Se afișează postările cu eticheta Toyota. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Toyota. Afișați toate postările

vineri, 29 octombrie 2010

E pur si muove

În ziua în care m-au trimis înapoi în timp să le prezint celor din 2010 noua Toyota, mi-au revoluţionat şi mie viaţa...

Naiba ştia că or să mă trimită în România... naiba ştia unde urma să mă teleporteze... Cu toate astea, e datorită celor de la Toyota! Numai din cauza noului automobil cu funcţie specială de teleportare, am ajuns să experimentez aşa ceva.

Să vă povestesc cum a început totul... Abia ieşisem de pe băncile facultăţii, când, cei de la Toyota au catadicsit să dea un concurs, cum c-ar angaja promoteri de imagine. M-au văzut pe mine mai cu moţ şi pac, m-au angajat. Eu de refuzat, n-am refuzat, că vorb-aia, să lucrezi pentru Toyota, o firmă cu aşa tradiţie, nu e lucru puţin...

Ei, când m-au angajat ei, era cam prin 2057. În momentul ăsta suntem în 2060, iar ei tocmai ce-au lansat noul model Toyota Auris'60s, şi aşa inovatori cum îi vedeţi... ce-au zis ei... că. dacă maşină cu teleportator au, om care să le facă reclamă au (eu), ce-ar fi să ne întoarcem în timp (eu şi super-maşina) şi să-i dăm peste cap pe neandertalii ăia din 2010.

De ce au ales anul ăsta, habar nu am... Or avea cei de la conducere ceva în minte. Cu toate astea, cred că am să profit de ocazie şi să-mi vizitez bunica, pe Iulia Mihai. Lumea spune că am fi semănat mult... iar eu vreau să mă conving exact cât de mult. Ba chiar, mama mi-a dat numele ei...

Ei, şi m-am urcat eu în Toyota Auris '60s, am setat camera web să înregistreze tot ce mişcă, am setat şi anul teleportatorului... am tastat mintenaş 2010, şi-am plecat.

Nu mai făcusem asta niciodată. Mă jur că mi-era o frică cum nu îmi fusese nici când îmi dădusem licenţa. Mă gândeam ce se întâmpla cu moleculele în timpul teleportării...? Aveau să se dezintegreze doar ca să mă întegrez la loc în 2010? Şi dacă se întâmpla asta.... oare nu ar fi avut de suferit spiritul meu? Nu de alta, dar ţin la chestiile astea paranormale... aşa cum ţinea şi bunica mea. Numai că ea nu avea habar de atâtea chestii de câte am eu...

Dar, uite că tot am făcut-o.

Şi n-am păţit nimic... ba chiar am ajuns într-o stare destul de bună la destinaţie: în 2010.
Drumul nici nu l-am simţit, atât de lin s-a desfăşurat. Iată că cei de la Toyota ştiau ei ce ştiau. Liderul tot lider rămâne.

În 2010 nu era deloc aşa cum îmi imaginasem... nu-mi imaginam ca oamenii să fie atât de proşti. Toţi aleargau de colo până colo de teama anului 2012. Ce i-a mai păcălit sistemul şi pe ăştia! Iată cum doar câteva minţi luminate ale marketingului mondial, pot alerta o lume întreagă atât de tare, încât să se ascundă toţi ca nişte şoricei prin găuri. Ei le spun buncăre... eu le spun găuri neaerisite.

Mi-am parcat Toyota mea Auris '60s pe prima străduţă. Când cei din 2010 au vazut-o, nu au reacţionat în mare fel, pentru că, cei de la Toyota au făcut acest model să nu difere mult ca şi design, faţă de cele existente pe piaţă acum 50 ani. Un soi de modă vintage. Bine, că diferenţele se vedeau, dar, doar la nivel de ochi de cunoscător. Tocmai de aia, primele reacţii nu au fost tocmai cele scontate.



Însă, misiunea mea era să le arăt celor din 2010 ce minunăţii face această nouă invenţie. Aşa că, m-am aşezat în faţa maşinii şi am început să le vorbesc trecătorilor despre ea.
Sigur, unii m-au crezut nebună, alţii au râs, dar, câţiva tot s-au oprit să asculte ce am de zis... iar, pentru ăia, merită să povestesc cum stau treburile. Apoi, zic eu că le-aş fi făcut un mare bine să le demonstrez că această maşină este cu adevărat din viitor. Nu de alta, dar aşa le-aş fi putut dovedi că toată tevatura aia cu 2012 e o mare-mare prostie.
Mulţi m-au mai crezut nebună... dar, aveam un scop nobil, aşa că nu mă puteam lăsa intimidată de câteva păreri înapoiate. Mă simţeam ca şi Galileo, când le-a spus contemporanilor săi: E pur si muove! 

-Fugi dom'le tare, asta nu-i din viitor! Aţi făcut voi o şmecherie de marketing, crezi că noi nu ştim. Spuse un individ sceptic din mulţime.

-Oameni buni, ideea e să credeţi, iar că e din viitor, am să o demostrez! Uitaţi... una din şmecheriile viitorului este chiar varianta avansată a motoarelor hibrid. Voi ziceţi că aveţi probleme cu un consum enorm de carburant, da? Ei, genul ăsta de motoare vă va ajuta să treceţi peste ceea ce se numeşte acum ,,cea mai mare problemă de ordin ecologic". Dacă nu se adoptă mai repede acest gen de tehnologie, când vine vorba de dinamica auto, zic că sunteţi în mare pericol ca toată natura să fie dată peste cap urât de tot. Sfârşitul lumii din 2012, vă zic eu că n-o să vină, dar, sunteţi la un pas de alt dezastru, unul ecologic, ce e posibil să rivalizeze la mustaţă cu prea-minunatul 2012. Iată de ce trebuie adoptat încă de pe acum acest tip de motor! Astfel, maşina de faţă, cu propulsie integrală hibridă, vine în întâmpinarea tuturor problemelor, de orice gen ar fi ele! Cuvintele cheie sunt: Auris Hybrid Synergy Drive (HSD).

-Bun, e logic ce zici, spuse acelaşi individ sceptic, dar, cum ne dovedeşti tu nouă că eşti cu adevărat din viitor?

-Păi, haideţi să setăm teleportatorul peste două minute, iar locaţia, să fie cea de lângă acel copac. În scurt timp, automobilul Toyota va dispărea şi va apărea în acel loc. Iată, oameni buni, cea mai rapidă maşină din lume! Graniţele vitezei au fost, astfel, combătute cu succes!

-Ce legătura are teleportarea cu viteza?

-Păi cum ce legătură, oameni buni?? Este vorba doar despre un nou concept de viteză. Eu am setat teleportatorul ca peste ceva timp să reapară undeva aproape, ca să vă pot dovedi că într-adevăr se teleportează. Dar, el se poate teleporta şi la capatul celălalt al planetei, însă se poate teleporta şi în alt timp. Eu aparţin anului 2060, cu toate astea, sunt aici, nu?

-Ia, nu te mai lăuda atât şi demonstrează!

Odată setată, Toyota Auris'60s dispăru din locul în care se afla iniţial, doar pentru a se re-materializa în locul stabilit de mine, moment în care lumea rămăse uimită.

Se spune că acel eveniment a schimbat lumea definitiv, întâmplarea ajungând să facă ocolul lumii la fel de repede ca şi cum ar fi fost teleportată. De rămas, nu am rămas mult în 2010, pentru că aveam un soi de milestone pe care trebuia să îl îndeplinesc. Cu toate astea, le-am lăsat planurile de super motor hibrid. Nu de alta, dar, dacă l-ar adopta din 2010, clar în 2060 nu ne vom mai chinui atât să restaurăm natura. Secretul teleportatorului nu am putut să îl las. Încă nu e timpul lor să ştie atâtea secrete. Dar, trebuia să le dovedesc cumva că sunt cu adevărat din viitor.

Pe bunica mea, Iulia, n-am găsit-o. Nimeni nu ştie unde locuieşte. Acum ştiu de unde am moştenit fobia asta cu izolarea de restul lumii. Tot ce am aflat este că ar scrie de zor pentru nu ştiu ce concurs pentru bloggeri, Superblog 2010, cam aşa... Mi-aş fi dorit să o cunosc... mult!

Comentariul povestitorului: Nu-i aşa că sigla Toyota parcă e făcută să facă parte dintr-o aşa poveste futuristă?

În plus, lăsând poveştile la o parte, în zilele noastre chiar există aşa ceva, aşa că nu e nevoie să se teleporteze nimeni din viitor. Ce-i drept, teleportator n-are... ÎNCĂ, dar, arată cam aşa:


 Şi da... E PUR SI MUOVE!

sâmbătă, 23 octombrie 2010

Când conduci o Toyota, te comporţi ca atare

De vreo vreo şase ani tot bat din picior să dau de carnet. Cam tot de atunci găsesc alte utilităţi banilor, ca pe urmă iar să-mi pară rău că n-am dat de carnet. Numai altele să fie înjurate în trafic? Numai altele să aiba parte de minunatul deget mijlociu? Eu ce-are dacă trăiesc puţin? Nu de alta, dar a început să mă plictisească teribil să depind de ce cele trei culori ale semaforului (câteodată chiar de două...). Eu ce-are dacă-mi iau carnet şi devin brusc daltonistă? Am constatat că se cam poartă ,,orbirea bruscă" în trafic. 

Acum, nu mă condamnaţi prea tare; eu vorbesc din perspectiva omului de pe trotuar şi din perspectiva omului ce atunci când stă să se facă verde, să treacă şi el, e stropit de vreo maşină nărăvaşă. 

Cu toate astea, am o siguranţă... şi anume că acea maşină ce mă va stropi, clar nu are cum să fie o Toyota (ori de care ar fi ea... ).
Nu, nu! N-are cum! Astea merg atât de finuţ şi sunt făcute de la mama lor, atât de finuţe şi de elegante, încât n-ar lăsa nici cel mai mârlan şofer să treacă în viteză şi să-mi murdărească mie paltonaşul.
Nu, Toyota ştii ce va face? Va încetini, fără frână bruscă... fără mişcări haotice... iar cu o voce din-aia senzuală de GPS îi va spune conducătorului: ,,Domnule Mârlan, chiar dacă suntem în România, ne vom comporta ca nişte oameni civilizaţi!". 
Mârlanul va înţelege şi se va transforma brusc în cel mai candid şi mai permisiv şofer ce a circulat vreodată pe străzile României. Nu de alta, dar nu ai cum să te afli într-o Toyota, fără să te comporţi ca atare. Iar, dacă nu te comporţi ca atare de la început, cu siguranţă vei învăţa să faci asta pe parcurs. 

Acum, să intru în pâine... În ziua când am făcut eu 24 ani şi în ziua când am făcut eu 24 ani şi o zi (6-7 Octombrie, a.c.), cică la Galaţi a fost eveniment mare-mare, şi anume Caravana Toyota Experience 2010 
A venit Toyota pentru nişte drive-teste, pentru a se mândri şi pentru a ne încânta nouă privirile.

Eu, cum nu ştiu să conduc şi nici nu mă încumet, având în vedere că nu am carnet şi că, ultima dată când am pus mâna pe un volan era să direcţionez maşina respectivă (ce nu era Toyota, pentru că, dacă era s-ar fi condus singură) într-un ditamai trunchiul de copac, am zis că, mai de grabă stau liniştită şi mă uit. Da, corect, cică aş fi putut să clipocesc frumos din ochişorii mei verzi-albaştri, cuiva, să mă ia şi pe mine for a ride, dar, ce experienţă e aia când nu eşti tu ăla cu mâna pe volan şi cu piciorul pe acceleraţie? 
Apoi, nici să vă povestesc cum mă jucam eu prin copilărie cu jocurile tip simulator, că nu se prea compară.

Cu toate astea, ochiul meu de artist n-a putut să nu observe anumite chestii cu adevărat frumoase, când vine vorba de automobilele produse de Toyota

Şi, să fiu sinceră-sinceră-sinceră, pur şi simplu încep să torc când văd vreun Prius! Da, acum o să spuneţi... ,,asta e maşină pentru femei", dar, guess what, guys: chiar sunt femeie şi da, aşa cum spuneam la început, şi femeile trebuie să conducă.
În plus, dacă tot e să primesc înjurături moca pe stradă şi degete mijlocii în loc de bună-ziua, plus adjectivele ce-mi definesc sexul, aş prefera să mă aflu pe scaunul meu confortabil aparţinând Prius-ului meu frumos.

Liniile moderne chiar n-ar avea cum să nu-mi atragă atenţia! Cu toate prejudecăţile, cu tot! În plus, mai e o chestie foarte drăguţă, când vine vorba de automobilele celor de la Toyota: se spune că nu consumă mult!... iată, un lucru de care se face mare tam-tam zilele astea!
În plus, interiorul este de-a dreptul uimitor... fie că vorbim de Prius sau alte modele aparţinând Toyota! Dacă ar fi să caracterizez totul printr-un singur cuvânt, cred că alegerea pe care aş face-o ar fi ,,futurist". 
Priviţi doar fotografia de mai sus, apoi îndrăzniţi să mă contraziceţi! 
 
Cum se vede lumea dintr-un Prius:

Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

joi, 10 decembrie 2009

Legendele Toyotei - Land Cruiser

Întâi de toate, ca să putem explica mai bine de ce Land Cruiser, este o legendă, nu atât pentru Toyota, cât pentru întreaga piaţă de automobile din întreaga lume, vom lua puţin la puricat numele, îl vom traduce şi îl vom explica.

Dăm iama la dicţionarul Englez-Român şi aflăm aşa...

Land= termen general desemnând cuvinte ca pământ, uscat, regiune, loc, ţinut, ţară.
Cruiser= adjectiv derivat din cuvântul cruise ce înseamnă croazieră.

De aici, tragem următoarea concluzie: Land Cruiser se traduce aproximativ prin Cel cu care faci croaziere pe uscat.

Şi, să facem un exerciţiu de imaginaţie.
Ce este o croazieră?
Este o maxi-vacanţă în largurile oceanelor şi a marilor, în care confortul şi plăcerea ating cote maxime!

Iată, cum Toyota sugerează acest confort şi plăcere (cea de a conduce) şi pe uscat, prin automobilul Land Cruiser!

Şi, dacă tot e vorba de o legendă, să vă spun cum a început această legendă.

Povestea a început acum 56 ani, cu modelul BJ, aventura continuând până în ziua de astăzi, zi în care, Land Cruiserul a devenit una din cele mai de nădejde automobile din istoria omenirii, făcând faţă foarte bine multor situaţii.



Perfect pentru un automobil de familie, perfect şi ca un automobil sport, perfect pentru drumurile lungi, accidentate, perfect pur şi simplu...

Pentru că, de-a lungul vremii, oamenii au iubit Land Cruiserul, au ieşit pe piaţă chiar şi câteva carţi despre evoluţia acestui automobil, cât şi o biblie a utilizatorului.





Iată, în concluzie, ce înseamnă o legendă!

Dar, să ne întoarcem în zilele noastre, pentru că legenda continuă.

Aici, acum, în zilele noastre, avem variantele îmbunătăţite ale Land Cruiser-ului (BIGGER, BADER, BETTER).
Astfel, printre cele mai bune automobile ale genului, numărăm Land Cruiser şi Land Cruiser V8



De ce Land Cruiser?
Pentru că are motor turbodiesel D-4D de 3.0 litri, ce asigură performanţe atât onroad cât şi offroad, disponibil împreună cu o transmisie manuală de 6 trepte sau una automata de 5 trepte, reuşind să intre în viteză de la 0 la 100km pe oră în doar 11,7 secunde în cazul modelului A/T şi în 12,4 secunde în cazul modelului M/T.
Motor silenţios, economic (consumând doar 8,1 litri la suta de km, respectiv 8,5 litri în cazul modelului M/T) ce altceva ai mai putea vrea?
Poate o emisie de dioxid de carbon între 212 grame de km.(A/T) şi 224 grame de km. (A/M).

Lăsând detaliile tehnice la o parte... în tot acest timp, de aproape 60 ani, Land Cruiser-ul a învâţat să fie stabil, uşor de manevrat... şi să dea confort sporit pasagerilor. Unde mai pui că vorbim de un interior rafinat...

Şi, fie vorba între noi, cred că legenda va continua probabil sute de ani de acum încolo...
A cunoscut-o bunicul, a cunoscut-o tata, am cunoscut-o şi eu, iar arborele meu genealogic va creşte aşa cum modelele de Toyota Land Cruiser se vor înmulţi!


Material scris pentru Superblog 2009, proba 51, Toyota.

sâmbătă, 5 decembrie 2009

Record mondial --> Check

Bună. Mă numesc Cornel... şi iată povestea mea de succes:

Vroiam să obţin şi eu un ban cinstit, repede şi fără prea mari bătăi de cap.
Dar cum? Criză... da, serviciu nu... nevastă bogată, dar de unde atâta noroc...

Într-o zi, uitându-mă la BABA TV, mi-a venit ideea salvatoare. Zicea acolo ceva de Cartea Recordurilor şi de toţi românii care, ori au făcut cel mai gras cârnat, ori cea mai lungă ciorbă, ori cea mai scurtă zi de muncă... şi uite-aşa au ajuns prin ea (ştiu eu că le-a dat ceva bani...).
Şi mi-am zis aşa...

Mă, eu român sunt, bani n-am, creier am, îmi plac maşinile.
Uite datele ecuaţiei.
Cum pun şi eu de-un record?

Cum stăteam eu pe canapea, cu telecomanda în mână, trink! Ideea!
Aşa că, m-am mişcat repede, ca să nu uit ideea. Am pus mâna pe telefon şi l-am sunat pe Ghiţă.

-Neaţa Ghiţă!
-Hai noroc, Cornele.
-Ia zii mă Ghiţă, de care maşină zici că ai?
-Toyota Yaris, mă, am luat-o prin programul Optimo.
-Auzi mă... şi Toyota asta a ta e încăpătoare?
-Da mă, de asta am şi luat-o... Caracter practic, design modern, formă fluidă, linii arcuite, iar interiorul zici că-i limuzină. Puteam să-mi aleg între una cu 5 uşi şi una cu 3, dar am ales-o pe aia cu 5 până la urmă. Mai multe intrări nu strică. Unde mai pui că sunt şi la modă cu protejarea mediului, sunt ecologic.

-Lasă mă astea, zi-mi de spaţiu...

-Ce să zic mă? E spaţioasă tare, doar ţi-am zis. Dar ce întrebi? Vrei să-ţi iei şi tu una?

-Nu mă, că n-am eu bani... Uite, am o idee şi te fac partener. Eu sunt concept developerul, iar tu... cum să te numim pe tine... partener cu drepturi depline. Da, aşa te numim.
Mă Ghiţă, uite care-i treaba, vreau să facem un record mondial... şi pentru asta, avem nevoie de Yarisul tău.
Vreau să facem recordul ăla mondial Caţi oameni poţi să înghesui într-o maşină. Te bagi?

-Păi, şi mie ce-mi iese la afacerea asta?

-Cum mă, bani, ce să iasă.

-Bine mă Cornele, sunt on.

-Hai vino maine în faţă la Prefectură cu maşina să facem o repetiţie.

-S-a făcut.

A doua zi, având nevoie de oameni care să intre în Yarisul lui Ghiţă, şi, fiind foarte popular de felul meu, aveam o agendă telefonică bogată aşa că am început să sun pe Alin, Cătălin, Marius, Vasile, Andrei, Gheorghe, Petre, Ion, Ghiocel, Gigi, Istvan, Mircea, Costel, Gabriel, Ionut, Adrian, Narcis, Neculai, Mădălin...
(peste o oră...) Mihai, Florin, Kelemen... până la al 135-lea amic.

***

Vă întrebaţi probabil dacă recordul a avut loc.
Da, recordul a avut loc, am reuşit să îi bag pe toţi cei enumeraţi mai sus, şi pe cei pe care i-am omis ca rezultat al trecerii timpului, până la al 135-lea...

Cei de la Guinness Book au declarat valid recordul, iar acum se gândesc să numească Toyota Yaris cea mai spaţioasă maşină din lume.


Sunt fericit. Acum am bani. Mi-am luat şi eu o Toyota Yaris.
Ghiţă e cam supărat, pentru că maşina lui e acum cam murdărică de la bocancii plini de noroi ai lui Cătălin (unul din băieţii ce au urcat în maşină).
În plus, e supărat şi pe mine, pentru că cică nu i-am dat banii promişi... Ei, îi trece lui!



Articol scris pentru Superblog 2009, proba opţională nr.44, Toyota.

duminică, 29 noiembrie 2009

Am avut nuoruoc!

Am câştigat la Loto 50.000 euro... eu... adică, EU!
Chiar eu? Da, eu...
uau...
Da...
Mă, dar sigur despre mine este vorba?

(Eşti stresantă!)

Da, asta era vocea care locuieşte puţin deasupra cerebelului meu. Aceaşi voce, care, probabil datorită faptului că sta aproape de cerebel, are posibilitatea de a-mi ţine echilibrul fizic, şi uneori chiar şi pe cel sufletesc, sub control.

Tot de la ea, am aflat şi cum ar trebui să procedez ca să nu arunc banii câştigaţi, pe prostii.
Doar ştiţi cum e, când nu avem bani ne dorim tot felul de lucruri, iar când ajungem în faţa faptului împlinit, ajungem să nu mai ştim pe ce să aruncăm banii, riscând astfel, să-i dăm pe tot felul de inutilităţi, dintr-o dorinţă frenetică de a simţi cum e să cheltuim.

Tocmai de asta, eu sunt bucuroasă că o am pe ea, vocea de deasupra cerebelului meu, aceaşi voce, ce tocmai mi-a spus că ar trebui să dau de carnet şi să-mi iau o maşină...
Şi, pentru că vocea mea, e o voce ce nu vorbeşte aiurea, mi-a zis să-mi iau o Toyota, şi nu oricare Toyota, ci un Prius! Ea mă cunoaşte! Tocmai de aceea, ştie că mi-ar plăcea Prius-ul ca design şi nu numai!

Îmi conduce mâinile pe tastatură către Youtube, îmi arată acest advertorialul de la Toyota Prius (a treia generaţie), advertorial propus pentru 2010:



... apoi, după ce m-a lăsat cu gura căscata, ca şi cum nu e suficient, îmi arată şi detaliile noului Prius de la Toyota! (click aici să le vedeţi şi voi!)

Pentru că tot îmi mai rămân vreo 25.000 euro... şi pentru că eu sunt o fire plimbăreaţă, o să fac o plimbărică cu noul meu Prius până în Irlanda, via Olanda şi Germania!



p.s.
Articolul e pure fantasy, cel puţin partea cu Loto, Toyota Prius, însă, fiind cât de poate de reală.


Articol scris pentru concursul Superblog2009, proba nr. 39. TOYOTA.

sâmbătă, 21 noiembrie 2009

Toyota = Soluţia optimă

E criză, ce să-i faci... Buzunarele îţi şuieră a pustiu, dar, te-ai săturat să mergi cu maxi-taxi.
Ti-ai cumpăra totuşi o maşină, dar nu esti sigur ce anume să-ţi iei, având în vedere că fondurile tale nu sunt tocmai ce erau acum vreun an... doi.
Chiar nu mai poţi îndura îngramadeala şi mirosurile insuportabile ale unora, de prin mijloacele de transport în comun.

Ţi-ar sclipi şi ţie ochii după un Yaris... un Avensis, un Auris.

Aaaah, ce vis frumos!

În fiecare zi când treci pe la Showroom-ul Toyota, de la tine din oraş, îţi lipeşti nasul de geam şi oftezi resemnat, plecând tot cu maxi taxi de acolo...

Aşa e că te regaseşti în textul de mai sus?


Acum, că tot ţi-am ghicit trecutul, dă-mi voie să îţi spun şi cum îţi va fi viitorul!

În una din zile, îţi vei face curaj şi vei intra în Showroom-ul Toyota.
Şi bine vei face!
Pentru că, astfel vei pune capăt tuturor problemelor tale, cât şi drumurilor anevoioase cu mijloace de transport în comun.

Cum?
Prin programul Toyota Optimo!

Ce este acest program?
Simplu!
Toyota s-a gândit să îţi uşureze munca de a te gândi la o grămadă de amănunte înainte să-ţi achiziţionezi un automobil.

Astfel, ei te vor ajuta să îţi alegi maşina visurilor tale.
Dotări excepţionale, preţuri imbatabil de mici.

Pentru că orice ofertă vine în ofertă limitată, aşa şi programul Toyota Optimo, fiind disponibil în limita stocului.

Iată ce zic cei de la Toyota, despre automobilele ce participă la promoţie:


Noul Yaris 1.0 L VVT-i - 5 usi Optimo:


Oglinzi exterioare reglabile electric, jante 14", aer conditionat cu reglare manuala, radio CD & MP3 cu 4 boxe, computer de bord, geamuri portiere fata actionate electric, airbag-uri frontale sofer + pasager, directie asistata electric , ABS & EBD & BA, inchidere centralizata cu telecomanda si multe alte dotari pentru doar 9.999 euro (TVA inclus).

Noul Yaris 1.33 L Dual VVT-i - 5 usi Terra:



Oglinzi exterioare reglabile electric, jante 15", aer conditionat cu reglare manuala, radio CD & MP3 cu 4 boxe, computer de bord, geamuri portiere fata actionate electric, airbag-uri frontale sofer + pasager, airbag-uri laterale fata, directie asistata electric , ABS & EBD & BA, inchidere centralizata cu telecomanda si multe alte dotari pentru doar 10.999 euro (TVA inclus).

Noul Auris 1.33 L Dual VVT-i - 5 usi Terra:



Oglinzi exterioare reglabile electric si incalzite, jante 15", aer conditionat cu reglare manuala, radio CD & MP3 cu 4 boxe, computer de bord, indicatoare tip OPTITRON, geamuri portiere fata actionate electric, airbag-uri frontale sofer + pasager, airbag-uri laterale fata, directie asistata electric , ABS & EBD & BA, inchidere centralizata cu telecomanda si multe alte dotari pentru doar 12.689 euro (TVA inclus).

Noul Avensis beneficiaza si el de Programul Toyota Optimo, fiecare versiune de pe stoc avand o oferta speciala! Astfel, Noul Avensis 2.0 D-4D Sedan Executive are un pret special de 19.220 euro (TVA inclus) pentru super dotari: oglinzi exterioare cu semnalizator inclus & reglabile si pliabile electric & incalzite, jante din aliaj 16", proiectoare pentru ceata, aer conditionat DUAL cu reglare automata, radio CD & MP3 (2 tunere)+ 6 boxe + Bluetooth, comenzi audio pe volan, volan & schimbator de viteze imbracate in piele, geamuri portiere fata si spate actionate electric, computer de bord, 9 airbag-uri, directie asistata electric (EPS), ABS & EBD & BA, tetiere fata active, sistem de control al stabilitatii Plus – VSC +, sistem de control al tractiunii – TRC, inchidere centralizata & telecomanda, senzori pentru aprinderea automata a farurilor si pornirea automata a stergatoarelor, oglinda interioara electrocromatica, frana de parcare electrica.


Important de ştiut este că preţurile promoţionale includ reducerea oferită de către Toyota Romania si reducerea oferita de catre partenerul local, putând fi reduse suplimentar cu 3.800 RON, prin Programul de Stimulare a Înnoirii Parcului Auto 2009.



Pentru că trăim într-o eră Eco, Toyota a implementat programul Optimal Drive, ce garantează faptul că Toyota e prin tehnologie, eco-friendly.

Îţi place viitorul tău?



Articol scris pentru Superblog2009, proba obligatorie, nr. 31,Toyota, organizat de PCNews.

marți, 10 noiembrie 2009

Toyota face totul pentru confortul copiilor şi al familiei tale!

Nu ştiu cum e pentru voi, însă eu deja încep să prezint complexe de... maturizare, ca să le zic aşa.
Mă întâlnesc cu foşti colegi de liceu, aflu că X sau Y s-a căsătorit... şi uite aşa începe complexul. Dintr-o dată nu mă mai simt atât de rebelă, ca pe vremuri...

Nu mai sunt la liceu. Se presupune că ar trebui să-mi iau viaţa în piept şi să gândesc la o scară mai mare, să las prostiile...

Oricât de urât mi-ar parea gandul ăsta, mă surprind câteodată închipuindu-mă peste câţiva ani.

Căsătorită? Cine ştie... poate.
Mamă? Cine ştie... poate şi asta.

Ce e mai complicat e că, toate aceste gânduri vin la pachet cu o mulţime de griji. Iar, dacă doar gândurile vin la pachet cu astfel de griji, nici nu vreau să-mi imaginez în ce mari responsabilitaţi se pot şi se vor transforma aceste mici griji, în momentul în care gândurile mele vor prinde contur în sfera realitaţii.

Pentru că, nu-i aşa, dragii mei, o familie înseamnă responsabilitate, înseamnă asigurarea unei vieţi confortabile celor dragi ţie.
Când iţi întemeiezi o familie, trebuie să gândeşti la plural, deja nu mai eşti doar tu.
Iar dacă soţul sau soţia, îşi pot purta singuri de grijă,(mai mult sau mai putin) când vine vorba de copii, lucrurile se schimbă şi vrem pentru ei tot ce e mai bun.

Iată de ce, alegerea unui automobil pentru familie, nu ar trebui să fie un lucru simplu, făcut în doi timpi şi trei mişcări.

Alegerea unei maşini pentru întreaga familie, este un procedeu complex, ce trebuie studiat din foarte multe puncte de vedere.

Astfel, maşină de familie ideală, trebuie, în primul rând să prezinte SIGURANŢĂ si CONFORT, acestea fiind două elemente cheie.


Binecunoscut este faptul că, Toyota tocmai a fost încoronată ca fiind maşina anului, pe plan mondial.
Probabil, acest fapt a devenit realitate datorită fiabilitaţii automobilelor din gama Toyota, al preţului accesibil, însă cel mai important element este STABILITATEA pe cele patru roti.



Populaţia Terrei a început să se axeze pe automobile practice, în pofida celor pe post de bibelou.
Iar, cum Toyota este candidatul perfect pentru o maşină practica, au numit-o maşina anului! Lider mondial...
Şi... hai să fim serioşi, unele din modele au un design de-a dreptul futuristic, aşa că, Toyota a împuşcat nu doi iepuri, ci toţi iepurii, îmbinând practicul cu modernul.

V-am menţionat de STABILITATE. Acestui cuvânt i-aş mai adauga şi "extrem de usor de condus" - iar astea nu sunt cuvintele mele. (Mi-am permis să cer o părere autorizată!)

Partea frumoasă la Toyota, este că, majoritatea modelelor de care dispun, pot fi considerate automobile potrivite pentru familie (cu excepţia câtorva modele...), întreaga gamă Toyota prezentând prin designul atât interior cât şi exterior, foarte multă încredere.


Să luăm de exemplu, modelul Toyota Prius. Model excelent, în cazul în care ai unul sau doi copii... sau de ce nu, chiar trei.



De ce ar fi Prius modelul ideal pentru o familie?
În primul rand, Prius este foarte spaţioasă. Lucru valabil atât pentru locurile din faţă, cât şi pentru cele din spate.
Există, de asemenea şi un sistem foarte bine pus la punct de siguranţa la uşi.
Ca alte caracteristici, aduc în discuţie spaţiul de depozitare - este unul generos, suporturi de sticle pe uşile din faţă, iar cele de pahare există atât pe locurile din faţă cât şi pe cele din spate.
Iluminare îşi face simţită prezenţa atât în partea anterioară, cât şi în cea din spate a maşinii.
Nici de soare nu ar trebui să ne ferim, pentru că geamurile automobilului Toyota Prius prezintă protecţie solară.
Atmosfera din maşină ne este dată de aerul condiţionat şi de prezenţa unui casetofon cu MP3 încorporat.


Un alt automobil marca Toyota, foarte lăudat de critici este RAV4 SUV, situându-se în topul Forbes al celor mai bune şi confortabile maşini pentru familie şi copii. Impresionant, nu?



Şi... al treilea, dar nu cel din urmă, automobil ce merge numai bine încadrat în această categorie, este Toyota Avensis Wagon. Preţul accesibil, contrastează cu eleganţa interiorului şi cu nota futuristică a gadgeturilor incorporate, având radio CD mp3 cu 6 boxe şi bluetooth, comenzi audio pe volan, aer condiţionat automat DUAL, computer bord, schimbător de viteze îmbracate în piele, geamuri electrice faţă şi spate, închidere centralizată cu telecomandă, proiectoare pentru ceaţă, oglinzi electrice încălzite şi pliabile electric cu semnalizator inclus ...etc.



Confortul este, şi în cazul acestui model, unul sporit, datorită dimesiunilor interiorului maşinii, cât şi al portbagajului (Pentru cei ce au porc la ţară - mană cerească!).

Aşa că, iată, când ne gândim la viitor, ne gândim la investiţii. Cum altfel le-am putea face în folosul nostru, dacă nu cumpărând ceea ce este cel mai potrivit pentru nevoile noastre?
Atunci când facem asta, trebuie sa luăm în calcul foarte multe variante.
Să ne gândim că plecăm cu familia în excursie prin Europa. Ce ne trebuie? Confort, stabilitate şi fiabilitate. Toyota are toate acestea!

Articol realizat pentru Superblog2009, proba 21, Toyota, organizat de PCNews.

P.S. A mi se ierta lipsa de cunoştinţe în domeniul ăsta, dar... cât timp alţi români învăţau cum stă treaba cu maşinile, fotbalul şi muzica, eu nu eram pasionată decât de muzică şi mă chinuiam să învăţ cum stă treaba cu aparatele de fotografiat.

miercuri, 28 octombrie 2009

Toyota, cea mai tare din parcare. Viaţa la Coţofăneşti

Într-o zi frumoasă de vară, la Coţofănesti, Costel se hotărî să îi facă o vizită prietenului său din clasa 1, Vasile Plugaru.

-Vasileee, eşti acasă, băi?
-Ia nu mai urla bă, c-o trezeşti pe soacră-mea... sânt acas', ce-ai paţit? Intră în linişte şi nu face zgomot, că iar se trezeşte descreierata şi îmi face capul toacă...
-Da' ce-are cu tine hârca?
-Ei ce-are... îmi tot zice în fiecare zi că nu sunt bun de nimic, decât să bârăi maşina aia şi să mă laud prin sat cu ea.
Cică degeaba munceşte Tincuţa în Italea, că eu mă dau mare pe la gagici cu noua mea Toyotă. E dusă...
-Da bă, da' serios acu' tu eşti tare smecher, asta munceşte în Italea, şi tu faci valuri pe aici pe uliţă cu Toyota ta... Cam are dreptate soacră-ta, da' ia dă tu de băut, aşa ca să mă bucur şi eu de bucuria ta... şi de maşina ta.
-Hai noroc, Costele!
-Nu "hai noroc" bă, că nu-mi iei tu norocu' mie...

Vasile începu să râdă cu poftă, scoţând grohăituri scurte şi înecate.

-Auzi, Vasile, mi-aş lua mă, şi eu o Toyotă de-asta. Ca tare frumoasă e a ta! Dar nu mă hotărăsc de care... Am auzit eu că Prius-urile sânt mişto.
-Bă Costele, îţi iei maşină de gagici, bă? Ce fătălău eşti...

Vasile începu iar să râdă cu şi mai mare poftă.

Păi n-ai auzit, fraiere, ce caterincă a făcut ventrilogu' ăla de Jeff Dunham într-unul din show-urile lui, de Prius-uri? Maşini bune, dar pentru fetiţe, Costele!
-Cine bă? Ăsta pe unde stă? S-a mutat de curând în sat?
-Îi american, neispravitule... Am văzut eu un dividiu cu el, l-a cumpărat Tincuţa din Italea, de la unu' care trăgea muzică de pe intărnet, i-a zis că-i manele, da' a tras-o în ţapă, că aşa e toţi pe-acolo, nesimţiţi.
-Bun bă, dar ce să-mi cumpăr?
-Păi ia di colea, şi te uită tu pe site-ul lor! Ete, tastezi aşa: ve... ve... ve... punct... toyota, iar punct ş-apoi ro... de la România.

Şi cât ai zice... brânza de vaci, Vasile şi Costel intrară în lumea frumoasă şi virtuală a site-ului Toyota.

-Ia te uită, Vasile, ce carte...şi eu... site de-ăsta frumos au aştia de la Toyota, am mai văzut eu la alţii, dar... ăsta e chiar bengos!
Au fiecare masinuţă în parte, explicată şi cu poze, de la iQ la gigantul Land Cruiser.
Şi ia uite bă, au şi Hiace de-ala de-are Petrică, de face el cursele alea Coţofăneşti-Bârlad. Frumos tare...
-Ţi-am zis eu că au un site frumos, Costele!
-Nu mi-ai zis Vasile, tocmai ţi-am zis eu acum!
-Dar uite bă, că au începând de la promoţii, pi centru, parteneri de-ai lor, harta de te pierzi pe-acolo pe site pe la ei, le pasă şi de mediu... poţi să faci ş-un test drive... au de toate! Ăştia nu degeaba sânt cei mai tari din parcare!
Da ştii ce nu-mi place mie totuşi la site-ul lor? Au logotipul prea mic!
-Ce e ăla bă, logotic?
-Logotip, sigla lor... Ete asta d-aci din colţ.
-Da de unde ştii tu bă Vasile, cuvinte aşa importante?
-Ştii când ţi-am zis eu ţie că merg o vară întreagă cu oile?
-Îhî...
-Te-am minciunit, îmi era ruşine să-ti spun. M-am dus la oraş şi-am făcut un curs de Advertising.
-Ce e ăla Advertising, Vasile?
-Ei, de-ăla cu reclamele, de face ei pe-acolo pe la televizor...
-Aşa, şi de ce spui că e logotipul ăsta, sau cum îi spui tu, mic?
-Ei, spun şi eu aşa...
-Da bă, ca bine le spui tu! Ştii ce mai mi-ar fi plăcut să fie pe aici că nu văd eu...?
-Nişte fotomodeale căţărate pe maşini, bă?
-Noooo, mie-mi place frumusăţa naturală, bă Vasile! Dacă la alea le iei fardurile, le-ai desfigurat!
-Eh, că pretenţos mai eşti, Costele!
-Normal că sunt pretenţos, ştiu ce vreu, Vasile. Iar eu mă refeream la rate. O fi pe aici, dar eu nu văd. În rest, site-ul ăsta e numa perfect pentru mine, şi pentru aspiraţiile mele, gasesc ce vreu în el. Îţ multumesc din suflet.

În mijlocul discuţiei celor doi prieteni, se auzi un racnet infernal, venit parcă din străfundurile Iadului:
-Vasile, iar stai degeaba? De asta munceşte Tincuţa în Italea? Ca să stai tu de vorbă cu golanii? Ai dat la porci?
-A....cum mămică, vin acu! raspunse Vasile bâlbâindu-se.

-Auzi, Vasile, nu-mi dai mie notebook-ul aista acasă, ca să studiez şi eu site-ul?
-Da ştiam că ai şi tu acasă unu, Costele!
-Am bă, dar la mine scrie altceva în el, când îl deschizi, e cu altceva aşa... Scrie de telenovela aia de pe Acasă. Dacă ştiam că e cu de-astea, nu-l mai cumpăram deloc, că e pentru femei al meu! Şi-mi luam şi eu unu ca al tău.
-A da, bine bă, hai că-ţi pun un semn de carte, şi-l închid, ca să nu pierzi pagina.
-Multumesc Vasile, prietenul... ştii tu cum e... la nevoie se cunoaşte! Ţi-l aduc mâne.
-Spor, Costele.
-Am plecat, sănătate!

A doua zi, Costel veni să-i înapoieze notebook-ul lui Vasile la volanul unui superb Yaris. Site-ul dăduse roade. Costel găsise acolo maşinuţa visurilor lui!


Articol scris pentru proba opţională nr. 12, Toyota, pentru Superblog 2009, organizat de PCNews.