi poate spune programul ăla ce model de batic vei purta... poate Batic 2000, sau poate vei fi şi mai hipster de atât şi vei purta super-şapca! 

Eu nu am de unde să ştiu dacă softuleţul ăla chiar îţi spune treburile astea, pentru că sunt prea zgârcită să dau un sms (care costă!) la un celebru număr de telefon, pentru a mi se furniza codul miraculos ce mi-ar debloca poza cu mine în tip ce port un superb mergător, semnat Galliano (având în vedere că nu sunt evreică, ba chiar pur sânge arian şi blond, sunt sigură că nu ar refuza să creeze pentru mine). 

În consecinţă, dacă vreau să ştiu cum voi arăta la bătrâneţe, aş putea să am răbdare. Iar dacă am dubii că voi ajunge acolo, pot eventual să mă apuc temeinic de băut, drogat, fumat, pierdut nopţi, iar în doi ani aflu.

Dacă stau şi mă gândesc mai bine, ideea asta din urmă nu e rea deloc! 

Richard Gere - un om ce a avut răbdare!

You have a friend request from Vasile Vasilica

Nu, nu am să încep să fac propagandă anti-facebook. Nu că cei care ar face  nu ar avea dreptate, doar că mie Facebook-ul nu mi-a făcut niciun rău efectiv. Da, mici nemulţumiri, chestii pe care le vezi pe la Feed şi n-ai vrea să le vezi, dar nu pot spune că aş chema poliţia și aş aresta Facebook-ul pentru asta.

Cu toate că nu fac propagandă anti, încep să nu-i mai găsesc utilitatea. 

Și nu mă refer la paginile de Like către blogurile Omlette du Fromage şi Winter. Neeh, alea sunt utile, sunt aducătoare de feed, de feed-back ş.a.m.d. Mă refer la pagina personală, unde sunt eu cu numele meu, cu moaca mea în poze, cu statusurile mele, cu activităţile mele extra importante (he, he).

Cum să vă zic, în lista mea de prieteni nu există persoane parazit. Nu dau accept dacă nu cunosc, iar dacă nu cunosc, clar interoghez persoana la sânge, mai ceva ca Moldovan, Comisar Moldovan. 

Hai să fim serioşi, nu duc lipsă nici de 1500 de prieteni şi nici de atenţie sporită. Vrei să te împrieteneşti cu mine pe Facebook fără să fii luat la întrebări? Fă frumos şi dă like la pagina blogului. Te asigur că pe blog vei îmi vei cunoaşte adevărata personalitate mult mai bine decât pe orice pagină de Facebook, unde am fix două poze cu mine, o poză cu Nancy Cunard, o poză cu un clovn trist şi un vector cu o tipă care fumează de rupe pământul.

Pentru ce să am 1500 de prieteni? Ca să îi văd acolo? Ca să mă enervez derulând o listă inutilă când caut într-adevăr pe cineva pe care chiar cunosc? Nu, mulţumesc.

Ca şi fapt divers, mi se dă, acum vreo două-trei săptămâni un friend request. Cum eram într-o dispoziţie prietenoasă, am dat accept fără să mai chinui persoana în cauză cu un chestionar. Ce zic eu persoană? Că erau două! 

Deeeeeci, eu nu am să pot înţelege absolut niciodată cum îţi poţi face un cont de orice cu titulatura Vasile Vasilica - în sensul de Vasile şi Vasilica (nume camuflat, pentru că aşa-i frumos). 

Și nu vă închipuiţi că Vasile este numele de familie al Vasilicăi. Nope, Vasile e altă persoană decât Vasilica. Ba chiar o iubeşte pe Vasilica! Mi-am dat eu seama de chestia asta din pozele lor bostănel în bostănel. Ei luaţi de sus (auto-poză), ei luaţi de jos (auto-poză), exemplele pot continua.

Chestia e că eu nu cunosc nici pe Vasile, nici pe Vasilica, deci, revin eu la o dilemă mai veche: Who the... is Vasile? Dar Vasilica? Și de ce mi se dă miiiiie friend request, atât timp cât nu ne cunoaştem, atât timp cât Vasilica îl iubeşte pe Vasile, Vasile o iubeşte pe Vasilica... Comunicare nu există, pe blog nu s-a dat like. Deci? Care-i scopul? 

Serios că pricepeam dacă se dădea întâi pe pagina de Like și vroia celebrul cuplu să vadă cine dumnezeu scrie pe blog. Pricepeam. Curiozitatea e naturală, e umană, n-o condamn. Dar, nu! Direct pe pagina mea proprie şi personală. Deci, care-i faza?

Consideraţi-mă paranoică, dar am un simţ al intimităţii ieşit din comun. Nu îmi place să mi se invadeze cuibul atât timp cât nu ne cunoaştem. Nu dau drumul la uşă, dacă nu aştept pe nimeni, sau dacă nu sunt sunată înainte şi anunţată că se vine, nu accept necunoscuţi în lista de mess fără să se prezinte frumos, ca la şcoală, în consecinţă, am aceaşi tactică şi pe Facebook.

Și da, Vasile şi Vasilica posibil să fi fost inofensivi, dar ce rost are să prindă pânză de paianjen prin lista de prieteni? Nu de alta, dar, prevăd un cont de Facbook cam părăsit de acum încolo, iar eu prin noţiunea de listă de prieteni înţeleg ad-literam ,,prieteni”. 

Facebook cel comunist

Îmi place Facebook-ul. Da, recunosc. Intru pe Facebook zilnic, ba chiar de două ori pe zi uneori. Nu pentru a socializa pentru că nu sunt eu mama socializării online, ori live. Cu toate astea, îmi place să privesc din umbră ce se mai întâmplă cu persoanele dragi: o poză haioasă de pe la vreun concert, un status fanchi şi isteţel, orice mă poate face să zâmbesc sincer. Corect, mă mai apucă să mă lansez în comentarii kilometrice cu câte cineva, dar nu vă închipuiţi că fac asta mereu. În mare, îmi place Facebook-ul!

...Sau, mai bine zis, îmi plăcea până să se gândească ei că ar fi bine să schimbe felul cum arată profilul.

Da, da, chestia cu schimbatul profilului nu e  nouă, aţi putea spune, la început, oameniii având posibilitatea de a opta pentru profilul nou şi profilul vechi.

Partea nasoală era că, odată comutat la profilul nou, ciu-ciu întoarcere la profilul vechi. Dezamăgirile pe tema asta au fost mari. Nu de alta, dar pe mulţi, noul profil nu i-a prea mulţumit.

Eu nu m-am mutat din proprie iniţiativă pe noul profil. Să vă zic şi de ce: pentru că sunt o balanţă conservatoare care greu se obişnuieşte cu treburile astea noi şi fancy. Treaba asta m-a ajutat, pentru că, văzând pe la alţii cât de urât arată noul profil Facebook, am zis pas. Până ieri! Când a decis dragul şi scumpul Facebook că ar fi bine să ne facă un upgrade şi nouă, ăstora de modă veche. Aşa că, m-am trezit cu profilul schimbat, pocit, modificat şi urâţit. 

Nu de alta, dar, dacă nu vedeam The Social Network, poate nu mă agitam atât de tare. Cu toate astea, Facebook a fost făcut tocmai ca să fie simplu, nu cu briz-brizuri, plus să ofere acea uşurinţă de utilizare. 

Am să fiu sinceră, pe mine mă ajută maxim Facebook-ul. Unu la mână că prin intermediul lui îmi promovez postările, doi la mână că aşa mai aflu şi eu ce şi pe unde se mai organizează, trei la mână că apuc să mai aflu chestii noi de la oameni interesanţi. 

În concluzie, e normal să îmi pese atunci când Facebook se transformă în Partidul Comunist cu tente haifaiviste!

Pomană grasă la noi pe scară

De dimineaţă m-am trezit cu hărmălaie mare. Tot ce puteam auzi era mac-mac, ga-ga şi ha-ha. Toate acestea auzindu-se, fireşte, pe scara blocului meu (bloc de altfel populat cu oameni cumsecade, binevoitori, liniştiţi şi ne-puşi pe ceartă; not!).

Ei, şi cum mă întorceam eu de pe o parte pe alta, potrivindu-mi mai adânc obrazul în pernă aud: iu-iu-iu-iu! Îmi zic: mă, ce Doamne iartă-mă, se mărită Agachi?

Mă ridic Igor-style din pat, îmi caut cu degetul mare de la picior papucii, şi mi-i târăi până la uşă să vadă şi ochiul meu cu puchini ce se întâmplă. Când ce să vadă ochiul meu cu puchini? La noi pe scară era eveniment monden 2011, şi anume fastuoasa şi mult aşteptata pomană a vecinului ce-a murit acum două zile.

Nici nu aveţi voi idee câtă fericire era pe scara blocului meu. Păi, şi de ce n-ar fi? Mâncare moca, voie bună, amintiri despre decedat (deși nimeni nu-l prea cunoștea), prilej de-a socializa cu lumea, de-a mai afla ce gresie şi ce faianţă şi-a pus Cutarache în baie, ce canapea cu imprimeu de leopard mai are fiţoasa aia de la apartamentul z, de ce nu se mai mărită antipatica ailaltă de la apartamentul y (a se înțelege că despre mine este vorba) ș.a.m.d. 

Ei. și dacă se asortează tot cu un vinișor bun de țară de Tirează, atunci ferește-te că iese chef de chef. 

Pe cuvântul meu dacă am mai văzut atâta lume fericită la un singur loc! Mâncarea și băutura se pare că sunt mari producătoare de serotonină.

Și-acum, vorba aia... nicio mâncare din lume, fie ea cât de pompoasă și făcută de cel mai mare  le chef din lume, nu se compară cu sarmaua de pomană sau cu felia de salam servită cu măslina on top, ca și momeală la începutul festinului dat în cinstea decedatului. Așa că, de ce n-ar chefui și-ai mei puțin?

Și, ca să mă întorc la atmosfera festivă... Ca la orice petrecere de soi, invitatele s-au prezentat îmbrăcate cu cele mai șmechere straie ale lor. Alea de duminică, alea de sărbătoare, alea de stau țepene de apretate în dulap, așteptând nerăbdătoare ani de zile câte un party de genul ăsta. 

Ochi iscoditori, baticuri fancy, ocheade aruncate macho-man-ilor de șaișcinci de ani, bârfe nevinovate, țuică fiartă. Cam asta ar fi, în linii mari, descrierea succintă a petrecerii de comemorare a vecinului de a cărui soartă nu i-a păsat nimănui cât timp era în viață. 

Dacă este să vorbim despre decorarea mesei (ce va fi, în mod excepțional lungă, de doișpe persoane, și se va transforma în L în altă cameră), firește, că nu a lipsit fața de masă albă cu broderie pe la colțuri, platourile mari pline cu felii de pâine, păhărelele cu digestive ce servesc și ca factori de îmbujorare a cucoanelor invitate la ospățul super-moca, antreurile formate din salam de post și măslinuțe fleoșcăite, așa cum menționam și mai sus. 

Și, că tot am ajuns la capitolul ,,masă”, nu vom uita să menționăm cel mai de seamă bibelan de porțelău de la masă, și anume popa, pus în capul mesei, de unde poate  să vegheaze asupra tuturor enoriașilor. Din capul mesei, popa va face semnul crucii și va zâmbi ca Jesus Christ, în timp ce enoriașele se vor călca pe batice care să-i pupe prima mâna. După ce mâna va fi pupată, popa va zice binecunoscutul ,,doamne miluiește!”. Aye!

Cel mai râvnit loc de la masă va fi categoric cel de lângă popă. Câștigătoarea locului își va face poze cu telefonul și le va uploada pe Facebook... prin Facebook Mobile. Va primi instantaneu o mulțime de like-uri și comentarii de la celelalte enoriașe ce butonează pe sub masă. Se va da tag pe popă. Popa va da remove tag, ca nu cumva să vadă preoteasa.

- Dar, asta e doar în imaginația mea bolnavă; mă refer, firește la treaba cu Facebook-ul, pentru că faza cu locul de top de lângă sfinţenia sa e pe bune.

Ei, cam așa  s-a întâmplat la pomana asta... și cam aşa se întâmplă peste tot, spiritul Carpato-Danubiano-Pontic rămânând veșnic neschimbat. Ca drept dovadă că la sfârşitul festinului, mâncarea rămasă a fost împărţită frăţeşte, care cum a putut îndesându-şi prin sân ba biscuiţi, ba colivă cu fondante, ba sarmale cu varză. 

Acum e liniște. Toată lumea e ghiftuită.

Kiss your way to the top - recenzie Topkiss.ro

Tehnologia a evoluat într-un mod inimaginabil, în ultima vreme. Nu, dar serios, uitaţi-vă numai în jur! Tot ce e important se află pe net: fără nicio abatere de la regulă. 

C-o fi bine, c-o fi rău... asta rămâne la latitudinea fiecărui individ în parte, pentru că, până una-alta, fiecare doarme aşa cum îşi aşterne. 

În consecinţă, despre următorul site vă voi vorba strict din punctul meu de vedere, mergând pe principiul ăla: părerea mea contează. 

Şi da, părerea fiecărui ins în parte contează, pentru că părerile mici pot forma o opinie mare şi puternică ce poate schimba cursul anumitor lucruri. Fireşte, lucrul acesta este valabil şi la general, chiar dacă în această postare mă voi limita doar la analiza unui site. 

Site-ul despre care vă vorbeam poartă numele de www.topkiss.ro. La prima vedere un site cu un conţinut obişnuit, strict informaţional.

Dacă ar fi să-i întrebi pe cei de la Topkiss cum şi-ar caracteriza propriul site, probabil că ţi-ar spune fain-frumos că este vorba despre muzica noua, despre filme online, despre muzica online şi despre blogging (exact cum le apare în descriere). Noi, nu putem decât să-i credem pe cuvânt, iar dacă nu-i credem, putem să le citim conţinutul şi articolele zilnice, pentru a zice: da, dom'le, chiar aşa e. 

După cum bine ştiţi, copilul răsfăţat prea des are tendinţa de a se lăsa pe o ureche, aşa că voi începe prin a critica puţin site-ul. Orice şut în ms-dos e un pas înainte, până la urmă. 

LOOK-ul

Voi începe cu aspectul propriu-zis al site-ului. Ok, e super bine că s-au gândit la clasicul fundal alb asortat cu scrisul negru; combinaţia asta lucrează în favoarea uşurinţei de a citi articolele. Bilă albă aici, deci.

Ei, ceea ce nu-mi place este faptul că articolele nu sunt delimitate de un chenar. Pentru a nu ameţi cititorul, un chenar ar fi mai mult decât indicat. 

Să vă explic şi de ce: majoritatea oamenilor ce caută înformaţii pe net (de orice gen ar fi ele, stau prost cu vederea; e demonstrat ştiinţific şi logic de priceput de ce), în consecinţă, site-urile ar trebui să fie foarte clare pentru a înlătura orice încălecare de scris sau de imagini. 

CALITATEA SCRIITURII

Un alt aspect ce în opinia mea ar trebui schimbat este calitatea scriiturii. Am luat la întâmplare, de exemplu scurta recenzie a filmului Tron: Legacy.
Treaba faină e că cei de la Topkiss.ro s-au gândit să includă în conţinutul lor acest film (fiind foarte căutat pe Google, asta nu are decât să le aducă şi mai mulţi vizitatori!).
Partea mai puţin faină este că au ales să facă o descriere de câteva cuvinte ignorând total plasarea corectă a semnelor de punctuaţie (cuvânt-virgulă-spaţiu; treabă valabilă şi pentru punctul de la sfârşitul propoziţiei). Ca să nu mai menţionez că textul respectiv face parte din categoria: limbaj de lemn (nicio informaţie concretă nu se desprinde din el.
Un text bine gândit şi scris, plus o bună optimizare seo (incluzând cuvintele cheie ce se vor căuta în prealabil cu ajutorul unui tool) vor face minuni!

DESCRIEREA

...sau, mai înţelesul tuturor: textuleţul ăla ce apare în tab-ul de la Mozilla sau Explorer ar trebui scurtat considerabil. În momentul de faţă nu iese în evidenţă cu nimic, iar dacă cei de la Topkiss.ro vor să iasă în evidenţă trebuie să renunţe la ea.
Simplu: Topkiss.ro şi un thumbnail mic şi reprezentativ este suficient. Este uşor de ţinut minte. Pe sistemul: less is more. Nimănui nu-i place înghesuiala.

NOTĂ explicativă:

Same Queen, Different Era

Topic I

Nu știu despre voi, dar la mine a trecut tare repede anul trecut. Și tocmai, că nu aș putea zice că am avut parte de evenimente răsunătoare de genul: am câștigat la loto sau am descoperit adevăratul și eficientul leac pentru cancer, ori elixirul tinereții.

Nu, nimic din toate astea. 2010 mi-a părut mai mult un an de tranziție... Ca un fel de hol de așteptare... Un soi de pauză de la viața mea. Un stand-by mai mult sau mai puțin util. 

Faptul că mi-am început anul 2011 într-un mod pe cât de frumos, pe atât de neașteptat, confirmă că tocmai a început o nouă eră, că m-am mutat din hol în sufragerie.

Nu știu cum a fost pentru ceilalți anul, că vorba aia, fiecare își poartă propria cruce (deși uneori se mai agață și alții de crucea ta; doar-doar se fac cu o plimbarea moca), dar eu (oricât de typo ar suna), am reușit să-mi pun unele gânduri în ordine, să le triez, să le pun în sertărașe alfabetizate, ca să știu să le iau, atunci când am nevoie de ele. 

În pofida a ceea ce am spus mai sus, 2010 a fost dintr-un anumit punct de vedere, cel mai frumos an. De ce? Pentru că m-a învățat să iubesc necondiționat, să iau anumite decizii în anumite condiții, de care nu credeam că sunt capabilă. Tot 2010 mi-a readus ceea ce unii numesc love of ones life. Eu prefer să o numesc: totul; deși nici exprimarea asta nu e lipsită de clișee lingvistice. 

Topic II

Puteți să mă condamnați, să mă urâți, să mă considerați cea mai zgripțuroaică dintre zgripțuroaice, dar nu fac urări de Crăciun, Revelion și ate sărbători de genul. Ok, da... pot ura câteva persoane, dar nuuuu mă veți vedea că dau mass-uri pe mess, că fac spam pe mail sau pe Facebook cu urări nepersonale și trase la xerox. Nu, mulțumesc. Prefer să sun câteva persoane care chiar înseamnă ceva pentru mine, să le personalizez urarea  cum știu eu mai bine și în funcție de fiecare în parte. 

Să nu aud de sms-uri trimise la toată lista, semnate cu Familia Crăciunel, pentru că nu vă cred. E tare ușor să scrii un sms, să selectezi toată lista și  voila! Nu. 

Pe mine să mă puneți într-un grup special numit: grupul celor ce agasați de spam și de superficial, iar dacă cumva chiar mă iubiți așa tare și nu mai puteți de dragul urării de sărbători, scrieți-mi ceva frumos în care să văd eu că nu am fost băgată în turmă. 

Chestie valabilă, de altfel, și pentru cei ce nu au suficient credit și aleg să dea mass-uri (eventual de mai multe ori pe zi, să fie ei siguri că toată lumea a primit).

Frate, ți-e dor de mine? Vrei să știi ce mai fac? Sună-mă. Există, firește, posibilitatea să nu răspund, sau să dau ton de ocupat (mai ales dacă nu sunt prinsă în toane ne-bune), dar cu siguranță te voi aprecia că ți-ai dat silința și cu prima ocazie mă voi revanșa.

Ce nu voi aprecia e veselia în masă, indusă, falsă și grosolană. Mass-uri crăciunistice, sms-urile trimise dintr-un simț de datorie izvorât naiba știe de unde... probabil dintr-o educație defectuoasă și prost predată.

Și nu, nu am să vă urez la mulți ani, are cine.

Niciodată să nu spui niciodată!

Că omul e schimbător, asta o ştie toată lumea. Întrebarea întrebătoare rămâne însă: cât de schimbător?

Câte sacrificii e dispus să facă pentru a intra în graţiile cuiva? Câte opţiuni are să-şi demonteze, câte principii să-şi dărâme şi câte ziceri să-şi dezică, doar pentru că, brusc, constată că ceea ce credea el cu ceva zile înainte nu e tocmai în concordanţă cu ideile celui sau celei ce se chinuie cu disperare să-l (o) impresioneze?

Pentru că, de regulă, cam aşa se întâmplă... oamenii se schimbă atunci când constată că au pierdut ceva... Şi partea amuzantă e că ar sta şi în cap pentru a recupera ceva ce au pierdut, exagerând pe toate planurile şi dând curs unor gusturi ce până în acel moment nici nu ştiau că le au... sau le renegau cu toată fiinţa lor.

Subiectul se poate aplica cât se poate de general. Cu toţii suntem oameni şi cu toţii am trecut mai devreme sau mai târziu prin momente în care ne-am schimbat radical viaţa, sau am adoptat anumite chestii numai de dragul de a impresiona.

Să dau un exemplu cât se poate de minor... nu-ţi place în mod deosebit Lady Gaga (tipă aleasă la întâmplare), afirmi că nu prea te încântă... Ei, după ce vezi că toată lumea ascultă şi că tu eşti ultimul uncool de pe faţa pământului, pac, gaga-fan. Tranziţia o faci puţin câte puţin... ca să nu bată la ochi. Întâi o melodie postată pe nuş' unde... apoi şi-a doua, ca din acel moment să fie clar că tu eşti fan înrăit Gaga şi să nu se mai mire nimeni!

Apoi, să zicem că eşti anti reţele sociale. Nu tu Facebook, nu tu Hi5... şi ce mai e... Netlog, mă rog... Ei, eu declar cu mâna pe inimă că am un cont de Hi5 puţintel cam abandonat, cu o singură poză, câteva informaţii, setări foarte private şi un singur prieten (care e mult mai mult decât un prieten). Ei, dar contul de Facebook îl folosesc chiar intens. Aveau ăia dreptate în The Social Network...Facebook dă dependenţă.

Niciodată nu am negat că mi-ar plăcea Facebook-ul! Da, poate am avut momente în care nu l-am accesat cu zilele, dar ni-cio-da-tă nu am zis că nu-i găsesc utilitatea. Poate că nu o avea el o utilitate pregnantă, dar pe mine mă amuză şi mă face să stau minute în şir jucându-mă cu aplicaţiile alea.

Ei, ce vreau să spun de fapt. Îmi vine să râd când îi aud pe unii: Facebook? Neh, nu mă interesează! ...Totul ca peste câteva luni să-i vezi că-şi fac cont tocmai pentru că obiectul obsesiei lor are cont acolo. Ba chiar se alătură fix aceloraşi grupuri în care este afiliată şi persoana în cauză, poate-poate reuşesc să intre în vorbă!

Şi, nu... ideea e că nu condamn astfel de acţiuni... pentru că din dragoste eşti în stare să faci multe, chiar dacă unii te consideră penibil... chiar dacă toţi te consideră penibil. Dragostea merită multe.

Aşa că, mă zbat între a condamna astfel de acţiuni lipsite de... (you know what) şi a lauda curajul de a te face de râs... Pentru că, până la urmă, tuturor ni se întâmplă să facem lucruri neaprobate de către ceilalţi... Chiar şi mie mi s-a întâmplat, chiar şi ţie ţi s-a întâmplat...

Cu toate astea, ca să mă întorc la subiectul iniţial, dacă tot faci o schimbare... şi alegi brusc că vrei să îmbrăţişezi tocmai lucrurile a căror utilitate n-o pricepeai până atunci, fă asta pentru că vrei tu, nu pentru că le place altora, iar tu nu oi fi mai fraier să fii ultimul care ascultă Gaga sau care are cont pe Facebook...

Azerty - schimbarea la faţă

logo Azerty

Despre celebrul magazin online Azerty am discutat si am tot răs-discutat. Şi anul trecut şi anul ăsta. Diferenţa dintre anul ăsta şi anul trecut este faptul că acum, Azerty s-a schimbat la faţă. Iar, când zic schimbat la faţă, mă refer strict la site şi la look-ul acestuia.

Sinceră să fiu, am fost plăcut impresionată de ceea ce am văzut. Nu de alta, dar vechiul look îmi părea uşor obositor: multe elemente înghesuite, toate prezentate egal (dimensiune, culori, etc), de nimic în mod special nu ieşea în evidenţă, aducând mai mult cu stilul site-urilor anilor '90 decât cu cel al anilor în care ne aflăm. Nu c-aş avea ceva cu anii '90, Doamne fere', chiar nu! Anii '90 plus anii '80 au farmecul lor. Însă, când vine vorba de anumite lucruri, evoluţia e mai mult decât bine venită.

Print-screen site Azerty.ro

Şi, iată că evoluţia s-a produs, şi arată aşa!

Ca să fiu cât mai clară, am să o iau sistematic...

Look-ul

Cum am zis, 10 cu felicitari pentru look-ul aerisit. Vine ca o gură de aer proaspăt în comparaţie cu vechiul skin al site-ului, ce, pe mine mă făcea să apăs butonul ăla simpatic de X. Ei, acum lucrurile stau altfel! Chiar am răbdare să răsfoiesc. În plus, nu numai că am răbdare, dar începe să-mi şi placă!
Produsele sunt extrem de uşor de găsit, puse pe categorii bine stabilite, evidenţiate aşa cum se cuvine!
Fundalul alb în contrast cu albastrul categoriilor oferă o perspectivă vizuală demnă de rangul site-ului.
Toate sunt la vedere! În concluzie, bilă foarte albă pentru acest aspect!

Promovarea

Şi aici aş acorda o bilă albă. Pentru ce? Pentru slide-ul poziţionat chiar în centrul ferestrei. Se pare că, cei de la Azerty au învatat cum stă treaba cu ,,am văzut, mi-a plăcut, ce rămâne de făcut" când vine vorba de strategii de marketing. Bravo lor.
Plus că exact sub slide-ul de care vă vorbeam, mai întâlnim o mică şmecherie de marketing, şi anume cele două categorii ,,îţi recomandă" şi ,,lichidare de stoc". Ei, la prima categorie vom întâlni produse ori cu reduceri substanţiale, ori produse cărora li s-au ataşat o serie de cadouri tentante (am văzut că unele dintre ele pot avea chiar şi câte 4 cadouri). Categoria ,,lichidări de stoc" deja vorbeşte de la sine: reduceri masive, aşa cum se face pe la lichidările de stoc, Azerty fiind şi ei în trend.

Produsele

Aici aş avea de comentat câteva chestii. Poate nu am observat eu, poate nu m-oi fi uitat unde trebuie (dar chiar dacă e aşa, tot nu-i vina mea, e vina lor pentru că n-au făcut search-ul accesibil), dar, lipsesc din stoc produse esenţiale.
Cum să vă spun, ce-i drept că n-am cum să mă pricep la toate categoriile de produse exsitente pe site, dar vă zic o categorie unde mai ştiu cât de cât: cea foto. Ei, ca să fiu sinceră, eu deţin un Nikon D60. Bun, şi ca nikonist înrăit, ce-am zis eu, că nu mi-ar strică să văd ce accesorii Nikon au cei de la Azerty pe-acolo. În primul rând, m-am uitat la obiective. Şi, ce să vezi: obiective pentru Nikon nema! Singurele obiective existente pe site sunt unele pentru camere Sony (mi-a picat pe mână aşa ceva şi nu m-au încântat în mod deosebit) şi pentru Canon (ok, ok, oi fi eu nikonistă, dar recunosc valoarea celor de la Canon). Cu toate astea, pentru tăticul lor nipon, Nikon, nimic! Cum se poate aşa ceva?
Le sugerez celor de la Azerty să-şi angajeze oameni care să stea tot timpul pe site-urile şi forumurile de fotografie, să observe ce anume se cumpără, ce doleanţe au cei pasionaţi de fotografie. Dacă nu vor face asta, riscă să rămână cu cele 4-5 obiective pe stoc forever and ever.
În alte categorii nu mă bag. Nu-mi dau cu părerea acolo unde nu mă pricep.

Facilităţi

Ca să mă reîntorc la nota pozitivă a postării, vă spun ce mai observ eu frumos pe-aici. În primul rând, observ cu plăcere că există un sistem de rate bine pus la punct prin CETELEM şi prin BRD. Cu sistemul de rate BRD recunosc că n-am avut tangenţe până acum (în afara unui card Visa, care nu mă ajută la prea multe chestii), dar, către cei de la CETELEM doar cuvinte de laudă. Mă bucură să văd că şi cei de la Azerty au ales să colaboreze cu ei.
Apoi, rubricuţa de ,,suport" zic că este mai mult decât bine-venită! Unde mai pui că e aşezată fain-frumos la vedere sus, deci nu trebuie surfat prea mult pentru a găsi ajutorul de care avem nevoie. Iar dacă dăm click pe-acolo, observăm că ni se explică pas cu pas tot ce trebuie să facem în caz că dorim să achiziţionăm ceva.
Alt lucru care mi-a plăcut este faptul că Azerty are blog, are Facebook şi mai are şi Twitter. După cel din urmă nu mă dau eu în vânt, dar, recunosc că e destul de popular, în consecinţă, existenţa unui cont pe Twitter e mai mult decât util unui site ce-şi doreşte promovarea la cote înalte. De newsletter nu mai zic nimic, pentru că e deja o practică veche, dar, totuşi, bine că există!
Am să mai menţionez de magazinul propriu-zis cu pagină dedicată, incluzând o hartă plus câteva poze din care se poate face o idee clară asupra lucrurilor. Altă bilă albă.
Ce m-a frapat este faptul că Azerty.ro si Microsoft au făcut front comun şi-au lansat o super ofertă.
Cum stă treaba, la orice sistem cumpărat, programul îţi oferă în schimbul sumei suplimentare de 200 lei calculatorul gata brănduit cu frumuseţe de sistem de operare. Faza faină e că în momentul în care alegi să-l cumperi fără sistem de operare, plăteşti adiţionat mult peste 400 lei. Deci, iată unde e investiţia!
Sau, poţi face ca mine. Probabil ştiţi că sunt marele câştigător al concursului de blogging Blogwars. Ei, ca şi câştigător al unei sume frumuşele (în voucher de cumpărături de la Asus) mi-am achiziţionat, nu unul, ci două laptopuri. Buba e că le-am comandat cu FreeDos. Aveţi idee cât m-am chinuit să instalez Windows 7 pe ele? Aproximativ 3 zile. Nu de alta, dar Windows 7 cam schimbă macazul când vine vorba de instalări, lăsându-i pe nostalgicii XP-ului cu buza umflată. Până la urmă, am rezolvat eu situaţia, că-s fată deşteaptă, dar, dacă eram şi mai deşteaptă, comandam laptopurile cu sisteme gata instalate şi-mi scuteam neuronul de atâta chin.

Şi-un reproş...

Clar, Azerty are haine noi, e frumuşel, are o grămadă de opţiuni... dar, nu are plată prin Paypal, iar aici aş da o biluţă neagră. Nu ştiu despre alţii, dar eu majoritatea plăţilor pentru serviciile de article writer pe care le prestez le primesc prin Paypal. Treaba cu Paypal-ul e că nu e tocmai compatibil cu orice gen de card de pe la noi. Şi, ce e cel mai nasol e că nu e compatibil cu genul meu de card. În consecinţă, o parte din banii primiţi prin acest seviciu mi-i folosesc achiziţionând produse online. Acum, eu aş tot achiziţiona şi de la Azerty, dar, dacă n-au opţiunea, eu ce să fac? Mă duc şi cumpăr din altă parte! Nu vreţi voi, domnilor de la Azerty, să mă faceţi să-mi cheltuiesc bănuţii pe la voi?

Pentru Superblog 2010, etapa 31, Azerty,

Iulia Mihai

Hai faiv

De mult au trecut vremurile când ei le cântau lor, femeilor, sau ele le cântau tot lor, femeilor... "hai să ne întâlnim sâmbătă seară, într-o cârciumioara la şosea"... sau tot de mult sunt trecute vremurile când oamenii îndrăgostiţi se peţeau sau îşi trimiteau scrisori de dragoste parfumate şi sărutate pătimaş.
Aproape că a trecut şi era sms-ului, sau cea a mail-ului...

Trăim în plină dezvoltare a reţelelor de socializare. Clar nu ai o personalitate bine conturată, dacă nu deţii un cont de Hi5, unul de Facebook, două de MySpace şi musai unul de Netlog.

Regulie unei agâţări perfecte pe o astfel de reţea de socializare sunt destul de simple.

1. Acces permanent la internet. Cum nu e chiar foarte cool să stai tot timpul acasă, călare pe desktop, îţi poţi achiziţiona oricând un laptop, pe care îl poţi folosi în excursiile tale la cafeneaua cea wireless din centru. Sau, dacă nu ai bani de cafea, poţi oricând să intri pe net, chiar de pe telefonul mobil.
2. Lista de prieteni trebuie să conţină cel puţin 1000 de bucăţi din toată lumea.
3. Trebuie să ai cel puţin 300 de poze, în diferite poziţii, luate din diferite unghiuri. Pentru a nu induce în eroare privitorul.... admiratorul, viitorul iubit, viitoarea consoartă.
4. Musai una din poze trebuie să fie cu angelica joli.
5. Filmul tău preferat trebuie să fie Avatar.
6. Statusul tău, trebuie să fie: "Lăsă şi mie un comm.!"
7. Şi, ca să nu pierzi contactul cu lumea, trebuie mereu să stai la pândă de prieteni cu poze frumoase, să le comentezi, să le dai like, five, superfive, gifts, să îi provoci la jocuri tâmpite cu plantaţii şi mobster. Să le arăţi câ exişti şi eşti activ!

Lăsând glumele la o parte, deşi am unul din cele mai vechi conturi de Hi5 existente (cu Facebook-ul m-am împrietenit relativ de curând - şi deja am gânduri mârşave cu el - să-l şterg!) nu m-a ajutat niciodată la mare lucru. Unii ar spune că e cea mai bună metodă de a împărtăşi fotografiile recente de pe la munte, mare, deal şi podiş, cu prietenii.
Eu spun că, dacă vreau să împărtăşesc poze cu prietenii, le trimit personal, nu e nevoie să mă vadă tot world wide webul în pijamale, sau mai ştiu eu în ce altă ipostază... umană.

Iar, dacă privim problema altfel, aşa cum îţi poţi găsi jumătatea pe Hi5, aşa o şi poţi pierde dacă ai inspiraţia să laşi pe contul altcuiva like-uri sau superfive-uri.
Lucrurile astea sunt, pur şi simplu inacceptabile.

Sfatul meu: Există o opţiune super simpatică, care se numeşte DELETE ACCOUNT.