Se afișează postările cu eticheta Tara Fashion. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Tara Fashion. Afișați toate postările

luni, 8 noiembrie 2010

Măriuca şi zâna Tara

Măriuca se născuse la ţară. Da, aţi auzit bine: la ţară. Nu ştiuse ea niciodată ce e aia modă, ce e ăla stil, sau feminitate. Toata viaţa ei de douăzeci şi nouă de ani şi-o petrecuse cu şorţul în faţă şi cu făcăleţul în mâna dreaptă.

Cu toate astea, Măriuca vroia să se emancipeze. Nu mai avea de gând să suporte toate miştourile verişoarei ei de la oraş, care, de fiecare dată când o vizita avea să îi reproşeze cum că e cam prea de la ţară, şi că, în zilele noastre, numai necioplitele se mai mărită de la cinşpe ani şi fac patru copii până la douăş'nouă.
Ultima vizită a verişoarei ei o lăsase cu un gust groaznic de amar. Aşa ceva era de neconceput. Trebuia să facă o schimbare. Orice, pentru a fi şi ea o doamnă.

Astfel, într-o seară, Măriuca se hotărî să se roage la Dumnezeu, să-i trimită şi ei măcar o zână, ca să o ajute să devină o doamnă. Şi se rugă ea, şi strânse din ochi, şi strânse şi din palme şi sărută pământul de câteva ori.
Ei, şi după straşnica rugă, nici n-apucă bine s-adoarmă, că auzi o bătaie în uşă.

Îşi trase repede ciupicii, se frecă la ochi ca să vadă mai bine ce se întâmplă şi deschise uşa. Dincolo de uşa se afla cea mai luminoasă zână!

-Cine eşti tu? Întrebă Măriuca dezorientată.
-Ei cum, cine, draga mea?! Tocmai te-ai rugat la Doamne-Doamne să mi te trimită, nu? Vrei să fii o doamnă, nu? Ca să nu te mai facă verişoara ta ,,ţărăncuţă", nu?
-Uhm... da... aşa e, dar nu mă gândeam că ai să apari cu adevărat! Şi cu siguranţă nu mă aşteptam să vii atât de repede!
-Ei, ne-au făcut ăştia abonament pe Heavenly-TGV şi ne descurcăm mai repejor acum. Dar, lasă asta, Măriuca! Acum sunt aici! Spune zâna Tara în timp ce un tunet se auzi în spatele ei. Ia-mă de mână! Te voi duce într-o lume virtuală nemaipomenită, în care vei învăţa să fii femeie! Te voi învăţa să fii asemenea celor ce le apreciezi atât de mult! Pentru că, ştii, draga mea, numai eu te pot transforma într-o doamnă!

Călătoria online a Măriucăi avea să fie una plină de mister, dar şi de măreţie, iar viaţa ei avea să se schimbe pe vecie! Astfel, ea nimeri, împreună cu zâna Tara direct la cabina de probă.

Pentru că o femeie nu are niciodată prea puţine ţinute, zâna Tara i-a propus Măriucăi să probeze două ţinute. Asta pentru început.
Iar,  pentru că Măriuca, dacă o îmbrăcai bine se dovedea a fi chiar o femeie frumoasă, iată cum se prezintă ea în prima ţinută:


Modelul de rochie de-a dreptul uimitor o făceau pe Măriucă să arate chiar mai bine decât verişoara ei de la oraş. Iar modelul cizmuliţelor completau într-un mod absolut excepţional rochiţa, punând în evidenţă piciorul frumos al femeii. Nici nu ştia ea până în acel moment ce picioare frumoase are! Iată că, haina într-adevăr face pe om. Iar dacă nu-l face în totalitate, cu siguranţă îi completează imaginea, scoţând din el tot ce este mai bun.

Măriuca era de-a dreptul încântată. Niciodată nu fusese mai femeie de atât! Iar totul datorită zânei Tara!

Însă, când credea că nu poate fi mai fericită de atât, zâna Tara îi prezentă şi a doua ţinută, rugând-o să se îmbrace.
După ce îmbrăcă a doua ţinută, Măriuca deveni atât de sigură pe ea, încât nimic nu mai putea sta în calea succesului ei.

Astfel, încălţând cel mai frumoşi pantofiori, asortaţi cu cea mai elegantă fustiţă în combinaţie cu superba cămăşuţă ce îi scotea feminitatea în evidenţă în mod excepţional, Măriuca se hotărî că avea de gând să îşi schimbe viaţa! O femeie atât de frumoasă ca ea (ce-i drept, nedescoperită până în momentul acela) nu avea cum să rămână la un nivel de viaţă necorespunzător. Astfel, Măriuca îi promise zânei Tara, că, datorită ei şi a minunilor din acea seară, ea se va reîntoarce la şcoală şi va recupera tot ce nu a făcut în viaţă, până în acel moment.

IATĂ CUM, HAINELE FRUMOASE ÎNTR-ADEVĂR POT SCHIMBA OMUL ŞI POT SCOATE DIN EL TOT CE ESTE MAI BUN!

Se spune că, din acea zi, Măriuca a avut foarte mare grijă de ea, respectându-şi promisiunea faţă de zâna Tara.

Pentru Superblog 2010, etapa 24, Tara Fashion,
Iulia Mihai

marți, 19 octombrie 2010

Lady-like, Tara-like

Unii spun că a fi femeie ar fi ca un full-time job. Eu zic aşa: dacă într-adevăr vorba de un job, este un job ce fiecare femeie ar trebui să îl practice de plăcere. Mai ales că, în zilele noastre avem parte de atâtea avantaje ce ne pot ajuta să fim simply the best, aşa cum spune Tina Turner.

Cum să vă spun, pentru mine lucrurile au stat întotdeauna complicat. Nu am socotit niciodată că a fi femeie înseamnă musai a avea cele mai noi accesorii de la nu-ştiu-ce casă de modă, sau ultima poşetuţă apărută pe la Paris sau Milano. Nu, a fi femeie este ceva ce vine strict din interior, iar dacă ceea ce vine din interior va fi de calitate, exteriorul va fi şi el un adevărat succes.

O femeie adevărată nu se naşte musai frumoasă, o femeie adevărată va şti să devină şi mai frumoasă. Primul stadiu va fi acela de a păstra ceea ce i-a dat natura, al doilea pas, fiind, cu precădere acela în care va încerca să îmbunătăţească ceea ce a reuşit să păstreze. Întocmai Pildei Talanţilor. Nu sunt eu cine-ştie-ce religioasă, dar, cred că această pildă se potriveşte perfect subiectului de faţă, fără a fi acuzată de îndoctrinare religioasă. Până la urmă, Religia este şi ea un soi de Filosofie undercover.

Revenind la subiectul principal: femeia. Femeia este cu adevărat o oază de mister, din toate punctele de vedere, şi, cu cât va reuşi să devină şi mai misterioasă, cu atât va urca mai mult pe scara feminităţii, a eleganţei şi a bunului gust.

Din acest motiv, adevăratele femei au ştiut din cele mai vechi timpuri să îşi pună în valoare tot ce au mai bun, accesorizându-se cu gust, punctând pe feminitate şi pe eleganţă. Combinaţia celor două noţiuni este de-a dreptul răpitoare.

Putem doar să privim în trecut. Personaje ca Marlene Dietrich, Greta Garbo, Romy Schneider, Bette Davis sau Nancy Cunard, toate aceste femei au ştiut să îşi pună în valoare feminitatea. O fi fost o chestie specifică acelor vremuri, sau totul venea din interiorul lor, cine ştie... Cu toate astea, ele au reuşit să devină adevărate simboluri în ceea ce priveşte statutul de ,,femeie".

 Click pe imagine pentru a mări!

În zilele noastre este din ce în ce mai greu să întâlnim combinaţia aceea magică, pentru că, standardele s-au schimbat, moda vestimentară s-a schimbat şi ea, poate chiar alterat. Puţine magazine încă se mai ghidează după tiparul acela clasic, atât de elegant, atât de feminin. Atât de puţine, încât aproape că le număr pe degete.

Cu toate astea, dacă ar fi să încep să număr pe degete magazinele de genul acesta, numărătoarea aş începe-o cu Tara Fashion

Aici găsim eleganţa de care avem nevoie!
Am fost surprinsă să constat că hainele expuse pe site pot reconstrui cu graţie atmosfera primei jumătăţi a secolului XX, cu toate astea, folosindu-se de metode moderne şi foarte accesibile în zilele noastre: prezentarea online a produselor, cu toate aventajele aferente, incluzând chiar o cabină de probă virtuală ce poate fi mai mult decât utilă, în pofida a ceea ce s-ar putea spune. O femeie ce se cunoaşte suficient pe sine, cu siguranţă va şti să se descurce şi în aceste condiţii ,,nepalpabile".

Cu siguranţă însă, după un ,,surf" complet al site-ului, cu siguranţă se va găsi ceva pentru fiecare femeie cu bun gust.
Atenţie! În caz că se preferă îmbrăcămintea de un gust îndoielnic, acesta nu este site-ul potrivit!

În plus, alt avantaj ce nu ar trebui trecut cu vederea este prezenţa concursurilor perioadice şi a ceea ce poartă numele de Happy Happy Hours. Iată cum marketingul se impleteşte perfect cu moda şi cu bunul gust! Ca să nu mai menţionez de reducerile considerabile la articole de-a dreptul uimitoare.

Reduceri sau nu, bunul gust nu are un preţ, sau, cel puţin nu ar trebui să aibă, în consecinţă sunt de părere că  niciodată preţul plătit pentru a fi femeie nu este prea mare!


Tocmai din acest motiv aş vrea să vă atrag atenţia asupra modelor unicat. Să fim serioşi! Cine nu şi-ar dori să nu mai existe şapte mii de modele de articole vestimentare! Deseori avem neplăcuta surpriză de a ne achiziţiona ceva anume, ceva frumos, ceva ce de abia aşteptăm să purtăm pentru prima oară, însă, odată ajunse pe stradă, constatăm că articolul nostru de vestimentaţie de care suntem atât de mândre, a devenit peste noapte un soi de uniformă. Neplăcut, nu?
Iată de ce trebuie să nu trecem cu vederea rubricuţa modelor unicat!

În consecinţă, sfatul meu de căpătâi este să nu uitaţi că sunteţi femei, orice aţi face, pentru că o plafonare a bunului gust va avea repercusiuni asupra întregii vieţi, chiar dacă acum ridicaţi dintr-o sprânceană şi nu vedeţi cum un lucru ce poate părea minor poate lua proporţii.

Hainele chiar fac omul, aşa cum spune celebrul proverb, şi, vă mai spun o vorba mare... de data aceasta aparţinând lui Coco Chanel: ,,Fashion fades, only style remains the same." (ro: Moda se duce, doar stilul rămâne neschimbat). 

Pentru Superblog 2010, 
Iulia Mihai 

duminică, 22 noiembrie 2009

Hai fată, dă click aici! E Tara Fashion!

Elena: -Fatăă...
Alina: -Da fatăăă, ce-i... ce urli-aşa?
Elena: -Fată, uite ce mă gândeam eu, mă gândeam că eu nu am mai fost de mult la shopping.
Alina: -Da de când nu ai mai fost la shopping?
Elena: -De săptămâna trecută, fatăăăăăă!!! Îţi dai seama???
Alina: -Fatăăăăăăă, tu eşti si-si? Eşti bolnavă? Cum adică de săptămâna trecută? Eşti conştientă că nu mai eşti la modă, daaaaa? Hai imediat, încalţă-te şi hai să mergem la shopping, aşa ceva nu se poate, nu te mai recunosc fată! Pe bune!
Elena: -Stai tu nebuno, că nu merg, nu mai trage atât de mine, că m-am emancipat fată... am învăţat să folosesc internetul. Şi am descoperit un sait caşto rău... ve ve ve punct tarafasion punct ro. Fată... e aşa frumos saitul ăla că nu mai pot de entuziasm! N-am mai fost eu la shopping prin Mall, dar ţoale faine tot mi-am luat de la Tara Fashion!
Alina: -Fată, dar eu observ ca tu ai învăţat cuvinte noi (entuziasm... emancipat...), de când umbli la ei pe sait. Ce e asta fată, parcă nu eşti tu, eşti bolnavă, ia să vad, ai febră?
Elena: -Ia fată mâna dupe mine, ştii că sunt agorafobă, ce Dumnezeu...
Alina: -Fată dar ce irascibilă te face statul ăsta în casă...
Elena: -Hai lasă prostiile, uite ce scrie aici:

CUMPARA CU 50% MAI PUTIN PRODUSUL DORIT SI HAPPY HOURS! - 19 noi 2009
Avem 3 zile de sarbatoare pe www.tarafashion.ro,intre 20-11-2009 si 22-11-2009 Cumperi de 900 si platesti 450 lei, cumperi de 1000 si platesti 500, s.a.m.d adica 50% la produse. Wow! Promotia nu este valabila la comenzi finale mai mici de 900 lei, la platile prin card si la incaltaminte. Click urgent! Stocurile sint foarte, foarte limitate! Produsele nu se pot returna! Avem multe modele noi la rubrica Noutati si noi produse la Outlet. Le-ati vazut? Avem si Happy Hours vineri, simbata si duminica intre orele 8-13 si la fiecare comanda cu plata prin card bancar o sa primiti un voucher cadou de 50 ron. Va asteptam cu drag si la magazinul nostru Tara din Cotroceni Afi Palace, etaj 1 cu o super promotie si anume 20% la fiecare produs in perioada 18-11-2009 si 18-12-2009 si un Cadou la fiecare cumparatura! Ura! Reducerile o sa le vedeti pe factura finala (cea de la curier) si nu pe comanda iar voucherul o sa-l primiti pe mail dupa primirea comenzii de la promotie. Iar pe blogul nostru avem un concurs special de Sarbatori cu multe Vouchere Cadou. Scrie acum!


Alina: -Iiiiiiiiiiiiiii!!! Fată tu îţi dai seama ce tare? Ia să intru şi eu de-acum pe saitul ăsta, că ia uite ce lucruri frumoase are, ce botine, ce rochiţe, ce fustiţe, ai avut dreptate să fii atât de entuziasmată, reduceri, vouchere cadou.
Elena: -Da fată, uite ce îţi spuneam eu, şi ai văzut ce culori frumoase are saitul de la ei? Roz aşa...
Elena: -Nu e fată roz, eşti proastă? E lila, aşa îi zice! Şi nu vezi că are şi mov...
Alina: -Fată, eu cred că am mai auzit de Tara Fashion. Citisem o postare pe blogul Iuliei Diana Mihai, acum vreo săptămână, foarte amuzant, ceva despre Ştefan cel Mare, Maria Voichiţa şi Cotineaţa Timpului. Mi-a plăcut fată, că am râs, şi mi-a deschis şi gustul spre istorie, dar lor nu cred că le place istoria, şi nici umorul, pentru că au punctat-o excrecabil la Superblog...
Elena: -Da fată şi eu tot de la ea am aflat de Tara Fashion... Ce faci, îţi cumperi şi tu?
Alina: - Da fată... că ia uite ce frumoase sunt toate! Au şi cabină de probă... deci mă pot împopoţona online cât vrea muşchiul meu, şi dacă vreau, pot să îmi fac şi un wishlist
Elena: -Ce e fată ăla un wishlist?
Alina: -Ei fată, dar nimic nu ştii... e o listă cu rochiţele pe care o fac, ca să mi le cumpere iubitul, fatăă...


Articol scris pentru Superblog2009, proba opţională nr.32, Tara Fashion, organizat de PCNews.

vineri, 13 noiembrie 2009

Ştefan cel Mare, Maria Voichiţa, Cotineaţa Timpului şi Tara Fashion

În Ţara Moldovei bântuie războiul.
Ştefan cel Mare nu-şi mai vede capul de treburi. Toată ziua e pe front, luându-se la trânte cu turcii, iar noaptea cade lat de osteneală în patul său cu baldachin, fără să mai mănânce de seară, sau să-şi mai amintească de soţia Domniei Sale, în vreun fel.

Maria Voichiţa intră încet dar sigur în depresie.

După ce că trebuie să trăiască în umbra răposatei soţii a lui Ştefan, Evdochia de Kiev, acum, Maria simte că se mai întâmplă şi altceva. Ceva mârşav.
Atâta lipsă de interes din partea soţului e strigătoare la cer.
Război... război... dar până când?
În plus, avea ea o mică bănuială, că razboiul nu era atât de crunt pe cât îl lăuda Ştefan, iar că el, după job mai trecea şi pe la vreo mândră.

Văzuse ea clar cum se uită domniţele la el prin cetate. Nici el nu e chiar orb, de multe ori se întoarce şi le face semnul ăla obscen cu ochiul.

Asta e... trebuie să aibă el vreo amantă pe undeva. Pentru că aşa sunt voievozii aştia, nu le mai ajunge...

Aşa că, în zorii celei de-a doua zi, Maria Voichiţa se trezi şi merse întins la prietenul cel mai bun al lui Ştefan, paharnicul Mihalachi.

-Paharnice, spune-mi rogu-te, are Ştefan al meu vreo aventură cu vreo domniţă de prin parţile astea? De când a început războiul cu turcii, abia dacă mă mai întreabă de sănătate. A mai avut el şi alte războaie, dar pac-pac îi termina pe toţi, şi seara tot avea putere să-mi fie bărbat.

-Măria Ta, nu ştii cum sunt turcii din seria asta. Cred că le dă Sultanul vitamine, că sunt sprinteni tare. Apoi, Măria Ta, să nu-ţi fie cu supărare, dar nici Măria Sa, Ştefan, nu mai e ce era odată...

-Mă duci cu preşul, Mihalachi, mă duci cu preşul... mormăi Maria Voichiţa, în timp ce ieşi pe uşă.

-Nu aş îndrăzni niciodată aşa ceva, Măria Ta, nu vreau să vă doară funduleţul. Cel mult v-aş duce cu pernuţa... zise Mihalachi îngrijorat de nemulţumirea Mariei Voichiţa.

După ce ieşi de la paharnic din casă, convinsă că acesta îi ascundea marele adevăr, se hotărî să meargă la singurul om ce nu avea să o mintă, la vrăjitorul Merlinuş, vărul moldovean şi la fel de talentat al lui Merlin.

-Vrajitorule, ajută-mă rogu-te să...

-Nu! Nu! Nu spune! Lasă-mă pe mine! Lasă-mă pe mine! Măria Ta, a venit la mine, să afle dacă Ştefan cel Mare o înşeală.

-Aşa e, Merlinuş. Zice că din cauza razboiului e rece cu mine, dar eu ştiu că e ceva în plus.

-Măria Ta, eu nu am de gând să te mint. Globul meu de cristal îmi spune că... da, Măria Sa, Ştefan, e obosit din cauza jobului său, însă se iubeşte în taină cu domniţa Ruxandra, copila logofătului Ignatie. Şi are şi un motiv! Măria Sa, Ştefan, crede că vă îmbrăcaţi urât, şi nu se mai simte atras de Măria Ta.
Dar, nu te teme, Măria Ta. Am rezolvarea problemei chiar aici!
Ieri am terminat de inventat Cotineaţa Timpului... ului... ului... ului (a se auzi vocea lui Merlinuş urmată de un ecou rasunător precedată de tunete asurzitoare şi fulgere din cale-afară de luminoase.. aşa ca la Frankenstein!).
Această Cotineaţă a Timpului, e o maşinărie ce vă poate duce în viitor, Măria Ta, în imperiul modei online, la Tara Fashion!

-Imperiul modei online? Ce e ăsta, Merlinuş? E cumva vreo diviziune turcească?

-Nuuuu... Măria Ta, e un magazin online de veşminte femeieşti şi bărbăteşti din anul 2009, ce va revoluţiona pe Măria Ta, şi îl va mâna pe Ştefan Vodă spre adularea Măriei Tale. Urcă aici, Doamna mea... zise Merlinuş conducând-o spre Cotineaţa Timpului, o boşolcă stranie făcută din lemn, în spatele careia bâzâiau luminături ciudate. Caută Tara Fashion, iar când vei lua ce vei cauta, haine cu care să-l farmeci pe Ştefan, şi vei vrea să te întorci, rogu-te a spune de trei ori Ala Bala Portocala, şi te vei întoarce în timpurile noastre.

Maria Voichiţa intră cu sfială în Cotineaţă şi... dupa descântecul magic a lui Merlinuş, dispăru în neant, lăsând în urma ei praf, pulbere, şi câteva scame de la rochie.

Când deschise ochii, Maria Voichiţa se afla in anul 2009...

Cum Cotineaţa timpului se afla la stadiu de Beta, nu puteai seta unde anume te trânteşte.
Aşa că, Maria Voichiţa se trezi fără voia ei cocoţată pe un boscheţel din Cişmigiu.

O lume ciudată se arata în faţa Mariei. O lume nouă şi intrigantă, ce se uita straniu la ea.

-Mami, mami, a venit Circul! zise un copil către mama lui, trecând pe lângă Maria.

O mulţime amuzată se uita la ea.

-Ce vă uitaţi? Nu mă cunoaşteţi? Sunt Maria Voichiţa! Soţia lui Ştefan Voievod cel Mare.

-Da da... se auzi din mulţime, mama lui Ştefan cel Mare, poate...

-Voi râdeţi de mine că sunt altfel, eu râd de voi că sunteţi toţi la fel!
Şi... până la urmă ia lăsaţi-mă voi, nărozilor! Caut Tara Fashion, stie cineva pe unde e?

-Păi, tanti, se ridică o voce binevoitoare din mulţime, trebuie să intri pe www.tarafashion.ro

-Păi şi mă lasă să intru acolo? E casă de om?

-Nuuu tanti, hai cu mine la un internet caffee, zise cel care mai târziu se prezentă drept Ionuţ.

Maria Voichiţa merse la internet caffee cu Ionuţ.
Odată ajunsă acolo, în lumea virtuală a celor de la Tara Fashion, Maria Voichiţa fu de neoprit, cumpără şi de-aia... şi de-ailaltă... şi de cealaltă... Şi, pentru că îl iubea, deşi îi era infidel, îi luă şi lui Ştefan ceva.
La plecare, Ionuţ, minte liberă, o întrebă de ce anume, ea, o mare soţie de voievod, a vrut să-şi cumpere haine tocmai de la Tara Fashion.

Raspunsul Mariei Voichiţa?

-Pentru că, dragă Ionuţ, cumva trebuia să ajut istoria să existe. Cum altfel L-aş fi făcut să nu mă părăsească, şi să rămân ultima lui soţie, aşa cum invăţaţi voi la istorie?
Aşa că mulţumesc pentru tot Ionuţe, voi ordona să scrie despre tine în Letopiseţul Ţării Moldovei până la Aron Vodă, despre tine şi despre Tara Fashion!

Tara, o cunoaşte toată ţara!

Ala Bala Portocalaaaaaaaaaaaaa!!!

¤ Nota povestitorului: Maria Voichiţa îşi îndeplineşte dorinţa, de a-l face pe Ştefan Vodă să fie iar interesat de ea.

Ea e astfel cunoscută ca fiind ultima soţie a acestuia.

Articol realizat pentru Superblog 2009, proba 23, Tara Fashion, organizat de PCNews.