Se afișează postările cu eticheta paraschiva. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta paraschiva. Afișați toate postările

marți, 9 noiembrie 2010

Vrăjitoarea Paraschiva ne povesteşte cum va fi

Pentru că nu sunt eu inventatorul teleportatorului şi nici puteri paranormale nu am, am ales ca pentru această probă să colaborez cu marea vrăjitoare, Paraschiva.
Despre ea v-am mai povestit! Talentul ei este vestit peste mări, peste ţări şi peste toate cartierele din lume! Nu există om care să fi avut cununiile legate, sau care să fi suferit de vreo boală produsă de farmece, care să nu fi auzit de vrăjitoarea Paraschiva!
Tocmai din acest motiv, pentru că sunt obsolut sigură că prin puterea ei previzionară amestecată cu impresionantele cărţi de tarot din dotare, va reuşi să vă povestească, mai bine decât mine, cum stă treabă cu aviaţia în viitor.

V-aţi putea întreba ce m-a apucat din senin să scriu despre aviaţia viitorului. Ei, mă mai apucă şi pe mine. Mă ştiţi de curioasă, doar! Iar, acolo unde nu reuşesc să descopăr singurică adevărul, am eu grijă să-mi aduc întăriri şi să rezolv problema cât ai zice ,,peşte".

În cele ce urmează, îi voi da cuvântul vrăjitoarei Paraschiva:

Bună ziua, dragii mei, cititori ai blogului Omlette du Fromage, prieteni ai Iuliei, cât şi oameni pasionaţi de aviaţie. 
Numele meu este Paraschiva şi practic magia gri. În timpul liber, când nu fac ritualuri cu găini pe malul lacului, în miez de noapte, sunt şi clarvăzătoare. Cu alte cuvinte văd în viitor! Şi, cum Iulia m-a rugat să o ajut cu proba Superblog, iată-mă scriind în locul ei. 
Cum va fi aviaţia în viitor? ... 2 secunde să mă conectez la serverul vrăjitoresc, să întru în legătură cu absolutul şi vă zic imediat. În cele ce urmează, voi scrie folosind pilotul automat. Nu de alta, dar vă închipuiţi, că aşa vrăjitoare cum sunt, trebuie să închid ochii, să murmur cu buziţele un descântec într-o limbă mai veche decât sanscrita, şi să spun apoi tot ce văd.


Mmmmmm, mmmmm, mmmmmm... mmmmmm, mmmmmm, mmmmmm... euuu, în viitooooor, văd oameni zburători! Da, iată că asta văd! Oameni zburători! Sunt peste 100 ani. Vai, cât de mult s-a schimbat lumea! Nimic nu e la fel. Nu-mi închipuiam că într-un timp atât de scurt, lumea se va schimba atât! Şi, iată că totuşi minunea s-a întâmplat! Şi, dacă mă gândesc mai bine, este absolut logic ca acest lucru să se întâmple. Cu cât tehnologia este mai avansată, cu atât îi e şi mai uşor să evolueze mai departe! 
Dar, să vă povestesc ce văd, nu de alta, dar imediat o să mă acuze Iulia că vorbesc prea mult şi că mă plăteşte la oră. 
Aşa cum am spus, în viitor vor exista oameni zburători! Nu înţeleg eu exact cum e posibilă chestia asta, dar văd numai supermani plutind pe un soi de drum aerian. Văd chiar şi turnuri de control în miniatură.

Mai bine, am să urmăresc un astfel de individ zburător să văd eu care e chestia! 
O fi vreo fază cu modificarea genetică? S-or fi inventat cine-ştie-ce încrucişări frankenşteiniene între om şi pasăre? Se pare că nu! Individul pe care am ales să îl urmăresc văd ca are un fel de chestii cu aer comprimat (zic eu, ca o necunoscătoare ce sunt). Ceva ce îl face să se propulseze şi să facă salturi nemaipomenite. 
Deci, în viitor nu va mai fi nevoie de avioane şi navete de zbor, pentru că oamenilor le vor fi ataşate nişte dispozitive speciale ce îi va ajuta să zboare. 
Urmărind individul ăsta, observ că pe tricoul lui scrie ceva... dacă m-aş apropia puţin, poate aş vedea exact ce anume! Nu de alta, dar acel tricou pare să fie cheia! Acel tricou pare să-l ajute să zboare! ...Hmmm, m-am apropiat: scrie TAROM. Ia te uită! Tarom-ul nostru încă există, şi ia uite ce gadgeturi senzaţioanale are! 


Mă întreb, totuşi, ce se întâmplă dacă acest individ doreşte să nu mai plutească, să aibă pur şi simplu parte de cel mai bun confort din lume, aşa cum este pe vremea noastră: păturică pufi, stewardeză amabilă, filmuleţ, căscuţe, mâncărică, ceva de băut... din astea! Ce se întâmplă atunci, că vorba aia, nu ai cum să faci ocolul planetei, de exemplu, doar zburând; se ştie că la anumite altitudini e frig, apoi, omul mai şi oboseşte, îndiferent de ce gadget-uri ar dispune. Chestia asta cu zburatul e amuzantă, dar nu pe parcursul întregului drum. 


Ei, dar iată că mi se răspunde şi la întrebarea asta! Observ că îndividul apasă pe un buton ce se află tot pe tricoul lui pe care scrie Tarom, şi dintr-o dată, din neant, apare un avionaş draguţ şi comod, cu un pilot robot şi cu o stewardeză tot robot şi ea! Incredibil! Versatilitate la maxim! Şi nu-mi vine să cred! Totul de la Tarom, se pare! Iată cum reuşesc ei încă o dată să fie cei mai buni! Dacă Superman ar fi ştiut de chestia asta, în loc de S-ul celebru de pe pieptul său, ar fi scris TAROM. Chestia asta este de-a dreptul incredibilă! 
Îţi mulţumesc pentru ideea de a mă duce în viitor, Iulia! Cred că am să mă duc mai des! Nu de alta, dar uite cum descopăr eu lucruri noi! 


Îi mulţumim vrăjitoarei Paraschiva pentru intervenţie, e declar că, deşi această şedinţă de clarvizionare m-a rupt la buzunar, s-a meritat!

Noi, era în care vor exista supermani zburători peste tot, n-o s-o apucăm, dar putem să ne bucurăm de ceea ce există până în prezent. Slide-ul de mai jos ar trebui să explice mai bine decât mine despre ce este vorba!

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Regal la Real - cu ţaţa Leana

Ţaţa Leana nu mai fusese cu adevărat fericită de anul trecut. Cam de când Real-ul încheiase vechea promoţie Rosenthal.
Doar vă amintiţi cu câtă frenezie colinda ţaţa Leana Real-ul în căutare de promoţii... şi cum discuta ea în fiecare zi cu Paraschiva la telefon... şi cum se sfătuiau ele două în legătură cu toate minunăţiile Rosenthal, contemplând reţete şi bunătăţi, numai bune de pus în oală.

Iată că, momentul fericirii pentru ţaţa Leana, avea să vină anul acesta tot toamna, mai exact în luna lui octombrie.
Cum toată lumea de pe scară o ştia ca fiind o împătimită a noilor ,,tehnologii" în ceea ce priveşte metodele de gătit, iată că, într-o bună zi, personajul nostru primeşte un telefon de la Paraschiva:

-Aloo, ţaţa Leana?
-Da, cine-i la telefon, spuse ţaţa Leana cu o voce răguşită.
-Iar ai fumat, bre?
-Da' cine e la telefon, întreb. Nu fi obraznică!
-Paraschiva, bre, nu-mi mai recunoşti vocea?
-Da' se-aude prost prin telefonul ăsta, mamă.
-Da' tot cu telefonul ăla vechi cu disc, stai? Se miră Paraschiva.
-Tot. Ce-are ăsta? Apoi unul cu ecran din-ăla costa mult!
-Da' ce faci bre cu pensia, că ai o pensie frumoasă-frumoasă!
-Lasă acolo... că nu se ştie când ai nevoie de bani, în plus, mereu apar oale noi şi ustensile de bucătărit de toată frumuseţea. Nu cheltui eu banii pe telefoane. Dar, ia spune tu mie, de ce m-ai sunat?
-Păi, ţaţa Leană, tocmai ce-am văzut eu la televizor, la BABA TV, cum că iar au lansat ăştia de la Real o promoţie Rosenthal! Şi de când aşteptai dumneata promoţia, de anul trecut, mai ţii minte? Nu am mai întâlnit atâta entuziasm decât la blogării ăştia care participă la Superblog. Am auzit că unii îl aşteptau încă de anul trecut.
-Aşa, Paraschivo, revino la Thomas Rosenthal, că nu mă interesează de niciun bloc... blog, sau cum i-o zice.
-Deci, promoţia se numeşte ,,Cuţite fără Egal" şi, după cum te-ai prins matale, sunt de la Rosenthal, ceea ce e, zic eu, mirific!
-Bine, măi Paraschivo... şi cum e treaba... tot pe puncte?
-Da, bre, ca anul trecut. Strângi puncte din cumpărături, la fiecare 40 lei ţi se dă un punct cadou, şi când strângi douăzeci de puncte, pac mergi la casă, îţi alegi cuţitul şi l-ai luat, în schimbul punctelor, acasă.
-Ia te uită, ce frumos, mai Paraschivo... dar oare ce fel de cuţie au? Or fi la fel de bune ca oalele de gătit?
-Bre, dacă e Thomas Rosenthal, eu zic că da... Păi uite, au satâr, cuţitul bucătarului, ascuţitoare, foarfecă de bucătărie, cuţite de fripturică... şi tot aşa!
-Vai, Paraschivo, ce mi-aş dori şi eu un satâr, să-l am eu aici în casă... să tai eu ciolanul de purcel cu el!
-Păi, ia hai pune-ţi bundiţa pe matale şi să mergem la Real. ţaţa Leană. Aaa! Şi să nu uit, am impresia că au şi un cuţit pentru samurai... s-a şmecherit Rosenthal, ăsta.
-Ce cuţit pentru samurai, Paraschivo? Ce e ăia, samurai?  Ce fel de saramură?
-Nu, breeeeeeee, samurai de ăia care se luptă cu săbiile! Eu ziceam că au un cuţit care se numeşte Santoku! Deci, dacă îl luăm pe ăla, nu se mai apropie hoţii! Vezi matale!

Odată ajunse la Real, ţaţa Leana şi Paraschiva fură uimite de frumuseşea şi strălucirea cuţitelor. Poate voi n-o înţelegeţi, dar atât vreau să ştiţi, că fiecare om are pasiunea lui, iar a ţaţei Leana este gătitul. În condiţiile în care Thomas Rosenthal lansează o astfel de promoţie, ţaţa Leana nu poate rămâne indiferentă, fireşte! Nu cu aşa avantaje!
Se spune că, între timp ţaţa Leana a aflat chiar la ce se foloseşte Santoku, dar tot se laudă la cunoscuţi cum că are sabie de samurai!

-ţaţă Leană, ăsta e un adevărat regal...
-Aşa este, Paraschivo... aşa este!


Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai