Gata! Am făcut-o! Instalat WordPress, făcut adresă de e-mail aferentă, făcut pagină de Facebook pentru site, găsit skin frumos de tot, scris câteva articole de nadă! Octo Cat s-a lansat oficial! Ce-i drept, nu în Octombrie, așa cum era de așteptat (asta doar pentru că nu mai am răbdare să aștept până atunci), ci pe 19 August 2011.
Cu toate astea, Octo Cat e un blog cât se poate de tomnatec, pasionat de luna Octombrie, de zodia Balanță, de pisici, frunze îngălbenite și copaci uscați.
Ce se va scrie pe Octo Cat? Ei bine, tot cârcoteală, tot filme, tot muzica mea. Așa că, cei ce citeau până în momentul ăsta cu pasiune Omlette du Fromage, sunt rugați să updateze bookmark-ul și blogroll-ul și cu Octo Cat, că tot a meu e!
În concluzie, vă aștept să dați cu subsemnatul și dincolo! A, da! Și nicio grijă că Omlettu nu-l șterg și nici nu-l abandonez, că vorba aia, nici mamele nu-și aruncă copiii mai mari atunci când li se nasc alți copii.
P.S. Mi-ar fi plăcut să mă citești și tu, așa cum o făceai... Cu siguranță ai fi fost mândră de mine...
Mai țineți minte articolul în care mă balansam eu (ca o balanță adevărată ce sunt) dacă să mă transfer pe domeniu, au ba? Ei bine, articolul ăla mi-a adus ca și premiu un domeniu, plus găzduire pentru 1 an de zile de la gsoftcentral. Cu această ocazie, trimit un foarte-mulțumesc celor de la gsoftcentral! Ca să se știe.
Mbun, și m-am gândit eu așa că Omlette du Fromage ar trebui să rămână fix aici. Nu are rost ca după 3 ani de blogging pe platforma asta, pac să fac aroganța de a mă muta. Așa că, zilele astea voi trimite în larg un nou (hai să-i zicem... ) proiect, ce va purta numele de October Cat (www.octocat.org) - mda, știu că nu e o denumire seo, dar e ceea ce-mi doresc. Nu știu încă ce va aborda noul site - cel mai probabil că va prinde contur pe parcurs, așa cum a prins și Omlette du Fromage. Nu am un plan bine stabilit. Singurul lucru pe care l-am știut sigur a fost că vreau denumirea de octocat în domeniu. Dacă Omlette du Fromage s-a născut acum 3 ani din dorința mea de a mă lăuda cu fotografiile, iată că October Cat se naște ca și dedicație (mai mult nu spun).
October Cat încă nu e funcțional - anunț când e cazul. Mă tot chinui să mă împrietenesc cu platforma, dar îi dau eu de cap, așa cum am făcut de fiecare dată. Iar dacă nu, probabil că am să-l mai sâcâi puțin pe Ionuț Staicu. Numai până s-o seta invizibil pe mess.
Țin să menționez că Omlette du Fromage NU se va închide. Va rula oarecum în paralel. Doar că va avea un frate mieunător.
Mi se întâmplă
din când în când să primesc comentarii nesemnate, de tipul
anonim. Măi, eu pricep că nu avem cu toţii bloguri, în
consecinţă, nu există câte un cont aferent pentru fiecare fiinţă
în parte dornică de a-şi da cu părerea pe ici pe colo. Cu toate
astea, cred că absolut orice platformă de blogging oferă
posibilitatea de a-ţi trece măcar un nume de bun simţ. Mie îmi pare
absolut normal ca orice individ să-şi asume responsabilitatea
pentru aberaţiile personale.
Nuuu, dar vedeţi
voi, unii se ascund sub anonimatul ce-l conferă un status de John
Doe. Păi, măi nenică, dacă tot eşti tare în clanţă, şi-ţi
place să-ţi dai cu părerea, demonstrează tu fain-frumos că-ţi
asumi comentariul (aşa cum e el: critic sau lăudăros) şi
trânteşte o modalitate de contact. Nu de alta, dar poate am ceva să
te întreb, poate am nevoie să mă lămureşti de ce e aşa aiurea
ceea ce am scris eu, iar comentariul tău e plin de atât adevăr.
Nu am pretins
absolut niciodată că sunt un exemplu bun de urmat, ori că
postările mele conţin judecăţi de valoare şi chestii demne de
urmat. Ce se află pe blogul ăsta e strict legat de modul meu de a
gândi, modul meu de a aborda anumite situaţii. În mare parte,
blogul ăsta e reflexia mea. Ei, şi cum eu ţin la reflexia mea, aşa
cum fiecare ţine la a sa, aşa ţin şi la postările mele. Iar
orice anonim ce se va ascunde sub fusta mă-sii şi va afirma cum că
aş fi un soi de căpcăun că nu mă impresionează copiii altora,
nu va da dovadă decât de un morman mare de prostie. Iar asta nu
pentru că nu e de acord cu cele scrise de mine (pentru că, până
la urmă, nu e obligat nimeni să empatizeze, iar dacă toată lumea
ar avea aceaşi părere, hai să fim serioşi că asta ar fi cam
ultima generaţie existentă de pe faţa pământului), ci pentru că
nu există acel curaj de a comenta cu responsabilitate.
Sunt absolut
conştientă de faptul multe din comentariile anonim-răutacioase au
la bază cu totul alte râci şi că de de cele mai multe ori, în
spatele anonimului se ascunde o persoană mai mult decât cunoscută,
însă, dacă tot e cazul să dau din casă, iată că am să o fac:
fraţilor, nu e atât de greu să asociez ora la care a fost lăsat
comentariul respectiv cu ora la care s-a făcut o anume vizită (cu
tot cu ip, localitatea de provenienţă şi eventual site-ul după
care s-a făcut migrarea – iar căile ocolite n-au niciun rost
pentru că nimic nu e de nedepistat). Nu că aş face militărie pe
blog, dar la un moment dat ajunge să mă roadă curiozitatea asupra
persoanei ce se joacă de-a comentatul.
În concluzie, aşa
cum am mai zis, nu mă deranjează o părere contrară cu a mea,
pentru că nu suntem toţi modelaţi după acelaşi aluat, însă, nu
m-ar deranja ca cei ce comentează să se şi semneze. Asumarea
identităţii mereu va da mult mai multă greutate comentariului,
pentru că vei dovedi că ai cojones, iar eu clar apreciez oamenii cu
cojones, chiar dacă ei nu sunt de acord cu ceea ce am eu de zis. Un
comentariu de tip anonim, cel mai probabil va ajunge la spam şi cel
mai probabil că da, mă va enerva puţin, dar mă va face şi să
râd de laşitatea ta, ca om ce n-are tupeu să-şi asume cuvintele.
Pentru că sunt fată de treabă, am decis să împart cu voi o informaţie care s-ar putea să vă bucure, nu de alta, dar ştiu că şi vouă vă plac concursurile, aşa cum îmi plac şi mie. La concursul de faţă eu nu pot participa din motive obiective şi lesne de înţeles, însă, vă invit pe voi la concurs!
Ce puteţi să câştigaţi? 6 Tricouri personalizate de la TShirt-Factory.ro! Pentru detalii în legătură cu ce trebuie să faceţi şi cât durează, vă invit să daţi click pe blogul TShirt-Factory direct pe pagina de concurs. Acolo veţi găsi toate amanuntele necesare pentru inscriere.
Păi, baftă, zic!
Şi, aa! Să nu uit! Concursul e cu tragere la
sorţi (înregistrată şi publicată), aşa că n-are rost să-mi faceţi lobii
doar pentru că fac parte din echipa TShirt-Factory.
Şi, ca să vă momesc aşa puţin, am să vă arăt câteva modele faine de tricouri. Acum, logic, le-am selectat după gusturile mele, dar, chiar de nu vă plac astea alese de mine, dacă răsfoiţi bine site-ul cu pricina, sigur veţi găsi voi ceva care să vă aprindă beculeţul.
Here it goes:
Păi, baftă zic!
Şi, aa! Să nu uit! Concursul e cu tragere la sorţi (înregistrată şi publicată), aşa că n-are rost să-mi faceţi lobii doar pentru că fac parte din echipa TShirt-Factory!
Prin world-wide-web și mai ales prin blogosferă, circulă în ultima vreme niște șmecherii foarte șmecheroase, menite să-i crească pe unii, din punct de vedere seo, pe spinarea celor mai puțin familiarizați cu treburile de genul ăsta.
Ca să mă fac mai clar înțeleasă, am să încep prin a defini, așa, în cuvintele mele, ce înseamnă seo.
În linii mari, seo este... hai să-i spunem știința ce se ocupă cu studiul metodelor de optimizare a site-urilor, când vine vorba de motoarele de căutare. Cu alte cuvinte e vorba de keyword-urile ce te ajută să te plasezi pe prima poziție, sau pe pagina ț a Google-ului. Cu toate astea, Google nu este singurul motor de căutare vizat.
Ei, partea simpatică e că lumea nu prea știe cu ce se mănâncă treaba asta. Nici eu nu știu toate tainele, dar, în ultima vreme am învățat destul de mult. But enough about me!
Ce vreau să spun... există o sumedenie de indivizi ce ar face cam orice să-și promoveze blogurile, site-urile sau magazinele online de prezentare. Partea amuzantă e că uneori, o pot face fără ca noi să ne dăm seama, profitând de naivitatea noastră.
De câte ori vi s-a întâmplat să primiți comentarii de genul: bravo, bine scris! urmat de un link către un blog sau site? Nu de alta, dar mie tocmai mi s-a întâmplat iar; de aici și ideea de a scrie postarea asta.
Ei, pentru cei ce n-au idee, am să luminez eu misterul unor astfel de comentarii. Nu vă umflați în pene, respectivul individ postac nici măcar nu v-a citit articolul/ascultat melodia/privit fotografia! Neh! Și ca să fie totul complet, vă mai spun și că omul nostru nu s-a sinchisit nici măcar să scrie comentariul respectiv, copipeistuindu-l fain frumos. Treaba asta e ușor de sesizat, dacă frunzărești vreo câteva bloguri de prin blogroll-ul propriu. Ai să constați că același comentariu omagios se află și la Vasilică, și la Ionel și la Smaranda!
Oamenii de genul ăsta sunt plătiți să spameze, și nu sunt plătiți la comentariu aplicat per pagină, ci la un calup de 600-700 de comentarii. Deci, imaginați-vă că acel comentariu ce voi îl considerați gâdilător de orgoliu și venit ca o încununare nemaipomenitî a calităților voastre de a blogui, va exista pe încă alte 700 de bloguri. Un fel de minte-mă frumos!
Ei, lucrurile stau de fapt mult mai complex de atât, treaba asta cu seo fiind o știință polivalentă, alunecoasă și uneori tare șmecheră. Da, dacă știi să-ți joci cărțile cum trebuie și ai imboldul ăla de-a sta non stop în fața calculatorului, sărind peste orele de masă și de somn, poate să-ți aducă bani cu găleată.
Revenind la comentariile de genul celui expus mai sus, eu fac în felul următor: pur și simplu le resping. Nu sufăr de comentarii, mai ales dacă vorbim despre cele de genul ăsta. Nu stau să dau accept unui comentariu de genul ăsta tocmai ca să vadă lumea ce comentată și apreciată sunt eu. Pentru că, se va trezi unul să mă depisteze, care nu se uită musai la numărul de comentarii ci și la conținutul lor.
În altă ordine de idei, am mai observat un fenomen. Unii blogări au tendința de a-și da singurei comentarii, ori de pe anonim, ori folosind un pseudonim fără link, sau... chiar linkând către Google, Yahoo, așa, în speranța că dă nimeni click. Vorba aia, arată altfel dacă numele comentatorului se mișcă atunci când treci cu mouse-ul peste el. E credibil. Chiar dacă link-ul extern duce către site-ul Madonnei.
Fraților, de regulă, comentariile artificiale se pun pentru o mai bună optimizare seo, rezultă: treaba asta e o vacă de muls. Cu toate astea, iată că există și indivizi care preferă să-și populeze rubricile de comentarii doar din mândria de a nu rămâne postarea lor fără comentarii.
Personal, nu mă deranjează să-mi rămână postarea fără comentarii (deși rareori mi se întâmplă, iar atunci sigur trebuie să fie vorba despre vreo postare muzicală ciudățică de-a mea). Dacă ar fi să rămân vreodată fără comentatori, clar îl voi lua ca pe un semnal de alarmă cum că I suck, dar niciodată nu mă voi comenta singură ca să dovedesc audienței că știu să port o conversație drăguță cu my alter-ego.
*nu fac referire la nimeni din blogroll-ul meu, ca să se înțeleagă! dacă era așa, persoana respectivă dispărea automat, fără preaviz. Exemplele sunt generaliste, ca direct rezultat a tot ce am observat în timp prin blogosferă.
Când mai faceți așa ceva, barem comentați-vă propriile postări folosind alte ip-uri, că bate la ochi. Acum, pe mine nu mă deranjează că el întreabă, el răspunde, că vorba aia, fiecare pe blogul lui e boier, dar tot mă încearcă un râs, așa, că sunt om și că nu mă pot abține să nu râd când văd atâta disperare.
Ca o concluzie... da, unii fac chestia asta pentru că sunt plătiți la calupul de comentarii spam, alții doar din orgoliu, naiba știe... eu știu un singur lucru: nu voi face în veci spam de comentarii și nu voi suferi dacă nu voi primi într-o zi comentarii. Nu condamn, dar... de râs, am tot dreptul să râd.
M-am hotărât! Până la anu' Omlette du Fromage intră în vacanţă! Nu mai vreau să critic pe nimeni, să analizez niciun defect al omenirii. Gata, până în 2011, am să mă chinui să stau departe de blog.
Că voi veni, sau nu, cu forţe proaspete, asta rămâne de văzut, dar, de revenit, revin sigur! Nu de alta, dar de doi ani de zile încoace, blogul ăsta e parte din mine. Un soi de reflectare a mea în oglinda internaută.
Până anul viitor, am să devin banală şi-am să vă urez să aveţi parte de tot ceea ce vă doriţi. Nu vă voi ţine morală cum că de sărbatori ar trebui să fiţi mai buni, pentru că fiecare ştie mai bine ce are de făcut.
Expoziţiunea
Treaba asta cu blogăreala e cam cu schepsis, şi cam aşa a fost mereu. Nu de alta, dar mulţi tind să confunde blogăreala cu jurnalismul şi jurnalismul cu blogăreala. Ideea nu poate fi mai eronată! De ce? Simplu... Ca să fii jurnalist îşi trebuie ceva carte, o patalama la mână, plus un car de talent... În zilele noastre nu prea te mai primeşte nimeni în presă dacă nu ai aşa ceva.
...Bine, bine, asta dacă nu cumva ai terminat Facultatea de Mecanică dar eşti rudă şeful de la nu'ş ce ziar local, sau... de ce nu... naţional (ăla da jack-pot).
Ce vreau să spun de fapt
Indiferent ce fel de blogăr eşti, ramură comună cu jurnalismul, sau pur şi simplu plăcere pură, important e să ştii a scrie. Nu că e important... e musai! Musai! Nu suport când văd bloguri agramate. Mă calcă pe sistem, mi se zbate o venă şi stă să pocnească. Cu toate astea, ele există, că vorba aia... e un online mare, iar tu, ca om ce are un pitic pe creier cu gramatica, nu prea ai ce să faci să-i opreşti.
Uite ce-a păţit Pruteanu, dacă s-a exteriorizat prea tare!
În plus, sunt de părere că e inutil să mă agit eu pe seama agramaţilor, ei având oricum talentul de a se auto-elimina, pac-pac!
Părerea mea
Bun, dar să nu mă abat de la subiect şi să revin la subiectul principal: blogăreala. Păi, treaba stă în felul următor: ca să fii blogăr nu-ţi trebuiesc acte, nici acreditări, nici nimic! Ca să fii blogăr îţi trebuie voinţă!
De ce spun voinţă? Pentru că, odată ce ai deschis un blog, clar trebuie să-l şi întreţii. Trebuie musai să ai grijă să postezi dacă nu în fiecare zi, măcar la două zile. Nu de alta, dar o frecvenţă bună duce automat la vizitatori, iar vizitatorii pot aduce, după caz şi preferinţe, beneficii frumuşele. Blogul e ca un copil pe care trebuie să-l creşti, să-l educi, în cazul în care vrei să-ţi aducă satisfacţie.
Nu am să încep să povestesc cum am ajuns eu să fiu blogăr, pentru că nu cred că interesează pe nimeni asta, însă, ceea ce voi face este să vă povestesc de ce am rămas blogăr. Păi, în primul rând pentru feed-back-ul primit. Şi, ca să mă înţelegeţi, nu e musai ca cel ce mă citeşte să mă şi comenteze, pentru că, ma declar mulţumită să văd că un număr de x persoane s-au obosit să petreacă mai mult de trei minute pe blogul meu.
Genuri de blogări
Cum să vă spun, există extrem de multe feluri de blogări: cei specializaţi pe chestii practice... cum ar fi tutoriale, sfaturi de orice fel, cei specializaţi pe vândutul diferitor chestii (de la servicii la produse propriu-zise) şi cei care scriu de plăcere.
Genul meu
Acum, eu nu ştiu în ce categorie să mă includ, nu de alta, dar de vândut, nu vând nimic, în sensul că nu găzduiesc niciun magazin de hand-made, IT, sau cine ştie ce alte produse...
Eu scriu din plăcere! Chiar şi când scriu advertoriale plătite. Până la urmă, nu te poate condamna nimeni dacă de pe urma plăcerii tale scoţi şi un mic venit. Parcă plăcerea este şi mai mare, în cazul ăsta. Apoi, e important să ştii să-ţi monetizezi blogul.
Aşa cum ziceam la început, e important ca, după ce ţi-ai crescut copilul bine, să vezi ce-i poate capul!
Patria lor, blogosfera
Despre ei, muuuulte de spus. Mulţi blogări. Unii activi, alţii ,,lasă-mă să te las"... Ce pot să spun despre blogosferă este că statisticile clasice nu sunt deosebit de relevante. Ce vreau să spun? Ok, există ţ feluri de top-uri, unele se ghidează dupa page rank, altele după link-uieli, altele după nu'ş ce alte criterii. Degeaba! Niciunul nu e relevant din punct de vedere al scriiturii. Nu ştiu pentru alţii, dar pentru mine, asta e important. Degeaba te pricepi tu la SEO, degeaba ai nu-ştiu-ce page rank şi cine ştie câte link-uri ai cerşit, ca să creşti într-un top fantomă, dacă din punct de vedere literar eşti varză.
Ce trebuie să faci
N-o fi literă de lege, dar zic în felul următor: sunt patru paşi.
1. Îţi iei fain frumos un domeniu (nu faci ca mine, să rămâi pe blogger).
2. Înveţi cum stă treaba aia complicată cu gramatica, ba musai mai înveţi să foloseşti şi diacriticile... et voila!
3. Înveţi puţin SEO, ca să nu scrii de doru' mâţei...
4. Te bucuri de roadele muncii tale.
Bun, am să fac din postarea asta o postare cât se poate de sinceră. Nu de alta, dar vorbesc în cunoştinţă de cauză, având de ceva vreme un cont pe Blogmoney.com.
De ceva vreme, am început să-mi monetizez blogul la modul cel mai serios. Am învăţat metode noi, am prins şpiluri importante, ce mai... am început să mă prind şi eu ce înseamnă să scrii din plăcere şi să fii plătit pentru asta...
Şi, trebuie să recunosc că am început să îmi iubesc blogul şi mai mult, de atunci. Pentru că, de ce să fim ipocriţi şi să zicem: ,,eu scriu numai de plăcere!" pentru că, oricui îi vei propune să primească bani pentru ceea ce scrie, clar nu va zice nu. Nu vei auzi din gura nimănui: ,, nu, dragule, lasă că eu voi scrie moca, pentru că eu m-am născut un sfânt.". Cine va susţine că preferă să se publice moca, clar omite să zică unele lucruri.
Da, până să mă prind eu că aş putea câştiga bani cu blogul, recunosc cu mâna pe inimă că scriam doar din plăcere, dar, ca să fie clar, nu pentru că nu mi-ar fi plăcut să mă plătească cineva, ci pentru că nu ştiam cum să fac să fiu plătită.
Scriu mult, unii spun că scriu bine, important e că îmi place ceea ce fac. Pentru că, ştiţi voi cum e... nimic nu iese frumos, dacă nu avem şi un strop de pasiune pe acolo.
Dar, să mă întorc la Blogmoney. Da, am cont acolo de ceva vreme. Şi nu trebuie să-mi imaginez că aş fi prins vreo campanie pe mână, pentru că deja am prins vreo 3 pe la Blogmoney, deci, pot povesti liniştită de pe acolo.
Recunosc că suma de 100 euro nu mi s-a oferit până acum pe vreun articol, suma fiind uşor de domeniul fantasticului, dar, niciodată să nu zic niciodată, pentru că, badge-ul meu Blogmoney, ce îl puteţi găsi jos, în footer, pe la secţiunea mea de bannere (plus în postarea de faţă), scrie că un post Blogmoney la mine pe blog ar valora cam 270 RON. Ceea ce nu înseamnă musai 100 de euro, dar, se apropie într-o oarecare măsură.
Cu toate astea, suma maxim negociată până în acest moment pentru o postare advertorială pe Blogmoney, s-a ridicat cam la 60 RON. Sper ca următorii contractori să se uite şi la badge! Ha, ha.
De unde ştiu cât merit? Păi e simplu, am fost evaluată, contractată şi de alte persoane, exceptând serviciile de intermediere a celor de Blogmoney, şi asta mi-a dat curaj, ca să zic aşa.
În plus, am un pagerank 4, care vorbeşte de la sine, un blog cu vechime de 2 ani şi câteva gadgeturi care îmi arata statisticile zilnice, cum ar fi numărul de vizitatori, postările populare indexate pe Google, cât şi locurile ,,fierbinţi" de pe pagină (pe unde umblă mouse-ul mai mult; chestie utilă pentru AdSense şi bannere plătite).
Şi gata, nu-mi mai divulg din secrete!
Trecând de partea cu banii, o campanie bine realizată, din punctul meu de vedere, este acea campanie pe care eu, ca blogăr contractat o execut cu respect.
Atât timp cât o anumită firmă se oboseşte să mă accepte, să negocieze cu mine un preţ, şi se ajunge la un bătut de palmă, atenţia mea va fi maximă.
În primul rând, am grijă să studiez conţinutul site-ului respectiv, sau al materialului informativ, pentru a culege informaţiile esenţiale. În al doilea rând, citesc cu maaare atenţie cererea. Nu de alta, dar nu aş vrea să scriu despre lucruri fără sens, când clientul are o anumită cerinţă.
După ce materialul va fi finalizat, postarea va lua drumul pe care îl iau toate postările de pe blogul meu.
Astfel, ele vor fi promovate pe FaceBook şi pe Twitter. Plus un status frumuşel şi simpatic pentru cei din lista de messenger.
Merg pe principiul că, indiferent că este vorba de un advertorial sau o postare personală, totul devine personal, până la urmă, atât timp cât este scris din mine, devenind o parte din mine.
Tocmai de aici şi respectul în redactarea postării. Pentru că, având respect pentru client, am respect pentru mine şi pentru blogul meu. În consecinţă, nu-mi voi strica karma blogului!
Nu mă condamnaţi, dar cred în treaba aia cu acţiune şi reacţiune!
In plus, orice client mulţumit de serviciile mele, va reveni. Iată câte lucruri bune se pot întâmpla, dacă îmi dau puţin interesul.
Cum cheltui banii obţinuţi? Acum, fără supărare, dar asta e cam problema mea! Ha, ha. E ca şi cum ai întreba o femeie ce vârsta are sau, ce număr poartă la pantofi, ori un mare afacerist ce câştiguri anuale are. Treburile astea nu se discută, oricum, vă garantez că orice aş face cu banii câştigaţi, o să fiu fericită!
Despre Blogmoney, ce pot să zic, sunt într-o oarecare măsură mulţumită, deşi, dacă aş fi în locul lor, mi-aş da mai mult interesul în a adăuga campanii noi. În rest, toate bune şi frumoase, nu dau cu parul, nu tai gâtul nimănui, doar că, mă gândesc că mai multe campanii nu ar însemna câştig doar pentru mine ca blogăr, ci şi pentru ei, ca intermediari, că de aia e afacerea, afacere.
Un lucru bun este că acest gen de advertoriale sunt la mare căutare în zilele noastre, fiind o alternativă viabilă publicităţii clasice. Motivul este simplu... O postare făcută de un blogăr poate fi o metodă mult mai accesibilă de a convinge pe X sau pe Z că serviciile companiei respective sunt bune de luat în calcul. Funcţionează pe principiul ăla... de la om la om.
De data asta am să las poveştile de-o parte şi am să intru direct în pâine. Nu de alta, dar sunt de suficient timp în blogosferă pentru a şti cum stau lucrurile pe aici, din multe puncte de vedere, şi aş şti să dau sfaturi preţioase multora.
Blogul actual, pot spune cu mâna pe inimă că îl am de doi ani, iar în doi ani a crescut suficient, deşi, zic eu că ar fi fost loc şi de mai mult.
Deşi iniţial făcut pentru a fi un blog de fotografie, n-am putut eu să mă abţin şi am început să-mi dau cu părerea, şi bine am făcut! Cam de aici şi denumirea de Omlette du Fromage... (presupun că se înţelege de la sine de ce... şi că nu mai e nevoie de explicaţii suplimentare)
Dar, nu despre specificul blogului meu vreau să vă vorbesc. Ci despre faptul că, cel puţin momentan, este găzduit pe o platformă gratuită ataşată Google, şi anume, aşa cum se vede în URL: Blogger.
Sinceră să fiu, treaba asta cu inexistenţa unui domeniu .ro, personalizat după chipul şi asemănarea mea, nu m-a deranjat până de curând.
Ce schimbare s-a produs între timp? E simplu. Am început să scriu intens advertoriale plătite (destul de binişor, aş zice)!
Ei, toate bune şi frumoase, oamenilor le plăcea cum scriu, mă contactau, îmi propuneau proiecte... asta până când începe să mi se spună că aş putea să fiu plătită mult mai bine dacă aş avea, de exemplu un numelemeu.ro.
Am întrebat de ce... cu ce deranjează platforma Blogger, iar răspunsul nu a întârziat să apară.
Un domeniu personalizat inspiră încredere, profesionalism. Un blog pe o platformă gratuită poate să-şi facă oricine.
Bun, că nu e literă de lege că dacă ai un domeniu plătit, musai eşti şi un blogăr de nota 10. Dar, în cazul în care eşti un blogăr de nota 10, şi mai ai şi un domeniu plătit, cerul este limita! Mai ales dacă vrei să-ţi şi câştigi ceva bănuţi cu blogul personal.
Cum am spus, oamenii devin reticenţi când se izbesc de platforme gratuite.
Acum, hai să fim serioşi, că ăsta nu e musai singura chestie faină.
Dacă ar fi să mai menţionez din avantajele unui domeniu plătit, cu siguranţă nu aş uita să zic de asistenţa acordată de cei a căror servicii de inregistrare domenii ai ales să le foloseşti. În consecinţă, poţi să fii sigur că în orice clipă, blogul tău este monitorizat şi că nu există problema de a dispărea fără urmă într-o bună zi, aşa cum s-au mai întâmplat cazuri, când vine vorba de platformele gratuite. Plus că oamenii pun la dispoziţie posibilitatea de a-ţi configura adrese de e-mail foarte profi cu eu @ numelemeu.ro (de exemplu...).
Şiii, să nu uit să menţionez că, în momentul în care mă voi decide să mă mut, am siguranţa că, dacă voi vrea, îmi pot importa arhiva vechiului blog, aşa că, şi problema aceasta este rezolvată!
Zic că preţul unui .ro nu ar fi chiar atât de mare, în comparaţie cu ceea ce-ţi oferă: profesionalism, siguranţă... o imagine mult mai faină! ...
Şi da, mă gândesc serios să-mi mut blogul, să îi dau o altă imagine, una mult mai profi, în tandem cu ceea ce-mi doresc.
Iar, acum că am început să mai prind cum stă treaba cu SEO, zic că nu mi-ar fi foarte greu să-mi urc noul blog la acelaşi pagerank 4, aşa cum este cel din faţa ochilor voştri, sau să-l popularizez pe Google. Metode există, trebuie doar să ne ducă mintea să le folosim... şi, musai, să le folosim bine!
IDEEA PRECONCEPUTĂ
Primul meu contact cu un produs ASUS s-a petrecut acum câţiva ani, când un bun prieten şi-a achiziţionat un laptop. Pe moment nu am fost deosebit de impresionantă de eveniment, dat fiind faptul că nici atenţie prea mare nu i-am acordat.
Ce e drept este că, pe vremea aia aveam ceva aversiune faţă de laptopuri la modul general (primul meu laptop - generaţia 1999 - aparţinând altei firme) dând un rateu de zile mari. Şi, na de 'colea impresia preconcepută!
În condiţiile astea, nu am dat prea mare importanţă faptului că amicul meu îşi achiziţionase un laptop. Cu toate astea, am reţinut că era vorba de un laptop... şi ce m-a impresionat în mod special a fost faptul că avea o carcasă deosebit de simpatică. Cam atunci am văzut eu pentru prima oară un ASUS; şi asta mi-a fost reacţia.
Mde, ce vreţi... femeile. Nu trageţi cu puşcociul!
SCHIMBAREA DE ATITUDINE
Cu toată aversiunea mea faţă laptopuri, amicul meu îmi zice acum (pentru că l-am sunat să-l descos) că după atâţia ani, tot are laptopul respectiv, ba chiar, jucărica mişcându-se destul de frumuşel pentru un sistem (la purtător) achiziţionat acum ani buni. Iată cum judecam eu prost laptopurile, doar pentru că mă supărase un ,,craptop" aparţinând altei firme!
Ei, dar fobia în ceea ce priveşte laptopurile... cât şi în cazul mai nou apărutelor netbook-uri, s-a stins în momentul în care am făcut şi eu cunoştinţă cu ASUS şi anume cu micul Asus EeePc, câştigat în cadrul altui concurs destinat blogărilor fără somn. Faptul că am câştigat tocmai un ASUS a fost întâmplător.
Dar, despre acest netbook v-am tot vorbit; şi nu o dată.
Despre ce vreau să vă vorbesc astăzi, de fapt...?
Despre monitorul ASUS câştigat odată cu EeePc-ul, în cadrul aceleiaşi competiţii.
Ei, monitorul ASUS VH222Da făcut un om cu dioptrii, aşa ca mine, să iubească tot ce înseamnă ecran lat.
Dacă până în acel moment nu m-aş fi gândit că un monitor de genul ăstă mă poate ajuta să văd filmele altfel decât cu nasul îndesat în monitor, iată că noul monitor mi-a oferit altă perspectivă asupra vieţii de cinefil chior, aplicându-mi pe faţă un zâmbet larg şi mulţumit.
Ce e ciudat e că ei, cei de la ASUS, zic că e vorba de cel mai mic monitor Full HD.
O fi cel mai mic HD, nu contest, dar pentru mine e mare şi frumos... Ce e mic pentru alţii, e mare pentru mine, vorba aia...
Vedeţi domnilor de la ASUS cum treburile astea devin relative? Apăi să nu-i dăm noi un pupic lui Einstein că a inventat o vorba mare de care mă pot folosi eu acum?
Astfel, am scăpat eu de nişte fobii, dar mi-am creat nişte obsesii.
Pentru că, începând cu prima zi în care am făcut rost de noul meu monitor, am început ciclul serilor în care stăteam băgată sub plapumă, tocmai sus, în pat la mine, cocoloşită între perne, la răspântie de plapumă aflându-se doar cei doi ochi pe care îi am în posesie, protejaţi semeţ de o pereche oacheşă de funduri de borcane ochelari. Şi, dacă până să posed (moamă, ce fel sună... ) acest monitor mă mişcam cu un decimetru la juma' de oră până ajungeam să sorb din priviri monitorul, de la fericitul eveniment, garantez că prind pânză de paianjen în acelaşi loc (departe de monitor... că văd şi aşa), până ce se termină minunăţia mea de film. Cu o diagonală de 21.5 inch şi 16:9 cu rezoluţie de 1920×1080 pixeli, cine să se mai plângă?
Şi apropo de minunăţia mea de film... Ca să vedeţi că orice minune vine cu efecte secundare... De când mi-am făcut rost de noul monitor, na-o bună că draga mea mămică a prins gustul de a se uita cu mine la filme.
Apăi bun, ,,şi care-i problema?" a-ţi putea voi zice... Păi cum care?? Problema e că niciodată nu ne nimerim la gusturi, aşa că... mă trezesc destul de des cu replici ca: ,,auzi dragă, da' un Perry Mason n-ai? ... că filmele tale n-au niciun Dumnezeu!".
Uneori îmi pare rău că n-are buton de mute. Mama, nu filmul...
Ei, da' cu toate astea, e femeie de treabă... aşa ca mine, de altfel... iar monitorul o splendoare!
Şi, că tot vorbirăm de splendori, hai să vă zic o chestie... Monitorul meu face parte din categoria ASUS SPLENDID™, în consecinţă, chiar dacă stau eu la cucuieţii din deal, hăt în patul meu... tot văd figurile clar, florile flori... peisajele peisaje. Fără culori şterse, fără pixeli denaturaţi... fără bătăi de cap!
Dar, femeia tot femeie... când o pui alături de tehnologie e ca şi cum ai pune baba alături de mitralieră... pentru că, deşi monitorul meu prezintă patru funcţii draguţe precum: scenary, night view, theatre sau game, eu tot pe una dintre ele mă fixez. Ori pe care ar fi setat, claritatea e ireproşabilă, oricum.
Pe cuvânt de pasionat de fotografie!
Cu toate astea, lenea îmi e încurajată şi de faptul că ,,micuţul" are capacitatea de a-şi ajusta automat imaginea, cu o rată de contrast de 20.000:1, cât şi trei tonuri predefinite: natural, reddish (mai spre roşu, aşa) şi yellowish (nu nu, nu o ,,dorinţă galbenă"... ci mai spre gălbior). Concluzia? Tot să stau lungită în pat la filme, cu floricele pe braţe.
Chestia drăguţă e că şi spiritul meu artistic e completat de designul monitorului; textura mai că o confunzi cu cea a unui pian. Cum să vă zic, dă un cu totul alt aer camerei mele (a se observa în fotografia alăturată). Plus cable manager şi butoane ergonomice. Să nu mai zic de vederea laterală. Oricum aş sta, stau ca un paşă, pentru că am toate condiţiile asigurate... Aş mai spune, aş mai povesti din viaţa mea tumultoasă şi plină de evenimente răsunătoare dar... prefer să...
...mă bag la film, şi nu orice film... Lie to me... (că tot am monitor full HD ASUS şi pot vedea detaliile filmului în toată splendoarea lor... )
Stranie mai e viaţa... Stranii mai sunt şi lucrurile care ţi se întâmplă uneori. E ca şi cum cineva acolo sus se chinuie să-ţi demonteze toate credinţele, gândurile... tot.
Dar, să mă prezint. Mă numesc Adrian şi mă declar fericit. M-ar fi putut chema şi Marius... ba chiar m-ar fi putut chema Ionuţ. Asta nu ar fi avut nici cea mai mică importanţă, pentru că tot fericit aş fi fost. Da! Uite... ,,Fericit” ar fi fost un nume potrivit pentru mine!
Şi, pe cuvânt dacă acum câţiva ani aş fi putut anticipa ce urma să mi se întâmple.
Să vă povestesc. Nu am fost niciodată un tip extrovertit. Ba chiar am avut tendinţa să mă închid în mine mai mereu. Câteodată atât de mult, încât nu-mi ştiai nici voia nici nevoia. Aşa sunt eu... n-ai ce să-mi faci.
Cam din motivul ăsta am şi pierdut-o pe ea. Şi, Doamne cât de mult o iubeam! Atât de mult încât i-aş fi pus luna la picioare. Cu toate astea, ceva din fiinţa mea a făcut-o să plece. Tocmai pentru că nu am avut curajul la momentul potrivit să îi spun că lumea fără ea e seacă şi urâtă, iar că viaţa mea, trăită fără ea, e degeaba.
În ziua în care a plecat, orice gest al ei aproape că mă implora să îi zic că o iubesc. N-am făcut-o. Şi a plecat. A întors spatele şi tot ce am mai auzit a fost zgomotul tocurilor ei îndepărtându-se. Rămăsesem ca un prost cu mâinile atârnate, fără nici cea mai mică putere de a alerga după ea, de a-i spune că o iubesc de mor.
Agonia mea s-a perpetuat timp de doi ani. Până m-am angajat ca şi game developer într-o companie multinaţională. Ăla a fost biletul meu de ieşire din lumea depresiilor zilnice.
Peste un an deja creasem primul meu joc. Ceva cu nişte monştri. Nu vă bat capul cu asta... pentru că nu despre primul meu joc vreau să vă vorbesc.
Ci despre al doilea.
Al doilea a fost cel ce m-a transformat într-un om fericit, aşa cum menţionam la începutul povestirii.
Cum să vă zic... Am recreat-o pe ea. Am recreat la milimetru situaţia din acea zi nefastă.
Numai că, în jocul meu, ea nu ajungea să plece... pentru că în jocul meu aveam să primesc o a doua şansă ca să fac totul bine... aşa cum ar fi trebuit să fie... să nu mai fiu laş...
Am fost de asemenea primul şi singurul meu fan. Nu aş fi împărţit un asemenea joc cu nimeni. Aşa că, în fiecare seară, mă închideam în camera mea şi dădeam play.
Au urmat cei mai fericiţi ani din viaţa mea... în care eu îmi incepeam o relaţie cu femeia pe care o iubeam şi în care continuam să fim fericiţi... chiar dacă totul se întâmpla virtual.
În ajutor mi-a venit şi noua tehnologie 3D de la Asus. Totul a mers ca o mănuşă.
În primă instanţă am mers pe grafica 3D potrivită unui desktop. Cu ajutorul acestei tehnici, camera mea s-a transformat într-un sanctuar dedicat ei... 3-dimensional Full HD 1080p, VG236H cu o rată de refresh de 120Hz frames ...HDMI incorporat, Versatile Comfort şi design ergonomic! ... iată reţeta succesului pentru ca totul să pară totul real! Iar asta nici nu mi-a fost greu de realizat, având în vedere că aceste echipamente sunt compatibile cu majoritatea sistemelor.
Ce mai... Splendid Video Intelligence Technology, în adevăratul sens al cuvântului!
Şi a fost... chiar dacă mulţi nu ar include o astfel de experienţă în sferele normalului, pentru mine totul a fost cât se poate de real.
La un moment dat, implicarea mea în jocul creat de mine a devenit atât de persistentă, încât episoadele din fiecare seară, în care eu îmi trăiam relaţia cu ea deveniseră insuficiente.
Îmi trebuia ceva mai mult! Mult mai mult...
Aşa că mi-am achiziţionat şi un laptop G51J 3D pe care îl puteam folosi absolut peste tot.
Relaţia mea devenise astfel completă.
Placa video NVIDIA® GeForce™ GTX 260M cu 1GB DDR3 VRAM avea grijă de asta! Performanţa CPU... de invidiat şi ea... ,,Power4 Gear Hybrid".
Ochelarii compatibili 3D aproape că deveniseră parte din stilul meu vestimentar.
Totul devenise perfect! Greşeala mea fusese remediată de tehnologie.
De ce vă povestesc toate lucrurile astea? E destul de simplu... Tocmai pentru a dovedi că nu e atât de greu să primeşti o a doua şansă...
Vorba englezilor: ,,There is a God!". Şi mai ştiu o vorba mare, tot a englezilor... ,,God works in mysterious ways!"
Şi, pot afirma cu mâna pe inimă că nu aş fi reuşit să fac asta fără ajutorul celor de la ASUS.
...Chiar dacă... uneori mă întreb oare ea ce mai face... Oare e fericită?
Iată că am primit iar premiu. Unul mai mult decât neobişnuit. Deşi nu prea pricep exact care e treaba cu sexy-blog, accept, că vorba aia, de rău n-are cum să fie. Numai de bine!
My blog is sexy... deşi nu folosesc dirty talk... deşi nu postez fotografii indecente cu mine la mare, la soare şi fără sutien... Şi na, că blogul meu tot sexy e... Ofticaţi-vă!
Glumeam... sau nu.
Şi, ca să perpetuăm specia de sexy blogs, am să dau premiul mai departe...
Nu înainte de a-i mulţumi foarte important Alexandrei pentru că m-a numit aşa...
The award goes to: Johnny, Iulia Hazlii, S, Lexa, Nice, BadPisi, Vulpiţa Lia, Grişka şi Alexiuss.
Nu ştiu de câte ori vi s-a întâmplat vouă să fiţi copy-paste-uiţi, dar eu, una, sunt cam sătulă de chestia asta.
Şi ce e mai ciudat, e faptul că, mi s-a întâmplat să fiu copiată, chiar după primele două-trei luni de blogging, asta întâmplându-se cam prin 2008 - cu aproximaţie.
La început, am privit situaţia cu mândrie... am zis... măi, dacă mă copiază lumea, înseamnă că blogul meu e destul de interesant.
Ştiţi doar cum se zice... nu eşti bârfit, nu exişti... Numai că, de data asta, raportăm totul la ,,copiat".
Deşi la început, copiatul celorlalţi era amuzant şi poate uşor flatant, cu timpul, situaţia a devenit agasantă, respectivii copipeişti neavând bunul simţi să precizeze măcar sursa de unde copiaseră respectivul material.
Am ameninţat... am mârâit, am dat cu parul virtual, dar, niciun rezultat.
Bineînţeles, aş fi putut oricând să recurg la răzbunări vikinge şi să le buşesc blogurile... dar, ce-aş fi rezolvat? Ei şi-ar fi deschis alte bloguri, că tot sunt gratuite platformele, şi m-ar fi lăsat cu buza umflată. Ba chiar le-aş fi dezvoltat o pasiune din a-mi călări blogul, doar aşa, ca să mă irite mai tare.
Şi gândiţi-vă, toate chestiile astea le-am aflat pentru că sunt eu perseverentă! Nu că aş fi avut la vremea aia vreun progrămel sau cine ştie ce altă şmecherie, care să mă anunţe cum că x individ a binevoit să-şi însuşească munca mea.
Soluţia anti-enervare
Ei, de atunci, lucrurile s-au mai schimbat... Am descoperit metode noi de a-i depista pe cei ce nu pot să gândească pentru ei, şi le-am aplicat!
Cum? Mi-am făcut un cont la blog copy, mi-am înscris fain-frumos blogul acolo, şi am urmărit relaxată cine-cum-de ce... îmi copiază postările sau fotografiile, de pe blog.
Nu a mai trebuit să mă chinui eu să-mi introduc textele personale în motoare de căutare, sau denumirile fotografiilor, pentru că Blogcopy.com a făcut asta pentru mine!
Cu ocazia asta, am aflat cine mă invidiază, cine scrie ca mine, cine vrea să fie ,,eu", sau... cine mă citează!
Pentru că, da... Blogcopy.com, nu este doar un serviciu prin care aflăm pe cine să ne mai enervăm de data aceasta... ci e şi o modalitate prin care reuşim să vedem ce aplicaţii, fotografii, articole... au succes... şi care anume sunt cele ce ar trebui eliminate, eventual nerepetate!
Tot cu ajutorul Blog Copy, aflăm care sunt cele mai importante keywords ale blogului personal sau site-ului.
Ce poate aduce bun toată situaţia asta? Simplu... se măreşte page rank-ul... se măreşte traficul... în concluzie, numai lucruri bune!
Eu mi-am făcut cont la Blogcopy.com pentru că-mi pasă de blogul meu. Ţie îţi pasă de-al tău?
Iată că iar începe distracţia! Superblog 2010 e pe val.
Da, am participat şi anul trecut, şi DA, particip şi anul ăsta.
De ce? Pentru că anul trecut mi-a plăcut... şi nu puţin! Mi-a plăcut chiar destul de mult...
Şi, pentru că mi-a plăcut, mi-am dat interesul. Iar, pentru că mi-am dat interesul, m-am ales cu un bunicel loc 8 şi cu ceva... sute de dolari în cont, omonime cu locul obţinut.
Nu vă voi vorbi nici de Matrix, nici de Terminator... şi nici de Războiul Lumilor.
Cu toate astea, am să vă vorbesc despre lucruri cu poteţial mare de a se întâmpla. Atât de mare, încât, lumea actuală deja a dat drumul unei sumedenii de speculaţii, mai mult sau mai puţin asemănătoare scenariilor ecranizărilor menţionate mai sus.
Deşi trăim într-o lume dependentă literalmente de tehnologie, multe dintre aceste scenarii se bazează întocmai pe o interpretare defectoasă a tehnologiei... pe firea abuzivă a omenirii.
Se pune accent pe cantitate, excluzându-se cu graţie noţiunea de calitate. Cantitatea, fie că o includem sau nu în aceaşi propoziţie cu noţiunea de calitate, va intra în conflict direct cu protejarea naturii.
De ce? Simplu...
Comercialul va duce mereu la distrugere.
Comercialul este, prin definiţie: superficial, neatent... neglijent.
Pornind de la aceste fapte, iată povestea de astăzi:
După îndelungi observaţii asupra omenirii, Mama Natură se hotărî să lase semnalele subtile la o parte şi să ia atitudine, cât încă se mai poate face ceva...
Chiar dacă mulţi o luaseră în derâdere, necrezând în existenţa ei ca şi entitate, iată că veni ziua în care Mama Natură ieşi din conul ei de umbră şi restaură ordinea pe Pământ. În condiţiile ei, de data aceasta.
Astfel, după noua ordine mondială, Pământul avea să arate ca un paradis Amish, tehnologia fiind total interzisă, considerată de către Mama Natură pricipala responsabilă pentru poluarea şi degradarea planetei.
Cu toate acestea, Mama Natură nu uita de copiii ei, chiar dacă ei o supăraseră, distrugând prin neatenţia lor, aproape tot ce fusese odată frumos.
Astfel, ea organiza anual şedinţe, preluând plângerile oamenilor.
Cum şedinţa anuală dintre Mama Natură şi reprezentantul oamenilor tocmai stătea să înceapă, tânărul Asus (ales de către oameni pentru a le fi reprezentant) aştepta să fie primit.
-Să intre! Spuse Mama Natură.
-Mulţumesc, că m-ai primit, Mamă Natură, spuse Asus.
-Care vă sunt nemulţumirile, copiii mei?
-Mamă Natură, oamenii se plâng de lipsa tehnologiei... Nu se pot descurca fără tehnologie.
-Asta e absurd! Strămoşii voştri cum reuşeau să trăiască bine-mersi fără tehnologie?
-Să-mi fie cu iertare, Mamă Natură, dar nu poţi duce dorul de ceva, când nu ai habar de existenţa acelui lucru. Strămoşii noştri nu ştiau cum este să dispui de tehnologie, pe când noi ştim. Instaurarea ordinii mondiale s-a petrecut acum puţin timp. Nu am avut timp să ne obişnuim!
-Aţi avut puterea liberului arbitru! Aţi dispus de tehnologie! Însă, voi ce-aţi făcut? Aţi folosit-o nechibzuit, până ce aproape m-aţi distrus! Aţi făcut întocmai unui copil ce primeşte o jucărie nouă, iar el, în loc să se joace frumos cu ea, o strică! Asta aţi făcut voi cu tehnologia! În plus, aţi folosit tot felul de substanţe şi materiale nocive mie în construirea terminalelor tehnologice!
-Mamă Natură, cred că ştiu cum aş putea repara ceea ce noi, oamenii, am făcut. Într-adevăr, am fost nechibzuiţi şi am folosit tehnologia aşa cum nu trebuie, dar, eu am soluţia ideală. Am un proiect de laptop. Unul ecologic, ce nu te va afecta! Dă-mi măcar o şansă să-ţi dovedesc că pot repara răul comis, în numele întregii omeniri!
-De ce aş face asta, tânărule Asus?
-Pentru că nu ai avea nimic de pierdut! Dacă nu-ţi va conveni situaţia, lucrurile se pot întoarce la starea lor iniţială. Doar ai puterea să faci ceea ce vrei tu, nu?
-Bine, tânărule Asus, prezintă-mi noul tău proiect!
-Mamă Natură, îţi prezint noul laptop ecologic Asus U Bamboo! Acesta este proiectul meu!
-Nu arată ca nimic ce am văzut eu până acum, spuse Mama Natură. Din ce material este confecţionat?
-Din bambus. Este biodegradabil, iată, un avantaj pentru protejarea naturii eradicând emisiunile de CO2 cu 12,3 kg per notebook, dar, este şi rezistent la şocuri, ruperi, prezentând o elasticitate mare. Iată că şi oamenii vor fi mulţumiţi! Şi nu vor fi mulţimiţi doar de asta! Vorba aia românească... Împăcăm şi capra şi varza.
-Şi eu cine sunt, tânărule Asus? Capra sau varza? Văd că eşti inventiv, practic, ecologic, dar şi amuzant. Acum spune-mi, te rog... cum speri tu să obişnuieşti omenirea să folosească acest laptop, după ce, timp de două decenii au fost obişnuiţi să folosească tehnologia de modă veche? Adică, acea tehnologie ,,puternică"...
-Mamă Natură, eu m-am gândit la toate! Acest laptop nu este mai prejos nici din punct de vedere al performaţei! Prezintă un HDD Sata de 500GB, 7200rpm, în consecinţă, loc suficient pentru a stoca informaţii vitale, pentru a reîncepe o nouă eră, un procesor Intel® Core™ i7 Processor 620M : 2.66 GHz cu Turbo Boost de până la 3.33 GHz; DDR3, display de 15.6" 16:9 HD (rezoluţie1366x768) pe Led, însă... ce e cel mai important, prezintă conectivitate USB 3.0, ca şi îmbunătăţire a ceea ce a existat pe piaţă până în momentul în care tu, Mamă Natură, ai decis să sistezi tehnologia. Oamenii vor mai fi bucuroşi să afle că noul meu laptop dispune şi de unitate Blu-Ray DVD Combo. Să continui?
-Dragule, eu nu mă pricep la detalii tehnice, dar, zic că prea o zici cu patos, din punct de vedere ecologic m-ai convins pe deplin. Fie. Atât timp cât tehnologia va arăta intocmai ca ceea ce mi-ai arătat tu până în momentul de faţă, eu sunt de acord să vă mai acord o nouă şansă. Iar, tu, tinere Asus, vei fi numit regele tehnologiei!
Se spune că, începând cu acea zi, omenirea a început o nouă eră, iar Saga Asus U Bamboo şi-a scris primele file.
Povestea în imagini:
Pentru BLOGWARS,
Iulia Diana Mihai
P.S. Dacă povestea mea s-ar transpune într-o ecranizare, coloana sonoră ar suna cam aşa:
