Ce monitor aleg?

Dacă ştiam eu, acum ceva vreme, ce minunăţie are să inventeze BenQ, clar mă reprofilam. Nu de alta, dar s-ar fi asortat absolut perfect cu designul camerei mele, ba chiar ar fi completat-o dându-i un plus defrumuseţe.

Iată de ce, dacă ar fi să dau timpul înapoi, cu siguranţă aş alege monitorul BenQ BL2400PT, tocmai pentru proprietăţile sale ergonomice ce oferă un confort sporit celor ce aleg să-l folosească. Acestea sunt cunoscute ca fiind ideale pentru cei ce practică intens munca de birou, simplificând-o. Elimină cu succes durerile de spate prin sistemul său construit parcă în favoarea celor ce aleg să îl folosească.

La acest monitor, absolut totul se ajustează, începând de la unghiul de vizionare, terminând cu poziţia monitorului, dar şi cu înalţimea la care este pus acesta. Totul pentru utilizator!

Se observă astfel, cum indiferent de înălţime, greutate, sau defecte ale coloanei vertebrale, utilizând monitorul BenQ, bazat pe tehnologia VA LED, cerinţele noastre vor fi îndeplinite cu succes!

Un alt lucru surprinzător, când vine vorba de aceste monitoare, este faptul că ele sunt capabile să-şi ajusteze contrastul dar şi luminozitatea în funcţie de mediul ambiant, ajutând ochiul să perceapă în mod cât mai realistic imaginea.
Bine de ştiut este şi că aceste monitoare sunt optimizate pentru a salva cât mai multă energie posibilă. Cum trăim într-o eră în care la modă este salvarea energiei pe cât posibil, iată că producătorul de talie mondială, BenQ ţine şi la mediu, îmbinând perfect tehnologia cu cerinţele acestuia.
Treburile stau în felul următor, avem nevoie de toate aceste calităţi pentru a face faţă muncii de birou! Este cunoscut faptul că majoritatea activităţilor zilnice din ziua de azi se petrec în faţa computerelor, în consecinţă, trebuie avut mare grijă ce monitoare şi, mai ales ce calitate au monitoarele alese de noi. Deşi, la o primă vedere, subiectul pare lipsit de importanţă, el este mai important decât se poate crede!
Aceste articol este un advertorial.

Cutia Pandorei

Toţi cei ce mă cunosc bine ştiu că sunt un spirit liber, greu de controlat din toate punctele de vedere. Tocmai din motivul ăsta, mai greu cu mine şi cu ştirile bombă, cu noutăţile otevistice sau cancaniadele ce se tot plimbă prin faţa cititorilor noştri autohtoni.

N-ai să mă vezi pe mine că alerg nici cu reportofonul, pixuleţul şi hârtia, nici cu aparatul de fotografiat după senzaţional, doar de dragul de a creşte în nu ştiu ce top-uri menite să-mi ofere acea notorietate. Neeh. Singurul lucru pe care îl fac este să-mi monetizez blogul. În sensul că scriu advertoriale plătite pentru cei dispuşi să-şi facă reclamă folosindu-mi scriitura ca şi instrument.

În rest, articolele vor fi liber exprimate, subiectele analizate în mod absolut natural, sau spus altfel ,,cum îmi vine". Nu m-aş complica niciodată cu ştiri, pentru că, deşi facultăţile de jurnalism spun că o informaţie este adevărată dacă o verifici de trei ori, eu nu prea sunt de acord cu asta. Apăi, ce facem dacă o judecăm după trei surse, dar toate mincinoase?
Da, ştiu, sunt paranoică, dar aşa sunt eu. Mi-e frică de procese, de chestii, în consecinţă, nu mă bag!

Recunosc, totuşi, că am recurs odată la publicarea de ştire. Nu de alta, dar urmărind blogul actualei soliste a trupei aproape inexistente ce se numeşte Nightwish, şi anume blogul domnişoarei Olzon, am aflat eu prima că duduia lansa un nou videoclip prin intermediul blogului. M-am gândit că aşa ceva n-are cum să fi ajuns la urechile mele prima dată, cel puţin referindu-mă la urechile româneşti, aşa că am început să gugălesc problema. Nope, niciun site specializat pe rock nu auzise de treaba asta! Pasul doi a fost să folosesc motorul de căutare a celor de la MSN, poate ăla e mai scotocitor. Nici el nu ştia nimic. Când am întrebat Yahoo-ul, mi-a ridicat şi el din umeri.

Deci, iată! Eram prima care afla de melodia asta! Aşa că am publicat informaţia! Cu toate astea, treaba asta nu mi-a adus cine-ştie-ce trafic sau popularitate. Melodia nu era chiar atât de frumoasă...

În rest, pe cuvântul meu dacă m-am băgat în scandaluri. Nu sunt genul. Nu-mi plac bârfele. Dacă mă crede cineva, chiar şi când se ceartă vecinii mei pe scara blocului, eu nu vreau să ştiu, nu vreau să aud, mă baricadez în casă, dau drumul tare la muzică, mă apuc cu mâinile de urechi şi-'ncep să urlu tare şi puţin psihopat ,,la-la-la-laaaa'', în timp ce ochii îi am strânşi.

Faza e că o informaţie eronată, aruncată online, în legătură cu cineva, sau ceva, e ca o cutie a Pandorei. Iar eu nu vreau să-mi asum vina, şi, fie vorba între noi, nici nu-mi plac chestiile astea, aşa cum spuneam mai sus! Prefer să nu fiu eu aia care strică viaţa lui X şi lui Y. Informaţiile negative se prind imediat, în timp ce informaţiile pozitive sunt privite mereu cu dezinteres. Cam aşa stă treaba cu jurnalismul şi cu nebunia asta ce se numeşte ,,ştire bombă".

Până nu voi merge eu prin pădure şi nu mă voi întâlni EU cu Zâna Măseluţă, şi nu-mi stă ea MIE la un photoshooting, zic că nu-i de mine. Da' şi-atunci am să îi cer în scris că nu mă dă în judecată! Că aşa m-au învăţat pe mine la şcoală!

Pentru Superblog 2010, proba nr. 34, Blogmoney, 

Iulia Mihai

Dacă s-a terminat, eu ce fac?

Cum ce fac? Reîncarc! Asta fac! Şi nu oricum! Reîncarc folosind cele mai iefitne consumabile de de piaţă! Şi da, dragii mei, există şi aşa ceva! Nu e nevoie să dăm sute sau chiar milioane de lei vechi pe consumabile mici şi urâte, când putem să economisim costurile de tipărire cu până la 95% faţă de vechile preţuri.

Şi când zic chestia asta, ştiu ce zic! Nu de alta, dar de câteva luni mă tot chinui să-mi reîncarc cartuşul de la imprimantă şi nu-mi convenea nicio ofertă. Mă ştiţi pe mine, mai zgârcită de felul meu, sau, hai să-i zicem chibzuită că vorb-aia, în zilele noastre când toate-s scumpe înfară de salarii, trebuie să mai facem şi puţintică economie de dragul bănuţilor câştigaţi.

Ce m-a frapat pe mine teribil e faptul că nu e nicio diferenţă în costurile tipăririi color cu cele ale tipăririi cu negru. Lucru cu adevărat inovator pentru piaţa de gen. Este foarte cunoscut faptul că existau diferenţe considerabile între cele două tipuri de încărcare a cartuşurile.

Toate aceste lucruri sunt posibile prin sistemul CISS. Care-o fi treaba cu sistemul CISS, poate vă întrebaţi!

Denumirea este sinonimă cu CIS, treaba asta însemnând continuous ink supply system. Ineditul CISS este faptul că, odată ce în cazul cartuşelor clasice, acestea nu permit consumarea întregii cantităţi de cerneală, în cazul de faţă se garantează consumarea integrală a cernelii, având de asemenea posibilitatea de reumplere a cartuşelor.

Rezevoarele contruite în manieră proprie sunt reîncărcabile, cerneala folosită la reîncărcare fiind prin excelenţă  mult mai ieftină decât cea clasică. La achiziţionare, setul poate veni sub formă de 4, 5, 6 sau chiar 8 rezervoare, preţul ulterior al cernelei fiind de 29 lei pentru 100 ml, lucru ce mi se pare de-a dreptul excepţional!

Şi, pentru că eu am o imprimantă HP, setul meu va arăta de felul celui de mai sus.

Şi, iată cum am eu imprimanta cu CISS!

Publicitate de la om la om

Bun, am să fac din postarea asta o postare cât se poate de sinceră. Nu de alta, dar vorbesc în cunoştinţă de cauză, având de ceva vreme un cont pe Blogmoney.com.

De ceva vreme, am început să-mi monetizez blogul la modul cel mai serios. Am învăţat metode noi, am prins şpiluri importante, ce mai... am început să mă prind şi eu ce înseamnă să scrii din plăcere şi să fii plătit pentru asta...
Şi, trebuie să recunosc că am început să îmi iubesc blogul şi mai mult, de atunci. Pentru că, de ce să fim ipocriţi şi să zicem: ,,eu scriu numai de plăcere!" pentru că, oricui îi vei propune să primească bani pentru ceea ce scrie, clar nu va zice nu. Nu vei auzi din gura nimănui: ,, nu, dragule, lasă că eu voi scrie moca, pentru că eu m-am născut un sfânt.". Cine va susţine că preferă să se publice moca, clar omite să zică unele lucruri.

Da, până să mă prind eu că aş putea câştiga bani cu blogul, recunosc cu mâna pe inimă că scriam doar din plăcere, dar, ca să fie clar, nu pentru că nu mi-ar fi plăcut să mă plătească cineva, ci pentru că nu ştiam cum să fac să fiu plătită.
Scriu mult, unii spun că scriu bine, important e că îmi place ceea ce fac. Pentru că, ştiţi voi cum e... nimic nu iese frumos, dacă nu avem şi un strop de pasiune pe acolo.

Dar, să mă întorc la Blogmoney. Da, am cont acolo de ceva vreme. Şi nu trebuie să-mi imaginez că aş fi prins vreo campanie pe mână, pentru că deja am prins vreo 3 pe la Blogmoney, deci, pot povesti liniştită de pe acolo.
Recunosc că suma de 100 euro nu mi s-a oferit până acum pe vreun articol, suma fiind uşor de domeniul fantasticului, dar, niciodată să nu zic niciodată, pentru că, badge-ul meu Blogmoney, ce îl puteţi găsi jos, în footer, pe la secţiunea mea de bannere (plus în postarea de faţă), scrie că un post Blogmoney la mine pe blog ar valora cam 270 RON. Ceea ce nu înseamnă musai 100 de euro, dar, se apropie într-o oarecare măsură.

Cu toate astea, suma maxim negociată până în acest moment pentru o postare advertorială pe Blogmoney, s-a ridicat cam la 60 RON. Sper ca următorii contractori să se uite şi la badge! Ha, ha.

De unde ştiu cât merit? Păi e simplu, am fost evaluată, contractată şi de alte persoane, exceptând serviciile de intermediere a celor de Blogmoney, şi asta mi-a dat curaj, ca să zic aşa.
În plus, am un pagerank 4, care vorbeşte de la sine, un blog cu vechime de 2 ani şi câteva gadgeturi care îmi arata statisticile zilnice, cum ar fi numărul de vizitatori, postările populare indexate pe Google, cât şi locurile ,,fierbinţi" de pe pagină (pe unde umblă mouse-ul mai mult; chestie utilă pentru AdSense şi bannere plătite).
Şi gata, nu-mi mai divulg din secrete!

Trecând de partea cu banii, o campanie bine realizată, din punctul meu de vedere, este acea campanie pe care eu, ca blogăr contractat o execut cu respect.
Atât timp cât o anumită firmă se oboseşte să mă accepte, să negocieze cu mine un preţ, şi se ajunge la un bătut de palmă, atenţia mea va fi maximă.
În primul rând, am grijă să studiez conţinutul site-ului respectiv, sau al materialului informativ, pentru a culege informaţiile esenţiale. În al doilea rând, citesc cu maaare atenţie cererea. Nu de alta, dar nu aş vrea să scriu despre lucruri fără sens, când clientul are o anumită cerinţă.

După ce materialul va fi finalizat, postarea va lua drumul pe care îl iau toate postările de pe blogul meu.
Astfel, ele vor fi promovate pe FaceBook şi pe Twitter. Plus un status frumuşel şi simpatic pentru cei din lista de messenger.

Merg pe principiul că, indiferent că este vorba de un advertorial sau o postare personală, totul devine personal, până la urmă, atât timp cât este scris din mine, devenind o parte din mine.

Tocmai de aici şi respectul în redactarea postării. Pentru că, având respect pentru client, am respect pentru mine şi pentru blogul meu. În consecinţă, nu-mi voi strica karma blogului!
Nu mă condamnaţi, dar cred în treaba aia cu acţiune şi reacţiune!

In plus, orice client mulţumit de serviciile mele, va reveni. Iată câte lucruri bune se pot întâmpla, dacă îmi dau puţin interesul.

Cum cheltui banii obţinuţi? Acum, fără supărare, dar asta e cam problema mea! Ha, ha. E ca şi cum ai întreba o femeie ce vârsta are sau, ce număr poartă la pantofi, ori un mare afacerist ce câştiguri anuale are. Treburile astea nu se discută, oricum, vă garantez că orice aş face cu banii câştigaţi, o să fiu fericită!

Despre Blogmoney, ce pot să zic, sunt într-o oarecare măsură mulţumită, deşi, dacă aş fi în locul lor, mi-aş da mai mult interesul în a adăuga campanii noi. În rest, toate bune şi frumoase, nu dau cu parul, nu tai gâtul nimănui, doar că, mă gândesc că mai multe campanii nu ar însemna câştig doar pentru mine ca blogăr, ci şi pentru ei, ca intermediari, că de aia e afacerea, afacere.

Un lucru bun este că acest gen de advertoriale sunt la mare căutare în zilele noastre, fiind o alternativă viabilă publicităţii clasice. Motivul este simplu... O postare făcută de un blogăr poate fi o metodă mult mai accesibilă de a convinge pe X sau pe Z că serviciile companiei respective sunt bune de luat în calcul. Funcţionează pe principiul ăla... de la om la om.

Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

Ştrengarii sunt în siguranţă

Stau şi compar lumea actuală cu cea de pe vremea când eram eu copil şi ajung la următoarea concluzie: nimic nu mai e ca pe vremuri.

Apăi... nu ştiu ce părere au ceilalţi, dar pe vremea când mă jucam eu de-a v-aţi-ascunselea, sau de-a  baba oarba, sau ce mă mai jucam eu... lucrurile stăteau mult mai simplu!
În primul rând, pe vremea când eram eu copil, nu existau computere la discreţie. Nu, cine le avea, ori era persoană juridică, ori îmbogăţit peste noapte, ori cine ştie ce şef pe nu-ştiu-unde.

Acum, situaţia stă puţintel altfel... Toată lumea deţine un computer personal, sau poate chiar mai multe...
Unde mai pui că toţi copii ştiu să utilizeze un computer... asta încluzând navigarea pe internet. Lucrul ăsta se întâmplă de la vârste din ce în ce mai fragede. Treabă cu două tăişuri, de altfel.

Lucru îmbucurător, pe de-o parte, dar îngrijorător pe de altă parte! De ce? Pentru că internetul poate atât să ajute la interdezvoltarea copilului, cât şi la expunerea lui unor pericole de care, mintea lui naivă nu-l va lăsa să se ferească.

Astfel, părerea mea este că ,,paza bună trece primejdia rea". N-oi fi eu părinte, darrr, dacă tot ai avut marea dorinţă de a face un copil, fă bine şi ai grijă de el!

Cum am zis, nu sunt expertă în domeniu, dar cred că am suficientă minte cât să înţeleg cum stau lucrurile, sau mai bine zis, cum ar trebui să stea...
Astfel, unii părinţi fac marea greşeală de a-şi lăsa copiii să navigheze liberi şi nestingheziţi pe internet. Alţii, fac greşeala opusă de a le restricţiona total accesul. Iată că, extremele nu sunt niciodată bune! Dar absolut niciodată!

De ce? Simplu! Pentru că, în momentul în care le veţi da full access, nu vor fi prevăzători... iar, în eventualitatea în care le veţi pune restricţii peste restricţii, vor face tot posibilul să nu vă asculte... pe sistemul: ,,ce e interzis, e mult mai amuzant!".

Cu toate acestea, le puteţi face câteva sugestii, recomandări prieteneşti, Puteţi, pentru câteva minute, să uitaţi că le sunteţi părinţi şi să vă comportaţi mai de grabă ca nişte prieteni. Vă vor asculta mai mult...

Şi, ca orice prieten bun, le puteţi recomanda site-ul ştrengarilor. De ce musai acest site? Pentru că aici informaţiile sunt atent selecţionate şi pentru că oferă părinţilor posibilitatea de a-şi selecţiona chiar ei ce anume doresc să vadă copiii lor.

Site-ul are o sumedenie de rubricuţe, care mai care mai insteresante cum ar fi: Plaza, Reţete, Forum, Activităţi, Glume, Proverbe, Teste, Poezii, etc! Iată doar câteva din chestiile interesante ce se află pe acest site!
Tot ce trebuie făcut este să vă faceţi un cont şi distracţia va veni de la sine!

Alt lucru interesant, este că, site-ul Ştrengarilor oferă posibilitatea părinţilor de a accesa un anumit forum dedicat integral lor. Astfel, ei vor putea face schimb de ,,şmecherii părinteşti", metode educaţionale cât şi alte sfaturi de interes maxim.

Despre site in sine, ce pot să vă spun e că mi-a bucurat ochiul pe deplin. Deşi, în mod obişnuit nu recomand folosirea  multor culori (din punct de vedere al graficii) acum chiar sunt bine-venite, având în vedere că vorbim despre un site destinat copiilor (se ştie faptul că ei sunt mari amatori de culori).

Revenind... check it out... Nu aveţi nimic de pierdut, ba chiar de câştigat... Zic!

CTRL C - CTRL V: Blogcopy.com, soluţia ideală anti-furt!

Enervarea

Nu ştiu de câte ori vi s-a întâmplat vouă să fiţi copy-paste-uiţi, dar eu, una, sunt cam sătulă de chestia asta.
Şi ce e mai ciudat, e faptul că, mi s-a întâmplat să fiu copiată, chiar după primele două-trei luni de blogging, asta întâmplându-se cam prin 2008 - cu aproximaţie.

La început, am privit situaţia cu mândrie... am zis... măi, dacă mă copiază lumea, înseamnă că blogul meu e destul de interesant.
Ştiţi doar cum se zice... nu eşti bârfit, nu exişti... Numai că, de data asta, raportăm totul la ,,copiat".

Deşi la început, copiatul celorlalţi era amuzant şi poate uşor flatant, cu timpul, situaţia a devenit agasantă, respectivii copipeişti neavând bunul simţi să precizeze măcar sursa de unde copiaseră respectivul material.

Am ameninţat... am mârâit, am dat cu parul virtual, dar, niciun rezultat.
Bineînţeles, aş fi putut oricând să recurg la răzbunări vikinge şi să le buşesc blogurile... dar, ce-aş fi rezolvat? Ei şi-ar fi deschis alte bloguri, că tot sunt gratuite platformele, şi m-ar fi lăsat cu buza umflată. Ba chiar le-aş fi dezvoltat o pasiune din a-mi călări blogul, doar aşa, ca să mă irite mai tare.

Şi gândiţi-vă, toate chestiile astea le-am aflat pentru că sunt eu perseverentă! Nu că aş fi avut la vremea aia vreun progrămel sau cine ştie ce altă şmecherie, care să mă anunţe cum că x individ a binevoit să-şi însuşească munca mea.

Soluţia anti-enervare

Ei, de atunci, lucrurile s-au mai schimbat... Am descoperit metode noi de a-i depista pe cei ce nu pot să gândească pentru ei, şi le-am aplicat!

Cum? Mi-am făcut un cont la blog copy, mi-am înscris fain-frumos blogul acolo, şi am urmărit relaxată cine-cum-de ce... îmi copiază postările sau fotografiile, de pe blog.

Nu a mai trebuit să mă chinui eu să-mi introduc textele personale în motoare de căutare, sau denumirile fotografiilor, pentru că Blogcopy.com a făcut asta pentru mine!

Cu ocazia asta, am aflat cine mă invidiază, cine scrie ca mine, cine vrea să fie ,,eu", sau... cine mă citează!

Pentru că, da... Blogcopy.com, nu este doar un serviciu prin care aflăm pe cine să ne mai enervăm de data aceasta... ci e şi o modalitate prin care reuşim să vedem ce aplicaţii, fotografii, articole... au succes... şi care anume sunt cele ce ar trebui eliminate, eventual nerepetate!

Tot cu ajutorul Blog Copy, aflăm care sunt cele mai importante keywords ale blogului personal sau site-ului.

Ce poate aduce bun toată situaţia asta? Simplu... se măreşte page rank-ul... se măreşte traficul... în concluzie, numai lucruri bune!

Eu mi-am făcut cont la Blogcopy.com pentru că-mi pasă de blogul meu. Ţie îţi pasă de-al tău?