Surle și trâmbițe

Bun, hai că mai e foarte puțin și se termină. Încă puțin și se-aude gongul. Dintr-un punct de vedere, spun cu mâna pe inimă că am să simt lipsa, pe de alta parte, sunt obosită și mă cam bucur că se termină.

Am să încep cu ceea ce cunosc... nu de alta, dar nu pot să zic că aș ști ce să zic chiar despre absolut orice partener media. Da, aș putea să spun cam care e domeniul de activitate a fiecaruia... adevărat, dar, mă știți pe mine că-mi place să vorbesc din suflet.

După cum urmează...

Câștigătorul de anul trecut, Bogdan.
Ce pot să zic despre Bogdan e că este unul dintre cei mai perseverenți tipi pe care i-am întâlnit (chiar și online) până acum. Nu degeaba a câștigat marele premiu. În timp ce trupa se certa de zor pe site, el își ocupa timpul gândind la rece probele. Iată rețeta succesului. Am apreciat faptul că în tot acest timp a continuat să le dea sfaturi celor ce participau pentru prima dată la acest concurs. Mă refer, firește la ediția de anul acesta, când el n-a mai concurat.

Photo Magazine! (inimioară desenată)
Iată una din revistele mele preferate. Recunosc cu mâna pe inimă că am aproape toate numerele acasă și nu mă laud! Ba chiar mi-au publicat acum ceva vreme o serie de fotografii și sunt foarte mândră de asta! Chiar așa e, având în vedere că una din marile mele pasiuni este fotografia. Mă bucură enorm faptul că au ales să fie partenerii media ai acestui concurs de blogging.

Arena IT.
Așa cum am spus și anul trecut, nu îi cunosc pe băieți, pentru că, la prima ediție, unde ei au fost câștigători, eu nu am participat și prefer să nu vorbesc în necunoștință de cauză. Cu toate astea, dacă au câștigat, mă gândesc că n-o fi fost degeaba.

Revista Connect. 
Bun, partener media... recunosc că n-am avut tangențe cu ei...  dar, bravo lor că au ales să se conecteze la acest concurs.

RadioLynx.ro
Un proiect tare interesant. Am apucat să-i cunosc chiar de ediția trecută de când am intrat, în calitate de câștigător al anumitor probe, în direct cu ei. Fără să gâdil tălpile nimănui, da, îmi plac. Nu spun asta pentru că m-au intervievat, treaba asta cu publicitatea mea mă lasă rece, dar... din inerție am și apucat să-i ascult. Implicarea în Superblog a fost chiar reală, nu doar cu numele. Bravo lor!

www.121.ro
Site bun la toate, din câte văd la o prima surfare. Au știut ce e bine pentru ei și-au devenit parteneri media ai concursului, încă de anul trecut chiar. Dacă au fost din 2008 n-aș avea de unde să știu pentru că prima ediție la care am participat a fost cea din 2009, așa că, am să-i las pe ceilalți mai vechi decât mine să se exprima în sensul ăsta.

Zon@IT de la TVR
Nu am urmărit în viața mea emisiunea, dar recunosc cu mâna pe inimă că TVR este singurul canal tv ce încă a rămas profesional, din multe puncte de vedere și mă gândesc că dacă un post tv profi a ales să găzduiască o anume emisiune, știu ei ce știu!

Gata? Gata!

Terminatus și Superblogul ăsta

Gata fraților! S-a terminat! No more... Caput! Nu pot să zic că-mi pare bine, pentru că mă cam obișnuisem cu adrenalina, dar recunosc că după două competiții (incluzând Blogwarsul pe care l-am câștigat) mă simt extenuată și am nevoie de o pauză în ceea ce privește review-urile și articolele stil advertoriale.

Și, pentru că sunt, așa cum am zis, obosită și încă mai am ceva articole de recuperat, pe care sper să le recuperez azi și mâine, am să răspund exact cum am fost întrebată...

După cum urmează:

1. Ce mi-a plăcut la Superblog 2010.
Păi, în primul rând mi-a plăcut organizarea. Mult mai bine pusă la punct decât cea de anul trecut. Anul trecut mi s-a părut un haos total. Acum, nu știu dacă e doar vorba de cum am văzut eu lucrurile, sau cum au fost ele de fapt, având în vedere că anul acesta (știind deja anumite chestii), m-am agitat mai puțin.
Sistemul de premiere trebuie să recunosc că e inovativ. Era de la sine înțeles că vor rămâne doar vreo 50 blogări, în consecință, cu sistemul acesta nou, toată lumea ce-și termină probele (la timp sau nu...) se alege cu ceva. Cu cât exact depinde de cât interes se acordă, dar și de talentul de la purtător.
Aș adăuga promptitudinea Claudiei la lucrurile pe care le-am apreciat eu la Superblogul de anul acesta. Ca și anul trecut, ea s-a dovedit pilonul de rezistență a acestui concurs.

2. Ce m-a făcut să particip până la sfârșit?
După cum am zis, încă am câteva probe de recuperat pe care am să le rezolv azi și mâine. De ce am ales să scriu post-ul ăsta înaintea celorlalte, nu mă întrebați! Sunt recunoscută pentru faptul că uneori fac lucrurile pe dos.
Cu toate astea, eu consider totul ca și cum ar fi terminat, pentru că încheierea Superblogului pentru mine reprezintă doar o chestiune de timp.
Acum să răspund. Cum să nu termin? Odată ce intru în horă, merg până la capăt. Nu de alta, dar să mă opresc la mijlocul competiției nu avea niciun rost. Renunțarea ar fi transformat toată munca mea de pâna acum în praf. Și, după cum mă știți, sunt o luptătoare, chiar dacă prezint semne de oboseală. A fighter is a fighter until the end!

3. Ce-aș vrea eu să se îmbunătățească la sistemul Superblog de anul viitor?
Păi, în mare, lucrurile mi-au părut super ok, doar că nu ar strica mai multă promptitudine din partea sponsorilor. Până una-alta, în afară de Asus, nu dă nimeni niciun premiu, restul având contract direct de publicitate cu organizatorii. În consecință, ceea ce fac blogării se numește reclamă, fie ea și sub forma unei competiții.
Ei, eu am înțeles asta de anul trecut și m-am împăcat cu ideea. Tocmai de aia mi-aș fi dorit ca unii sponsori să prezinte mai mult interes în corectarea probelor. Firește, nu mă refer la toți. Cei vizați se știu ei! Iar dacă nu se știu, e suficient să arunce o privire prin comentariile blogărilor.

Dar, gata cu atâta cârcoteală! Până anul viitor, toate cele bune și adios Superblog

Ce-i şmecher la Blogway de la Hostway...

Întrebare întrebătoare... ce m-ar convinge să folosesc Blogway... Acum, dacă tot ce spun cei de la Hostway pe site e aşa cum apare acolo, zic că Blogway ar cam fi the way. Nu de alta, dar în ultima vreme, aşa lene de a-mi mai îngriji blogul am, încânt i-aş cam lăsa pe alţii să facă asta pentru mine.

Fireşte, nu vine Hostway-ul să şteargă praful de pe postări pentru mine, dar măcar ceva siguranţă cum că blogul e acolo, că am pe cine bate la cap în caz de ceva ce nu merge...

Astfel, de departe cel mai important amănunt, când vine vorba de bloguri, este comunitatea din care face parte blogul nostru. Cu cât e mai dezvoltată, cu atât blogul nostru va fi mai popular, astfel, vom avea siguranţa că şi din punct de vedere seo, ne va merge mult mai bine.

De ce spun asta? Pentru că ei mediază contracte de publicitate, astfel, se poate monetiza cu foarte mare uşurinţă totul. Cum funcţionează treaba asta? De asemenea, mai citeam eu pe la ei pe site cum că ar organiza concursuri periodice (lucru ce îl consier iar destul de tare, prin definiţie. Secţiunea RSS este şi ea binevenită şi nu poate decât să ajute blogul să se transforme cât ai zice ,,bani" într-o afacere profitabilă demnă de abilităţile noastre.

Altă chestie foarte faină e că toate avantajele astea ne sunt date în schimbul a unor preţuri infime de-a dreptul. Timpul petrecut de noi pentru a face toate chestiile astea, zic că valorează mult mai mult decât valorează bănuţii cheltuiţi pe cartela Blogway (metoda de a face plăti şi primi serviciile Hostway).

Recunosc cu mâna pe inimă că stau cu domeniul ăsta de pe blogspot de 2 ani, şi doar lenea m-a făcut să nu fac vreun upgrade până acum. Lenea e cucoană mare şi parşivă, pentru că, iată, dacă aşl fi făcut acest upgrade mai devreme, cu siguranţă şansele de a-mi monetiza blogul mai bine ar fi fost prin excelenţă mult mai mari.

Multă vreme n-am considerat cu adevărat important upgrade-ul către un domeniu plătit, gândindu-mă că aşa ceva e doar o cheltuială inutilă a unor bani ce-aş putea să îi bag şi în cu totul altceva decât într-un domeniu, dar, cu timpul m-am convins că treaba asta nu are decât să mă ajute pe mine să evoluez. 

Cu toate astea, timpul nu e pierdut, în consecinţă, la anu' poate încep o nouă eră. Şi când voi face asta, cu siguranţă voi apela la Blogway. Nu de alta, dar mă scutesc astfel de muuuultă bătaie de cap.

Pentru Superblog 2010, etapa 29, Blogway de la Hostway,

Iulia Mihai

Ţaţa Leana ia o pauză şi-o lasă pe Iulia să se exprime (şi rău face)

...Nu de alta, dar ţaţa Leana ştie când să se dea un pas mai în spate, când e vorba de subiecte pe care nu se stăpâneşte cum trebuie. O fi ea multilateral dezvoltată când vine vorba de chestiile moderne, dar la fotografie chiar nu se pricepe. Tocmai din acest motiv, această postare i-o va lăsa Iuliei, pentru că ei îi place fotografia, ea are un aparat DSLR pe care îl foieşte toată ziua, ea întoarce programele de editare pe toate părţile, ce mai... ţaţa Leana se dă la o parte (de data asta).

Deci, hello people. Numele meu este Iulia şi sunt creatoarea ţaţei Leana. Chiar dacă ţaţa Leana s-a născut efectiv anul trecut, ea are de fapt vreo 70 şi ceva de ani, în imaginaţia mea (în imaginaţia ei, are 25). Nu zicem exact 70 şi cât, pentru că unei doamne nu e frumos să-i dezvăluim vârsta.

Pe lângă faptul că-mi place să scriu şi să mă laud pe blog, îmi mai place şi fotografie, iar, de data asta, Realul m-a cam prins pe felie.

Cică s-ar fi lansat un program pentru pasionaţii de fotografie. Ei, cu riscul de a dezamăgi audienţa, zic că treaba asta cu pasionaţii e puţin pretenţioasă, pentru că, teoretic vorbind, pasionaţii îşi rezolva fotografiile acasă, în laboratorul lor, fie el digital sau analog. Pasiunea implică ceva mai mult decât a merge la supermarket şi-a face comandă de fotografii. Pasiunea implică artă, cel puţin din punct de vedere al fotografiei. Nu e suficient să-i laşi pe alţii să-ţi umble la poze. Fotografiile au suflet, iar sufletul doar tu, ca şi adevărat pasionat de fotografie, vei şti cum să-l imprimi...

Ca să fiu mai clară, serviciul se numeşte CEWE FOTOCARTE, şi are ca şi caracteristică principală, pe lângă editarea la nivel mediu a unei fotografii şi includerea ei într-o carte. Iniţiativa este frumoasă şi pun pariu că rezultatele pe măsură, dar aici nu vorbim câtuşi de puţin de pasionaţi de fotografie, ci de un cadou sweet făcut de un individ căruia îi plac pozele, familiei lui. Cadoul perfect de altfel, dar nu trebuie să confundăm pasionaţii de fotografie cu iubitorii cadourilor drăgălaşe. Da, mă leg de cuvinte, dar, pentru mine, cuvintele sunt importante şi exprimarea asemenea.

Cum am zis, serviciul este lăudabil având în vedere că nu toată lumea dispune de tehnologie smart enough pe-acasă, dar cuvintele alese pentru a promova această campanie sunt puţintel cam exagerate. Acum nu ştiu, poate e doar vorba despre stolul meu de păsărele ce locuieşte pe creierul meu, dar zic că unele cuvinte folosite în marketing sunt puţin cam pretenţios şi la ne-adevărata lor valoare.

Mă gândesc că poate ar fi trebuit totuşi s-o las pe ţaţa Leana să-şi spună părerea în ceea ce priveşte campania asta. Nu de alta, dar poate ea ar fi privit cu ochii unui necunoscător problema, şi-ar fi văzut frumuseţea de a dărui între 15 Octombrie şi 31 Decembrie, celor dragi, un album făurit din fotografiile preferate. Şi, poate tot pe ea, ar fi încântat-o ideea de progrămel descărcabil prin care facem toate nebuniile astea. Dăm comandă online, alegem sediul supermarketului de la noi din oraş, şi voila! Avem de-a face cu primul nostru album sub formă de cărticică.

Acum, cică ar mai fi disponibil şi-un soi de printare a fotografiei pe pânză veritabilă. Acum, să mi se ierte scepticismul şi sinceritatea, dar aşa ceva nu e un serviciu nou. Nu de alta, dar la câte firme specializate pe printat există, zic că treaba asta e cam în defavoarea Realului.

Repet, iniţiativa e lăudabilă, într-o oarecare măsura, dar nu prea îi prevăd un succes fulminant, argumentele fiind, cu precădere, cele de mai sus.

Şi, chestia e că am multe lucruri frumoase de spus despre Real, că nu degeaba am lucrat timp de 2 ani într-un spaţiu închiriat ce aparţinea de Galeriile Real, tocmai de aia pot fi obiectivă şi informată, dar, când vine vorba de fotografie, nu sunt atât de încântată.

Acum, poate mă înşel, dar e părerea mea. Ţaţa Leana spune că n-ar trebui să mă leg de prietenul ei Real şi că, pentru postarea asta îmi taie raţia de la plăcinţele de-alea bune de le face ea.


Pentru Superblog 2010, etapa 35, Real,
Iulia Mihai şi ţaţa Leana (care, astăzi e indispusă)

Ţaţa Leana merge în Alaska

După cum bine ştiţi,  ţaţa Leana nu mai avea de mult 20 ani. Însă, lucrul acesta nu o împiedica să-şi trăiască viaţa din plin. Cu toate astea, chiar şi cu marele câştig la loto de anul trecut, nu apucase să vadă Alaska. Ştiţi cum e treaba, criza există, banii se duc cât ai zice ,,jocuri de noroc" şi ,,ruletă", în consecinţă, când să te prinzi că vizitarea Alaskăi n-ai bifat-o pe listă, başca banii ia-i de unde nu-s...

Dar, ştiţi voi cum e treaba cu Realul, vine mereu în ajutor cumpărătorilor fideli, îndeplinindu-le cele mai ascunse dorinţe chiar înainte ca ei să ştie că îşi doresc aşa ceva. După cum ştiţi ţaţa Leana nu numai că e un cumpărător fidel al Realului, ci se socotea şi un fel de cea mai bună prietenă al acestuia.

Vedeţi voi, ţaţa Leana avea doi prieteni importanţi pentru care şi-ar fi dat şi cămaşa de pe ea, Real fără egal şi... ia să vă văd dacă ghiciţi... Da! Aţi ghicit! Paraschiva! Aceştia doi erau de neînlocuit. La orice oră din zi şi din noapte ar fi sunat-o ori Realul ori Paraschiva, ţaţa Leana ar fi răspuns la telefon mintenaş.

Ei, şi că tot vă vorbeam de dorinţa ţaţei Leana de a vizita Alaska, ce primeşte ea în poştă într-o bună zi... o scrisorică ilustrată şi foarte frumos colorată de la Real! Mare i-a fost bucuria ţaţei Leana să afle că cei de la Real aduseseră Alaska în România! Altfel nu avea cum să se explice de ce titlul scrisorii era: Alaska la Real! ...în exclusivitate chiar!

Deci, măi, cum să vă spun, ţaţa Leana era în al nouălea cer. Ce mai, cred că era deja în al zecelea, de când visa ea la Alaska şi de când aflase ea vestea cea mare! Păi cum, măi nene să aducă ăştia Alaska în Real? Şi-apoi, acolo unde era Alaska înainte ce era acum, dacă ea e acum în Real? Cumva nu acolo a rămas gaura aia neagră de care vorbesc ăştia de la Institutul Elveţian? Că nu-mi închipui altfel... Sau, a rămas în locul Alaskăi teren arabil, numa' bun de pus grâu pe el? Că şi asta e o posibilitate bună de luat în calcul. Ţaţa Leana e fată crescută la ţară, în consecinţă, ştie valoarea agriculturii, dacă e să o luăm aşa. Iar găurile negre nu fac nici grâu, nici păpuşoi, nici orz nici nimic! Ele înghit ca nesimţitele, tot!

Aşa că. ţaţa Leana se hotărî să lase toate treburile cele importante de-o parte şi să dea o fugă până la prietenul Real, să viziteze şi ea Alaska.

Odată ajunsă la Real, ţaţa Leana avu cea mai mare surpriză. Se pare că cei de la Real vorbiseră despre Alaska dintr-un alt punct de vedere. Alaska ca şi regiune nu avea să fie adusă printre rafturi, sensul fiind pesemne unul figurativ.

De ce figurativ, pentru că în loc de zăpezi, pustietate şi natură, ţaţa Leana a avut plăcuta surpriză să vadă noua gamă de electrocasnice de la Real, pe numele ei chiar Alaska. Ea a înţeles pe loc că treaba asta n-are decât să fie una cu un final fericit, având în vedere că toate electrocasnicele ei căpătaseră o uzură morală de nedescris, fiind de asemenea şi cam zgâriate şi roase pe la colţuri.

Astfel, ţaţa Leana îşi alese mintenaş câte un aparat din fiecare gamă, după cum urmează, un fier de călcat de-ăla şmecher, un aparat de hidromasaj pentru picioruţele ei bolnăvioare, frumuşele şi bătrânele, un uscător de păr cu ionizare (nu ştia ea ce e aia ionizare, dar se gândeşte că dacă are vreo legătură cu vechea ei iubire din tinereţe, Ionel Plugaru, n-are cum să fie de rău... ). Ba chiar îşi luă şi-o aerotermă Alaska, că tot costă doar vreo 39 lei. Şi-ar fi luat ea şi-o placă de păr, că-i sătulă de veşnicul permanent movuliu, dar, cum cei de la Real n-au aşa ceva, cu siguranţă va scrie ea o scrisorică.

Cu ce le plăteşte? Nu vă îngrijoraţi voi, că se descurcă ea, mai ales dacă luăm în consideraţie faptul că toate produsele au preţuri de la rezonabil înspre wow.

Chiar şi-aşa, de-o excursie in Alaska n-o fi avut ea bani, dar şi-a permis să-şi achiziţioneze cele mai noi produse electrocasnice. Nu le-a cumpărat ea pe toate, că vorb-aia, e pensionară, dar, cu timpul rezolvă ea şi problema asta.

Şi, hai să fim serioşi, cine ar vrea să meargă pe frigălăul ăla în Alaska? N-ai ce vedea acolo! În plus, la ce iarnă se-anunţă şi pe la noi, tot ce trebuie să facă ţaţa Leana e să aştepte...

Ţaţa Leana, over and out, pentru Superblog 2010, etapa 28, Real (fără egal, am zis!)

Cutia Pandorei

Toţi cei ce mă cunosc bine ştiu că sunt un spirit liber, greu de controlat din toate punctele de vedere. Tocmai din motivul ăsta, mai greu cu mine şi cu ştirile bombă, cu noutăţile otevistice sau cancaniadele ce se tot plimbă prin faţa cititorilor noştri autohtoni.

N-ai să mă vezi pe mine că alerg nici cu reportofonul, pixuleţul şi hârtia, nici cu aparatul de fotografiat după senzaţional, doar de dragul de a creşte în nu ştiu ce top-uri menite să-mi ofere acea notorietate. Neeh. Singurul lucru pe care îl fac este să-mi monetizez blogul. În sensul că scriu advertoriale plătite pentru cei dispuşi să-şi facă reclamă folosindu-mi scriitura ca şi instrument.

În rest, articolele vor fi liber exprimate, subiectele analizate în mod absolut natural, sau spus altfel ,,cum îmi vine". Nu m-aş complica niciodată cu ştiri, pentru că, deşi facultăţile de jurnalism spun că o informaţie este adevărată dacă o verifici de trei ori, eu nu prea sunt de acord cu asta. Apăi, ce facem dacă o judecăm după trei surse, dar toate mincinoase?
Da, ştiu, sunt paranoică, dar aşa sunt eu. Mi-e frică de procese, de chestii, în consecinţă, nu mă bag!

Recunosc, totuşi, că am recurs odată la publicarea de ştire. Nu de alta, dar urmărind blogul actualei soliste a trupei aproape inexistente ce se numeşte Nightwish, şi anume blogul domnişoarei Olzon, am aflat eu prima că duduia lansa un nou videoclip prin intermediul blogului. M-am gândit că aşa ceva n-are cum să fi ajuns la urechile mele prima dată, cel puţin referindu-mă la urechile româneşti, aşa că am început să gugălesc problema. Nope, niciun site specializat pe rock nu auzise de treaba asta! Pasul doi a fost să folosesc motorul de căutare a celor de la MSN, poate ăla e mai scotocitor. Nici el nu ştia nimic. Când am întrebat Yahoo-ul, mi-a ridicat şi el din umeri.

Deci, iată! Eram prima care afla de melodia asta! Aşa că am publicat informaţia! Cu toate astea, treaba asta nu mi-a adus cine-ştie-ce trafic sau popularitate. Melodia nu era chiar atât de frumoasă...

În rest, pe cuvântul meu dacă m-am băgat în scandaluri. Nu sunt genul. Nu-mi plac bârfele. Dacă mă crede cineva, chiar şi când se ceartă vecinii mei pe scara blocului, eu nu vreau să ştiu, nu vreau să aud, mă baricadez în casă, dau drumul tare la muzică, mă apuc cu mâinile de urechi şi-'ncep să urlu tare şi puţin psihopat ,,la-la-la-laaaa'', în timp ce ochii îi am strânşi.

Faza e că o informaţie eronată, aruncată online, în legătură cu cineva, sau ceva, e ca o cutie a Pandorei. Iar eu nu vreau să-mi asum vina, şi, fie vorba între noi, nici nu-mi plac chestiile astea, aşa cum spuneam mai sus! Prefer să nu fiu eu aia care strică viaţa lui X şi lui Y. Informaţiile negative se prind imediat, în timp ce informaţiile pozitive sunt privite mereu cu dezinteres. Cam aşa stă treaba cu jurnalismul şi cu nebunia asta ce se numeşte ,,ştire bombă".

Până nu voi merge eu prin pădure şi nu mă voi întâlni EU cu Zâna Măseluţă, şi nu-mi stă ea MIE la un photoshooting, zic că nu-i de mine. Da' şi-atunci am să îi cer în scris că nu mă dă în judecată! Că aşa m-au învăţat pe mine la şcoală!

Pentru Superblog 2010, proba nr. 34, Blogmoney, 

Iulia Mihai

Azerty - schimbarea la faţă

logo Azerty

Despre celebrul magazin online Azerty am discutat si am tot răs-discutat. Şi anul trecut şi anul ăsta. Diferenţa dintre anul ăsta şi anul trecut este faptul că acum, Azerty s-a schimbat la faţă. Iar, când zic schimbat la faţă, mă refer strict la site şi la look-ul acestuia.

Sinceră să fiu, am fost plăcut impresionată de ceea ce am văzut. Nu de alta, dar vechiul look îmi părea uşor obositor: multe elemente înghesuite, toate prezentate egal (dimensiune, culori, etc), de nimic în mod special nu ieşea în evidenţă, aducând mai mult cu stilul site-urilor anilor '90 decât cu cel al anilor în care ne aflăm. Nu c-aş avea ceva cu anii '90, Doamne fere', chiar nu! Anii '90 plus anii '80 au farmecul lor. Însă, când vine vorba de anumite lucruri, evoluţia e mai mult decât bine venită.

Print-screen site Azerty.ro

Şi, iată că evoluţia s-a produs, şi arată aşa!

Ca să fiu cât mai clară, am să o iau sistematic...

Look-ul

Cum am zis, 10 cu felicitari pentru look-ul aerisit. Vine ca o gură de aer proaspăt în comparaţie cu vechiul skin al site-ului, ce, pe mine mă făcea să apăs butonul ăla simpatic de X. Ei, acum lucrurile stau altfel! Chiar am răbdare să răsfoiesc. În plus, nu numai că am răbdare, dar începe să-mi şi placă!
Produsele sunt extrem de uşor de găsit, puse pe categorii bine stabilite, evidenţiate aşa cum se cuvine!
Fundalul alb în contrast cu albastrul categoriilor oferă o perspectivă vizuală demnă de rangul site-ului.
Toate sunt la vedere! În concluzie, bilă foarte albă pentru acest aspect!

Promovarea

Şi aici aş acorda o bilă albă. Pentru ce? Pentru slide-ul poziţionat chiar în centrul ferestrei. Se pare că, cei de la Azerty au învatat cum stă treaba cu ,,am văzut, mi-a plăcut, ce rămâne de făcut" când vine vorba de strategii de marketing. Bravo lor.
Plus că exact sub slide-ul de care vă vorbeam, mai întâlnim o mică şmecherie de marketing, şi anume cele două categorii ,,îţi recomandă" şi ,,lichidare de stoc". Ei, la prima categorie vom întâlni produse ori cu reduceri substanţiale, ori produse cărora li s-au ataşat o serie de cadouri tentante (am văzut că unele dintre ele pot avea chiar şi câte 4 cadouri). Categoria ,,lichidări de stoc" deja vorbeşte de la sine: reduceri masive, aşa cum se face pe la lichidările de stoc, Azerty fiind şi ei în trend.

Produsele

Aici aş avea de comentat câteva chestii. Poate nu am observat eu, poate nu m-oi fi uitat unde trebuie (dar chiar dacă e aşa, tot nu-i vina mea, e vina lor pentru că n-au făcut search-ul accesibil), dar, lipsesc din stoc produse esenţiale.
Cum să vă spun, ce-i drept că n-am cum să mă pricep la toate categoriile de produse exsitente pe site, dar vă zic o categorie unde mai ştiu cât de cât: cea foto. Ei, ca să fiu sinceră, eu deţin un Nikon D60. Bun, şi ca nikonist înrăit, ce-am zis eu, că nu mi-ar strică să văd ce accesorii Nikon au cei de la Azerty pe-acolo. În primul rând, m-am uitat la obiective. Şi, ce să vezi: obiective pentru Nikon nema! Singurele obiective existente pe site sunt unele pentru camere Sony (mi-a picat pe mână aşa ceva şi nu m-au încântat în mod deosebit) şi pentru Canon (ok, ok, oi fi eu nikonistă, dar recunosc valoarea celor de la Canon). Cu toate astea, pentru tăticul lor nipon, Nikon, nimic! Cum se poate aşa ceva?
Le sugerez celor de la Azerty să-şi angajeze oameni care să stea tot timpul pe site-urile şi forumurile de fotografie, să observe ce anume se cumpără, ce doleanţe au cei pasionaţi de fotografie. Dacă nu vor face asta, riscă să rămână cu cele 4-5 obiective pe stoc forever and ever.
În alte categorii nu mă bag. Nu-mi dau cu părerea acolo unde nu mă pricep.

Facilităţi

Ca să mă reîntorc la nota pozitivă a postării, vă spun ce mai observ eu frumos pe-aici. În primul rând, observ cu plăcere că există un sistem de rate bine pus la punct prin CETELEM şi prin BRD. Cu sistemul de rate BRD recunosc că n-am avut tangenţe până acum (în afara unui card Visa, care nu mă ajută la prea multe chestii), dar, către cei de la CETELEM doar cuvinte de laudă. Mă bucură să văd că şi cei de la Azerty au ales să colaboreze cu ei.
Apoi, rubricuţa de ,,suport" zic că este mai mult decât bine-venită! Unde mai pui că e aşezată fain-frumos la vedere sus, deci nu trebuie surfat prea mult pentru a găsi ajutorul de care avem nevoie. Iar dacă dăm click pe-acolo, observăm că ni se explică pas cu pas tot ce trebuie să facem în caz că dorim să achiziţionăm ceva.
Alt lucru care mi-a plăcut este faptul că Azerty are blog, are Facebook şi mai are şi Twitter. După cel din urmă nu mă dau eu în vânt, dar, recunosc că e destul de popular, în consecinţă, existenţa unui cont pe Twitter e mai mult decât util unui site ce-şi doreşte promovarea la cote înalte. De newsletter nu mai zic nimic, pentru că e deja o practică veche, dar, totuşi, bine că există!
Am să mai menţionez de magazinul propriu-zis cu pagină dedicată, incluzând o hartă plus câteva poze din care se poate face o idee clară asupra lucrurilor. Altă bilă albă.
Ce m-a frapat este faptul că Azerty.ro si Microsoft au făcut front comun şi-au lansat o super ofertă.
Cum stă treaba, la orice sistem cumpărat, programul îţi oferă în schimbul sumei suplimentare de 200 lei calculatorul gata brănduit cu frumuseţe de sistem de operare. Faza faină e că în momentul în care alegi să-l cumperi fără sistem de operare, plăteşti adiţionat mult peste 400 lei. Deci, iată unde e investiţia!
Sau, poţi face ca mine. Probabil ştiţi că sunt marele câştigător al concursului de blogging Blogwars. Ei, ca şi câştigător al unei sume frumuşele (în voucher de cumpărături de la Asus) mi-am achiziţionat, nu unul, ci două laptopuri. Buba e că le-am comandat cu FreeDos. Aveţi idee cât m-am chinuit să instalez Windows 7 pe ele? Aproximativ 3 zile. Nu de alta, dar Windows 7 cam schimbă macazul când vine vorba de instalări, lăsându-i pe nostalgicii XP-ului cu buza umflată. Până la urmă, am rezolvat eu situaţia, că-s fată deşteaptă, dar, dacă eram şi mai deşteaptă, comandam laptopurile cu sisteme gata instalate şi-mi scuteam neuronul de atâta chin.

Şi-un reproş...

Clar, Azerty are haine noi, e frumuşel, are o grămadă de opţiuni... dar, nu are plată prin Paypal, iar aici aş da o biluţă neagră. Nu ştiu despre alţii, dar eu majoritatea plăţilor pentru serviciile de article writer pe care le prestez le primesc prin Paypal. Treaba cu Paypal-ul e că nu e tocmai compatibil cu orice gen de card de pe la noi. Şi, ce e cel mai nasol e că nu e compatibil cu genul meu de card. În consecinţă, o parte din banii primiţi prin acest seviciu mi-i folosesc achiziţionând produse online. Acum, eu aş tot achiziţiona şi de la Azerty, dar, dacă n-au opţiunea, eu ce să fac? Mă duc şi cumpăr din altă parte! Nu vreţi voi, domnilor de la Azerty, să mă faceţi să-mi cheltuiesc bănuţii pe la voi?

Pentru Superblog 2010, etapa 31, Azerty,

Iulia Mihai

Măriuca şi zâna Tara

Măriuca se născuse la ţară. Da, aţi auzit bine: la ţară. Nu ştiuse ea niciodată ce e aia modă, ce e ăla stil, sau feminitate. Toata viaţa ei de douăzeci şi nouă de ani şi-o petrecuse cu şorţul în faţă şi cu făcăleţul în mâna dreaptă.

Cu toate astea, Măriuca vroia să se emancipeze. Nu mai avea de gând să suporte toate miştourile verişoarei ei de la oraş, care, de fiecare dată când o vizita avea să îi reproşeze cum că e cam prea de la ţară, şi că, în zilele noastre, numai necioplitele se mai mărită de la cinşpe ani şi fac patru copii până la douăş'nouă.
Ultima vizită a verişoarei ei o lăsase cu un gust groaznic de amar. Aşa ceva era de neconceput. Trebuia să facă o schimbare. Orice, pentru a fi şi ea o doamnă.

Astfel, într-o seară, Măriuca se hotărî să se roage la Dumnezeu, să-i trimită şi ei măcar o zână, ca să o ajute să devină o doamnă. Şi se rugă ea, şi strânse din ochi, şi strânse şi din palme şi sărută pământul de câteva ori.
Ei, şi după straşnica rugă, nici n-apucă bine s-adoarmă, că auzi o bătaie în uşă.

Îşi trase repede ciupicii, se frecă la ochi ca să vadă mai bine ce se întâmplă şi deschise uşa. Dincolo de uşa se afla cea mai luminoasă zână!

-Cine eşti tu? Întrebă Măriuca dezorientată.
-Ei cum, cine, draga mea?! Tocmai te-ai rugat la Doamne-Doamne să mi te trimită, nu? Vrei să fii o doamnă, nu? Ca să nu te mai facă verişoara ta ,,ţărăncuţă", nu?
-Uhm... da... aşa e, dar nu mă gândeam că ai să apari cu adevărat! Şi cu siguranţă nu mă aşteptam să vii atât de repede!
-Ei, ne-au făcut ăştia abonament pe Heavenly-TGV şi ne descurcăm mai repejor acum. Dar, lasă asta, Măriuca! Acum sunt aici! Spune zâna Tara în timp ce un tunet se auzi în spatele ei. Ia-mă de mână! Te voi duce într-o lume virtuală nemaipomenită, în care vei învăţa să fii femeie! Te voi învăţa să fii asemenea celor ce le apreciezi atât de mult! Pentru că, ştii, draga mea, numai eu te pot transforma într-o doamnă!

Călătoria online a Măriucăi avea să fie una plină de mister, dar şi de măreţie, iar viaţa ei avea să se schimbe pe vecie! Astfel, ea nimeri, împreună cu zâna Tara direct la cabina de probă.

Pentru că o femeie nu are niciodată prea puţine ţinute, zâna Tara i-a propus Măriucăi să probeze două ţinute. Asta pentru început.
Iar,  pentru că Măriuca, dacă o îmbrăcai bine se dovedea a fi chiar o femeie frumoasă, iată cum se prezintă ea în prima ţinută:

Modelul de rochie de-a dreptul uimitor o făceau pe Măriucă să arate chiar mai bine decât verişoara ei de la oraş. Iar modelul cizmuliţelor completau într-un mod absolut excepţional rochiţa, punând în evidenţă piciorul frumos al femeii. Nici nu ştia ea până în acel moment ce picioare frumoase are! Iată că, haina într-adevăr face pe om. Iar dacă nu-l face în totalitate, cu siguranţă îi completează imaginea, scoţând din el tot ce este mai bun.

Măriuca era de-a dreptul încântată. Niciodată nu fusese mai femeie de atât! Iar totul datorită zânei Tara!

Însă, când credea că nu poate fi mai fericită de atât, zâna Tara îi prezentă şi a doua ţinută, rugând-o să se îmbrace.
După ce îmbrăcă a doua ţinută, Măriuca deveni atât de sigură pe ea, încât nimic nu mai putea sta în calea succesului ei.

Astfel, încălţând cel mai frumoşi pantofiori, asortaţi cu cea mai elegantă fustiţă în combinaţie cu superba cămăşuţă ce îi scotea feminitatea în evidenţă în mod excepţional, Măriuca se hotărî că avea de gând să îşi schimbe viaţa! O femeie atât de frumoasă ca ea (ce-i drept, nedescoperită până în momentul acela) nu avea cum să rămână la un nivel de viaţă necorespunzător. Astfel, Măriuca îi promise zânei Tara, că, datorită ei şi a minunilor din acea seară, ea se va reîntoarce la şcoală şi va recupera tot ce nu a făcut în viaţă, până în acel moment.

IATĂ CUM, HAINELE FRUMOASE ÎNTR-ADEVĂR POT SCHIMBA OMUL ŞI POT SCOATE DIN EL TOT CE ESTE MAI BUN!

Se spune că, din acea zi, Măriuca a avut foarte mare grijă de ea, respectându-şi promisiunea faţă de zâna Tara.

Pentru Superblog 2010, etapa 24, Tara Fashion,
Iulia Mihai

My name is NOT Rudolf!

Iată că până la Crăciun nu mai e chiar mult. Iar treaba asta cu ajutor de Moş Crăciun nu este chiar uşoară. Oricât de amuzantă şi de interactivă v-ar părea vouă slujba asta, lucrurile sunt cu atât mai complicate cu cât necesită foarte multă atenţie.

De ce atenţie?
Pentru că oamenii sunt speciali. Fiecare fiinţă e specială, iar un asemenea job este, cu precădere, un job în care se necesită spirit de observaţie cât şi o sensibilitate ieşită din comun. Mai ales dacă vorbim de persoanele pe care le cunoaştem. Iar dacă le mai şi iubim, ei, atunci lucrurile se complică şi mai mult! Pentru că, atunci când iubim, vrem tot ce e mai bun pentru acele persoane. Vrem ca THE cadou să fie în ton cu ceea ce şi-au dorit ele.
Uite de aia, meseria asta de ajutor al Moşului trebuie tratată cu respect! Mare respect! Adăugăm şi un strop de dragoste, iar cadoul perfect poate fi servit!

Cum să vă spun, de când am fost angajată ca şi ajutorul Moşului, am o grămadă de treabă! Nu de alta, dar sunt aşa de entuziasmată, că nici noaptea nu pot să dorm de grija cadourilor ce le vor primi cei dragi mie! M-am răsucit, m-am învârtit, am căutat site-uri (că vorba aia, o fi treaba asta cu Moş Crăciun veche, dar eu ştiu prea bine în ce an suntem) de Cadouri de Crăciun... şi, după o tranşare ca la carte, m-am hotărât la unul. Am surfat, m-am interesat, am cântarit posibilităţile, apoi, am ales câte un cadou pentru fiecare om în parte. Şi când zic ,,fiecare om în parte", mă refer la fiecare om al acestei planete!

Aşa că, puneţi-vă binişor pe lângă mine că aveţi de câştigat!

Bun, şi după ce am ales cadouri pentru toată lumea, mi-am păstrat ceva timp pentru a alege cadouri pentru cei dragi mie! Prea multe persoane dragi mie, n-am eu, că vorb-aia, oi fi eu ajutor de Moş Crăciun, dar tot balanţă selectivă sunt, orice job aş avea!

Pentru cea mai importantă fiinţă din viaţa mea
Pentru că e cea mai importantă fiinţă din viaţa mea, merită tot ce e mai bun, direct proporţional cu ea! În consecinţă merită mai multe cadouri! Iar, dacă mă supăr, constat că le merită pe toate! Uite-aşa, că vreau eu şi pentru că doar ea merită tot ce e mai bun!
Cu toate astea, mă gândesc că aş putea face un top 3 al cadourilor ce i le voi da ei! Astfel, primul cadou ce-l va primi va fi acesta! Pentru că ştiu că i-ar plăcea şi că va face ochişorii glossy şi pentru că Dita rocks socks!! Al doilea cadou ar fi strict pentru tona ei de rujuleţe, fărduleţe, creionaşe dermatografe, fonduri de ten şi alte minunăţii de-ale ei... şi ar arăta aşa. Al treilea (dar nu şi ultimul; am promis că vă povestesc doar de 3) ar fi acesta! Nu de alta, dar am zis că oamenii speciali merită ce e mai bun, iar dacă tot ce e mai bun înseamnă cel mai bun parfum, eu mă înclin! Ah, şi toate acestea se vor asezona cu cel mai bun Pinot Noir de pe piaţă şi cu o noapte incredibil de frumoasă. Ca de Ajun...

Pentru mama mea dragă

Ei, când vine vorba de mama, scap uşor. Nu că aş vrea să scap uşor, dar, se întâmplă! Ca ajutor de Moş ce sunt eu, îi aleg mamei de ajutor de Moş Crăciun în felul următor: un medalion de genul acesta plus cerceii aferenţi! Că vorba aia, orice mamă de ajutor de Moş Crăciun ar trebui să fie asortată! Şi, pe lângă faptul că e femeie, să nu uităm că e şi mamă (aş putea spune eroină; nu că ar fi făcut mulţi copii, că sunt singurică la părinţi, dar, să ai un kinder ca mine e destul chin, chiar şi-aşa de 24 ani), în consecinţă, pasionată de tot ce înseamnă comfy! Aşadar, mama mea va mai primi şi aşa ceva! Nu de-alta, dar are toate cărţile posibile feng-shui-iste, în consecinţă, tre'să aibă şi setul aferent de Buda mici-mici.

Pentru bunica şi bunicul

Dacă mama e... mamă de ajutor, atunci şi rudele imediat următoare sunt importante, că deh, cine alerga cu linguriţa de mâncare după mine, când eram de-o şchioapă? Şi cine mă lăsa să stric moţul de la fes? Şi cine nu mă certa când îi desprindeam ciucureii de la lustră cu scopul de a-i folosi pentru a mă transforma în Sailor Moon? Bunica!
Dar cine mă lua cu el prin tot satul? Cine se juca cu mine şah? Şi cine îmi dădea câte un deget mic de vin şi mă învăţa să spun ,,hai noroc, si-altu'n loc"? Ei, dragii mei, bunicul!
Aşa că, tot ce e mai bun, doar pentru ei! În consecinţă, bunicului am să-i dăruiesc un whisky de cea mai bună calitate, ambalat fain-frumos, în timp ce bunica mea va primi cele mai frumoase suporturi de lumânărele, nu de alta, dar e pur şi simplu nebună după aşa ceva! Ştiţi cum e cu femeile depăşite de o anumită vârstă, aşa că, să dăm Cezarului ce e al Cezarului, dacă asta-l face fericit!

Pe final, am să vă arăt şi moaca ajutorului de Moş Crăciun; asta ca să nu credeţi c-oi fi vreun soi de mincinoasă!

Pentru Superblog 2010, etapa 23, aferentă Borealy, 

Iulia Mihai

Marele magician, Eduard Maximilian

În localul ,,Narcisa de Aur" avea să se ţină spectacolul de debut al magicianului: Eduard Maximilian. În sală, frenezie, cam deloc! Duse sunt vremurile când îi mai puteai păcăli pe oameni cu un iepure scos din joben şi cu o cutie în care introduci săbii. Vorba unuia din public: Seen it all! (Le-am văzut pe toate!).

Cu toate astea, Edi avea să-şi dovedească puterile în seara aceasta, îndiferent cât de spectici ar fi fost oamenii în ceea ce priveşte talentului lui ca şi magician.

Intră pe scenă timid, puţin neîncrezător în forţele proprii, când, din public se auzi: Buuu, buuuu! Lasă scamatoriile ieftine! Arată-ne ceva actual! Ceva modern! Auzi, băi? Buuu, buuu!

Nici nu apucă să termine cel din public de huiduit, că Edi scoase de sub capa sa un laptop. În sală? Uimire!

-Şi, ce ai de gând să faci cu laptopul ăla? Să ne conectezi la internet? Sau să ne transmiţi date pe ,,neveu"? Zise acelaşi cârcotaş pus pe mişto-uri.

-Ca să fiu sincer, da! Asta am intenţia! Vreau să vă dovedesc că pot, cu puterea minţii să acopăr zone ce nu fuseseră accesibile până acum cu niciun adaptor wireless. Totul cu puterea minţii mele, aşa cum am spus! Aţi spus că vreţi ceva modern! Fără iepuri ieşiţi din joben, fără alte scamatorii mucegăite! Iată! O magie modernă! Permiteţi-mi să vă dovedesc!

Dintr-o dată, magicianul EDI MAX (aşa cum îi spuneai prietenii), dădu startu' laptopului şi le dovedi celor din public că ceea ce spusese mai devreme era perfect realizabil. Astfel, el reuşi să acopere acea zonă ce în mod normal ar fi fost acoperită doar de un adaptor wireless de putere mare! Şi cu ce viteză! Cu toate astea, conectat de laptopul magicianului nu exista niciun astfel de adaptor! În consecinţă, trebuia să fie vorba doar de magie! Mulţimea devenise astfel frenetică şi impacientată, din mijlocul oamenilor auzindu-se un ,,ooooooooooooooooo". Era incredibil! Magicianul reuşise să facă ce niciun alt magician nu mai reuşise! Aşa ceva era de-a dreptul nemapomenit!

În plus, această reprezentaţie îi câştigase şi popularitatea. Începând cu acea seară, cariera lui ca şi magician a devenit un lucru sigur. Televiziunile îl contactau, interviuri dădea, ce să mai... totul ca un basm pentru magicianul din povestea noastră.

...Dar, aşa cum vă închipuiaţi, nu există magie! Aşa cum toate trucurile de pe vremuri eram nişte scamatorii, aşa a fost şi cel al lui EDI MAX. Nu de alta, dar nu există conectivitate şi nici acoperire de arie mare fără un gadget aferent. 
Cum a reuşit magicianul să îi păcălească pe cei din sală? Cu ajutorul noului adaptor EW-7811Un! Iată! Cum reuşeşte un adaptor nano USB wireless IEEE802.11b/g/n 150Mbps să îl facă celebru pe eroul nostru! 
Pentru că e atât de miccccccc!!

Nimeni nu văzuse adaptorul ataşat de laptop, astfel, nimeni nu se prinsese că un om nu are cum să funcţioneze pe post de adaptor wireless! Cu toate astea, EDI MAX îşi câştigase gloria prin isteţimea sa vulpească! 


Pentru Superblog 2010, proba nr. 22, Edimax,
Iulia Mihai

Alegerea mea este AMD

Ce aleg? Ce aleg? Ce aleg?
Păi, nu prea ştiu ce aleg. Iar asta din mai multe motive.

Primul, ar fi, cu precădere faptul că nu sunt eu cine-ştie-ce as în domeniu. Am cunoştinţe cât să nu cad de fraieră când se discută pe undeva. Cu toate astea, nu pot să zic că aş fi vreun soi de Miss-know-it-all a componentelor hardware. No, sir! Chiar deloc!
Cu toate astea, cum am zis, mă descurc, dar nu suficient cât să ştiu exact că alegerea pe care am făcut-o, este musai şi cea mai potrivită pentru mine şi computerul meu.

Al doilea motiv este datorat zodiei mele: balanţă. Ei, nu ştiu câţi dintre voi aţi interacţionat cu balanţe până acum. Pe cât de echilibrată pare zodia (în unele momente chiar e), eiii, pe atât nu se poate hotărî, când vine vorba de a face alegeri. Mai ales dacă vorbim de a alege între mai multe lucruri bune.
Răspunsul va fi întotdeauna: pot să le aleg pe toate? 

Aşa e şi în cazul de faţă! Ce aleg eu? Ce aleg? Mi-aş cumpăra mai multe computere şi le-aş aşeza în ordinea nivelului de Vision. Nu de alta, dar, pe lângă faptul că sunt o balanţă nehotărâtă şi sociopată, mai sunt şi obsedată de ordine şi disciplină. Cel puţin atunci când am chef...

Ce mi se potriveşte mie?

Acum, dacă ar fi să fiu sinceră totalmente şi să zic la ce nivel de Vision AMD m-aş încadra, probabil aş alege: AMD Premium.
Motivele sunt simple şi uşor deductibile din ceea ce fac eu cu un computer de regulă. Păi, să detaliez puţintel: de jucat nu prea mă joc... de editat fotografii, editez, de intrat pe net, intru (cu toate aferente), iar uitat la filme mă uit, slavă Domnului. În concluzie, AMD Premium, în asociere cu sistemul meu, ar fi alegerea ideală! Nu sunt şi nu am fost niciodată extra pretenţioasă când vine vorba de sisteme, însă, dacă mi-au satisfăcut un minim de cerinţe, eu am tors fericită. Cu toate astea, dacă mă lasă să rulez un film în format full HD în condiţii bune, şi nu mi se înţeapă când mă joc eu fain-frumos cu un program foarte cunoscut de editare foto, e clar că alte pretenţii n-am cum să mai am! Iar AMD Premium e tot ce vreau!

Ce i se potriveşte mamei?

Păi, i s-ar fi potrivi AMD Basic. Foarte eficient şi el, AMD Basic este ideal pentru operaţiuni de bază, aşa cum îi spune, de altfel şi numele. Iar mama altceva decât operaţiuni de bază, n-o vezi să execute. Ei deschide-i un Youtube, las-o pe un site de bancuri, sau de socializare şi... ca toarce şi ea fericită. Că vorb-aia: like mother, like Iulia. Torsu' e în familie.

Ce mi se potriveşte de Crăciun?

Păi, după ce vine Moşu' cu sistemul ăla nou despre care i-am scris eu, o să vreau şi un upgrade, de la AMD Premium la AMD Ultimate! Nu de alta, dar omul mai şi evoluează, mai creşte în preteţii şi începe să-i sclipească ochii când observă ce minunăţii mai apar pe piaţă. Ei, şi după ce-mi aduce mie Moşu' sistemul ăla nou, care să se muleze pe AMD Ultimate, să vezi atunci ce-o să mai editez eu fotografii la nivel profi! Să vezi atunci ce viteză o să fie pe capul meu! Nu mă ajungi nici cu supersonicu' din urmă! Şi, dacă mă supăr, mă apuc şi de editare video; aşa, ca să le arăt eu lor că pot de toate!

Ce i se potriveşte vecinului Gigel?

Să vă zic întâi ce îi place cel mai tare lui Gigel! Păi, lui Gigel îi place să se joace! Da' nu puţin! Ăsta e aşa de maniac că se joacă tot timpul. Tot felul de 3D-uri, de-ale lui! Aşa că, lui i-ar cam trebui un AMD Black.
Plus că-i place şi treaba aia cu multitaskin'-ul. Aşa că, dragă Moşule, adu-i şi lui Gigel un AMD Black, poate aşa se îndură să-mi împrumute şi mie bicicleta aia a lui frumoasă! Aa, şi dacă te duci pe la el şi-i laşi cadoul, pune şi tu o vorbă bună! Scrie-i mare-mare cu markerul pe perete: ,,dacă nu-i dai bicicleta Iuliei, îţi iau AMD-ul înapoi!". Dau o bere!

Din categoria: Praise the Lord!

Despre AMD Pro, numai de bine. Nu de alta, dar e dooooar cel mai şmecher dintre toate. Tocmai de aia, nu năzuiesc la el... Şi nici măcar Gigel nu speră, aşa geek cum e el. Şi tocmai de aia, a fost prezentat cu mare fast la CES 2010. AMD Pro zic eu, aşa din auzite, că îţi merită numele, şi îi cred pe cuvânt, nu de alta, dar sursele mele de informare sunt în tot timpul sigure!

Moşule? Dacă citeşti această postare, dă-mi un semn!



Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

Ieftin, mult şi sofisticat: cu ţaţa Leana

Iată, dragii mei, că şi nici ţaţa Leana n-a fost ferită de criză. O fi ea vedetă în online, o fi ea apreciată peste tot, i s-or fi cerând autografe pe stradă, dar degeaba: că nesăbuiţii de la Guvern tot i-au tăiat din pensie.
Exemplul perfect cum că celebritatea nu ţine de foame. Noroc cu cei de la Real Hypermarket. Serios de nu. Păi, ce se făcea ţaţa Leana, dacă nu erau ei?

Pensioara ei mică-mică, care mai nou e şi tăiată, n-ar fi avut cum să-i ajungă pentru toate cele de-ale gurii şi nu numai, dacă nu ar fi instituit cei de la Real programul ,,Cel mai ieftin".

-Da' de unde vii, ţaţa Leană?

-De la Real, drăguţă.

-Iar de la Real, bre? Or să-ţi pună ăia poza la intrare, or să te confunde cu rafturile, de cât de des te duci.

-Trăiască Realu', mamă! Îi spuse ţaţa Leana, Paraschivei. Nu mai vorbi aşa, că nu ştii tu ce bine-mi prinde mie că mă duc la ei tot timpul!

-Da' ce-a făcut Realu' aşa frumos, bre? Ia dezvoltă!

-Păi cum, mă, mamă... cum, ce-a făcut? A ieftinit cam pe la 300 de produse, şi uite aşa, iată cu ce sacoşă mare m-am putut întoarce eu de la şoping! Oamenii ăştia chiar au suflet şi ştiu cum stă treaba cu criza! Preţurile se ajustează zilnic la raft! Plus că există şi o atenţionare la raft cum că alea sunt exact produsele ieftinite. Ieftin, mult şi sofisticat! Doar de la Real! Şi, să-ţi mai spun eu ţie ceva frumos, Paraschivo! Ba chiar mai am şi bani din pensie! Uite că aşa îmi ajunge şi mie să-mi plătesc facturile şi să-mi cumpăr medicamentele adiacente.

-Auzi bre, dar, ce e alea medicamente adiacente? La ce-ajută? Pentru ce boală e?

-Of, Paraschivo, dar nimicuţa nu ştii, mamă... adiacente nu e medicamente. E un cuvânt important din ăla... L-am auzit eu pe la televizor!

-Ţaţă Leană, dar văd că de când nu mai eşti stresată cu banii, uite că ai timp să înveţi şi cuvinte noi!

-Păi cum, Paraschivo, acum am de mâncare, am şi ceva cosmetice... ce alt chin sufletesc să mai am? Acum sunt liniştită şi mă doare la 25cm de cot de Guvern.

-Auzi, ţaţa Leană... mergi şi cu mine la Real? Că-mi trebuiesc şi mie de-ale gurii şi ceva cosmetice, şi vorba aia, că ţi eu tot bugetar sunt şi nu-mi ajunge salariul mai de nimic.

-Merg, mămicule, cum să nu merg. 





Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

Eu blog, tu blog? Nu toată lumea blog... asta e clar!

Expoziţiunea
Treaba asta cu blogăreala e cam cu schepsis, şi cam aşa a fost mereu. Nu de alta, dar mulţi tind să confunde blogăreala cu jurnalismul şi jurnalismul cu blogăreala. Ideea nu poate fi mai eronată! De ce? Simplu... Ca să fii jurnalist îşi trebuie ceva carte, o patalama la mână, plus un car de talent... În zilele noastre nu prea te mai primeşte nimeni în presă dacă nu ai aşa ceva.
...Bine, bine, asta dacă nu cumva ai terminat Facultatea de Mecanică dar eşti rudă şeful de la nu'ş ce ziar local, sau... de ce nu... naţional (ăla da jack-pot).


Ce vreau să spun de fapt
Indiferent ce fel de blogăr eşti, ramură comună cu jurnalismul, sau pur şi simplu plăcere pură, important e să ştii a scrie. Nu că e important... e musai! Musai! Nu suport când văd bloguri agramate. Mă calcă pe sistem, mi se zbate o venă şi stă să pocnească. Cu toate astea, ele există, că vorba aia... e un online mare, iar tu, ca om ce are un pitic pe creier cu gramatica, nu prea ai ce să faci să-i opreşti.
Uite ce-a păţit Pruteanu, dacă s-a exteriorizat prea tare!
În plus, sunt de părere că e inutil să mă agit eu pe seama agramaţilor, ei având oricum talentul de a se auto-elimina, pac-pac!


Părerea mea 
Bun, dar să nu mă abat de la subiect şi să revin la subiectul principal: blogăreala. Păi, treaba stă în felul următor: ca să fii blogăr nu-ţi trebuiesc acte, nici acreditări, nici nimic! Ca să fii blogăr îţi trebuie voinţă!

De ce spun voinţă? Pentru că, odată ce ai deschis un blog, clar trebuie să-l şi întreţii. Trebuie musai să ai grijă să postezi dacă nu în fiecare zi, măcar la două zile. Nu de alta, dar o frecvenţă bună duce automat la vizitatori, iar vizitatorii pot aduce, după caz şi preferinţe, beneficii frumuşele. Blogul e ca un copil pe care trebuie să-l creşti, să-l educi, în cazul în care vrei să-ţi aducă satisfacţie.

Nu am să încep să povestesc cum am ajuns eu să fiu blogăr, pentru că nu cred că interesează pe nimeni asta, însă, ceea ce voi face este să vă povestesc de ce am rămas blogăr. Păi, în primul rând pentru feed-back-ul primit. Şi, ca să mă înţelegeţi, nu e musai ca cel ce mă citeşte să mă şi comenteze, pentru că, ma declar mulţumită să văd că un număr de x persoane s-au obosit să petreacă mai mult de trei minute pe blogul meu.

Genuri de blogări
Cum să vă spun, există extrem de multe feluri de blogări: cei specializaţi pe chestii practice... cum ar fi tutoriale,  sfaturi de orice fel, cei specializaţi pe vândutul diferitor chestii (de la servicii la produse propriu-zise) şi cei care scriu de plăcere.

Genul meu
Acum, eu nu ştiu în ce categorie să mă includ, nu de alta, dar de vândut, nu vând nimic, în sensul că nu găzduiesc niciun magazin de hand-made, IT, sau cine ştie ce alte produse...
Eu scriu din plăcere! Chiar şi când scriu advertoriale plătite. Până la urmă, nu te poate condamna nimeni dacă de pe urma plăcerii tale scoţi şi un mic venit. Parcă plăcerea este şi mai mare, în cazul ăsta. Apoi, e important să ştii să-ţi monetizezi blogul.
Aşa cum ziceam la început, e important ca, după ce ţi-ai crescut copilul bine, să vezi ce-i poate capul!

Patria lor, blogosfera
Despre ei, muuuulte de spus. Mulţi blogări. Unii activi, alţii ,,lasă-mă să te las"...  Ce pot să spun despre blogosferă este că statisticile clasice nu sunt deosebit de relevante. Ce vreau să spun? Ok, există ţ feluri de top-uri, unele se ghidează dupa page rank, altele după link-uieli, altele după nu'ş ce alte criterii. Degeaba! Niciunul nu e relevant din punct de vedere al scriiturii. Nu ştiu pentru alţii, dar pentru mine, asta e important. Degeaba te pricepi tu la SEO, degeaba ai nu-ştiu-ce page rank şi cine ştie câte link-uri ai cerşit, ca să creşti într-un top fantomă, dacă din punct de vedere literar eşti varză.

Ce trebuie să faci
N-o fi literă de lege, dar zic în felul următor: sunt patru paşi.
1. Îţi iei fain frumos un domeniu (nu faci ca mine, să rămâi pe blogger).
2. Înveţi cum stă treaba aia complicată cu gramatica, ba musai mai înveţi să foloseşti şi diacriticile... et voila!
3. Înveţi puţin SEO, ca să nu scrii de doru' mâţei...
4. Te bucuri de roadele muncii tale.

 Pentru Superblog 2010.

Săniuţa AMD fuge, nimeni n-o ajunge

Am să încep cu o mică mărturisire... Acum vreo câţiva ani m-am angajat în cadrul uneia dintre cele mai cunoscute firme de confecţii bărbăteşti. Brand-ul inconfundabil, calitatea, calitate... şi tot aşa. Ei, însă, odată cu angajarea la această firmă, am constatat că firmă nu are obiceiul să-ţi facă reclamă pe nicăieri. Nu vezi reclame televizate, spot-uri radio, afişe, mai nimic. Întrebându-l pe superiorul meu de ce se întâmplă asta, el mi-a spus în felul următor: firma noastră nu are nevoie de reclamă, pentru că firma noastră se defineşte prin calitate.

Am stat puţin şi m-am gândit la asta şi am realizat că are dreptate. Sunt anumite categorii de firme atât de cunoscut, fie la nivel naţional, fie chiar internaţional ce nu au nevoie de nicio reclamă, pentru că, cea mai bună reclamă este chiar rostirea numelui firmei. Uneori este suficient numai atât.


Ei, treaba asta se aplică şi în cazul celor de la AMD. Hai să fim serioşi, cine n-a auzit de AMD? Cine n-a auzit, ori a trăit în codru, până acum, ori şi-a dormit viaţa. Nu ai, dom'le, cum să nu fi auzit de aşa ceva. Chiar nu ai cum.

De ce? Pentru că, ca şi în cazul mai sus menţionat, pe ei îi defineşte calitatea într-un raport excepţional cu preţul produsului.

Tehnologia a avansat în aşa hal în ultima vreme încât e exrem de dificil să ţii pasul, dar, cei pasionaţi de tehnologie ştiu ei cum stau treburile şi, cu siguranţă cu mult înaintea mea.

Cu toate astea, reclama se mai poate face şi prin propriul exemplu, pentru că, sincer vorbind, după ce am aflat că există aşa cun procesor deştept, primul gând e să-mi reconfigurez calculatorul. Luăm un procesor de genul celui menţionat mai sus, îl aplicăm pe o placă de bază compatibilă (că vorb-aia, sunt destule de-astea, şi nu m-apuc să le menţionez, pentru că fiecare cu gusturile şi necesităţile lui) şi pac-pac, săniuţa fuge, nimeni n-o ajunge!

Iaca numai auziţi aici... super procesor cu 6 nuclee. Deci nu unul, nu două... şase! Treaba stă în felul următor: AMD Phenom II X6 chiar e un fenomen. Serios că mie nu-mi mai trece... 6 nuclee? 6? E ca şi cum aş avea eu şase emisfere ale creierului, în loc de două! Ce reclamă aş mai putea face eu unui asfel de procesor, când el se defineşte singurel, fără ajutorul meu...

Spui atât: Amd Phenom II X6, et voila! reclama este făcută! 

Superblog 2010, the chore has been done.

Asociaţia Dependenţilor de ARΣS

La Asociaţia Dependeţilor de ARΣS, agitaţie mare. Noul membru, Bogdan, tocmai urma să se prezinte. Şi el, ca ceilalţi prezenţi, era dependent de acelaşi produs ce revoluţionase lumea. Asociaţia avea un număr limitat de persoane, şi anume 1000. Motivele? Deductibile! În lume există doar 1000 de exemplare ale acestei plăci video.

Numele meu este Bogdan, sau mă rog, era! Mă aflu aici pentru că nu mai pot scăpa de această dependenţă. De când am aflat că sunt unul din cei 1000 de norocoşi ce aveau să integreze în calculator noua placă video, specială pentru gameri, nu mai sunt cel dinainte. Nici măcar cocaina sau LSD-ul nu cred că m-ar fi putut face să fiu atât de dependent de ceva, aşa cum sunt de această plăcuţă. Cum să vă spun, calculatorul meu a devenit pur şi simplu oaza mea de fericire. Până să am această placă, viaţa mea nu era cine ştie ce interesantă. Nu mă mulţumea mai nimic... Ok, în timpul liber mă jucam... dar, nu acest fapt nu îmi încânta în mod deosebit simţurile.

Ei, situaţia s-a schimbat în momentul în care am făcut cunoştinţă cu noua placă video a celor de la ASUS, şi anume cu ARΣS. Nu ştiu exact cum de am ajuns eu să fiu unul dintre cei 1000 de norocoşi, dar iată că minunea s-a produs. De aia sunt aici... Cea mai rapidă placă video din lume e a mea. Se poate spune că sunt un soi de personalitate, numai pentru că deţin aşa placă. Doar imaginaţi-vă... tehnologie de 40 nm.,  4,3 mld, un nucleu de 334 mm2, o frecvenţă de procesor de 850 Mhz, tip de memorie GDDR5, consum de tip idle de 44waţi.

Şi cum să mă condamnaţi că sunt dependent de placa video ARΣS de la ASUS?
Ba chiar, ştiţi ce am făcut? Mi-am schimbat şi eu numele în Ares. Da, nu mi-a fost uşor... pentru că legile spun clar că, dacă vrei să-ţi schimbi numele, trebuie musai ca precedentul să fie ori cu bătaie spre trivialitate, ori greu de pronunţat... şi mai sunt câteva chestii. Cu toate astea, am plătit bine sistemul, şi iată, acum mă numesc şi eu Ares. Nu de alta, dar Ares este numele zeului războiului, plus a acestei plăci. Iar eu, sunt, după cum spun statisticile jocurilor pe care le tot foiesc: cel mai bun! Normal! Cu aşa placă, cine n-ar fi! Spuneţi voi! Plus design-ul. Mă jur că nu mai văzusem aşa ceva în viaţa mea! A fost un fel de instant love! Valijoara aia e de-a dreptul breath-taking. Uite cum reuşesc oamenii să combine utilul cu plăcutul. Pe mine m-au dat gata! Vedeţi voi, eu sunt mare amator de frumos, iar când frumosul se îmbină perfect cu o tehnologie de vârf, sunt în stare să ridic statui.

Cred că suntem toţi aici din acelaşi motiv... Nu ne mai putem desprinde de calculator... Şi, cine ne poate condamna, domnilor? Senzaţia de a te juca în timp ce ai instalată această placă e de nedescris. Te introduce automat într-o lume de care, înainte, nici nu ştiai că există.

Din mulţime se auzeau murmure aprobatoare. Moment în care, coordonatorul grupului interveni.

Bun, măi, Bogdane, sau Ares, sau cum vrei să ţi se zică, şi de ce ai venit aici, până la urmă? Vrei să scapi de această obsesie pentru gaming şi pentru această placă? Pentru că uite... împărtăşind şi de acum încolo stările tale zilnice cu ceilalţi, ne putem ajuta reciproc să scăpăm de această obsesie! 

Să scăpăm de obsesie? Ce-aveţi, oameni buni? Dar de ce aş vrea să scap de obsesie? Asta e o obsesie bună! Da, recunosc, nu mă pot desprinde, dar ştiţi ce? Mie îmi place aşa! Mi-a dat un motiv bun de a mă trezi dimineaţa! Să deschid calculatorul şi să profit de cea mai rapidă placă video din lume care e a mea!

Şi, de ce ai mai venit aici? Întreabă coordonatorul nedumerit. 

Ca să mă laud! Deja mă laudasem tuturor celor pe care îi cunosc... şi-uite aşa am dat de voi!

I-a luat interviu pentru Superblog 2010, lui Bogdan... sau Ares, 

Iulia Mihai

E pur si muove

În ziua în care m-au trimis înapoi în timp să le prezint celor din 2010 noua Toyota, mi-au revoluţionat şi mie viaţa...

Naiba ştia că or să mă trimită în România... naiba ştia unde urma să mă teleporteze... Cu toate astea, e datorită celor de la Toyota! Numai din cauza noului automobil cu funcţie specială de teleportare, am ajuns să experimentez aşa ceva.

Să vă povestesc cum a început totul... Abia ieşisem de pe băncile facultăţii, când, cei de la Toyota au catadicsit să dea un concurs, cum c-ar angaja promoteri de imagine. M-au văzut pe mine mai cu moţ şi pac, m-au angajat. Eu de refuzat, n-am refuzat, că vorb-aia, să lucrezi pentru Toyota, o firmă cu aşa tradiţie, nu e lucru puţin...

Ei, când m-au angajat ei, era cam prin 2057. În momentul ăsta suntem în 2060, iar ei tocmai ce-au lansat noul model Toyota Auris'60s, şi aşa inovatori cum îi vedeţi... ce-au zis ei... că. dacă maşină cu teleportator au, om care să le facă reclamă au (eu), ce-ar fi să ne întoarcem în timp (eu şi super-maşina) şi să-i dăm peste cap pe neandertalii ăia din 2010.

De ce au ales anul ăsta, habar nu am... Or avea cei de la conducere ceva în minte. Cu toate astea, cred că am să profit de ocazie şi să-mi vizitez bunica, pe Iulia Mihai. Lumea spune că am fi semănat mult... iar eu vreau să mă conving exact cât de mult. Ba chiar, mama mi-a dat numele ei...

Ei, şi m-am urcat eu în Toyota Auris '60s, am setat camera web să înregistreze tot ce mişcă, am setat şi anul teleportatorului... am tastat mintenaş 2010, şi-am plecat.

Nu mai făcusem asta niciodată. Mă jur că mi-era o frică cum nu îmi fusese nici când îmi dădusem licenţa. Mă gândeam ce se întâmpla cu moleculele în timpul teleportării...? Aveau să se dezintegreze doar ca să mă întegrez la loc în 2010? Şi dacă se întâmpla asta.... oare nu ar fi avut de suferit spiritul meu? Nu de alta, dar ţin la chestiile astea paranormale... aşa cum ţinea şi bunica mea. Numai că ea nu avea habar de atâtea chestii de câte am eu...

Dar, uite că tot am făcut-o.

Şi n-am păţit nimic... ba chiar am ajuns într-o stare destul de bună la destinaţie: în 2010.
Drumul nici nu l-am simţit, atât de lin s-a desfăşurat. Iată că cei de la Toyota ştiau ei ce ştiau. Liderul tot lider rămâne.

În 2010 nu era deloc aşa cum îmi imaginasem... nu-mi imaginam ca oamenii să fie atât de proşti. Toţi aleargau de colo până colo de teama anului 2012. Ce i-a mai păcălit sistemul şi pe ăştia! Iată cum doar câteva minţi luminate ale marketingului mondial, pot alerta o lume întreagă atât de tare, încât să se ascundă toţi ca nişte şoricei prin găuri. Ei le spun buncăre... eu le spun găuri neaerisite.

Mi-am parcat Toyota mea Auris '60s pe prima străduţă. Când cei din 2010 au vazut-o, nu au reacţionat în mare fel, pentru că, cei de la Toyota au făcut acest model să nu difere mult ca şi design, faţă de cele existente pe piaţă acum 50 ani. Un soi de modă vintage. Bine, că diferenţele se vedeau, dar, doar la nivel de ochi de cunoscător. Tocmai de aia, primele reacţii nu au fost tocmai cele scontate.

Însă, misiunea mea era să le arăt celor din 2010 ce minunăţii face această nouă invenţie. Aşa că, m-am aşezat în faţa maşinii şi am început să le vorbesc trecătorilor despre ea.
Sigur, unii m-au crezut nebună, alţii au râs, dar, câţiva tot s-au oprit să asculte ce am de zis... iar, pentru ăia, merită să povestesc cum stau treburile. Apoi, zic eu că le-aş fi făcut un mare bine să le demonstrez că această maşină este cu adevărat din viitor. Nu de alta, dar aşa le-aş fi putut dovedi că toată tevatura aia cu 2012 e o mare-mare prostie.
Mulţi m-au mai crezut nebună... dar, aveam un scop nobil, aşa că nu mă puteam lăsa intimidată de câteva păreri înapoiate. Mă simţeam ca şi Galileo, când le-a spus contemporanilor săi: E pur si muove! 

-Fugi dom'le tare, asta nu-i din viitor! Aţi făcut voi o şmecherie de marketing, crezi că noi nu ştim. Spuse un individ sceptic din mulţime.

-Oameni buni, ideea e să credeţi, iar că e din viitor, am să o demostrez! Uitaţi... una din şmecheriile viitorului este chiar varianta avansată a motoarelor hibrid. Voi ziceţi că aveţi probleme cu un consum enorm de carburant, da? Ei, genul ăsta de motoare vă va ajuta să treceţi peste ceea ce se numeşte acum ,,cea mai mare problemă de ordin ecologic". Dacă nu se adoptă mai repede acest gen de tehnologie, când vine vorba de dinamica auto, zic că sunteţi în mare pericol ca toată natura să fie dată peste cap urât de tot. Sfârşitul lumii din 2012, vă zic eu că n-o să vină, dar, sunteţi la un pas de alt dezastru, unul ecologic, ce e posibil să rivalizeze la mustaţă cu prea-minunatul 2012. Iată de ce trebuie adoptat încă de pe acum acest tip de motor! Astfel, maşina de faţă, cu propulsie integrală hibridă, vine în întâmpinarea tuturor problemelor, de orice gen ar fi ele! Cuvintele cheie sunt: Auris Hybrid Synergy Drive (HSD).

-Bun, e logic ce zici, spuse acelaşi individ sceptic, dar, cum ne dovedeşti tu nouă că eşti cu adevărat din viitor?

-Păi, haideţi să setăm teleportatorul peste două minute, iar locaţia, să fie cea de lângă acel copac. În scurt timp, automobilul Toyota va dispărea şi va apărea în acel loc. Iată, oameni buni, cea mai rapidă maşină din lume! Graniţele vitezei au fost, astfel, combătute cu succes!

-Ce legătura are teleportarea cu viteza?

-Păi cum ce legătură, oameni buni?? Este vorba doar despre un nou concept de viteză. Eu am setat teleportatorul ca peste ceva timp să reapară undeva aproape, ca să vă pot dovedi că într-adevăr se teleportează. Dar, el se poate teleporta şi la capatul celălalt al planetei, însă se poate teleporta şi în alt timp. Eu aparţin anului 2060, cu toate astea, sunt aici, nu?

-Ia, nu te mai lăuda atât şi demonstrează!

Odată setată, Toyota Auris'60s dispăru din locul în care se afla iniţial, doar pentru a se re-materializa în locul stabilit de mine, moment în care lumea rămăse uimită.

Se spune că acel eveniment a schimbat lumea definitiv, întâmplarea ajungând să facă ocolul lumii la fel de repede ca şi cum ar fi fost teleportată. De rămas, nu am rămas mult în 2010, pentru că aveam un soi de milestone pe care trebuia să îl îndeplinesc. Cu toate astea, le-am lăsat planurile de super motor hibrid. Nu de alta, dar, dacă l-ar adopta din 2010, clar în 2060 nu ne vom mai chinui atât să restaurăm natura. Secretul teleportatorului nu am putut să îl las. Încă nu e timpul lor să ştie atâtea secrete. Dar, trebuia să le dovedesc cumva că sunt cu adevărat din viitor.

Pe bunica mea, Iulia, n-am găsit-o. Nimeni nu ştie unde locuieşte. Acum ştiu de unde am moştenit fobia asta cu izolarea de restul lumii. Tot ce am aflat este că ar scrie de zor pentru nu ştiu ce concurs pentru bloggeri, Superblog 2010, cam aşa... Mi-aş fi dorit să o cunosc... mult!

Comentariul povestitorului: Nu-i aşa că sigla Toyota parcă e făcută să facă parte dintr-o aşa poveste futuristă?

În plus, lăsând poveştile la o parte, în zilele noastre chiar există aşa ceva, aşa că nu e nevoie să se teleporteze nimeni din viitor. Ce-i drept, teleportator n-are... ÎNCĂ, dar, arată cam aşa:

 Şi da... E PUR SI MUOVE!

Azerty.ro, un site ordonat

Forfotă mare... dar mare. Jurnalişti cu acreditări de presă... bliţuri în ochi, înghionteli... când colo, apar eu! Doar sunt organizatorul evenimentului, nu? Trebuie să fac puţină linişte, că vorb-aia...
-Linişte, vă rog! Începe!
Murmurul şi forfota se opresc instant. Iată că n-a trebuit să mă zbat mult... Doar am ştiut eu pe cine invit... numai oameni de vază... şi de bază, oameni în ton cu evenimentul.

Dar, ce lansăm? Ei, nu lansăm nimic, ci relansăm. Şi anume, site-ul Azerty! De când îmi doream eu să fiu organizator de evenimente, şi... iată că, ocazia potrivită mi s-a ivit tocmai cu cei de la Azerty!
Eu m-am ocupat de tot... de locaţie, de trimiterea invitaţiilor, de comunicatele de presă, de advertoriale, de tot! Ca un bun organizator ce sunt.

Locaţia a fost cu adevărat o provocare... Relansarea Azerty nu-i chiar de colo... în consecinţă se cere un maxim de atenţie. Am ales, în consecinţă, o locaţie din cele cu iz '30. Nu mă condamnaţi, doar îmi ştiţi preferinţele spre astfel de locuri cu ,,întoarcere în timp". Apoi, chiar numele magazinului Azerty m-a făcut să aleg un astfel de loc. Spuneţi voi că denumirea nu e foarte ,,început de secol", în pofida profilului ,,tech"... Mie, una, cam aşa îmi sună, cel puţin!

Bun, şi dacă locaţia este aleasă, cu siguranţă vom împleti vechiul cu noul, şi vom aduce câteva video-proiectoare, pe care vom rula un slide-show cu cele mai de seama elemente ale site-ului Azerty. Vom avea, cu precădere şi ce arăta! Tocmai ce şi-au îmbunătăţit sigla, de exemplu! Iar cuvântul ,,îmbunătăţit" nu este absolut deloc ales întâmplător!

Priviţi: 

În plus, după ce trecem de capitolul siglă, observăm, tot din slide-ul de care vă vorbeam, că look-ul general al site-ului este foarte aerisit (lucru de-a dreptul bucurător pentru ochiul privitorului). Numărul mic al bannerelor pe site, este iar un avantaj si ajuta foarte mult la buna dezvoltare SEO a site-ului. În plus, acele puţine reclame ce există pe site, sunt dispuse ordonat.

Iată cuvântul cel mai potrivit pentru site-ul Azerty: ordonat! Tocmai din acest motiv, organizarea evenimentului de relansare va fi şi el patronat de acest cuvânt: ordonat!
Ce înseamnă asta?
Păi, numai priviţi cât de clar sunt dispuse toate categoriile... Totul se găseşte uşor, nimic nu e haotic, o adevărată plăcere să se surfeze pe acest site ce a îmbrăcat hăinuţe noi! Categorii de produse desluşite, rubricuţă de ,,cum cumpăr" (foarte importantă pentru cei ce vizitează acest tip de magazin online pentru prima dată în viaţă!).

Plus promoţiile de rigoare, puse şi ele la vedere, încât să atragă atenţia! Astfel, observăm avantaje ca ,,la cumpărarea unui sistem pc, ansamblarea să fie gratuită". Cât de bine sună! Nu de alta, dar se ştie că nu toţi clienţii se nasc specialişti IT, cu toate astea, toată lumea foloseşte un sistem pc.

Ba chiar, observăm cu plăcere că avem până şi butoane direcţionale spre cele mai populare site-uri de socializare, cum ar fi Facebook sau Twitter. Iată că, promovarea se face la rang modern!

Revenind la organizare în sine... Pe tot parcursul evenimentului, voi avea cea mai mare grijă ca cei invitaţi să aibă parte de cel mai bun tratament posibil, direct proporţional cu evenimentul! Cu siguranţă toată lumea va pleca cu zâmbetul pe buze acasă şi, cu siguraţă că nimeni nu va avea de pierdut, ba chiar de câştigat.

Eu voi fi organizat un eveniment grandios.
Azerty ar avea parte de o lansare în ton cu ceea ce semnifică.
Invitaţii vor fi puşi la curent cu noutăţile.

Pentru Superblog 2010,

Iulia Mihai

Drumul către ea

Nu o mai văzuse de câţiva ani. Cam de când  ea se mutase în Germania. Lumea spunea că s-ar fi mutat tocmai ca să nu-l mai vadă pe el. Cică n-ar fi suportat întâlnirile frecvente pe stradă şi prin baruri. Şi-ar fi făcut bagajele, ar fi acceptat primul job cât de cât bine plătit şi ar fi plecat.

Cam tot de atunci viaţa lui se transformase într-o agonie totală. Nu înţelesese niciodată de ce s-au despărţit. Totul începuse de la o prostie... dar, se pare că toate prostiile au o mare calitate, şi anume de a se transforma, de a creşte, de a lua în aşa hal proporţii, până în momentul în care nu se mai vede pădurea de copaci.

Nu avea de gând să mai suporte despărţirea de ea. Cu fiecare zi cu care trecea, starea lui de spirit devenea tot mai întunecată. Cu toate astea, nu cred că ar fi putut să răspundă la întrebarea de ce a aşteptat atât până să o caute.
Poate din laşitate... poate din prostie. Dragostea nu este niciodată raţională. Nu are cum să fie. Dragostea este ca o furtună ce nu îţi dă pace oricât te-ai adăposti. Te găseşte orice ai face...

În ultima vreme, această furtună se transformase într-un uragan. Nu mai putea aştepta! Lucrurile nu aveau cum să rămână aşa! Şi ce dacă trecuseră câţiva ani de când ezitase să o urmărească acolo unde a plecat? Mai bine mai târziu decât niciodată; aşa spusese bunica lui întotdeauna.

Valiza era făcută. Nu avea nevoie de mult. Poate doar de câteva tricouri, toate cumpărate de ea. Aproape că le uzase purtându-le.

Îşi făcuse o rezervare cu câteva zile înainte la Tarom. Bucureşti-Frankfurt. Acolo locuia ea... la Frankfurt. De câte ori  auzise la televizor de oraşul ăsta, sau citise pe net, de atâtea ori inima îi tresărise. Acum era momentul!

(...)

Instalarea la locul cumpărat îi fusese mai uşoară decât se aşteptase. Nu-şi închipuise vreodată ca o companie aeriană românească să prezinte servicii atât de profesionale. Iată că nu toţi românii sunt cu gândul la fraierit semenul, îşi spuse bărbatul aproape cu voce tare.
-Aici aveţi dreptate, spuse o voce de femeie.
-Ăăă... poftim?
Vocea aparţinea uneia din stewardezele cursei Bucureşti-Frankfurt.
-Mă numesc Andreea şi sunt  la dispoziţia dumneavoastră pe parcursul acestei curse. Ceva îmi spune că, pe lângă o păturică, o apă minerală sau nişte căşti, v-ar prinde bine şi o discuţie cu un prieten...
-Chiar atât de tare se citeşte pe faţa mea?
-Chiar atât, spuse Andreea zâmbind compătimitor. Dar, nu e e nimic, cred că fiecare trece, la un moment dat prin astfel de momente, trebuie doar să judecaţi dacă toată suferinţa merită.
-Merită...
-De când e plecată la Frankfurt?
-De mult... spuse bărbatul, uşor resemnat.
-Şi, în tot acest timp v-a dat vreun semn? întrebă stewardeza.
-Mnu chiar...
-Păi, v-a dat sau nu?
-Nu! ...nu mi-a dat niciun semn... dar, nu ştiu de ce vorbesc toate astea cu dumneata...
Abia atunci observă ce ochi frumoşi avea angajata firmei Tarom. Nu mai văzuse nicicând aşa ochi negri frumoşi. Însă, tot cei ai iubitei lui erau mai frumoşi. Îşi repeta asta incontinuu, încercând să se convingă, parcă, pe sine.
-Bine, bine, să îmi spuneţi totuşi cu ce vă mai pot fi de folos... Dacă pe parcursul drumului veţi mai considera că aveţi nevoie de ceva, aici sunt.
-Felicitări Tarom-ului pentru serviciile ireproşabile. Frumoasă decolare... apropo! Felicitări şi pilotului.
-Am să îi spun, spuse zâmbind, Andreea.

Odată ajuns la Frankfurt, bărbatul îşi căută iubita, dar, mare îi fu mirarea când constată faptul că fosta lui iubită se căsătorise de doi ani cu un neamţ. O văzuse în faţa noii sale locuinţe, sărutându-se cu noul ei soţ.
Totul se năruise... se pare că cei de la Tarom aveau dreptate când spuneau că
“Drumul ne formează, dar destinaţia ne defineşte”.

Se spune chiar că, la drumul de întoarcere, ar fi întâlnit-o iar pe Andreea, astfel, în sfârşit destinaţia i-a fost completă!

Pentru Superblog 2010,

Iulia Mihai

Lady-like, Tara-like

Unii spun că a fi femeie ar fi ca un full-time job. Eu zic aşa: dacă într-adevăr vorba de un job, este un job ce fiecare femeie ar trebui să îl practice de plăcere. Mai ales că, în zilele noastre avem parte de atâtea avantaje ce ne pot ajuta să fim simply the best, aşa cum spune Tina Turner.

Cum să vă spun, pentru mine lucrurile au stat întotdeauna complicat. Nu am socotit niciodată că a fi femeie înseamnă musai a avea cele mai noi accesorii de la nu-ştiu-ce casă de modă, sau ultima poşetuţă apărută pe la Paris sau Milano. Nu, a fi femeie este ceva ce vine strict din interior, iar dacă ceea ce vine din interior va fi de calitate, exteriorul va fi şi el un adevărat succes.

O femeie adevărată nu se naşte musai frumoasă, o femeie adevărată va şti să devină şi mai frumoasă. Primul stadiu va fi acela de a păstra ceea ce i-a dat natura, al doilea pas, fiind, cu precădere acela în care va încerca să îmbunătăţească ceea ce a reuşit să păstreze. Întocmai Pildei Talanţilor. Nu sunt eu cine-ştie-ce religioasă, dar, cred că această pildă se potriveşte perfect subiectului de faţă, fără a fi acuzată de îndoctrinare religioasă. Până la urmă, Religia este şi ea un soi de Filosofie undercover.

Revenind la subiectul principal: femeia. Femeia este cu adevărat o oază de mister, din toate punctele de vedere, şi, cu cât va reuşi să devină şi mai misterioasă, cu atât va urca mai mult pe scara feminităţii, a eleganţei şi a bunului gust.

Din acest motiv, adevăratele femei au ştiut din cele mai vechi timpuri să îşi pună în valoare tot ce au mai bun, accesorizându-se cu gust, punctând pe feminitate şi pe eleganţă. Combinaţia celor două noţiuni este de-a dreptul răpitoare.

Putem doar să privim în trecut. Personaje ca Marlene Dietrich, Greta Garbo, Romy Schneider, Bette Davis sau Nancy Cunard, toate aceste femei au ştiut să îşi pună în valoare feminitatea. O fi fost o chestie specifică acelor vremuri, sau totul venea din interiorul lor, cine ştie... Cu toate astea, ele au reuşit să devină adevărate simboluri în ceea ce priveşte statutul de ,,femeie".

 Click pe imagine pentru a mări!

În zilele noastre este din ce în ce mai greu să întâlnim combinaţia aceea magică, pentru că, standardele s-au schimbat, moda vestimentară s-a schimbat şi ea, poate chiar alterat. Puţine magazine încă se mai ghidează după tiparul acela clasic, atât de elegant, atât de feminin. Atât de puţine, încât aproape că le număr pe degete.

Cu toate astea, dacă ar fi să încep să număr pe degete magazinele de genul acesta, numărătoarea aş începe-o cu Tara Fashion

Aici găsim eleganţa de care avem nevoie!
Am fost surprinsă să constat că hainele expuse pe site pot reconstrui cu graţie atmosfera primei jumătăţi a secolului XX, cu toate astea, folosindu-se de metode moderne şi foarte accesibile în zilele noastre: prezentarea online a produselor, cu toate aventajele aferente, incluzând chiar o cabină de probă virtuală ce poate fi mai mult decât utilă, în pofida a ceea ce s-ar putea spune. O femeie ce se cunoaşte suficient pe sine, cu siguranţă va şti să se descurce şi în aceste condiţii ,,nepalpabile".

Cu siguranţă însă, după un ,,surf" complet al site-ului, cu siguranţă se va găsi ceva pentru fiecare femeie cu bun gust.
Atenţie! În caz că se preferă îmbrăcămintea de un gust îndoielnic, acesta nu este site-ul potrivit!

În plus, alt avantaj ce nu ar trebui trecut cu vederea este prezenţa concursurilor perioadice şi a ceea ce poartă numele de Happy Happy Hours. Iată cum marketingul se impleteşte perfect cu moda şi cu bunul gust! Ca să nu mai menţionez de reducerile considerabile la articole de-a dreptul uimitoare.

Reduceri sau nu, bunul gust nu are un preţ, sau, cel puţin nu ar trebui să aibă, în consecinţă sunt de părere că  niciodată preţul plătit pentru a fi femeie nu este prea mare!


Tocmai din acest motiv aş vrea să vă atrag atenţia asupra modelor unicat. Să fim serioşi! Cine nu şi-ar dori să nu mai existe şapte mii de modele de articole vestimentare! Deseori avem neplăcuta surpriză de a ne achiziţiona ceva anume, ceva frumos, ceva ce de abia aşteptăm să purtăm pentru prima oară, însă, odată ajunse pe stradă, constatăm că articolul nostru de vestimentaţie de care suntem atât de mândre, a devenit peste noapte un soi de uniformă. Neplăcut, nu?
Iată de ce trebuie să nu trecem cu vederea rubricuţa modelor unicat!

În consecinţă, sfatul meu de căpătâi este să nu uitaţi că sunteţi femei, orice aţi face, pentru că o plafonare a bunului gust va avea repercusiuni asupra întregii vieţi, chiar dacă acum ridicaţi dintr-o sprânceană şi nu vedeţi cum un lucru ce poate părea minor poate lua proporţii.

Hainele chiar fac omul, aşa cum spune celebrul proverb, şi, vă mai spun o vorba mare... de data aceasta aparţinând lui Coco Chanel: ,,Fashion fades, only style remains the same." (ro: Moda se duce, doar stilul rămâne neschimbat). 

Pentru Superblog 2010, 

Iulia Mihai