Se afișează postările cu eticheta tarom. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta tarom. Afișați toate postările

marți, 9 noiembrie 2010

Vrăjitoarea Paraschiva ne povesteşte cum va fi

Pentru că nu sunt eu inventatorul teleportatorului şi nici puteri paranormale nu am, am ales ca pentru această probă să colaborez cu marea vrăjitoare, Paraschiva.
Despre ea v-am mai povestit! Talentul ei este vestit peste mări, peste ţări şi peste toate cartierele din lume! Nu există om care să fi avut cununiile legate, sau care să fi suferit de vreo boală produsă de farmece, care să nu fi auzit de vrăjitoarea Paraschiva!
Tocmai din acest motiv, pentru că sunt obsolut sigură că prin puterea ei previzionară amestecată cu impresionantele cărţi de tarot din dotare, va reuşi să vă povestească, mai bine decât mine, cum stă treabă cu aviaţia în viitor.

V-aţi putea întreba ce m-a apucat din senin să scriu despre aviaţia viitorului. Ei, mă mai apucă şi pe mine. Mă ştiţi de curioasă, doar! Iar, acolo unde nu reuşesc să descopăr singurică adevărul, am eu grijă să-mi aduc întăriri şi să rezolv problema cât ai zice ,,peşte".

În cele ce urmează, îi voi da cuvântul vrăjitoarei Paraschiva:

Bună ziua, dragii mei, cititori ai blogului Omlette du Fromage, prieteni ai Iuliei, cât şi oameni pasionaţi de aviaţie. 
Numele meu este Paraschiva şi practic magia gri. În timpul liber, când nu fac ritualuri cu găini pe malul lacului, în miez de noapte, sunt şi clarvăzătoare. Cu alte cuvinte văd în viitor! Şi, cum Iulia m-a rugat să o ajut cu proba Superblog, iată-mă scriind în locul ei. 
Cum va fi aviaţia în viitor? ... 2 secunde să mă conectez la serverul vrăjitoresc, să întru în legătură cu absolutul şi vă zic imediat. În cele ce urmează, voi scrie folosind pilotul automat. Nu de alta, dar vă închipuiţi, că aşa vrăjitoare cum sunt, trebuie să închid ochii, să murmur cu buziţele un descântec într-o limbă mai veche decât sanscrita, şi să spun apoi tot ce văd.


Mmmmmm, mmmmm, mmmmmm... mmmmmm, mmmmmm, mmmmmm... euuu, în viitooooor, văd oameni zburători! Da, iată că asta văd! Oameni zburători! Sunt peste 100 ani. Vai, cât de mult s-a schimbat lumea! Nimic nu e la fel. Nu-mi închipuiam că într-un timp atât de scurt, lumea se va schimba atât! Şi, iată că totuşi minunea s-a întâmplat! Şi, dacă mă gândesc mai bine, este absolut logic ca acest lucru să se întâmple. Cu cât tehnologia este mai avansată, cu atât îi e şi mai uşor să evolueze mai departe! 
Dar, să vă povestesc ce văd, nu de alta, dar imediat o să mă acuze Iulia că vorbesc prea mult şi că mă plăteşte la oră. 
Aşa cum am spus, în viitor vor exista oameni zburători! Nu înţeleg eu exact cum e posibilă chestia asta, dar văd numai supermani plutind pe un soi de drum aerian. Văd chiar şi turnuri de control în miniatură.

Mai bine, am să urmăresc un astfel de individ zburător să văd eu care e chestia! 
O fi vreo fază cu modificarea genetică? S-or fi inventat cine-ştie-ce încrucişări frankenşteiniene între om şi pasăre? Se pare că nu! Individul pe care am ales să îl urmăresc văd ca are un fel de chestii cu aer comprimat (zic eu, ca o necunoscătoare ce sunt). Ceva ce îl face să se propulseze şi să facă salturi nemaipomenite. 
Deci, în viitor nu va mai fi nevoie de avioane şi navete de zbor, pentru că oamenilor le vor fi ataşate nişte dispozitive speciale ce îi va ajuta să zboare. 
Urmărind individul ăsta, observ că pe tricoul lui scrie ceva... dacă m-aş apropia puţin, poate aş vedea exact ce anume! Nu de alta, dar acel tricou pare să fie cheia! Acel tricou pare să-l ajute să zboare! ...Hmmm, m-am apropiat: scrie TAROM. Ia te uită! Tarom-ul nostru încă există, şi ia uite ce gadgeturi senzaţioanale are! 


Mă întreb, totuşi, ce se întâmplă dacă acest individ doreşte să nu mai plutească, să aibă pur şi simplu parte de cel mai bun confort din lume, aşa cum este pe vremea noastră: păturică pufi, stewardeză amabilă, filmuleţ, căscuţe, mâncărică, ceva de băut... din astea! Ce se întâmplă atunci, că vorba aia, nu ai cum să faci ocolul planetei, de exemplu, doar zburând; se ştie că la anumite altitudini e frig, apoi, omul mai şi oboseşte, îndiferent de ce gadget-uri ar dispune. Chestia asta cu zburatul e amuzantă, dar nu pe parcursul întregului drum. 


Ei, dar iată că mi se răspunde şi la întrebarea asta! Observ că îndividul apasă pe un buton ce se află tot pe tricoul lui pe care scrie Tarom, şi dintr-o dată, din neant, apare un avionaş draguţ şi comod, cu un pilot robot şi cu o stewardeză tot robot şi ea! Incredibil! Versatilitate la maxim! Şi nu-mi vine să cred! Totul de la Tarom, se pare! Iată cum reuşesc ei încă o dată să fie cei mai buni! Dacă Superman ar fi ştiut de chestia asta, în loc de S-ul celebru de pe pieptul său, ar fi scris TAROM. Chestia asta este de-a dreptul incredibilă! 
Îţi mulţumesc pentru ideea de a mă duce în viitor, Iulia! Cred că am să mă duc mai des! Nu de alta, dar uite cum descopăr eu lucruri noi! 


Îi mulţumim vrăjitoarei Paraschiva pentru intervenţie, e declar că, deşi această şedinţă de clarvizionare m-a rupt la buzunar, s-a meritat!

Noi, era în care vor exista supermani zburători peste tot, n-o s-o apucăm, dar putem să ne bucurăm de ceea ce există până în prezent. Slide-ul de mai jos ar trebui să explice mai bine decât mine despre ce este vorba!

vineri, 22 octombrie 2010

Drumul către ea



Nu o mai văzuse de câţiva ani. Cam de când  ea se mutase în Germania. Lumea spunea că s-ar fi mutat tocmai ca să nu-l mai vadă pe el. Cică n-ar fi suportat întâlnirile frecvente pe stradă şi prin baruri. Şi-ar fi făcut bagajele, ar fi acceptat primul job cât de cât bine plătit şi ar fi plecat.

Cam tot de atunci viaţa lui se transformase într-o agonie totală. Nu înţelesese niciodată de ce s-au despărţit. Totul începuse de la o prostie... dar, se pare că toate prostiile au o mare calitate, şi anume de a se transforma, de a creşte, de a lua în aşa hal proporţii, până în momentul în care nu se mai vede pădurea de copaci.

Nu avea de gând să mai suporte despărţirea de ea. Cu fiecare zi cu care trecea, starea lui de spirit devenea tot mai întunecată. Cu toate astea, nu cred că ar fi putut să răspundă la întrebarea de ce a aşteptat atât până să o caute.
Poate din laşitate... poate din prostie. Dragostea nu este niciodată raţională. Nu are cum să fie. Dragostea este ca o furtună ce nu îţi dă pace oricât te-ai adăposti. Te găseşte orice ai face...

În ultima vreme, această furtună se transformase într-un uragan. Nu mai putea aştepta! Lucrurile nu aveau cum să rămână aşa! Şi ce dacă trecuseră câţiva ani de când ezitase să o urmărească acolo unde a plecat? Mai bine mai târziu decât niciodată; aşa spusese bunica lui întotdeauna.

Valiza era făcută. Nu avea nevoie de mult. Poate doar de câteva tricouri, toate cumpărate de ea. Aproape că le uzase purtându-le.

Îşi făcuse o rezervare cu câteva zile înainte la Tarom. Bucureşti-Frankfurt. Acolo locuia ea... la Frankfurt. De câte ori  auzise la televizor de oraşul ăsta, sau citise pe net, de atâtea ori inima îi tresărise. Acum era momentul!

(...)

Instalarea la locul cumpărat îi fusese mai uşoară decât se aşteptase. Nu-şi închipuise vreodată ca o companie aeriană românească să prezinte servicii atât de profesionale. Iată că nu toţi românii sunt cu gândul la fraierit semenul, îşi spuse bărbatul aproape cu voce tare.
-Aici aveţi dreptate, spuse o voce de femeie.
-Ăăă... poftim?
Vocea aparţinea uneia din stewardezele cursei Bucureşti-Frankfurt.
-Mă numesc Andreea şi sunt  la dispoziţia dumneavoastră pe parcursul acestei curse. Ceva îmi spune că, pe lângă o păturică, o apă minerală sau nişte căşti, v-ar prinde bine şi o discuţie cu un prieten...
-Chiar atât de tare se citeşte pe faţa mea?
-Chiar atât, spuse Andreea zâmbind compătimitor. Dar, nu e e nimic, cred că fiecare trece, la un moment dat prin astfel de momente, trebuie doar să judecaţi dacă toată suferinţa merită.
-Merită...
-De când e plecată la Frankfurt?
-De mult... spuse bărbatul, uşor resemnat.
-Şi, în tot acest timp v-a dat vreun semn? întrebă stewardeza.
-Mnu chiar...
-Păi, v-a dat sau nu?
-Nu! ...nu mi-a dat niciun semn... dar, nu ştiu de ce vorbesc toate astea cu dumneata...
Abia atunci observă ce ochi frumoşi avea angajata firmei Tarom. Nu mai văzuse nicicând aşa ochi negri frumoşi. Însă, tot cei ai iubitei lui erau mai frumoşi. Îşi repeta asta incontinuu, încercând să se convingă, parcă, pe sine.
-Bine, bine, să îmi spuneţi totuşi cu ce vă mai pot fi de folos... Dacă pe parcursul drumului veţi mai considera că aveţi nevoie de ceva, aici sunt.
-Felicitări Tarom-ului pentru serviciile ireproşabile. Frumoasă decolare... apropo! Felicitări şi pilotului.
-Am să îi spun, spuse zâmbind, Andreea.

Odată ajuns la Frankfurt, bărbatul îşi căută iubita, dar, mare îi fu mirarea când constată faptul că fosta lui iubită se căsătorise de doi ani cu un neamţ. O văzuse în faţa noii sale locuinţe, sărutându-se cu noul ei soţ.
Totul se năruise... se pare că cei de la Tarom aveau dreptate când spuneau că
Drumul ne formează, dar destinaţia ne defineşte”.

Se spune chiar că, la drumul de întoarcere, ar fi întâlnit-o iar pe Andreea, astfel, în sfârşit destinaţia i-a fost completă!




TAROM logo


Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai