Se afișează postările cu eticheta Hostway. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Hostway. Afișați toate postările

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Confesiunile unui blogăr

În ultima vreme mi-am monetizat blogul atât de mult încât am început să uit cum e să scriu din plăcere. Poate e perioada ciudată, poate că am trecut prea mult în latura aceea a monetizării... nu știu, ideea e că mă gândesc serios dar sigur să-mi întorc blogul la origini și să nu-mi mai pese chiar atât de mult de monetizare. Zic asta strict atunci când mă refer la acest blog. O să vedeți în cele ce urmează de ce...

Și da, vorbesc din punct de vedere al unui om care scoate bani de pe urma scriiturii și a advertorialelor... În momentul în care știi cum să faci și acorzi atât timp blogului cât să îndeplinești toți pașii imperioși, se pot scoate bani serioși. Să nu vă închipuiți totuși că am făcut avere cu asta. Nici pe departe...

Cu toate astea, sunt conștientă de faptul că blogurile pot câștiga bani serioși. Mai ales dacă sunt găzduite pe domenii .ro, .com sau am mai auzit că cele pe .org ar fi iar foarte bine cotate. Și, dacă ai inspirația să-ți alegi un nume de domeniu ușor găsibil în motoarele de căutare, cu atât mai mult ai dat lovitura! Plus niște materiale plasate pe alte bloguri cu PR mare și ceva link-uri prin listele de recomandări ale celorlalți și... încetul cu încetul se fabrică oțetul.

Citeam de curând pe un forum cum că orice blog/site/proiect poate crește, atât timp cât se investește timp, răbdare și multă iubire. Exact cum ai crește un copil. Dacă ai grijă de el, crește frumos și te face mândru, dacă nu, ai toate șansele să se piardă pe drum.

Chiar și așa, treburile astea sunt destul de sensibile, mai ales când vine vorba de un om căruia îi place să se exprime, să comenteze, să se dea cu ms-dosul de pământ și să susțină până în pânzele albe niște subiecte, doar de dragul de-a spune ceea gândește.  Ei, monetizarea blogului cam fură din elanul ăla, iar când zic asta, o zic în cunoștință de cauză.

Dacă ar fi să iau lucrurile de la capăt, aș face două bloguri. Unul pentru mine, pentru sufletul meu... iar celălalt pe care să-l monetizez așa cum știu eu mai bine, blog unde să țin cont de numărul efectiv de vizitatori, de PR, de minimul ăla de 10 link-uri dofollow acceptate. Le-aș separa pe cele două. Dar, am tot timpul din lume să remediez și aspectul ăsta. Ideea e că nu voi renunța la nici unul dintre ele. Pe de-o parte, să scriu pentru mine îmi ajută sufletul să evolueze, pe de altă parte, chestia cu monetizarea e amuzantă și incintantă, iar dacă știi să-ți joci cărțile cum trebuie, poate fi și fructuoasă.

Astfel, pot spune cu mâna pe inimă că sunt omul care a fost de ambele părți ale baricadei. Știu cum e în ambele tabere... deci, sunt absolut competentă să-mi dau cu părerea, să mă exprim.

Cu toate astea, nu pot da sfaturi. Fiecare face așa cum îl taie capul, pentru că, în definitiv, fiecare doarme după cum își așterne.

În pofida a tot ce am spus, nu îi cred absolut deloc pe cei ce afirmă că nu le pasă de servicii ca AdSense, deși ei continuă să le păstreze pe blog. Pentru ce? Pentru look?
Nu îi cred pe aceia ce afirmă cu mâna pe inimă că lor nu le pasă de monetizare și cred cu tot ce am în mine că doar vulpea care nu ajunge la struguri e în stare să zică despre ei cum că ar fi acri. Dar, asta e doar părerea mea. Că vorba aia... dacă nu te interesează de monetizare, nu participi nici la Superblog (că doar și asta e o metodă neconvențională de monetizare).

Și da. Îmi monetizez blogul. Cum? Scriu advertoriale plătite, vând link-uri dofollow și particip la competiții de blogging la care mai și câștig (vezi competiția Blogwars).  Deși, da... am regretele mele că aș fi putut să adopt puțin diferit lucrurile și să nu amestec treburile pe același blog, măcar mi-am luat măsuri de precauție și mi-am numit (din motive obiective) blogul Omlette du Fromage.

Ce-mi doresc pe viitor? Mai mult timp liber, o minte mai odihnită și mai ordonată și un domeniu pe care să-l monetizez eu așa cum vreau, pentru a aduce la bază acest blog pe care înainte se râdea, se glumea se pamfleta și se hâzlea.

Pentru Superblog 2010, etapa 40, Hostway,
Iulia Mihai

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Eu blog, tu blog? Nu toată lumea blog... asta e clar!

Expoziţiunea
Treaba asta cu blogăreala e cam cu schepsis, şi cam aşa a fost mereu. Nu de alta, dar mulţi tind să confunde blogăreala cu jurnalismul şi jurnalismul cu blogăreala. Ideea nu poate fi mai eronată! De ce? Simplu... Ca să fii jurnalist îşi trebuie ceva carte, o patalama la mână, plus un car de talent... În zilele noastre nu prea te mai primeşte nimeni în presă dacă nu ai aşa ceva.
...Bine, bine, asta dacă nu cumva ai terminat Facultatea de Mecanică dar eşti rudă şeful de la nu'ş ce ziar local, sau... de ce nu... naţional (ăla da jack-pot).


Ce vreau să spun de fapt
Indiferent ce fel de blogăr eşti, ramură comună cu jurnalismul, sau pur şi simplu plăcere pură, important e să ştii a scrie. Nu că e important... e musai! Musai! Nu suport când văd bloguri agramate. Mă calcă pe sistem, mi se zbate o venă şi stă să pocnească. Cu toate astea, ele există, că vorba aia... e un online mare, iar tu, ca om ce are un pitic pe creier cu gramatica, nu prea ai ce să faci să-i opreşti.
Uite ce-a păţit Pruteanu, dacă s-a exteriorizat prea tare!
În plus, sunt de părere că e inutil să mă agit eu pe seama agramaţilor, ei având oricum talentul de a se auto-elimina, pac-pac!


Părerea mea 
Bun, dar să nu mă abat de la subiect şi să revin la subiectul principal: blogăreala. Păi, treaba stă în felul următor: ca să fii blogăr nu-ţi trebuiesc acte, nici acreditări, nici nimic! Ca să fii blogăr îţi trebuie voinţă!

De ce spun voinţă? Pentru că, odată ce ai deschis un blog, clar trebuie să-l şi întreţii. Trebuie musai să ai grijă să postezi dacă nu în fiecare zi, măcar la două zile. Nu de alta, dar o frecvenţă bună duce automat la vizitatori, iar vizitatorii pot aduce, după caz şi preferinţe, beneficii frumuşele. Blogul e ca un copil pe care trebuie să-l creşti, să-l educi, în cazul în care vrei să-ţi aducă satisfacţie.

Nu am să încep să povestesc cum am ajuns eu să fiu blogăr, pentru că nu cred că interesează pe nimeni asta, însă, ceea ce voi face este să vă povestesc de ce am rămas blogăr. Păi, în primul rând pentru feed-back-ul primit. Şi, ca să mă înţelegeţi, nu e musai ca cel ce mă citeşte să mă şi comenteze, pentru că, ma declar mulţumită să văd că un număr de x persoane s-au obosit să petreacă mai mult de trei minute pe blogul meu.

Genuri de blogări
Cum să vă spun, există extrem de multe feluri de blogări: cei specializaţi pe chestii practice... cum ar fi tutoriale,  sfaturi de orice fel, cei specializaţi pe vândutul diferitor chestii (de la servicii la produse propriu-zise) şi cei care scriu de plăcere.

Genul meu
Acum, eu nu ştiu în ce categorie să mă includ, nu de alta, dar de vândut, nu vând nimic, în sensul că nu găzduiesc niciun magazin de hand-made, IT, sau cine ştie ce alte produse...
Eu scriu din plăcere! Chiar şi când scriu advertoriale plătite. Până la urmă, nu te poate condamna nimeni dacă de pe urma plăcerii tale scoţi şi un mic venit. Parcă plăcerea este şi mai mare, în cazul ăsta. Apoi, e important să ştii să-ţi monetizezi blogul.
Aşa cum ziceam la început, e important ca, după ce ţi-ai crescut copilul bine, să vezi ce-i poate capul!

Patria lor, blogosfera
Despre ei, muuuulte de spus. Mulţi blogări. Unii activi, alţii ,,lasă-mă să te las"...  Ce pot să spun despre blogosferă este că statisticile clasice nu sunt deosebit de relevante. Ce vreau să spun? Ok, există ţ feluri de top-uri, unele se ghidează dupa page rank, altele după link-uieli, altele după nu'ş ce alte criterii. Degeaba! Niciunul nu e relevant din punct de vedere al scriiturii. Nu ştiu pentru alţii, dar pentru mine, asta e important. Degeaba te pricepi tu la SEO, degeaba ai nu-ştiu-ce page rank şi cine ştie câte link-uri ai cerşit, ca să creşti într-un top fantomă, dacă din punct de vedere literar eşti varză.

Ce trebuie să faci
N-o fi literă de lege, dar zic în felul următor: sunt patru paşi.
1. Îţi iei fain frumos un domeniu (nu faci ca mine, să rămâi pe blogger).
2. Înveţi cum stă treaba aia complicată cu gramatica, ba musai mai înveţi să foloseşti şi diacriticile... et voila!
3. Înveţi puţin SEO, ca să nu scrii de doru' mâţei...
4. Te bucuri de roadele muncii tale.



 Pentru Superblog 2010.

sâmbătă, 9 octombrie 2010

Să mă mut, să nu mă mut...? Mă mut!

De data asta am să las poveştile de-o parte şi am să intru direct în pâine. Nu de alta, dar sunt de suficient timp în blogosferă pentru a şti cum stau lucrurile pe aici, din multe puncte de vedere, şi aş şti să dau sfaturi preţioase multora.
 Blogul actual, pot spune cu mâna pe inimă că îl am de doi ani, iar în doi ani a crescut suficient, deşi, zic eu că ar fi fost loc şi de mai mult.
Deşi iniţial făcut pentru a fi un blog de fotografie, n-am putut eu să mă abţin şi am început să-mi dau cu părerea, şi bine am făcut! Cam de aici şi denumirea de Omlette du Fromage... (presupun că se înţelege de la sine de ce... şi că nu mai e nevoie de explicaţii suplimentare)

Dar, nu despre specificul blogului meu vreau să vă vorbesc. Ci despre faptul că, cel puţin momentan, este găzduit pe o platformă gratuită ataşată Google, şi anume, aşa cum se vede în URL: Blogger.
Sinceră să fiu, treaba asta cu inexistenţa unui domeniu .ro, personalizat după chipul şi asemănarea mea, nu m-a deranjat până de curând.

Ce schimbare s-a produs între timp? E simplu. Am început să scriu intens advertoriale plătite (destul de binişor, aş zice)!
Ei, toate bune şi frumoase, oamenilor le plăcea cum scriu, mă contactau, îmi propuneau proiecte... asta până când începe să mi se spună că aş putea să fiu plătită mult mai bine dacă aş avea, de exemplu un numelemeu.ro.

Am întrebat de ce... cu ce deranjează platforma Blogger, iar răspunsul nu a întârziat să apară.
Un domeniu personalizat inspiră încredere, profesionalism. Un blog pe o platformă gratuită poate să-şi facă oricine.
Bun, că nu e literă de lege că dacă ai un domeniu plătit, musai eşti şi un blogăr de nota 10. Dar, în cazul în care eşti un blogăr de nota 10, şi mai ai şi un domeniu plătit, cerul este limita! Mai ales dacă vrei să-ţi şi câştigi ceva bănuţi cu blogul personal.
Cum am spus, oamenii devin reticenţi când se izbesc de platforme gratuite.

Acum, hai să fim serioşi, că ăsta nu e musai singura chestie faină.
Dacă ar fi să mai menţionez din avantajele unui domeniu plătit, cu siguranţă nu aş uita să zic de asistenţa acordată de cei a căror servicii de inregistrare domenii ai ales să le foloseşti. În consecinţă, poţi să fii sigur că în orice clipă, blogul tău este monitorizat şi că nu există problema de a dispărea fără urmă într-o bună zi, aşa cum s-au mai întâmplat cazuri, când vine vorba de platformele gratuite. Plus că oamenii pun la dispoziţie posibilitatea de a-ţi configura adrese de e-mail foarte profi cu eu @ numelemeu.ro (de exemplu...).
Şiii, să nu uit să menţionez că, în momentul în care mă voi decide să mă mut, am siguranţa că, dacă voi vrea, îmi pot importa arhiva vechiului blog, aşa că, şi problema aceasta este rezolvată!

Zic că preţul unui .ro nu ar fi chiar atât de mare, în comparaţie cu ceea ce-ţi oferă: profesionalism, siguranţă... o imagine mult mai faină! ...

Şi da, mă gândesc serios să-mi mut blogul, să îi dau o altă imagine, una mult mai profi, în tandem cu ceea ce-mi doresc.
Iar, acum că am început să mai prind cum stă treaba cu SEO, zic că nu mi-ar fi foarte greu să-mi urc noul blog la acelaşi pagerank 4, aşa cum este cel din faţa ochilor voştri, sau să-l popularizez pe Google. Metode există, trebuie doar să ne ducă mintea să le folosim... şi, musai, să le folosim bine!


Pentru Superblog 2010,
Iulia Mihai

marți, 8 decembrie 2009

Haine noy de la Hostway!


În ultima vreme m-am gândit foarte mult la domeniile personalizate. O fi din cauza Superblog, o fi din cauza probelor de la Hostway, cine ştie, ideea e că nu doar o dată mi-a trecut prin minte, că ar trebui să trec şi eu la pasul următor, şi să dau straie noi blogului meu.
Singura problemă e că nu mă împac superb cu platformele wordpress, îmi par inutil de greoaie, uneori.
Cu toate astea, am cam făcut din blogul ăsta un amalgam, pe care, ar cam trebui să-l descurc destul de curând.
Nu de alta, dar, nici nu ştiu ce să răspund atunci când cineva mă întreabă ce temă are blogul meu. Răspunsul ar fi "cam de toate...". Iar ăsta nu e un răspuns care să-mi convină.

Aşa că, am să-mi separ cele două domenii de activitate, scrisul şi fotografia şi am să le aşez fiecare la locul ei.

Datorită (sau, mă rog... din cauza) faptului că scrisul meu e puţin mai nărăvaş şi pamfletistic uneori (în concluzie, puţini cunosc - şi mai puţini acceptă!), am să îl las pe această platformă, transformând-o în platformea mea de libertate, de aberaţie şi multe altele.

Dar, fotografia e un hobby mult prea special în viaţa mea, ca să nu îi acord un spaţiu bine delimitat, elegant, aranjat...

Tocmai din acest motiv, noul meu site de fotografie, va purta haine noi de la Hostway!

Şi, voi face asta din câteva motive:

1. Din respect pentru fotografie.
2. Din respect pentru cei ce îmi iubesc şi urmăresc evoluţia fotografică.
3. Din respect pentru mine.

Şi, hai să fim puţin sinceri, e cu totul altceva atunci când îţi prezinţi galeria de fotografii într-o formă frumoasă, elegantă, ordonată, iar site-ul sună ceva de genul www.keltoighost.com, decât pe o platformă blogspot (sau chiar şi wordpress...) gratuită şi banală.

De ce e altceva? Păi, hai să ne gândim puţin, un blog pe o platformă gratuită îţi poţi face oricând ai vreo 10 minute libere.
Asta nu înseamnă că acel blog e şi unul făcut din nevoia de a arată lumii cât de bun eşti tu pe un anumit domeniu, ci poate fi ceva făcut de plictiseală.
" E hai, fie, dacă toată lumea are blog, eu de ce să n-am...?".

Însă, un domeniu personalizat, deja dă dovadă de interes sporit al autorului, pentru ceea ce face şi ce vrea să prezinte lumii.
În concluzie, investiţia de a plăti o anumită taxă serviciului de hosting, s-ar putea amortiza, în timp, tu, având, în conluzie doar de câştigat.

Pentru mai multe informaţii: http://hostway.ro

Iar pe sfârşit, pentru că Advertising-ul e una din marile mele pasiuni, iată ceva amuzant:



Material scris pentru Superblog 2009, proba nr. 46, Hostway.

luni, 16 noiembrie 2009

Blogări pierduţi - Jurnal de călătorie

Nu-mi amintesc de cât timp suntem aici... zile, luni, poate chiar ani, pentru că nu-mi amintesc CUM de am ajuns aici!
Încep să pierd orice noţiune, timp... spaţiu... toate îmi devin străine.

Aici nu se întâmplă niciodată nimic.
Uneori adie vântul, uneori plouă. Alteori am impresia că aud vapoare venind din larg.
Însă, cel mai des îl aud pe Dreampoet cum îşi cântă Fear Of the Dark pe versuri proprii, riffând nervos la o frunză de palmier, pe care a scrijelit încă de la începutul melodiei: Bc Rich.
De când Dreampoet a golit palmierul de frunze, florytutu urlă zi-lumină la el, că nu mai are cum să coboare din copac.
Dreampoet îi spune că aşa îi trebuie dacă nu şi-a dat seama la timp că, a te cocoţa în cel mai înalt copac şi a spera că ţinând cartela Hostway primită cadou, drept în sus, nu îţi va aduce conexiune cu blogul.
Flory spune ca Dreampoet e rău, şi că la fel suntem şi noi, că îi ţinem isonul.
Adevărul e că, de când am ajuns aici, nu am avut chef de nimic. Pentru că, tot de atunci, nu contenesc a mă gândi la cei dragi mie, ce au ramas pe Mainland...

Dreampoet zice că nu e bine că eu văd stele din casă, şi că adc ar trebui să lase castelele de nisip şi să se reapuce de arhitectat casa, pentru că, aşa cum am mai spus, uneori plouă pe la noi.
Seara, o ajutăm cu toţii pe florytutu să se dea jos din palmier. Ne ajută chiar şi Tanti Jeni, îşi înfoaie şorţul să o prindă acolo, când se aruncă.
...Dar, a doua zi, Flory se urcă iar.
Tanti Jeni ne face de mâncare. Astăzi ne-a gătit cea mai bună ciorbiţă de găină, cu rugămintea să închidem ochii când mâncăm. Tanti Jeni îmi aminteşte de bunica...

Cam asta facem noi în fiecare zi. Sau cel puţin ei... Eu, scriu despre ei, şi stau ca o moluscă pe nisip toată ziua. Îmi place cum îmi arată picioarele pline de nisip.
Pentru astăzi am să închei jurnalul.
Iar dacă tu îl citeşti acum, înseamnă că ai găsit sticla, cu această foaie în ea, plutind pe apă.
Să ştii că e ultima. Nu mai am sticle...


Articol realizat pentru Superblog2009.
Răvaşul curent e UN PAMFLET şi trebuie tratat ca atare.

marți, 3 noiembrie 2009

Knock Knock se muta




Intr-o zi plictisitoare de luni, Blogul Knock Knock statea la portita, asteptand vizitatori. Aproape isi pierdu orice speranta, ca in ziua aceea, il va vizita si pe el cineva.

Insa, cand se astepta mai putin, din departare se vedea venind, calare pe o sageata de maus, Catalin Blog.

-Blogule Knock Knock, vin cu vesti la dumneata! Vesti extraordinare chiar!

-Da? Ce vesti atat de extraordinare imi poti aduce, la acest ceas din zi, Catalin Blog?

-Vreau sa iti spun, ce am facut eu in ultima perioada, eu... impreuna cu stapanul meu, Catalin.

-Ce puteai tu sa faci ce alte bloguri nu fac? zise artagos blogul Knock Knock.

-Vroiam sa iti spun ca m-am mutat in Blogway, de ceva vreme, si ma simt extraordinar, revigorat chiar! Iar stapanul meu, este cu adevarat multumit de mine, in ultima perioada.

-Ce e acest Blogway? replica Blogul Knock Knock.

-Pai, sa iti povestesc... Blogway, e un serviviu de tip SaaS e primul card prepaid care il ajuta pe stapanul tau, userul, sa te faca pe tine, blogule, sa-i semeni, ca si cum ai fi copilul lui. Sa te imbrace asa cum crede el de cuviinta.

-Pai ce, Catalin Blog, eu nu-s imbracat bine, sau ce? Ca Iulia, stapana mea, m-a imbracat exact asa cum i-a placut ei. Chiar ea mi-a confectionat multe din hainute, si sunt foarte frumoase. Nu ma plang.

-Da, Knock Knock, sunt intr-adevar foarte frumoase, se vede treaba ca stapana ta, Iulia, stie cum sa foloseasca croitoria Photoshop, dar... stii cum e, o haina de firma, e o haina de firma.
Da, haute couture-ul poate da rezultate remarcabile cateodata... dar nimic nu se compara cu hainele gata facute, special pentru tine. Uite, gasesti o adevarata colectie de hainute pentru tine, aici.

-Hmmm, doar pentru o hainuta noua ar trebui sa ma mut si eu in Blogway? Nu mi se pare motiv suficient.

-Nu ai auzit nici jumatate din vestile bune. Stii ca numele meu, inainte era catalinblog.worpress.com. Toata lumea imi uita numele, si mereu eram intrebat: "Cum ziceai ca te numesti?".
De cand sunt la Blogway, numele meu este mai scurt, mi-au dat propriul meu domeniu .ro. O minunatie!
Acum toata lumea stie cine sunt, si daca ai sti cati ma viziteaza zilnic, e extraordinar! Si, partea frumoasa e ca, nu ma blochez si nu patesc nimic aiurea, indiferent cati vizitatori as avea zilnic.
Fac fata cu stoicism oricarei provocari! Au astia si peering direct cu cei mai mari furnizori de net din Romania: RDS, Romtelecom, UPC, Euroweb, Evolva ..s.a.m.d... In plus, daca cumva Catalin deranjeaza pe cineva cu mine, eu nu patesc nimic, pentru ca cei de la Hostway imi asigura protectie împotriva atacurilor pe net prin solutii hardware dedicate (flood and DDoS protection).
Ce pot sa-ti mai spun, au si filtru de spam, au cam de toate!
Ce zici, Knock Knock, o convingi pe Iulia sa te mute si pe tine aici?

-Nu stiu, imi place unde sunt... nu ma impac eu bine cu schimbarile.

-Asa singurel cum stai? Iti place viata asta solitara?

-Da.

-Hai minciunila, atunci de ce stateai si pandeai sa vezi daca vine cineva sa te viziteze?

-N-am sa raspund provocarilor de genul acesteia! spuse Knock Knock ofensat.

-Knock Knock, esti patetic... serios, habar nu ai tu ce bine e cu Blogway, am optimizare Google (SEO), si ma gaseste oricine doreste pe internet. Tot cu ajutorul lor, Catalin face statistici Google Analytics pentru mine, si multe multe altele!

-Bine amice, dar eu sunt micul dejun, iar tu gustarea delicioasa dintre mese!

-Knock Knock, te uiti cam mult la televizor! Cred ca e de la lipsa de activitate... Asta e dintr-o reclama, fratioare! Incepu sa rada Catalin Blog.

-In fine... ideea e ca m-ai convins. Dar cum fac eu sa o conving la randul meu pe Iulia sa ma mute acolo unde esti si tu?

-Pai uite cum faci... ii zici Iuliei in felul urmator: Cei de la Hostway sunt singurii care-ti dau câte căsute de e-mail ai nevoie. Sigur o sa-i placa sa aiba o casuta de e-mail care sa sune asa: knock.knock@iulia-diana-mihai.ro atunci cănd se va recomanda cuiva.
Solutia de mail este oferită prin Axigen, un produs marca Gecad.
Stie ea ce-i Axigenul, ca a mai scris despre asta la o alta proba SuperBlog 2009. Mailul il poate accesa de oriunde, pentru ca au interfata de webmail si-l poate integra aplicatiei ei de mail, ca outlookul sau aplicatii similare.
E mai bine sa aiba iulia-diana-mihai.ro decat blogspotul codita.

-Bun Catalin Blog, si unde trebuie sa se adreseze Iulia?

-Knock Knock, Îl poate cumpara direct de pe site, îl găseşte pe la secţiunea Cumpără online, costă 4.5 Euro/ luna şi-l poate plati online cu orice card Visa sau Mastercard. Ori de nu, se duce la unul dintre magazinele Diverta de la ea din oras, şi-l găseste acolo, si nu e scump... costa doar 200 de lei/ an. Apoi se duce din nou pe site să-l activeze. Daca are nelamuriri, poate intra pe site-ul lor http://www.blogway.ro, sau ii poate suna la 072HOSTWAY (0724678929).
Daca nu are minute, iar site-ul tot nu a lamurit-o, poate trimite un mail la: support@blogway.ro

-Multumesc Catalin Blog, chiar ca ai venit cu vesti bune astazi!

-Cu cea mai mare placere!


Articol realizat pentru Superblog2009

miercuri, 21 octombrie 2009

Poveste de seara





A fost odata, ca niciodata, pentru ca daca nu ar fi fost, nu s-ar mai fi povestit, o blogarita pe nume Iulia.
Bineinteles, ca multe erau blogaritele si multi erau blogarii din Imparatia Suprema a Blogosferei, mai ales cei ca ea, cu doar doi saci de PageRank, in visterie.
Visul Iuliei, era sa arate lumii virtuale intregi, si printului PcNews, ca blogul ei http://iulia-diana-mihai.blogspot.com, e cel mai vestit, si cel mai bine inchegat blog de pe suprafata Blogosferei.
Insa, intr-o zi, cum clic-aia Iulia prin lumea intreaga online, doar ea, si sageata ei loiala de la maus, aparu un Banner MAGic ce ii spuse cu o voce precedata de un ecou misterios:
-Tu esti Iulia? (ecou...ecou...ecou)
-Da impara... Mhm... da Bannerule MAGic. Cu ce te pot ajuta?
-Pentru ca ai dat clic pe taramul meu, am sa-ti indeplinesc 5 dorinte magice.
-Dar parca toti dadeau cate 3, tu de ce 5?
-E super-oferta, taci ca-i criza, apreciaza si nu mai comenta! zise Bannerul MAGic.
-Da, sa traiti.
-Asaaaaa... zi-mi te rog prima ta dorinta!
-Pai Bannerule... ahm... ce sa zic... da-mi 1000 de vizitatori unici pe zi... imi dai?
-Iti dau! (se auzira niste clopotei magici... CLIIIIINC)
-Ia te uita... hehe... ce minunatie! A doua dorinta... Hm, as vrea sa imi dai inca 3 saci de PageRank... sa am acolo, pentru iarna.
...Si a doua dorinta fu indeplinita. (cliiiiinc!)
-Care iti e a treia dorinta, Iulia? zise Bannerul MAGic?
-Pai, a treia dorinta ar fi, sa imi pui un link la Mihai Bendeac pe blog. Poti?
-Link la Mihai Bendeac pe blog, sa fie! (cliiiiiiinc!)
-Mai ai doua dorinte! Foloseste-le intelept.
-Pai, a patra, as vrea sa fie locul 1 in Taramul ZeList, sa fiu mai tare ca Umbrela Verde si ca Zoso!
Si a patra dorinta, fu si ea indeplinita.
-Care iti e ultima dorinta?
-Ultima dorinta... pai, am auzit eu ca exista un Taram Minunat, unde totul e atat de frumos, ca in Shambala lui Eliade, faza e ca doar cei privilegiati pot intra acolo, e ca un fel de club exclusivist, in care eu vreau sa intru. Sigur ai auzit de Taramul Hostway. Imi doresc un domeniu in Taramul Hostway atat de mult!!!
CLIIIIIINC!
Minunea se indeplini, Iulia deveni astfel cea mai cunocuta dintre blogari. Vestea ajunse chiar si la urechile printului PcNews.

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus poveste-asa!



Articol scris pentru Concursul PcNews.