Topic I
Nu știu despre voi, dar la mine a trecut tare repede anul trecut. Și tocmai, că nu aș putea zice că am avut parte de evenimente răsunătoare de genul: am câștigat la loto sau am descoperit adevăratul și eficientul leac pentru cancer, ori elixirul tinereții.
Nu, nimic din toate astea. 2010 mi-a părut mai mult un an de tranziție... Ca un fel de hol de așteptare... Un soi de pauză de la viața mea. Un stand-by mai mult sau mai puțin util.
Faptul că mi-am început anul 2011 într-un mod pe cât de frumos, pe atât de neașteptat, confirmă că tocmai a început o nouă eră, că m-am mutat din hol în sufragerie.
Nu știu cum a fost pentru ceilalți anul, că vorba aia, fiecare își poartă propria cruce (deși uneori se mai agață și alții de crucea ta; doar-doar se fac cu o plimbarea moca), dar eu (oricât de typo ar suna), am reușit să-mi pun unele gânduri în ordine, să le triez, să le pun în sertărașe alfabetizate, ca să știu să le iau, atunci când am nevoie de ele.
În pofida a ceea ce am spus mai sus, 2010 a fost dintr-un anumit punct de vedere, cel mai frumos an. De ce? Pentru că m-a învățat să iubesc necondiționat, să iau anumite decizii în anumite condiții, de care nu credeam că sunt capabilă. Tot 2010 mi-a readus ceea ce unii numesc love of ones life. Eu prefer să o numesc: totul; deși nici exprimarea asta nu e lipsită de clișee lingvistice.
Topic II
Puteți să mă condamnați, să mă urâți, să mă considerați cea mai zgripțuroaică dintre zgripțuroaice, dar nu fac urări de Crăciun, Revelion și ate sărbători de genul. Ok, da... pot ura câteva persoane, dar nuuuu mă veți vedea că dau mass-uri pe mess, că fac spam pe mail sau pe Facebook cu urări nepersonale și trase la xerox. Nu, mulțumesc. Prefer să sun câteva persoane care chiar înseamnă ceva pentru mine, să le personalizez urarea cum știu eu mai bine și în funcție de fiecare în parte.
Să nu aud de sms-uri trimise la toată lista, semnate cu Familia Crăciunel, pentru că nu vă cred. E tare ușor să scrii un sms, să selectezi toată lista și voila! Nu.
Pe mine să mă puneți într-un grup special numit: grupul celor ce agasați de spam și de superficial, iar dacă cumva chiar mă iubiți așa tare și nu mai puteți de dragul urării de sărbători, scrieți-mi ceva frumos în care să văd eu că nu am fost băgată în turmă.
Chestie valabilă, de altfel, și pentru cei ce nu au suficient credit și aleg să dea mass-uri (eventual de mai multe ori pe zi, să fie ei siguri că toată lumea a primit).
Frate, ți-e dor de mine? Vrei să știi ce mai fac? Sună-mă. Există, firește, posibilitatea să nu răspund, sau să dau ton de ocupat (mai ales dacă nu sunt prinsă în toane ne-bune), dar cu siguranță te voi aprecia că ți-ai dat silința și cu prima ocazie mă voi revanșa.
Ce nu voi aprecia e veselia în masă, indusă, falsă și grosolană. Mass-uri crăciunistice, sms-urile trimise dintr-un simț de datorie izvorât naiba știe de unde... probabil dintr-o educație defectuoasă și prost predată.
Și nu, nu am să vă urez la mulți ani, are cine.
