Se face că marea companie de telefonie mobilă Orange are promoţie. Dai un mesaj la 123, ei te taxează cu aproape un euroi şi intri automat în cursa pentru premiile zilnice, care... spun ei, că ar avea multe zerouri.
Ei, îmi încarc eu ieri carteluţa... şi imediat ce îmi apare creditul pe telefon, primesc mesaj de la Orange (care stătea probabil la pândă să vadă când am eu credit) cum că, în eventualitatea în care aş da un mesaj mic-mic la 123, sunt şanse colosale să devin mare câştigătoare, mare...
Câteva mii se euroi nu mi-ar prisosi, îmi zic eu cuprinsă de febra Crăciunului, şi dau mesaj (perfect conştientă că sunt totuşi şanse mici să câştig, dar am zis că, dacă fac risipă de un euro nu o fi chiar atât de mare pagubă). Ce-am uitat eu să vă spun e că, în mesajul promoţional, Orange-ul se lăuda cum că indiferent de câştigi ori ba, primeşti cu de la ei putere 15 mesaje naţionale pe care să le foloseşti cum vrei tu.
...Şi cum spuneam... dau mesaj. Tastez 123... şi-aştept.. şi-aştept. Adică, ok, pot să pricep că nu am căştigat, dar unde-s mesajele mele? Ălea 15 promise! Ălea ce le voi folosi eu întocmai ca Ionel Crăciunel de... Crăciun, să-i felicit pe cei ce nu-s în reţea cu mine... Unde? Nicăieri!
În schimb, primesc un mesaj foarte simpatic potrivit căruia tocmai am strâns 100 puncte (?!) şi sunt la doar un pas de marele premiu... daaaaacă mai trimit un mesaj la 123 ce va valora 50 puncte. Unde mai pui că, dacă fac această operaţiuni, primesc 15 mesaje naţionale. Altele? Dar primele 15 unde sunt? Sau sunt tot alea?
Ei, ok, mă consolez eu cu gândul că nu primesc nimic şi că m-am fraierit, când... începe ,,fericirea"!
Încep să primesc mesaje pe bandă rulantă, de la acelaşi 123, cum că trebuie să profit de ocazie, să continui jocu'... să nu mă las că sunt doar la un pas de marele premiu! Numa' scared-chicken nu m-au făcut! Dacă le-ar fi venit ideea, cel mai probabil că m-ar fi şi sunat să-mi cotcodăcească în telefon.
Primesc un mesaj, primesc două... primesc trei... Sunt deja la al patruşaselea mesaj primis de la 123. M-au exasperat! Aveţi idee cum e să tresari din cinci în cinci minute că-ţi zbârnăie a mesaj telefonul, iar tu să te entuziasmezi de fiecare dată că e ceva important?
Nu mai vreau niciun premiu! Nu mai vreau nici măcar mesajele alea gratuite, dar lasaţi-mă-n pace! Eu ştiam de mult că Orange-ul and co. funcţionează şi ca intituţii spam-uitoare, dar parcă nici în halul ăsta! M-aş muta la alţii, dar ce-mi garantează mie că în altă reţea e mai bine?
Asta e hărţuire curată. Cu toate astea, e vina mea! Puteam să-mi văd de treaba mea şi să nu dau mesajul iniţial.
So, dacă aveţi credit de cheltuit aiurea şi nervi de rezervă, vă invit călduros să daţi sms la 123! Doar 0.89 eurocenţi! Ofertă valabilă pentru cei a căror telefoane nu sună niciodată! Cu doar un sms la 123, nu vă veţi mai simţi singuri niciodată!
