Top 10 nesimţiri (I)

Cum vine vara, cum ies la suprafaţă... Da, da, gloata de neandertalieni coborâţi din copaci, direct pe străzile gălăţene; că vorba aia, aşa-i stă maimuţoiului bine, la spaţiu urban, să dovedească şi el că nu l-a prins 2011 degeaba.

Cum am ghinionul să nu am o insulă proprie şi personală, astfel, trebuie să trăiesc înconjurată, iată că tot ce pot să fac e să bombăn şi să observ câţi sar gardul în grădina Domnului. După cum urmează, top 10 nesimţiri (trăite, simţite şi bombănite):

1. Mă întorceam ieri de la muncă. Cum mă grăbeam destul de tare, mi-a venit proasta idee de-a mă urca într-un maxi taxi. Ei, şi de cum m-am urcat, am constat că nu sunt locuri pe scaune. Ei, bun, aici clar nu e vina nimănui; apoi, şi dacă erau locuri pe scaune, tot în picioare lângă fereastra deschisă aş fi rămas. Mbuuun, şi mă proptesc eu de-o bară (nu râde!), şi îmi las (mai nou) scurtele plete să se lăfăie lângă geam, când, dintr-o dată, simt cum tot spaţiul meu vital este ocupat, și că mă apucă o criză de claustrofobie de zile mari. Mă uit în spate, în spate ce să văd?! Un gagiu "fermecător" îşi proptise mâinile de jur împrejurul meu (una pe bară, alta pe geam, eu fiind prinsă în triunghiul ce se forma). Mă uit la el, câhâi poate pricepe. Mai câhâi odată; nimic. Până la urmă îi spun! Nu de alta, dar de felul meu nu dau voie multor persoane să stea prea aproape de mine. Ca să fiu sinceră, număr pe două degete persoanele astea. Îmi răspunde? Nu! Zâmbeşte la mine la fel de şarmant ca o sarma în oală şi-şi vede de treaba lui. În mod obişnuit i-aş fi aplicat o lovitură de Cichi Cean direct la moştenitori, dar cum nu mă prea puteam desfăşura, am zis aleluia când s-a făcut Ţiglina.

2. Şi cum nesimţiţii nu circulă doar cu maxi taxi, ci şi cu taxiul (ba chiar cei mai mulţi îl conduc), iată că valul de nesimţire m-a prins şi aici. Să o iau de la început. Nu sunt o persoană punctuală, dar despre asta am mai vorbit. De regulă dimineaţa cu o mână îmi trag hainele pe mine, cu alta mă spăl pe dinţi, iar cu alta mă machiez. Ei, uite-aşa şi-acum câteva dimineţi când, din lipsă acută de timp, am decis să iau taxiul spre muncă. Mă urc, la volan un nene trecut de primele cinci tinereţi. Zic, stai că-i bine, că ăsta-i bine crescut. Boy, was I wrong... Începe cu întrebări de genul: şi, locuiţi la adresa de unde v-am luat? Fac o moacă din aia şocată, nu răspund. Ei, când să se facă destinaţia, pac văd că nu opreşte. Îi zic: v-am rugat aici. Nu răspunde. Încep să mă enervez şi îi spun: domnule, tare de urechi sau te plimbi pe banii mei? Am zis că AICI! Îmi aruncă o privire de-aia de ce te îmburici cucoană aşa, după care îmi spune: da, donşoară, vroiam să intru prin partea cealaltă în parcare, caaare-i problema? Păi cum care-i problema, mă tutancamoane? Oprești unde zic eu! Într-un târziu opreşte. Nu unde trebuie, dar, opreşte. Fără să fi deschis casa, îmi spune: x lei, deşi cursa era categoric de x-5lei. În mod obişnuit aş fi comentat, dar cum explodam iar cearta aia ar fi durat pe puţin cinşpe ani, am plătit, am dovedit că sunt fraieră şi-am trântit din exterior portiera.

3. Momentele când ies la ţigară sunt sfinte. De ce? Pentru că atunci am voie să nu gândesc, atunci mă bag automat în silentio stampa şi mă uit în gol. Pentru că merit. Ei, dar faza e că socoteala de la birou nu se potriveşte cu cea de la locul de fumat din faţa firmei, pentru că, de fiecare dată când mă proptesc în colţul meu fumător, pac trebuie să parcheze câte unul fix în faţa mea. Iar dacă nu parchează patru roţi, clar dă târcoale. Aşa, ca să am eu la ce să mă gândesc... urât. Deci, the thinking pauza egal 0.

4. Unii dintre cei mai neimţiţi oameni mi se par cei ce dau sfaturi în necunoştinţă de cauză. Nu spun musai că teorie n-ar şti toată lumea, dar în momentul în care dai un sfat, ai grijă ca tu să nu faci fix aceaşi greşeală de care mă incriminezi pe mine. Nu de alta, dar treaba aia cu nu să nu faci ce face popa, ci mai de cu seamă ce spune popa e sooo overrated. Cum să spun, eu de regulă îmi recunosc vina atunci când o am şi primesc sfaturi şi reproşuri. Daar, atunci când se profită de faptul că-s maleabilă şi se uită de bârna din one's eye, ei, atunci parcă mai tare mă sălbăticesc şi eu. De iertat, eu iert. Că ţin minte, ei... asta e altă poveste. Cu toate astea, iert. Şi da, asta e o poveste mai veche, adică fooooarte veche, dar, pe care nu am uitat-o, nu am iertat-o şi nu vreau s-o dezvolt.

5. Cea din urmă pată de nesimțire suportată astăzi de către mine a fost datorată vânzătoarei de la magazinul din colț. Cum mi s-a făcut o poftă nebună de salam de sibiu și-o lehamite de cură de slăbire de-aia de-o stingi c-o bere, am zis că n-ar fi rău să mă duc să-mi iau vreo câteva feliuțe așa de poftă. I-am spus vânzătoarei ce vreau și că vreau feliat, se uită galeș la mine, pune laba pe salamul de sibiu și-l duce la mașina de feliat. Moment în care observ că individa nu purta mănuși, ba chiar îmi pipăia fiecare feliuță de salam de sibiu cu degetele ei de om nesimțit. Eh, la o scenă de genul ăsta am luat foc și i-am zis: nu purtați mănuși, cucoană? Răspunsul? (cu o figură angelică) ”nuu, dar doar prima pe care am dat-o de-o parte.” A nu serios! Și pe restul cu ce le-ai luat, cu picioarele? Că mănușile nu ți-ai amintit să le pui nici măcar în ultimul ceas. Așa că i-am trântit pachețelul pe tejghea, sfătuind-o să-l mănânce ea, și-am plecat. E clar, cineva acolo sus nu vrea să mă lase să ating suta de kile. Și-i mulțumesc pentru asta.

Următoarele 5 dovezi de nesimțire într-o postare viitoare.

Nea Costică are Jeep

Dimineaţă. Prea dimineaţă pentru un om aşa... ca mine, ce e obişnuit să doarmă până târziu. Mă urc în maxi taxi, mă aşez în spatele şoferului, doar pentru că locurile din faţă sunt deja ocupate de alţi doi indivizi. 

Nici nu apuc să mă potrivesc bine pe loc, că aud din spatele meu:

-Tataie, nu te supăra, oftobuzul tău ajunge în Bariera Traian?

Mă uit în spate cu coada ochiului, de teamă să nu fiu prea evidentă. Vocea aparţinea unui bătrânel roşior în obraji cu mâna în ghips.

-Ajunge, nene, ajunge, răspunse şoferul preocupat de trafic.

-Ghini, tataie, ghini... că de acolo o iau cătinel pe jos, până ajung eu la gipu' meu, că l-am aşăzat pe-acolo printr-o parcare.

-Da' matale ai Jeep, bre? Întrebă şoferul zâmbind neîncrezător.

-Am, am, doar am o mie de oi, ce doamne iartă-mă... Ohohoho! Că aşa m-a întrebat şi doftoru', când i-am zis... şi nici el nu m-a crezut. A zis că el în 21 ani de când e doftor nu şi-a cumpărat un gipan... şi e doftor.

Şoferul zâmbi cu subînţeles în oglinda retrovizoare.

-...Eiii, da şi ghini-i aici-şa la matale în maşână... Căldurică, boierie... ehehe!

Văzând că nu are nimeni chef de vorbă, nea Costică (aveam să aflu mai târziu că ăsta îi era numele protagosnistului nostru) scoase un telefon mobil şi începu să butoneze cu arătătorul în timp ce limba părea să-i echilibreze concetrarea, stând frumos în colţul gurii lui zbârcite. Cât ai zice ,,tehnologie avansată", nea Costică se hotarî să dea un telefon important.

-Aliooo, Ionele! Şi mai faşi tu Ionele?

-...ninininini

-Da, iote ghini.... tocmai mi-au dat drumu' din spital, mă duc la gip.

-...ninininini

-Da, mă. Mi-am luat gip. Şi dup-aia, mă duc io pân' la poştă, că trebe să-i pun la nepoţica mea un pachet, să-i trimită ei, bunelu', cadouaş de Crăciun.

-...ninininini

-Ce-i pun? Păi, zece ouă, un borcan de jem din ăla de care mi-ai dat tu anu' trecut...

-...ninininini

-...Da, măăă, din ăla de vişini. Şi-i mai pui şi-o bucată de brânzî din-aia de oi... de nu mai ştiu de unde...

-...nininini

-...nu, nu de la cele o mie de oi ale mele, ale mele-s în pauză.

-...ninininin

-...Şiii cadou! Păi, poate s-o lase tataia fără cadou de Crăciun? I-am luat un muţunache de-ăla de cântă el în altă limbă şi face ischibiţii... şi-aşa, şi-aşa... să ştie nepoţică ce tătăiţ are ea! Alio? Ionele? Mai eşti pe fir, Ionele?

Să-i ia mama mă'sii de reţea! Le plătesc sute de euroi pe lună degeaba. Nea şofer, ia opreşte matale-aici-şa... că văd că-i Bariera, iar gipu' m-aşteaptă!