Dacă ştiam eu, acum ceva vreme, ce minunăţie are să inventeze BenQ, clar mă reprofilam. Nu de alta, dar s-ar fi asortat absolut perfect cu designul camerei mele, ba chiar ar fi completat-o dându-i un plus defrumuseţe.
Iată de ce, dacă ar fi să dau timpul înapoi, cu siguranţă aş alege monitorul BenQ BL2400PT, tocmai pentru proprietăţile sale ergonomice ce oferă un confort sporit celor ce aleg să-l folosească. Acestea sunt cunoscute ca fiind ideale pentru cei ce practică intens munca de birou, simplificând-o. Elimină cu succes durerile de spate prin sistemul său construit parcă în favoarea celor ce aleg să îl folosească.
La acest monitor, absolut totul se ajustează, începând de la unghiul de vizionare, terminând cu poziţia monitorului, dar şi cu înalţimea la care este pus acesta. Totul pentru utilizator!
Se observă astfel, cum indiferent de înălţime, greutate, sau defecte ale coloanei vertebrale, utilizând monitorul BenQ, bazat pe tehnologia VA LED, cerinţele noastre vor fi îndeplinite cu succes!
Un alt lucru surprinzător, când vine vorba de aceste monitoare, este faptul că ele sunt capabile să-şi ajusteze contrastul dar şi luminozitatea în funcţie de mediul ambiant, ajutând ochiul să perceapă în mod cât mai realistic imaginea.
Bine de ştiut este şi că aceste monitoare sunt optimizate pentru a salva cât mai multă energie posibilă. Cum trăim într-o eră în care la modă este salvarea energiei pe cât posibil, iată că producătorul de talie mondială, BenQ ţine şi la mediu, îmbinând perfect tehnologia cu cerinţele acestuia.
Treburile stau în felul următor, avem nevoie de toate aceste calităţi pentru a face faţă muncii de birou! Este cunoscut faptul că majoritatea activităţilor zilnice din ziua de azi se petrec în faţa computerelor, în consecinţă, trebuie avut mare grijă ce monitoare şi, mai ales ce calitate au monitoarele alese de noi. Deşi, la o primă vedere, subiectul pare lipsit de importanţă, el este mai important decât se poate crede!
Nu cred că am mai văzut lumea de afară de câţiva ani. Dacă mă uit în calendar, cică am fi în 2017. Ce an... cifră imposibilă...
Uite că a trecut şi 2012... şi 2013... chiar şi 2014 şi suntem încă în picioare. N-a fost să fie niciun cutremur, nicio inundaţie majoră... nicio catastrofă ieşită din comun.
Da, au mai murit ceva oameni de bătrâneţe, s-au mai înecat vreo doi-trei... pe ici-pe colo, dar, în general totul e neschimbat. Cel puţin aşa cred...
Cum vă ziceam, eu n-am mai ieşit din casă de câţiva ani. Mi-am spart toate oglinzile. Intenţionat, nu de alta... Nu am nevoie de nimeni şi de nimic ce ar putea veni din exterior. Nici măcar de propria-mi imagine.
Am tot ce-mi trebuie aici. Ce am aici, în încăperea mea, cu siguranţă nu ma poate dezamăgi. Deşteaptă am mai fost să-mi iau din 2010 tot ce aveam nevoie. Şi, cum de regulă sunt una din cele mai pretenţioase fiinţe existente, am luat ce e mai bun.
Şi, ce poate face fericit un om ca mine, decât nişte echipamente 3D? Că vorba aia, numai astfel de echipamente mă puteau ţine pe mine în casă atât timp, nu?
Să vă povestesc o zi normală din viaţa unui pustnic? Să o fac? Bine, bine, mai uşor cu entuziasmul, că vă povestesc acum!
Dimineţile sunt întotdeauna cele mai grele... Nu reuşesc niciodată să mă desmeticesc în timp util. Din cauza asta pierd mult timp. Nu-mi place să pierd timpul! Time is money spune o vorba veche, iar eu îi dau dreptate. Cu toate că în stadiul în care mă aflu eu, banii îmi sunt mai mult decât inutili. Nu mi-a mai cerut nimeni de mult bani nici pe facturile de energie electrică, nici pe nimic. Nu ştiu exact ce se întâmplă. Se pare că în sfârşit am intrat în simbioză perfectă cu lumea înconjurătoare: eu nu le ies în cale, ei mă lasă să exist în voie. Sau aşa îmi pare mie...
Beau uneori o cafea dimineaţa. Şi cam atât... De mâncat, mai rar. Nu de alta, dar îmi lipseşte cu desăvârşire pofta de mâncare. O fi de la entuziasm, de la adrenalină, cine ştie... ideea e că eu sunt fericită!
La micul dejun îmi car de regulă laptopul 3D după mine. Am un ASUS G73J, de care sunt foarte mândră. Pun frumos pe nas ochelarii stereoscopici aferenţi... şi cerul este limita! Micul dejun absolut perfect! Tehnologia nVidia 3D îşi face treaba admirabil.
Am uneori senzaţia că cei de afară fac cam multă gălăgie, aşa că dau sonorul jocului meu 3D mai tare... Aşa! Acum nu se mai aude hărmălaia de afară...
Prânzurile mă prind mereu în faţa desktopului... Am binevoit în 2010 să-mi achiziţionez şi un monitor 3D. ASUS VG236H a fost alegerea mea. Se pare că ştiu să fac alegeri potrivite.
Fiecare moment al zilei trebuie asezonat cu ceva diferit. Tocmai de asta mi-am creat câte un ambient pentru fiecare moment al zilei în parte. Am măsuţa mea, cu monitorul meu... ataşat de desktopul tot de la ASUS.
Uneori, când mă plictisesc de jocuri, mă mai uit la câte un film 3D.
Nu pot să înţeleg de ce de ceva vreme nu mai apare niciun film nou... Oamenilor le lipseşte probabil imaginaţia. De ceva vreme, reiau filmele. Nu că ar fi asta o problemă, că vorba aia, de fiecare dată când revăd un film, pricep cu totul altceva din el...
Aş prefera ca lumea de afară să nu mai fie atât de gălăgioasă totuşi...
Serile mă găsesc cocoţată în vârful patului. Revin la laptopul meu. Sau, mai bine zis, el revine la mine. Îl iau pe braţe... îmi pun mouse pad-ul lângă mine, îmi pun ochelarii aferenţi. Măcar acum... pe seară, nu se mai aude gălăgia de afară...Acum mă pot juca liniştită... sau, mai bine, mă pot uita la un alt film...
Noaptea... Nu am somn. Nu ştiu ce am azi... vreau să ies afară. Nu am mai ieşit de şapte ani. Nu-mi pot cotrola dorinţa de a vedea ce se întâmplă în afara locuinţei mele. Oare ce am? Sunt culmea! Serios că sunt...
Am să ies puţin pe afară. Nu mă pot abţine.
Sunt afară. Afară nu este nimic! Nimic.
...Lumea este distrusă... Totul este doar un mare hău...
Nu ştiu exact de când se întâmplă asta...
De ce auzeam lume râzând... făcând gălăgie? Oare sunt nebună? Sau e doar rezultatul efectului 3D? Sunt sigură, totuşi, că am auzit murmur de oameni. În fiecare zi. Dar, de unde???
Wow... asta nu poate fi adevărat!
...Am să mă întorc în casă... la tehnologia mea 3D. Ce văd afară nu-mi convine.
IDEEA PRECONCEPUTĂ
Primul meu contact cu un produs ASUS s-a petrecut acum câţiva ani, când un bun prieten şi-a achiziţionat un laptop. Pe moment nu am fost deosebit de impresionantă de eveniment, dat fiind faptul că nici atenţie prea mare nu i-am acordat.
Ce e drept este că, pe vremea aia aveam ceva aversiune faţă de laptopuri la modul general (primul meu laptop - generaţia 1999 - aparţinând altei firme) dând un rateu de zile mari. Şi, na de 'colea impresia preconcepută!
În condiţiile astea, nu am dat prea mare importanţă faptului că amicul meu îşi achiziţionase un laptop. Cu toate astea, am reţinut că era vorba de un laptop... şi ce m-a impresionat în mod special a fost faptul că avea o carcasă deosebit de simpatică. Cam atunci am văzut eu pentru prima oară un ASUS; şi asta mi-a fost reacţia.
Mde, ce vreţi... femeile. Nu trageţi cu puşcociul!
SCHIMBAREA DE ATITUDINE
Cu toată aversiunea mea faţă laptopuri, amicul meu îmi zice acum (pentru că l-am sunat să-l descos) că după atâţia ani, tot are laptopul respectiv, ba chiar, jucărica mişcându-se destul de frumuşel pentru un sistem (la purtător) achiziţionat acum ani buni. Iată cum judecam eu prost laptopurile, doar pentru că mă supărase un ,,craptop" aparţinând altei firme!
Ei, dar fobia în ceea ce priveşte laptopurile... cât şi în cazul mai nou apărutelor netbook-uri, s-a stins în momentul în care am făcut şi eu cunoştinţă cu ASUS şi anume cu micul Asus EeePc, câştigat în cadrul altui concurs destinat blogărilor fără somn. Faptul că am câştigat tocmai un ASUS a fost întâmplător.
Dar, despre acest netbook v-am tot vorbit; şi nu o dată.
Despre ce vreau să vă vorbesc astăzi, de fapt...?
Despre monitorul ASUS câştigat odată cu EeePc-ul, în cadrul aceleiaşi competiţii.
Ei, monitorul ASUS VH222Da făcut un om cu dioptrii, aşa ca mine, să iubească tot ce înseamnă ecran lat.
Dacă până în acel moment nu m-aş fi gândit că un monitor de genul ăstă mă poate ajuta să văd filmele altfel decât cu nasul îndesat în monitor, iată că noul monitor mi-a oferit altă perspectivă asupra vieţii de cinefil chior, aplicându-mi pe faţă un zâmbet larg şi mulţumit.
Ce e ciudat e că ei, cei de la ASUS, zic că e vorba de cel mai mic monitor Full HD.
O fi cel mai mic HD, nu contest, dar pentru mine e mare şi frumos... Ce e mic pentru alţii, e mare pentru mine, vorba aia...
Vedeţi domnilor de la ASUS cum treburile astea devin relative? Apăi să nu-i dăm noi un pupic lui Einstein că a inventat o vorba mare de care mă pot folosi eu acum?
Astfel, am scăpat eu de nişte fobii, dar mi-am creat nişte obsesii.
Pentru că, începând cu prima zi în care am făcut rost de noul meu monitor, am început ciclul serilor în care stăteam băgată sub plapumă, tocmai sus, în pat la mine, cocoloşită între perne, la răspântie de plapumă aflându-se doar cei doi ochi pe care îi am în posesie, protejaţi semeţ de o pereche oacheşă de funduri de borcane ochelari. Şi, dacă până să posed (moamă, ce fel sună... ) acest monitor mă mişcam cu un decimetru la juma' de oră până ajungeam să sorb din priviri monitorul, de la fericitul eveniment, garantez că prind pânză de paianjen în acelaşi loc (departe de monitor... că văd şi aşa), până ce se termină minunăţia mea de film. Cu o diagonală de 21.5 inch şi 16:9 cu rezoluţie de 1920×1080 pixeli, cine să se mai plângă?
Şi apropo de minunăţia mea de film... Ca să vedeţi că orice minune vine cu efecte secundare... De când mi-am făcut rost de noul monitor, na-o bună că draga mea mămică a prins gustul de a se uita cu mine la filme.
Apăi bun, ,,şi care-i problema?" a-ţi putea voi zice... Păi cum care?? Problema e că niciodată nu ne nimerim la gusturi, aşa că... mă trezesc destul de des cu replici ca: ,,auzi dragă, da' un Perry Mason n-ai? ... că filmele tale n-au niciun Dumnezeu!".
Uneori îmi pare rău că n-are buton de mute. Mama, nu filmul...
Ei, da' cu toate astea, e femeie de treabă... aşa ca mine, de altfel... iar monitorul o splendoare!
Şi, că tot vorbirăm de splendori, hai să vă zic o chestie... Monitorul meu face parte din categoria ASUS SPLENDID™, în consecinţă, chiar dacă stau eu la cucuieţii din deal, hăt în patul meu... tot văd figurile clar, florile flori... peisajele peisaje. Fără culori şterse, fără pixeli denaturaţi... fără bătăi de cap!
Dar, femeia tot femeie... când o pui alături de tehnologie e ca şi cum ai pune baba alături de mitralieră... pentru că, deşi monitorul meu prezintă patru funcţii draguţe precum: scenary, night view, theatre sau game, eu tot pe una dintre ele mă fixez. Ori pe care ar fi setat, claritatea e ireproşabilă, oricum.
Pe cuvânt de pasionat de fotografie!
Cu toate astea, lenea îmi e încurajată şi de faptul că ,,micuţul" are capacitatea de a-şi ajusta automat imaginea, cu o rată de contrast de 20.000:1, cât şi trei tonuri predefinite: natural, reddish (mai spre roşu, aşa) şi yellowish (nu nu, nu o ,,dorinţă galbenă"... ci mai spre gălbior). Concluzia? Tot să stau lungită în pat la filme, cu floricele pe braţe.
Chestia drăguţă e că şi spiritul meu artistic e completat de designul monitorului; textura mai că o confunzi cu cea a unui pian. Cum să vă zic, dă un cu totul alt aer camerei mele (a se observa în fotografia alăturată). Plus cable manager şi butoane ergonomice. Să nu mai zic de vederea laterală. Oricum aş sta, stau ca un paşă, pentru că am toate condiţiile asigurate... Aş mai spune, aş mai povesti din viaţa mea tumultoasă şi plină de evenimente răsunătoare dar... prefer să...
...mă bag la film, şi nu orice film... Lie to me... (că tot am monitor full HD ASUS şi pot vedea detaliile filmului în toată splendoarea lor... )
Aşa cum vă povesteam în partea I, tânărul Asus, reuşise să îi demonstreze Mamei Natură că tehnologia nu este nici pe departe elementul ce ar trebui eliminat din peisaj (şi la propriu şi la figurat). Mai curând, elementul nociv este atitudinea oamenilor referitoare la alegerea materialelor de construcţie a terminalelor tehnologice.
Astfel, el reuşise să redea omenirii tehnologia atât de indispensabilă lor, ştiind cum să pună problema şi ce soluţii să găsească pentru a împăca ambele tabere.
Ca drept rezultat, el fusese numit regele tehnologiei.
Începând cu acea zi, lumea devenise perfectă din toate punctele de vedere. Oamenii aveau la îndemână tehnologia, iar Mama Natură putea trăi în linişte, curăţenie şi armonie spirituală.
Lucrurile erau aşa cum trebuiau să fie: absolut perfecte (de când Asus reinventase tehnologia!).
În doar câteva luni, Asus, devenit deja celebru printre oameni, deţinând de asemenea sprijinul suprem al Mamei Natură, anunţa lansarea unui nou produs tehnologic:
Monitoarele ASUS Designo MS: MS248, MS238, MS228 şi MS208
Toată lumea discuta despre acest eveniment! Reuniunea de lansare se anunţa fastuoasă. Aşa eveniment nu mai avusese loc pe Terra dinainte de marea reorganizare mondială.
Entuziasmul? Şi el pe măsura eleganţei şi măreţiei evenimentului!
Locaţia aleasă de Asus pentru a prezenta noul produs fusese şi ea selecţionată cu grijă, clădirea fiind construită întocmai pentru acest eveniment, în acelaşi spirit ecologic.
Lansarea stătea să înceapă. Invitaţii fuseseră rugaţi să intre. Din interior se auzea cea mai frumoasă şi liniştitoare muzică, aparţinând compozitorului Edvard Grieg, reprezentant al vechii ere.
Asus îi întâmpina cu un zâmbet pe toţi cei ce îi treceau pragul. Lumea privea uimită în jur. De ani de zile nu mai văzuseră atâta frumuseţe, eleganţă, dar şi candoare la un loc. Liniile futuristice ale clădirii se dovedeau a fi în armonie perfectă cu noile monitoare.
-Intraţi, dragii mei, intraţi! se adresă Asus invitaţilor săi. Acesta este noua mea invenţie! ...Menită să vă uşureze vieţile, dar, să vă şi înveţe că propriul confort nu ar trebui să ne transforme în fiinţe egoiste ce lezează natura. După cum ştiţi, Mama Natură a fost îngăduitoare cu noi şi ne-a acordat o nouă şansă.
În spiritul acestei decizii, am ales să merg pe aceaşi linie, construind pentru voi monitoarele LED MS Designo.
De ce spun că aceste monitoare urmează traiectoria ecologistă? Datorită lipsei mercurului, mercur de care, vechea generaţie obişnuia să facă exces. De asemenea, după teste îndelungate, pot afirma cu tărie că noile monitoare generează anual cu 23,6 kg mai puţine emisii CO₂ decât vechea tehnologie, consumând, de asemenea, cu 45% mai puţină energie!
Iată, dragii mei, prin ce se diferenţiază noua mea invenţie de cele cu care eraţi deja obişnuiţi, cele care ne-au şi distrus, de altfel!
-Domnule Asus, i se adresă unul dintre invitaţi, eu apreciez şi atmosfera, muzica, totul... Să fiu sincer, nu am mai avut parte de o aşa atmosferă nici nu mai ştiu de când. De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, cred că aşa cadru ,,elegant" nu am mai avut niciodată ocazia să văd. Însă, ne tot baţi capul atât cu Mama Natură şi cu eco bambo-jambo, dar pe noi cum ne ajută monitoarele astea? Că să fiu sincer până la capăt, pe mine prea puţin mă interesează chestiile astea cu natura... din partea mea, să păţească ce-o păţi... Eu vreau să am imagine clară... calitativă, să nu stau o mie de ani până ,,răspunde" monitorul... ştii dumneata, chestii de astea! Performanţă, dom'le!
-Dragul meu invitat, zâmbi Asus, gândirea ta e absolut nocivă. Performanţa e utilă, dar, iată că din cauza celor ca tine s-a ajuns unde s-a ajuns. Ca să fii şi dumneata mulţumit, am să te anunţ totuşi că acest monitor deţine o imagine stabilă ce face ca oboseala ochilor să fie aproape inexistentă, după o folosire îndelungată! Observ că porţi ochelari. Iată: soluţia! De asemenea, l-am înrestrat cutehnologia originală Ergo-Fit şi cu un contrast de 10.000.000:1. Iar, pentru cei ahtiaţi după stil şi eleganţă, zic doar atât: designul este bazat pe conceptul binar, adică pe 0 şi 1. Grosimea monitorului, este şi ea una impresionant de mică, după cum bine se observă:16,5mm. Se rezolvă astfel şi problema spaţiului!
Mulţumit de răspuns, dragul meu invitat? Ce zici? Este vorba de performanţă şi stil?
Acum, vă rog, lăsaţi-vă cu toţii alintaţi de imaginile ce le-am pregătit pentru dumneavoastră, concluzionă Asus.
Se spune că acea seară a reuşit să fie un adevărat succes, noile monitoare având mare ,,priză" la public. Se mai spune chiar că, începând tot cu acea seară, invitatul ochelarist şi cârcotaş ar fi înţeles cât de nesănătoasă este gândirea lui, schimbând-o radical.