Nu ştiu cum e pentru voi treaba cu 3D-ul, dar pentru mine totul e foarte clar. E ca şi cum ai fi într-un continuu vis. Treaba asta mă face să-mi amintesc de confesiunile unui amic de acum câţiva ani, tipul pasionat până în pânzele albe de jocuri. Fireşte, pe vremea aia nici nu se punea problema de jocuri 3D, însă, chiar şi cele existente reuşeau să te facă să-ţi pierzi nopţile şi să nu-ţi mai pese de absolut nimic în afara acelui joc. Ei, cam aşa a păţit şi amicul meu. Îmi povestea uimit cum nu mai reuşea să mai viseze nimic altceva decât jocul pe care îl juca.
Şi când zic visat, chiar mă refer la vise propriu-zise din timpul nopţii. Ba chiar, amicul meu adăuga şi faptul că începuse să aibă auzul mult mai fin decât îl avusese până în acel moment, de cele mai multe ori având senzaţia că viaţa lui e un fel de continuare a jocului pe care îl juca.
Ei, gândiţi-vă ca toate lucrurile astea i se întâmplau în condiţiile în care nu exista noţiunea de 3D. Acum există! Mulţumită celor de la AMD! De ce zic asta? Pentru că, mai nou, cei de la AMD au lansat pe piaţa seria de plăci grafice AMD RADEON 6000. Imaginaţi-vă ce ar putea să facă un astfel de joc imaginaţiei, dacă simplul joc clasic îi crea prietenului meu distorsiuni de realitate?
Un adevărat festin pentru iubitorii jocurilor dar şi a vizionării filmelor în format 3D. Acum, sincer, eu nu am avut ocazia până acest moment să-mi dau singurică cu părerea, în cunoştinţă de cauză despre acest tip de plăci grafice de la AMD, dar, dintr-o simplă privire a situaţiei, îmi imaginez că ăsta este un nou pas în evoluţia tehnologiei şi că aşa minune nu se întâmplă decât la 100 ani. Putem foarte uşor să comparăm asta cu invenţiile lui Edison, în cazul în care îmi este permisă comparaţia.
Pentru Superblog 2010, etapa 33, AMD,
Iulia Mihai
Se afișează postările cu eticheta AMD. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta AMD. Afișați toate postările
miercuri, 1 decembrie 2010
vineri, 5 noiembrie 2010
Alegerea mea este AMD
Ce aleg? Ce aleg? Ce aleg?
Păi, nu prea ştiu ce aleg. Iar asta din mai multe motive.
Primul, ar fi, cu precădere faptul că nu sunt eu cine-ştie-ce as în domeniu. Am cunoştinţe cât să nu cad de fraieră când se discută pe undeva. Cu toate astea, nu pot să zic că aş fi vreun soi de Miss-know-it-all a componentelor hardware. No, sir! Chiar deloc!
Cu toate astea, cum am zis, mă descurc, dar nu suficient cât să ştiu exact că alegerea pe care am făcut-o, este musai şi cea mai potrivită pentru mine şi computerul meu.
Al doilea motiv este datorat zodiei mele: balanţă. Ei, nu ştiu câţi dintre voi aţi interacţionat cu balanţe până acum. Pe cât de echilibrată pare zodia (în unele momente chiar e), eiii, pe atât nu se poate hotărî, când vine vorba de a face alegeri. Mai ales dacă vorbim de a alege între mai multe lucruri bune.
Răspunsul va fi întotdeauna: pot să le aleg pe toate?
Aşa e şi în cazul de faţă! Ce aleg eu? Ce aleg? Mi-aş cumpăra mai multe computere şi le-aş aşeza în ordinea nivelului de Vision. Nu de alta, dar, pe lângă faptul că sunt o balanţă nehotărâtă şi sociopată, mai sunt şi obsedată de ordine şi disciplină. Cel puţin atunci când am chef...
Acum, dacă ar fi să fiu sinceră totalmente şi să zic la ce nivel de Vision AMD m-aş încadra, probabil aş alege: AMD Premium.
Motivele sunt simple şi uşor deductibile din ceea ce fac eu cu un computer de regulă. Păi, să detaliez puţintel: de jucat nu prea mă joc... de editat fotografii, editez, de intrat pe net, intru (cu toate aferente), iar uitat la filme mă uit, slavă Domnului. În concluzie, AMD Premium, în asociere cu sistemul meu, ar fi alegerea ideală! Nu sunt şi nu am fost niciodată extra pretenţioasă când vine vorba de sisteme, însă, dacă mi-au satisfăcut un minim de cerinţe, eu am tors fericită. Cu toate astea, dacă mă lasă să rulez un film în format full HD în condiţii bune, şi nu mi se înţeapă când mă joc eu fain-frumos cu un program foarte cunoscut de editare foto, e clar că alte pretenţii n-am cum să mai am! Iar AMD Premium e tot ce vreau!
Păi, i s-ar fi potrivi AMD Basic. Foarte eficient şi el, AMD Basic este ideal pentru operaţiuni de bază, aşa cum îi spune, de altfel şi numele. Iar mama altceva decât operaţiuni de bază, n-o vezi să execute. Ei deschide-i un Youtube, las-o pe un site de bancuri, sau de socializare şi... ca toarce şi ea fericită. Că vorb-aia: like mother, like Iulia. Torsu' e în familie.
Păi, după ce vine Moşu' cu sistemul ăla nou despre care i-am scris eu, o să vreau şi un upgrade, de la AMD Premium la AMD Ultimate! Nu de alta, dar omul mai şi evoluează, mai creşte în preteţii şi începe să-i sclipească ochii când observă ce minunăţii mai apar pe piaţă. Ei, şi după ce-mi aduce mie Moşu' sistemul ăla nou, care să se muleze pe AMD Ultimate, să vezi atunci ce-o să mai editez eu fotografii la nivel profi! Să vezi atunci ce viteză o să fie pe capul meu! Nu mă ajungi nici cu supersonicu' din urmă! Şi, dacă mă supăr, mă apuc şi de editare video; aşa, ca să le arăt eu lor că pot de toate!
Să vă zic întâi ce îi place cel mai tare lui Gigel! Păi, lui Gigel îi place să se joace! Da' nu puţin! Ăsta e aşa de maniac că se joacă tot timpul. Tot felul de 3D-uri, de-ale lui! Aşa că, lui i-ar cam trebui un AMD Black.
Plus că-i place şi treaba aia cu multitaskin'-ul. Aşa că, dragă Moşule, adu-i şi lui Gigel un AMD Black, poate aşa se îndură să-mi împrumute şi mie bicicleta aia a lui frumoasă! Aa, şi dacă te duci pe la el şi-i laşi cadoul, pune şi tu o vorbă bună! Scrie-i mare-mare cu markerul pe perete: ,,dacă nu-i dai bicicleta Iuliei, îţi iau AMD-ul înapoi!". Dau o bere!
Despre AMD Pro, numai de bine. Nu de alta, dar e dooooar cel mai şmecher dintre toate. Tocmai de aia, nu năzuiesc la el... Şi nici măcar Gigel nu speră, aşa geek cum e el. Şi tocmai de aia, a fost prezentat cu mare fast la CES 2010. AMD Pro zic eu, aşa din auzite, că îţi merită numele, şi îi cred pe cuvânt, nu de alta, dar sursele mele de informare sunt în tot timpul sigure!
Moşule? Dacă citeşti această postare, dă-mi un semn!
Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai
Păi, nu prea ştiu ce aleg. Iar asta din mai multe motive.
Primul, ar fi, cu precădere faptul că nu sunt eu cine-ştie-ce as în domeniu. Am cunoştinţe cât să nu cad de fraieră când se discută pe undeva. Cu toate astea, nu pot să zic că aş fi vreun soi de Miss-know-it-all a componentelor hardware. No, sir! Chiar deloc!
Cu toate astea, cum am zis, mă descurc, dar nu suficient cât să ştiu exact că alegerea pe care am făcut-o, este musai şi cea mai potrivită pentru mine şi computerul meu.
Al doilea motiv este datorat zodiei mele: balanţă. Ei, nu ştiu câţi dintre voi aţi interacţionat cu balanţe până acum. Pe cât de echilibrată pare zodia (în unele momente chiar e), eiii, pe atât nu se poate hotărî, când vine vorba de a face alegeri. Mai ales dacă vorbim de a alege între mai multe lucruri bune.
Răspunsul va fi întotdeauna: pot să le aleg pe toate?
Aşa e şi în cazul de faţă! Ce aleg eu? Ce aleg? Mi-aş cumpăra mai multe computere şi le-aş aşeza în ordinea nivelului de Vision. Nu de alta, dar, pe lângă faptul că sunt o balanţă nehotărâtă şi sociopată, mai sunt şi obsedată de ordine şi disciplină. Cel puţin atunci când am chef...
Ce mi se potriveşte mie?
Motivele sunt simple şi uşor deductibile din ceea ce fac eu cu un computer de regulă. Păi, să detaliez puţintel: de jucat nu prea mă joc... de editat fotografii, editez, de intrat pe net, intru (cu toate aferente), iar uitat la filme mă uit, slavă Domnului. În concluzie, AMD Premium, în asociere cu sistemul meu, ar fi alegerea ideală! Nu sunt şi nu am fost niciodată extra pretenţioasă când vine vorba de sisteme, însă, dacă mi-au satisfăcut un minim de cerinţe, eu am tors fericită. Cu toate astea, dacă mă lasă să rulez un film în format full HD în condiţii bune, şi nu mi se înţeapă când mă joc eu fain-frumos cu un program foarte cunoscut de editare foto, e clar că alte pretenţii n-am cum să mai am! Iar AMD Premium e tot ce vreau!
Ce i se potriveşte mamei?
Ce mi se potriveşte de Crăciun?
Ce i se potriveşte vecinului Gigel?
Plus că-i place şi treaba aia cu multitaskin'-ul. Aşa că, dragă Moşule, adu-i şi lui Gigel un AMD Black, poate aşa se îndură să-mi împrumute şi mie bicicleta aia a lui frumoasă! Aa, şi dacă te duci pe la el şi-i laşi cadoul, pune şi tu o vorbă bună! Scrie-i mare-mare cu markerul pe perete: ,,dacă nu-i dai bicicleta Iuliei, îţi iau AMD-ul înapoi!". Dau o bere!
Din categoria: Praise the Lord!
Moşule? Dacă citeşti această postare, dă-mi un semn!
Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai
vineri, 29 octombrie 2010
Săniuţa AMD fuge, nimeni n-o ajunge
Am să încep cu o mică mărturisire... Acum vreo câţiva ani m-am angajat în cadrul uneia dintre cele mai cunoscute firme de confecţii bărbăteşti. Brand-ul inconfundabil, calitatea, calitate... şi tot aşa. Ei, însă, odată cu angajarea la această firmă, am constatat că firmă nu are obiceiul să-ţi facă reclamă pe nicăieri. Nu vezi reclame televizate, spot-uri radio, afişe, mai nimic. Întrebându-l pe superiorul meu de ce se întâmplă asta, el mi-a spus în felul următor: firma noastră nu are nevoie de reclamă, pentru că firma noastră se defineşte prin calitate.
Am stat puţin şi m-am gândit la asta şi am realizat că are dreptate. Sunt anumite categorii de firme atât de cunoscut, fie la nivel naţional, fie chiar internaţional ce nu au nevoie de nicio reclamă, pentru că, cea mai bună reclamă este chiar rostirea numelui firmei. Uneori este suficient numai atât.
Ei, treaba asta se aplică şi în cazul celor de la AMD. Hai să fim serioşi, cine n-a auzit de AMD? Cine n-a auzit, ori a trăit în codru, până acum, ori şi-a dormit viaţa. Nu ai, dom'le, cum să nu fi auzit de aşa ceva. Chiar nu ai cum.
De ce? Pentru că, ca şi în cazul mai sus menţionat, pe ei îi defineşte calitatea într-un raport excepţional cu preţul produsului.
Tehnologia a avansat în aşa hal în ultima vreme încât e exrem de dificil să ţii pasul, dar, cei pasionaţi de tehnologie ştiu ei cum stau treburile şi, cu siguranţă cu mult înaintea mea.
Cu toate astea, reclama se mai poate face şi prin propriul exemplu, pentru că, sincer vorbind, după ce am aflat că există aşa cun procesor deştept, primul gând e să-mi reconfigurez calculatorul. Luăm un procesor de genul celui menţionat mai sus, îl aplicăm pe o placă de bază compatibilă (că vorb-aia, sunt destule de-astea, şi nu m-apuc să le menţionez, pentru că fiecare cu gusturile şi necesităţile lui) şi pac-pac, săniuţa fuge, nimeni n-o ajunge!
Iaca numai auziţi aici... super procesor cu 6 nuclee. Deci nu unul, nu două... şase! Treaba stă în felul următor: AMD Phenom II X6 chiar e un fenomen. Serios că mie nu-mi mai trece... 6 nuclee? 6? E ca şi cum aş avea eu şase emisfere ale creierului, în loc de două! Ce reclamă aş mai putea face eu unui asfel de procesor, când el se defineşte singurel, fără ajutorul meu...
Superblog 2010, the chore has been done.
Am stat puţin şi m-am gândit la asta şi am realizat că are dreptate. Sunt anumite categorii de firme atât de cunoscut, fie la nivel naţional, fie chiar internaţional ce nu au nevoie de nicio reclamă, pentru că, cea mai bună reclamă este chiar rostirea numelui firmei. Uneori este suficient numai atât.
Ei, treaba asta se aplică şi în cazul celor de la AMD. Hai să fim serioşi, cine n-a auzit de AMD? Cine n-a auzit, ori a trăit în codru, până acum, ori şi-a dormit viaţa. Nu ai, dom'le, cum să nu fi auzit de aşa ceva. Chiar nu ai cum.De ce? Pentru că, ca şi în cazul mai sus menţionat, pe ei îi defineşte calitatea într-un raport excepţional cu preţul produsului.
Tehnologia a avansat în aşa hal în ultima vreme încât e exrem de dificil să ţii pasul, dar, cei pasionaţi de tehnologie ştiu ei cum stau treburile şi, cu siguranţă cu mult înaintea mea.
Cu toate astea, reclama se mai poate face şi prin propriul exemplu, pentru că, sincer vorbind, după ce am aflat că există aşa cun procesor deştept, primul gând e să-mi reconfigurez calculatorul. Luăm un procesor de genul celui menţionat mai sus, îl aplicăm pe o placă de bază compatibilă (că vorb-aia, sunt destule de-astea, şi nu m-apuc să le menţionez, pentru că fiecare cu gusturile şi necesităţile lui) şi pac-pac, săniuţa fuge, nimeni n-o ajunge!
Iaca numai auziţi aici... super procesor cu 6 nuclee. Deci nu unul, nu două... şase! Treaba stă în felul următor: AMD Phenom II X6 chiar e un fenomen. Serios că mie nu-mi mai trece... 6 nuclee? 6? E ca şi cum aş avea eu şase emisfere ale creierului, în loc de două! Ce reclamă aş mai putea face eu unui asfel de procesor, când el se defineşte singurel, fără ajutorul meu...
Spui atât: Amd Phenom II X6, et voila! reclama este făcută!
Superblog 2010, the chore has been done.
vineri, 8 octombrie 2010
AMD crush
Doi roboţei stăteau de vorbă. Şi cum stăteau ei aşa de vorba, ba despre una, ba despre alta, atenţia le este distrasă de către un umanoid ce căra de zor o cutie uriaşă, cu intenţia de a o depozita în camera unde cei doi roboţei îşi executau activitatea zilnică.
Fiind un împătimit al tehnologiei avansate, umanoidului îi plăcea să-şi echipeze casa cu toate cele trebuincioase unui tech-geek (aşa cum îl numeau colegii lui de muncă).
Îndată ce cutia fu aşezată pe podea, cei doi roboţei, Mick şi Dick se opriră din vorbărie, lungindu-şi gâturile de tablă suficient de tare încât să observe ce anume se află în acea cutie.
-Mick!
-Da, Dick?
-Auzi mă, Mick, ce-o fi adus ăsta aici?
-Hmm, n-am idee, dar nu cred că-i de bine! Eu zic că vrea să ne înlocuiască!... ridică Dick timid dintr-un integrat.
-Nu cred, măăă... Serios acu'... ăsta e disperat după de-alde noi... Cel mult mai aduce unu'... şi dacă e aşa, las' că vede el pe dracu' gol. Îi facem zilele un calvar, se satură şi-şi face singur harakiri la integrate... Ai să vezi tu!
Nici nu apucă Mick să termine ideea, că umanoidul scoase din cutie o unitate plus şase monitoare. La o privire mai atentă, cei doi observară că pe cutie scria cu litere mari Eyefinity
-Ce-o fi asta, Eyefinity, mă Mick? întrebă Dick.
-Da' de un' să ştiu eu, mă... O fi ceva nou, dar orice-ar fi... am zis că-i facem zilele amare, am zis? Nu rezistă, cu tot Eyefinity-ul din lume, şi orice ar însemna asta.
Imediat, cei doi roboţei observară că pe cutie, pe lângă faptul că scria ,,Eyefinity", mai scria şi ,,Georgiana".
-Băi, Dick, asta e fată, mă!
-Auzi, Mick, tu ai mai văzut fete până acum?
-Hmm, nu... dar am eu un progrămel care îmi spune că atunci când văd fete, trebuie să mă îndrăgostesc. Iar, dacă mă uit în fişierele programului, observ că atunci când te îndrăgosteşti, îţi bate tare procesorul, aşa tare că parcă simţi cum dă să-ţi iasă afară din carcasă. Ştii ce, Dick? Eu simt asta...
-Mick, cred că avem o problemă... şi eu simt că mă îndrăgostesc, iar progrămelul meu spune că asta înseamnă că suntem oficial inamici!
-En garde, Dick!
-În gard, fraiere... vezi tu! Georgiana va fi a mea! Văd că pe cutie scrie că are placă grafică de la AMD... În conluzie, suntem predestinaţi!
-Hai nu mă face să râd! De când ai tu ceva AMD în tine, ca să fii predestinat? AMD au cei mai buni!
-Mereu mi-am dorit să am AMD! Intenţia contează!
-Da, da... nu orice măgar e armăsar...spuse Mick plictisit.
În timp ce personajele noastre se certau pe limba lor, aruncând unul în celălalt cu 0 şi 1, umanoidul o instala pe Georgiana. Prima dată unitatea, apoi conectă cele şase monitoare. Când apăsă pe start, cei doi se opriră automat din ceartă, rămânând uimiţi de ceea ce văzuseră.
-Maaaamă, ce ochi frumoşi are gagica asta! spuse Dick, în timp ce toate led-urile i se aprinseră, semn că dragostea e maximă.
-Daaa, are şase ochi superbi... şi nici măcar nu se uită şpanchi, deşi pe fiecare monitor afişează imagini diferite! Este incredibil cum privirea nu ţi se preumblă de colo-colo!
Între timp, umanoidul o testa pe Georgiana, comutând de pe modul în care aceaşi imagine era reprodusă pe întreg arsenalul de monitoare, monitoarele funcţionând împreună, pe modul în care fiecare monitor reprezenta un alt tab. Minunat totul! Tehnologia Eyefinity funcţiona maxim!
În acea seară, umanoidul nu se mai dezlipi de Georgiana, jucându-se trei ore continuu, apoi, relaxându-se tot restul serii cu filme, vizionate la modul ,,big screen".
Povestea spune că ei s-au certat în cealaltă cameră, până ce le-au cedat sursele, ajungând ulterior la fiare vechi.
Începând cu acea seară, umanoidul a cumpărat doar articole ce aveau în componenţa lor produse AMD.
Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai
miercuri, 9 decembrie 2009
Să nu te MYRI(a) când vine circul...
E posibil ca din cauza unor neconcordanţe în contul Superblog, proba aceasta să fie încurcată cu imediat următoarea de la AMD. Dacă e aşa, vă rog daţi click AICI. (cea cu bradul cadou la cumpărarea unui desktop AMD de pe eMag)
***
Lume! Lume! Veniţi să vedeţi minunea secolului! Circul AMD este în oraş! Veniţi să vedeţi ceea ce n-aţi mai văzut! Sisteme atât de puternice încât pot face faţă şi celor mai solicitante operaţii! Ram-ii vor curge! Procesoarele vor alerga! Muşchii se vor încorda!
Vă prezint, spre deliciul dumneavoastră, vedeta circului nostru, voinicul MYRIA XGAMEV5 AMD Athlon II!
Nu plecaţi, nu v-ăndepărtaţi, pentru că aşa ceva, doar odată în viaţă puteţi vedea!
O să credeţi că vedeta noastră e mutant, însă MYRIA XGAMEV5 are procesor cu patru nuclee! Da! Aţi auzit bine! Patru nuclee! Şi, să vă mai spun un secret, pe lângă faptul că are patru nuclee, mai e şi cel mai accesibil de pe piaţă, la ora actuală! Iată doamnelor şi domnilor voinicul nostru!
(dn mulţime se auzi un OOOOOOOOOOO lung, la văzul voinicului!)
Impresionant, nu? Îl vedeţi cât este de semeţ? Poate să opereze şi pe 32 de biţi şi pe 64, are memorie DD3, are hdd SATA cu viteză de rotaţie 7200 şi cu o capacitate de 500 GB, iar la capitolul video stă cu atât mai bine, cu cât are Radeon HD4650!
Ce vă puteţi dori mai mult de atât?
Aşa că, veniţi să vedeţi unul din cele mai voinice sisteme pentru gaming!
Probă 49, Superblog 2009, AMD.

O, brad Serioux
E posibil ca din cauza unor neconcordanţe în contul Superblog, proba aceasta să fie încurcată cu imediat următoarea de la AMD, cea cu sistemul Myria XGAMEV5. Dacă e aşa, vă rog daţi click AICI!
***
Să intrăm puţin în atmosferă, shall we...
O, brad frumos! - .
Acum remixul... feat. Dj Eu.
O, brad frumos,
O, brad Serioux
Cu cetin-argintie
O brad frumos
O brad Serioux
Tu eşti copacul ce-i cadou
Pe care-l ţin ca bibelou
Ce RAM-ul nu şi-l pierde!
O, brad frumos,
O, brad Serioux
Cu cetin-argintieeeeeeeee!
O, brad frumos,
O, brad Serioux
Desktop-ul dacă-l cumpăr,
Cu procesor de tip Athlon
Ce fuge ca un avion
O, brad frumos,
O, brad Serioux
Desktop-ul dacă-l cumpăăăăăăr.
O, brad frumos,
O, brad Serioux
Cum altul nu-i pe lumeee
Tu eşti cadoul ideal
Venit de l-AMD regal
O brad frumos,
O brad Serioux,
Desktop-ul dacă-l cumpăăăăăăr!
Gata.
Pentru Superblog 2009, proba 48, AMD,... eu!
***
Să intrăm puţin în atmosferă, shall we...
Maestre! Muzica!

duminică, 6 decembrie 2009
ATI Radeon HD 5970 fuge tare!
La Jocurile Olimpice este agitaţie mare.
Anul acesta, avem parte de o competiţie în premieră!
Este introdus Maratonul de Fuge-Tare pentru plăci video. Competiţie la care, ţara AMD din centrul planetei IT, participă cu un concurent pe măsura, placa video ATI Radeon™ HD 5970. Concurentul AMD va trebui să lupte împotriva celorlalte două plăci video intrate în compeţie, anume, reprezentata ţării Bulşitu de Sus, placa Gheorghe, şi reprezentanta ţării America Latrină, placa video Mitică.
Competiţia stătea să înceapă. Cele trei aspirante la medalia olimpică, erau pregătite de start, fiecare pe poziţie.
Competiţia? Strânsă!
După fluierul de start, Radeon™ HD 5970, Gheorghe şi Mitică o luară la goană pe pistă, fiecare pe partea lui de pistă, spaţiu prestabilit.
Cele trei plăci video, toate trei foarte puternice, păreau de neoprit, făcând monitoarele din spatele lor să ruleze într-un mod excepţional jocul Batman: Arkham Asylum
După 50 m. de alergătură, Mitică, deja extenuat şi incapabil să mai termine cursa, se prăvăli pe pistă, oprind jocul la această imagine:

După încă 41 m. se prăbuţi la sol şi Gheorghe... îngheţând această imagine din Batman: Arkham Asylum:

Doar Radeon™ HD 5970 reuşeşte să îşi menţină viteza, astfel, rulând jocul până la capăt.
Astfel, placa video Radeon™ HD 5970, reuşeşte performanţa de a fi numită pe bună dreptate, CEA MAI RAPIDĂ placă video din lume, fiind încoronată ca fiind aşa.
Fiind întrebat cum de Radeon™ HD 5970 a reuşit această performanţă, antrenorul campionului spuse următoarele, presei:
ATI Radeon HD 5970 oferă aproape 5 TeraFLOPS, de aia şi câştigul! L-am antrenat până a ajuns la o putere ce reuneşte peste 3,200 procesoare de stream.
Bineînţeles că, al nostru campion nu se poate angaja la un preţ tocmai micuţ, însă, calitatea are de obicei un preţ, iar, după această victorie, cred că nimeni nu va fi dezamăgit.
Poză de la Olimpiade. (fotograf Iulia Diana Mihai)

Altă poză cu ATI Radeon HD 5970...

Stema ţării AMD:

Articol realizat pentru Superblog 2009, proba 45, AMD.

luni, 23 noiembrie 2009
Alinuţa sadicuţa, Alinuţa bulinuţa. Alinuţa supărata, Alinuţa agitata...
Alinuţa sadicuţa,
Alinuţa bulinuţa,
Alinuţa gheimăriţa,
Vrea să joace un joc tare,
Dară n-are din dotare,
Tot ce-i trebuie să joace,
Se oftică, n-ai ce-i face.
Alinuţa scotoceşte,
Alinuţa nu se-opreşte,
Alinuţa e convinsă,
Că-n poşeta mamei stă ascunsă,
Leafa toată de pe-o lună,
Leafa ce-are să-i ajungă,
Ca să-şi cumpere şi ea,
Ce nu are nimenea.
Alinuţa a luat.
Alinuţa s-a cărat.
Pe la AMD la store,
Ca să-şi cumpere îndată,
Tehnologie adevarată.
Bună ziua
Bună ziua
N-alerga şi spune piua,
Spuse domnul AMD
N-alerga aşa repede...
Alinuţa agitata,
Alinuţa suparata,
Vrea urgent şi ea să aibă,
ATI Eyefinity de grabă,
N-are timp de explicaţii
Şi nici chef de aberaţii
Ia produsul
Bagă-n geantă.
Pleacă-acasă şi testează.
Şi pe mamă-o minciunează.
Bineînţeles, asta nu e o poezioară care o să apară în manualele alternative (deşi in ultima vreme, cam totul e posibil).
E o poezioară, prin care poetul, adică eu... vă spune tuturor ăstora ce sunteţi sub vârsta legală de a cere bere în club, că aşa ceva nu e bine să faceţi.
Astfel, Decalogul după... Iulia, spune aşa:
1. Să nu furi din poşeta mamei.
2. Să nu alergi pe stradă.
3. Să nu alergi ca besmeticul prin magazinele AMD, pentru că AMD va revoluţiona viitorul, ţi ar fi păcat să le faci stricăciuni.
4. ATI Eye finity trebuie respectat şi cumpărat.
...Următoarele 6 sunt un fel de copy-paste la primele 4, însă cu alte cuvinte.

Cu toate astea, iată ce ar fi aflat Alinuţa de la domnul AMD, dacă ar fi fost fată cumsecade şi ar fi respectat Decalogul după... Iulia.

Bine aţi venit la AMD, vă prezint noua tehnologie ATI Eyefinity!

Această tehnologie te ajută la a-ţi crea o imagine panoramică asupra jocurilor preferate, îţi optimizează timpul spaţiul de lucru şi... te ajută şi la activităţile distractive.

Implică-te trup şi suflet în jocul tău!

Scapă de neclarităţile vechiului monitor!

Distracţia atinge cote maxime!

Crezi că doar Napoleon putea să aibă atenţie distributivă? Acum poţi şi tu!

Mai multe moduri de a folosi tehnologia ATI Eyefinity!
Articol scris pentru Superblog 2009.
miercuri, 4 noiembrie 2009
Sarbatoare la Cotofanesti!
E sarbatoare la Cotofanesti.
Primarul Fanel Aporcaritei a primit fonduri europene de la... Europa.
Cum a reusit el minunea, nu ma intrebati, ca nu ma pricep la politica.
Eu sunt doar povestitorul.
Cum suma nu era chiar de ici, de colea, primarul Fanel, s-a hotarat sa dea o petrecere mare in tot satul, ca sa se bucure si supusii lui de acest eveniment din cale afara de nemaiintalnit.
Primarul Fanel facu o transmisiune in direct, de la statia radio proprie a satului, in care zise urmatorul discurs:
Primarul Fanel:
"Dragii mei! Astazi este o zi mare... mare de tot! Am primit si noi fonduri.
Nu ma intrebati cum am reusit, ca eu sunt doar primarul, nu ma pricep la politica.
Cert e ca am reusit!
Asadar, va invit astazi, pe toti, de la junele satului, la tanti Florica, sa veniti in fata Sfatului, la barul Troaca de Margaritar, sa petreceti.
Avem mancare indestulatoare, avem vin la ulcica, rachiu de prune... muzica buna... am chemat chiar si o trupa pe numele ei Eluveitie. Am auzit ca ei canta folk metal. Folkul e pentru popor!
M-am gandit chiar, sa facem o traditie din aceasta zi, ca semn al recunostintei noastre pentru cei de la Euro....mmm...pa.
Ma scuzati, am o tuse care ma supara!
In concluzie, de astazi si pururea, vom numi aceasta sarbatoare PorkFest (daca Berlinu are, noi de ce n-am avea?).
Am vrut sa gasesc si un slogan potrivit pentru al nostru PorkFest, dar, nimic nu se poate compara cu sloganul sucevenilor: "Care-i treaba la Suceava? Bei mananci si stai dijeaba".
Cu toate astea, cel mai potrivit slogan, in afara de cel al sucevenilor, eu cred ca este:
VENITI SA LUATI SLANINA!
Partea frumoasa e ca vom avea si un concurs interactiv, cu premii, pentru scolari.
Pentru ca acum imi permit, l-am chemat pe domnul Amedescu de la AMD, sa va explice cum sta treaba cu acest concurs. Vi-l dau la telefon sa va zica el despre ce e vorba. A da... in direct, mama ma-sii... de radio."
Domnul Amedescu:
"Buna ziua, Cotofanesti!
Ma numesc Amedescu, si cum zicea si primarul Fanel, astazi, o sa avem la nou infintata sarbatoare PorkFest, un concurs pentru elevii comunei.
Premiile vor costa in trei procesoare de ultima generatie, de la firma pe care o reprezint, AMD, si anume:
AMD Athlon 64 X2 775,
AMD Phenom II X3 740,
AMD Phenom II X4 820.
Aceste trei procesoare, vor fi date celor mai informati trei elevi din comuna Cotofanesti.
Asa ca, tot ce vreau de la voi, este sa-mi descrieti aceste procesoare asa cum stiti voi mai bine!
Cine le va descrie cel mai bine, va primi premiul. Cate un procesor aferent descrierii!
De ce am ales modalitatea asta de concurs? Pentru ca, nu are rost sa dam premiile cuiva ce nu e constient de ceea ce castiga.
Asa ca, astept elevii pasionati de informatica la PorkFest, sa le dam premiile!"
Auzind discursurile primarului Fanel si al domnului Amedescu, invatatoareai Marghioala, de la 1-4, ii veni o idee sclipitoare. Cum niciunul din elevii ei nu aveau habar cum sa foloseasca un computer, daca nu avea sa intervina, nimeni nu ar fi castigat concursul.
Ce nimeni nu stia, este ca, invatatoarea Marghioala era absolventa a Facultatii de Informatica din Bucuresti, dar... cum nu prinsese loc la oras, sau in alta parte, se hotari sa devina invatatoare in satul ei natal.
A girl's gotta earn a living, right?
Asa ca, se hotari sa aleaga trei dintre cei mai buni elevi ai claselor ei, pe Costel, pe Maria si pe Grigore, sa ii invete pe de rost caracteristicile celor trei procesoare de ultima generatie, astfel incat, sa se poata castiga premiul.
Zis si facut!
Pana dupa-amiaza, Costel, Maria si Grigore, deja invatasera pe de rost caracteristicile celor trei procesoare minune.
Sarbatoarea se anunta plina de voie buna. Mirosul de carne de porc prajita, slaninuta si tuiculita fiarta plutea ca un norisor de-asupra Cotofanestiului. Primarul Fanel isi privea cu mandrie realizarile, cococat pe un jilt urias, asezat in mijlocul barului Troaca de Margaritar.
Concursul statea sa inceapa.
Domnul Amedescu isi astepta concurentii.
Domnul Amedescu:
Bun, ia sa vedem. Primul procesor va fi inmanat acelui elev ce il va descrie cel mai bine. Pe cine avem inscris la aceasta proba?
Din multime aparu Costel, bolborosind ceva in gand...
-Cum te numesti tu, baietel? intreba domnul Amedescu.
-Costel, domnule.
-Bine Costelus, ia sa vedem, ce procesor vei descrie tu?
-Procesor AMD Athlon 64 X2 775, domnule.
-Bine, ia sa vedem, ce caracteristici are acest procesor?
- Seria: AMD Athlon 64 X2
Nucleu: Kuma
Frecventa procesor (MHz): 2700
CPU Socket: AM2+
FSB (MHz): 1800
...domnule!
-Foarte bine, Costelus! Procesorul este al tau!
Din multime, se auzi un "Bine maaaaaaaa!!!" in cor...
-Ia liniste! replica primarul Fanel, de pe jiltul sau.
Domnul Amedescu avea sa anunte proba numarul doi, pentru cel de-al doilea procesor. Din multime aparu Maria.
-Cum te numesti tu, domnisoara? intreba Amedescu.
-Maria.
-Ia spune tu, Maria, pentru ce procesor concurezi?
-Pentru AMD Phenom II X4 820.
-Te ascultam, Maria!
-Procesorul AMD Phenom II X4 820, are AMD Socket AM3, Frecventa 2600 MHz, Bus Speed 1800 MHz, Tehnologie de fabricatie 45 nm, Putere termica 95 W, Cache L2 4096 KB... atata stiu, continua Maria rusinata...
-Nu-i nimic, Maria, stii suficient pentru a-l castiga! Felicitari!
Din multime se auzi aceasi bucurie frenetica, urmata de chiuituri si aplauze.
-Si pentru al treilea procesor, pe cine avem?
-Pe mine! Se auzi o voce pitigaiata din multime!
-Cine esti tu? intreba domnul Amedescu.
-Vasile!!! Vreau sa vin! Am emotii...
-Hai printre noi Vasile! Aplaudati-l, doamnelor si domnilor!
Invatatoarea Marghioala se uita intrigata din multime...
Vasile veni timid langa domnul Amedescu.
-Ia spune, Vasile, care sunt caracteristicile lui AMD Phenom II X3 740?
-A lu' cine? Eu am venit sa zic ca o iubesc pe Maria... si ca vreau sa o iau de sotie, cand o sa fac 13 ani.
-Ia sa vedem, altcineva... care stie raspunsul la intrebarea mea...?
Din multime, aparu Grigore, inima invatatoarei Marghioala revenind la loc.
-Asa, cum te numesti? intreba domnul Amedescu.
-Grigore!
-Bine Grigore, ia spune-mi, cum imi descrii tu acest procesor?
-Pai, procesorul AMD Phenom II X3 74 este un triple-core denumit Phenom II X3 740, are o frecventa de 3.0 GHz, cu 200 MHz mai mult decat versiunea 720 disponibila momentan, 6MB de memorie cache L3 si un consum TDP de 95W.
-Felicitari si tie, copile! Observ ca satul Cotofanesti este un sat plin de copii inteligenti! Acum ca acest concurs s-a incheiat si am descoperit castigatorii, sa petrecem maiiiiiii!!!
Dupa incheierea concursului, invatatoarea Marghioala realiza ceva. Copii nu aveau la ce sa foloseasca aceste procesoare, pentru ca nu aveau calculatoare. Astfel, tot efortul ei, de ai ajuta pe copii sa castige, fusese degeaba...
Dar ce rost avea sa stea prea mult suparata din cauza asta? Doar era PorkFest! Asa ca, invatatoarea Marghioala se puse pe mancat si dansat.
THE END
Din episodul urmator:
Marghioala ii face ochi dulci lui Amedescu la PorkFest, iar acesta, toropit de aburii alcoolului o cere in casatorie in spatele barului Troaca de Margaritar. Marghioala il pune sa promita ca le va cumpara copiilor din Cotofanesti calculatoare care sa se asorteze cu procesoarele castigate, si ca ii va gasi si ei un post pe la AMD pe la el.
Primarul Fanel, candideaza pentru un nou mandat.
Costel si Grigore incep sa vorbeasca pe messenger mai mult, si devin buni prieteni.
Vasile, o asteapta in fiecare zi pe Maria de la scoala, ca sa-i care cartile.
See you next time!

Articol scris pentru concursul SuperBlog2009.
Primarul Fanel Aporcaritei a primit fonduri europene de la... Europa.
Cum a reusit el minunea, nu ma intrebati, ca nu ma pricep la politica.
Eu sunt doar povestitorul.
Cum suma nu era chiar de ici, de colea, primarul Fanel, s-a hotarat sa dea o petrecere mare in tot satul, ca sa se bucure si supusii lui de acest eveniment din cale afara de nemaiintalnit.
Primarul Fanel facu o transmisiune in direct, de la statia radio proprie a satului, in care zise urmatorul discurs:
Primarul Fanel:
"Dragii mei! Astazi este o zi mare... mare de tot! Am primit si noi fonduri.
Nu ma intrebati cum am reusit, ca eu sunt doar primarul, nu ma pricep la politica.
Cert e ca am reusit!
Asadar, va invit astazi, pe toti, de la junele satului, la tanti Florica, sa veniti in fata Sfatului, la barul Troaca de Margaritar, sa petreceti.
Avem mancare indestulatoare, avem vin la ulcica, rachiu de prune... muzica buna... am chemat chiar si o trupa pe numele ei Eluveitie. Am auzit ca ei canta folk metal. Folkul e pentru popor!
M-am gandit chiar, sa facem o traditie din aceasta zi, ca semn al recunostintei noastre pentru cei de la Euro....mmm...pa.
Ma scuzati, am o tuse care ma supara!
In concluzie, de astazi si pururea, vom numi aceasta sarbatoare PorkFest (daca Berlinu are, noi de ce n-am avea?).
Am vrut sa gasesc si un slogan potrivit pentru al nostru PorkFest, dar, nimic nu se poate compara cu sloganul sucevenilor: "Care-i treaba la Suceava? Bei mananci si stai dijeaba".
Cu toate astea, cel mai potrivit slogan, in afara de cel al sucevenilor, eu cred ca este:
VENITI SA LUATI SLANINA!
Partea frumoasa e ca vom avea si un concurs interactiv, cu premii, pentru scolari.
Pentru ca acum imi permit, l-am chemat pe domnul Amedescu de la AMD, sa va explice cum sta treaba cu acest concurs. Vi-l dau la telefon sa va zica el despre ce e vorba. A da... in direct, mama ma-sii... de radio."
Domnul Amedescu:
"Buna ziua, Cotofanesti!
Ma numesc Amedescu, si cum zicea si primarul Fanel, astazi, o sa avem la nou infintata sarbatoare PorkFest, un concurs pentru elevii comunei.
Premiile vor costa in trei procesoare de ultima generatie, de la firma pe care o reprezint, AMD, si anume:
AMD Athlon 64 X2 775,
AMD Phenom II X3 740,
AMD Phenom II X4 820.
Aceste trei procesoare, vor fi date celor mai informati trei elevi din comuna Cotofanesti.
Asa ca, tot ce vreau de la voi, este sa-mi descrieti aceste procesoare asa cum stiti voi mai bine!
Cine le va descrie cel mai bine, va primi premiul. Cate un procesor aferent descrierii!
De ce am ales modalitatea asta de concurs? Pentru ca, nu are rost sa dam premiile cuiva ce nu e constient de ceea ce castiga.
Asa ca, astept elevii pasionati de informatica la PorkFest, sa le dam premiile!"
Auzind discursurile primarului Fanel si al domnului Amedescu, invatatoareai Marghioala, de la 1-4, ii veni o idee sclipitoare. Cum niciunul din elevii ei nu aveau habar cum sa foloseasca un computer, daca nu avea sa intervina, nimeni nu ar fi castigat concursul.Ce nimeni nu stia, este ca, invatatoarea Marghioala era absolventa a Facultatii de Informatica din Bucuresti, dar... cum nu prinsese loc la oras, sau in alta parte, se hotari sa devina invatatoare in satul ei natal.
A girl's gotta earn a living, right?
Asa ca, se hotari sa aleaga trei dintre cei mai buni elevi ai claselor ei, pe Costel, pe Maria si pe Grigore, sa ii invete pe de rost caracteristicile celor trei procesoare de ultima generatie, astfel incat, sa se poata castiga premiul.
Zis si facut!
Pana dupa-amiaza, Costel, Maria si Grigore, deja invatasera pe de rost caracteristicile celor trei procesoare minune.
Sarbatoarea se anunta plina de voie buna. Mirosul de carne de porc prajita, slaninuta si tuiculita fiarta plutea ca un norisor de-asupra Cotofanestiului. Primarul Fanel isi privea cu mandrie realizarile, cococat pe un jilt urias, asezat in mijlocul barului Troaca de Margaritar.
Concursul statea sa inceapa.
Domnul Amedescu isi astepta concurentii.
Domnul Amedescu:
Bun, ia sa vedem. Primul procesor va fi inmanat acelui elev ce il va descrie cel mai bine. Pe cine avem inscris la aceasta proba?
Din multime aparu Costel, bolborosind ceva in gand...
-Cum te numesti tu, baietel? intreba domnul Amedescu.
-Costel, domnule.
-Bine Costelus, ia sa vedem, ce procesor vei descrie tu?
-Procesor AMD Athlon 64 X2 775, domnule.
-Bine, ia sa vedem, ce caracteristici are acest procesor?
- Seria: AMD Athlon 64 X2
Nucleu: Kuma
Frecventa procesor (MHz): 2700
CPU Socket: AM2+
FSB (MHz): 1800
...domnule!
-Foarte bine, Costelus! Procesorul este al tau!
Din multime, se auzi un "Bine maaaaaaaa!!!" in cor...
-Ia liniste! replica primarul Fanel, de pe jiltul sau.
Domnul Amedescu avea sa anunte proba numarul doi, pentru cel de-al doilea procesor. Din multime aparu Maria.
-Cum te numesti tu, domnisoara? intreba Amedescu.
-Maria.
-Ia spune tu, Maria, pentru ce procesor concurezi?
-Pentru AMD Phenom II X4 820.
-Te ascultam, Maria!
-Procesorul AMD Phenom II X4 820, are AMD Socket AM3, Frecventa 2600 MHz, Bus Speed 1800 MHz, Tehnologie de fabricatie 45 nm, Putere termica 95 W, Cache L2 4096 KB... atata stiu, continua Maria rusinata...
-Nu-i nimic, Maria, stii suficient pentru a-l castiga! Felicitari!
Din multime se auzi aceasi bucurie frenetica, urmata de chiuituri si aplauze.
-Si pentru al treilea procesor, pe cine avem?
-Pe mine! Se auzi o voce pitigaiata din multime!
-Cine esti tu? intreba domnul Amedescu.
-Vasile!!! Vreau sa vin! Am emotii...
-Hai printre noi Vasile! Aplaudati-l, doamnelor si domnilor!
Invatatoarea Marghioala se uita intrigata din multime...
Vasile veni timid langa domnul Amedescu.
-Ia spune, Vasile, care sunt caracteristicile lui AMD Phenom II X3 740?
-A lu' cine? Eu am venit sa zic ca o iubesc pe Maria... si ca vreau sa o iau de sotie, cand o sa fac 13 ani.
-Ia sa vedem, altcineva... care stie raspunsul la intrebarea mea...?
Din multime, aparu Grigore, inima invatatoarei Marghioala revenind la loc.
-Asa, cum te numesti? intreba domnul Amedescu.
-Grigore!
-Bine Grigore, ia spune-mi, cum imi descrii tu acest procesor?
-Pai, procesorul AMD Phenom II X3 74 este un triple-core denumit Phenom II X3 740, are o frecventa de 3.0 GHz, cu 200 MHz mai mult decat versiunea 720 disponibila momentan, 6MB de memorie cache L3 si un consum TDP de 95W.
-Felicitari si tie, copile! Observ ca satul Cotofanesti este un sat plin de copii inteligenti! Acum ca acest concurs s-a incheiat si am descoperit castigatorii, sa petrecem maiiiiiii!!!
Dupa incheierea concursului, invatatoarea Marghioala realiza ceva. Copii nu aveau la ce sa foloseasca aceste procesoare, pentru ca nu aveau calculatoare. Astfel, tot efortul ei, de ai ajuta pe copii sa castige, fusese degeaba...
Dar ce rost avea sa stea prea mult suparata din cauza asta? Doar era PorkFest! Asa ca, invatatoarea Marghioala se puse pe mancat si dansat.
THE END
Din episodul urmator:
Marghioala ii face ochi dulci lui Amedescu la PorkFest, iar acesta, toropit de aburii alcoolului o cere in casatorie in spatele barului Troaca de Margaritar. Marghioala il pune sa promita ca le va cumpara copiilor din Cotofanesti calculatoare care sa se asorteze cu procesoarele castigate, si ca ii va gasi si ei un post pe la AMD pe la el.
Primarul Fanel, candideaza pentru un nou mandat.
Costel si Grigore incep sa vorbeasca pe messenger mai mult, si devin buni prieteni.
Vasile, o asteapta in fiecare zi pe Maria de la scoala, ca sa-i care cartile.
See you next time!

Articol scris pentru concursul SuperBlog2009.
miercuri, 28 octombrie 2009
We Are All AMD here...

Cum se plimba Alice prin pădure, căutandu-l pe Iepuraşul cel grabit, văzu o pisicuţă dungată stând într-un copac.
-Tu trebuie să fii o pisicuţă de Cheshire, una foarte dragută, îi spuse Alice pisicuţei.
Pisica nu spunea nimic, doar stătea şi ranjea.
Deşi la prima vedere i se păru blândă, acum pisica părea puţin periculoasă, avea ochi sticloşi, avea colţi... mulţi colţi şi ghiare lungi.
Cu o sfială în glas, Alice se încumetă totuşi să o mai întrebe ceva pe pisica de Cheshire:
-Fii bună, îmi poţi spune şi mie în ce parte ar trebui să merg?
-Asta depinde foarte mult de locul unde vrei să ajungi, spuse pisica.
-Pai, nu vreau să ajung nicăieri, în mod deosebit.
Deşi pisica ar fi trebuit să zică, în mod normal:

"-Atunci nu contează în ce direcţie mergi", aşa cum e în poveste, iar Alice văzuse desenul animat de prea multe ori ca să nu ştie replicile, pisica tăcea şi rânjea în timp ce dispărea încet... încet... începând cu vârful cozii, terminând cu rânjetul, ce mai zăbovi o vreme, după ce restul pisicii deja disparuse.
-Oh, la naiba, işi zise Alice, iar mi-a dat rateu placa video, şi iar s-a blocat mâţa asta zâmbind...! Niciodată n-am să apuc să termin jocul ăsta cu prostia asta de placă video! Aşa m-am săturat de jocul ăsta...
Doar am zis să-mi iau noua placa video de la AMD compatibilă full DirectX 11. Şi poate terminam şi eu jocul ăsta tâmpit cu Alice în Ţara Minunilor... şi mă apucam în sfârşit de F.E.A.R., că deja mă scoate din ţâţâni...
Aşa că, Alice Gheimărescu merse la cumpărături, şi îşi achizitionă mult visata placă.
Cum nu se putea hotarî între ATI Radeon™ HD 5870 şi ATI Radeon™ HD 5850, închise ochii şi îşi imagină ce ar fi spus pisicuţa de Cheshire.
"We are all AMD here... Oh, I ment MAD... sorry Alice, alege ce vrei tu... sunt bune amandoua doar de la AMD să fie!".
Aşa că Alice, închise ochii din nou, dar, de data asta, nu ca să se mai gândească la ce ar spune pisicuţa de Cheshire, ci, ca să aleagă la intamplare.
Metoda era simpla: aşa, cu ochii închişi, Alice urma să zică o incantaţie magică şi prevestitoare, care suna ceva de genul ...
Eeny Meeny Miny Moe...

Din acea zi, problemele lui Alice se sfarşiră, reuşind să-şi termine joculeţul cu Ţara Minunilor.
...Acum, Alice joacă fericită la F.E.A.R.
Vecinii ei spun că nu au mai vazut-o ieşind din casă de câteva săptămâni.
Articol scris pentru proba obligatorie nr. 11 AMD, Superblog 2009, organizat de PCNews.
P.S. Menţionez că posterul inspirat din Alice în Ţara Minunilor e confectionat de mine, ca şi conceptul de We are all AMD here!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)