Uite că a trecut şi 2012... şi 2013... chiar şi 2014 şi suntem încă în picioare. N-a fost să fie niciun cutremur, nicio inundaţie majoră... nicio catastrofă ieşită din comun.
Da, au mai murit ceva oameni de bătrâneţe, s-au mai înecat vreo doi-trei... pe ici-pe colo, dar, în general totul e neschimbat. Cel puţin aşa cred...
Cum vă ziceam, eu n-am mai ieşit din casă de câţiva ani. Mi-am spart toate oglinzile. Intenţionat, nu de alta... Nu am nevoie de nimeni şi de nimic ce ar putea veni din exterior. Nici măcar de propria-mi imagine.
Am tot ce-mi trebuie aici. Ce am aici, în încăperea mea, cu siguranţă nu ma poate dezamăgi. Deşteaptă am mai fost să-mi iau din 2010 tot ce aveam nevoie. Şi, cum de regulă sunt una din cele mai pretenţioase fiinţe existente, am luat ce e mai bun.
Şi, ce poate face fericit un om ca mine, decât nişte echipamente 3D? Că vorba aia, numai astfel de echipamente mă puteau ţine pe mine în casă atât timp, nu?
Să vă povestesc o zi normală din viaţa unui pustnic? Să o fac? Bine, bine, mai uşor cu entuziasmul, că vă povestesc acum!
Dimineţile sunt întotdeauna cele mai grele... Nu reuşesc niciodată să mă desmeticesc în timp util. Din cauza asta pierd mult timp. Nu-mi place să pierd timpul! Time is money spune o vorba veche, iar eu îi dau dreptate. Cu toate că în stadiul în care mă aflu eu, banii îmi sunt mai mult decât inutili. Nu mi-a mai cerut nimeni de mult bani nici pe facturile de energie electrică, nici pe nimic. Nu ştiu exact ce se întâmplă. Se pare că în sfârşit am intrat în simbioză perfectă cu lumea înconjurătoare: eu nu le ies în cale, ei mă lasă să exist în voie. Sau aşa îmi pare mie...
Beau uneori o cafea dimineaţa. Şi cam atât... De mâncat, mai rar. Nu de alta, dar îmi lipseşte cu desăvârşire pofta de mâncare. O fi de la entuziasm, de la adrenalină, cine ştie... ideea e că eu sunt fericită!
La micul dejun îmi car de regulă laptopul 3D după mine. Am un ASUS G73J, de care sunt foarte mândră. Pun frumos pe nas ochelarii stereoscopici aferenţi... şi cerul este limita! Micul dejun absolut perfect! Tehnologia nVidia 3D îşi face treaba admirabil.
Am uneori senzaţia că cei de afară fac cam multă gălăgie, aşa că dau sonorul jocului meu 3D mai tare... Aşa! Acum nu se mai aude hărmălaia de afară...
Prânzurile mă prind mereu în faţa desktopului... Am binevoit în 2010 să-mi achiziţionez şi un monitor 3D.
ASUS VG236H a fost alegerea mea. Se pare că ştiu să fac alegeri potrivite.
Fiecare moment al zilei trebuie asezonat cu ceva diferit. Tocmai de asta mi-am creat câte un ambient pentru fiecare moment al zilei în parte. Am măsuţa mea, cu monitorul meu... ataşat de desktopul tot de la ASUS.
Uneori, când mă plictisesc de jocuri, mă mai uit la câte un film 3D.
Nu pot să înţeleg de ce de ceva vreme nu mai apare niciun film nou... Oamenilor le lipseşte probabil imaginaţia. De ceva vreme, reiau filmele. Nu că ar fi asta o problemă, că vorba aia, de fiecare dată când revăd un film, pricep cu totul altceva din el...
Aş prefera ca lumea de afară să nu mai fie atât de gălăgioasă totuşi...
Serile mă găsesc cocoţată în vârful patului. Revin la laptopul meu. Sau, mai bine zis, el revine la mine. Îl iau pe braţe... îmi pun mouse pad-ul lângă mine, îmi pun ochelarii aferenţi. Măcar acum... pe seară, nu se mai aude gălăgia de afară...Acum mă pot juca liniştită... sau, mai bine, mă pot uita la un alt film...
Am să ies puţin pe afară. Nu mă pot abţine.
Sunt afară. Afară nu este nimic! Nimic.
...Lumea este distrusă... Totul este doar un mare hău...
Nu ştiu exact de când se întâmplă asta...
De ce auzeam lume râzând... făcând gălăgie? Oare sunt nebună? Sau e doar rezultatul efectului 3D? Sunt sigură, totuşi, că am auzit murmur de oameni. În fiecare zi. Dar, de unde???
Wow... asta nu poate fi adevărat!
...Am să mă întorc în casă... la tehnologia mea 3D. Ce văd afară nu-mi convine.
A tastat din viitor, pentru Superblog 2010, Proba 1: Epoca 3D,
Iulia Mihai
