Ţaţa Leana merge în Alaska

După cum bine ştiţi,  ţaţa Leana nu mai avea de mult 20 ani. Însă, lucrul acesta nu o împiedica să-şi trăiască viaţa din plin. Cu toate astea, chiar şi cu marele câştig la loto de anul trecut, nu apucase să vadă Alaska. Ştiţi cum e treaba, criza există, banii se duc cât ai zice ,,jocuri de noroc" şi ,,ruletă", în consecinţă, când să te prinzi că vizitarea Alaskăi n-ai bifat-o pe listă, başca banii ia-i de unde nu-s...

Dar, ştiţi voi cum e treaba cu Realul, vine mereu în ajutor cumpărătorilor fideli, îndeplinindu-le cele mai ascunse dorinţe chiar înainte ca ei să ştie că îşi doresc aşa ceva. După cum ştiţi ţaţa Leana nu numai că e un cumpărător fidel al Realului, ci se socotea şi un fel de cea mai bună prietenă al acestuia.

Vedeţi voi, ţaţa Leana avea doi prieteni importanţi pentru care şi-ar fi dat şi cămaşa de pe ea, Real fără egal şi... ia să vă văd dacă ghiciţi... Da! Aţi ghicit! Paraschiva! Aceştia doi erau de neînlocuit. La orice oră din zi şi din noapte ar fi sunat-o ori Realul ori Paraschiva, ţaţa Leana ar fi răspuns la telefon mintenaş.

Ei, şi că tot vă vorbeam de dorinţa ţaţei Leana de a vizita Alaska, ce primeşte ea în poştă într-o bună zi... o scrisorică ilustrată şi foarte frumos colorată de la Real! Mare i-a fost bucuria ţaţei Leana să afle că cei de la Real aduseseră Alaska în România! Altfel nu avea cum să se explice de ce titlul scrisorii era: Alaska la Real! ...în exclusivitate chiar!

Deci, măi, cum să vă spun, ţaţa Leana era în al nouălea cer. Ce mai, cred că era deja în al zecelea, de când visa ea la Alaska şi de când aflase ea vestea cea mare! Păi cum, măi nene să aducă ăştia Alaska în Real? Şi-apoi, acolo unde era Alaska înainte ce era acum, dacă ea e acum în Real? Cumva nu acolo a rămas gaura aia neagră de care vorbesc ăştia de la Institutul Elveţian? Că nu-mi închipui altfel... Sau, a rămas în locul Alaskăi teren arabil, numa' bun de pus grâu pe el? Că şi asta e o posibilitate bună de luat în calcul. Ţaţa Leana e fată crescută la ţară, în consecinţă, ştie valoarea agriculturii, dacă e să o luăm aşa. Iar găurile negre nu fac nici grâu, nici păpuşoi, nici orz nici nimic! Ele înghit ca nesimţitele, tot!

Aşa că. ţaţa Leana se hotărî să lase toate treburile cele importante de-o parte şi să dea o fugă până la prietenul Real, să viziteze şi ea Alaska.

Odată ajunsă la Real, ţaţa Leana avu cea mai mare surpriză. Se pare că cei de la Real vorbiseră despre Alaska dintr-un alt punct de vedere. Alaska ca şi regiune nu avea să fie adusă printre rafturi, sensul fiind pesemne unul figurativ.

De ce figurativ, pentru că în loc de zăpezi, pustietate şi natură, ţaţa Leana a avut plăcuta surpriză să vadă noua gamă de electrocasnice de la Real, pe numele ei chiar Alaska. Ea a înţeles pe loc că treaba asta n-are decât să fie una cu un final fericit, având în vedere că toate electrocasnicele ei căpătaseră o uzură morală de nedescris, fiind de asemenea şi cam zgâriate şi roase pe la colţuri.

Astfel, ţaţa Leana îşi alese mintenaş câte un aparat din fiecare gamă, după cum urmează, un fier de călcat de-ăla şmecher, un aparat de hidromasaj pentru picioruţele ei bolnăvioare, frumuşele şi bătrânele, un uscător de păr cu ionizare (nu ştia ea ce e aia ionizare, dar se gândeşte că dacă are vreo legătură cu vechea ei iubire din tinereţe, Ionel Plugaru, n-are cum să fie de rău... ). Ba chiar îşi luă şi-o aerotermă Alaska, că tot costă doar vreo 39 lei. Şi-ar fi luat ea şi-o placă de păr, că-i sătulă de veşnicul permanent movuliu, dar, cum cei de la Real n-au aşa ceva, cu siguranţă va scrie ea o scrisorică.

Cu ce le plăteşte? Nu vă îngrijoraţi voi, că se descurcă ea, mai ales dacă luăm în consideraţie faptul că toate produsele au preţuri de la rezonabil înspre wow.

Chiar şi-aşa, de-o excursie in Alaska n-o fi avut ea bani, dar şi-a permis să-şi achiziţioneze cele mai noi produse electrocasnice. Nu le-a cumpărat ea pe toate, că vorb-aia, e pensionară, dar, cu timpul rezolvă ea şi problema asta.

Şi, hai să fim serioşi, cine ar vrea să meargă pe frigălăul ăla în Alaska? N-ai ce vedea acolo! În plus, la ce iarnă se-anunţă şi pe la noi, tot ce trebuie să facă ţaţa Leana e să aştepte...

Ţaţa Leana, over and out, pentru Superblog 2010, etapa 28, Real (fără egal, am zis!)

Again a winner

Iată că mă aflu iar printre câştigători. Nu am mai luat pot-ul cel mai, de data asta, pierzănd milimetric cu 1 punct, eu şi încă vreo câţiva blogări, însă, Realul s-a dovedid şi de data asta băiat (sau fetiţă...) de treabă, şi m-a premiat oricum.
Cu ce anume, încă nu ştiu...

Hypermarket Real, un tărâm minunat

Într-o zi însorită de toamnă, mergea Ghiocel al nostru, posomorât, ofilit şi trist, pe marginea drumului, cu mainile în buzunar, cu capul plecat, oftând din greu şi dând cu piciorul la câte o piatra, din când în când, atunci când gândurile cele negre îl năpădeau.
Cocuţa lui nu mai era. Cocuţa lui plecase cu un motociclist la munte, lăsându-l pe el, şingur şi cu ultimele ei cuvinte răsunându-i în minte...

"Nu mă mai scoţi nicăieri, Ghiocele... pe bune, nu mai suport, nu te mai suport. Mă plictiseşti teribil. Te părăsesc! Vreau să fiu iubita lui BlackCrow, uite ce cool e el, şi cum ii flutură pleata..."

Şi cum mergea Ghiocel pe marginea drumului, se trezi dintr-o dată la capătul oraşului.
Mare îi fu mirarea când vazu că, la capătul oraşului, în loc de buruieni, praf, gunoaie şi femei uşoare aflate la datorie pe centură, acum trona o cladire gigantică şi luminoasa, pe care scria real,-Hypermarket. În această clădire, necunoscută încă lui Ghiocel, ieşeau şi intrau oameni constant.

"Ia te uită, parcă ar fi un stup, unde-o fi oare Regina Mamă..." işi zice Ghiocel amuzat şi impresionat în acelaşi timp. Apropiindu-se de cladire şi văzând o femeie în vârstă ieşind, Ghiocel hotărî să o întrebe câte ceva:

-Nu vă supăraţi, doamnă, dar ce se întâmplă aici?
-Pai cum tinere, nu ştii? Aici e Real Hypermarket... Unde ai trăit până acum?
Ghiocel începu să chicotească în sinea lui.
-Ce râzi, tinere?
Doamna avea cei mai simpatici doi dintişori din faţă, pe care Ghiocel îi văzuse în viaţa lui. Nu departe fu de el gândul că între doamna şi iepuraşul cel grabit din Alice în Ţara Minunilor, era cu siguranţa, o asemănare.
-Ah, nimic, mă scuzaţi, şi ca să vă răspund... în casă, am trait până acum. E bine şi confortabil acolo...
-Cum în casa, băi băiete, eşti tânăr, ce să faci tu toată ziua în casă?
-Păi, nu e nimic interesant de văzut în oraşul ăsta...
-Spui asta, pentru că nu ai mai fost la Real, până acum...

Nici nu apucă femeia să-şi continue fraza, că, un mijloc de transport în comun, sosi. Geamurile aburite ale maşinii, făceau imposibil să vezi ce e înăuntru, tot ce se putea distinge fiind câte un năsuc lipit de geam, ici şi colo câte un genunchi. Cum se deschiseră uşile maşinii, din interior se revărsă o lavă multicoloră, parcarea Realului umplându-se numaidecât cu această lavă, pe care puteai citi (dacă erai foarte atent, pentru că se deplasa cu un ritm supersonic spre intrarea Realului) Mike, Puta Madre, Adidaş, ici şi colo distingându-se câte un tricou cu Ion Maidan, sau câte o vestuţă tricotată în carouri.

-Ei tinere, hai că eu am plecat, intră să vezi despre ce e vorba... I'm late... I'm late... I'm late... pleacă maxi-taxi!
Lăsându-l cu zâmbetul pe buze, doamna cu dinţişorii simpatici, ţopai spre maxi taxi.

Ghiocel se hotarî să intre şi el, în această lume minunată, ce se numea Real. încă de la intrare, fiind întâmpinat parcă, de un spirit de sărbătoare ce îi amintea lui Ghiocel foarte mult de filmele americane cu Moş Crăciun, pe care le vedea când era copil.
Atmosfera era mirifică şi ii inunda toate simţurile, generându-i pe faţă, cel mai stupid zâmbet posibil... zâmbetul omului ce descoperise un tărâm necunoscut lui, până în acel moment, tărâmul cumpărăturilor infinite... a preţurilor mici şi al ofertelor nesfârşite!

Exista câte un raion pentru orice delicatesă la care sperase vreodată Ghiocel... Nici nu mai ştia în ce parte să se uite prima dată...
Primele produse ce îi atrasera atenţia, cele de la TIP. Nu mai văzuse de cand lumea, aşa produse ieftine. Nu-i venea să creadă, cum o apă plată la 2L. poate costa mai puţin de 1 leu, ăsta nefiind singurul exemplu.

"Offf, dacă ar fi trăit bunica mea... ei i-ar fi plăcut să vadă asta" îşi zise în gând, cu tristeţe, Ghiocel.
"He he, uite că asta nu e singura marcă unde preţurile sunt aproape inexistente! Inventivi şi practici oamenii aştia cu Realul! Cum i-a dus pe ei mintea să mai facă o marcă! Şi astea de la Real Quality par atât de gustoase, şi atât sunt de avantajoase la preţ! Ia să o chem eu pe mama aici, să vada şi ea..."

Cum admira Ghiocel ofertele, se auzi din spatele raftului un foşăit.
-Cine-i acolo? întrebă Ghiocel, nedumerit.
Din partea cealaltă a raftului nu se auzi nimic, oprindu-se însă şi foşăitul.
-Cine-i acolo, am întrebat!
-Eu... răspunse o voce timidă şi firavă.
-Care eu?
-Hmm, doar eu şi-atât. Doar nu te aştepţi să spun unui străin numele meu, nu?
Lui Ghiocel ii plăcu atât de mult vocea ce o auzi, încât în sufletul lui, îmboboci dorinţa de a vedea, ce făptură se ascunde în spatele rafturilor şi a acestei voci...
-Unde eşti? o întrebţă...
-Aici.
-Haide, tu faci mişto de mine? Unde aici? Că aici sunt eu, iar tu nu eşti...
-Mergi până la capatul raionului, prostuţule, apoi, următorul raion la dreapta.
-Şi dacă mă pierd pe aici? Dacă nu te găsesc?
-Am să vorbesc în tot acest timp, ca să te poţi ghida după vocea mea...
Şi merse Ghiocel, printre raioanele cu bunătăţi... până ajunse la raionul de produse BIO, spre marea lui surprindere, tot un brand Real. Ghiocel era uimit de diversitatea produselor. Nu-i venea sa-şi creadă ochilor.
Când... îl bătu cineva pe umăr.
-Hei, sunt eu... vocea de după raft, ce faci?
Când se întoarse, în spatele lui stătea cea mai frumoasă fată pe care o văzuse vreodată.
Fata era atât de frumoasă, încât picioarele lui Ghiocel se înmuiară cu totul.
-Eşti frumuşel, ai tenul frumos, continuă fata zâmbind larg şi copilareşte, cred că şi tu mănânci de la real,-BIO, se vede în ochii tăi, ii ai limpezi.
-Când eram copil, mâncam sănătos, dar, de când mi-am cunoscut fosta prietenă, am cam lasat baltă obiceiurile sănătoase. Vezi tu, Cocuţei îi plăcea să mănânce mezeluri şi adora friptura de porc. Lumea ii zicea Cocuţa-Grasuţa...
-Eh, se vede treaba că te-a facut să suferi Cocuţa asta, adăugă fata. Dacă ai fi fost prietenul meu, te-aş fi sfătuit să mănânci sanatos, şi am fi venit la standul ăsta zilnic.
-Cred că e un semn că ne-am întalnit la raionul Bio... spuse zâmbind, Ghiocel. Apropo, acum nu mai suntem străini, ti-am zis câte ceva despre mine, îmi spui numele tău?
-Sigur, acum da, nu mai suntem străini. Ghiocica... încântată!
-Ghiocel... mă intitulez. Ghiocica, mergi cu mine să mâncăm ceva? Îţi fac cinste cu o salată ungurească...
-Da, cu cea mai mare plăcere.

Ghiocel şi Ghiocica plecară împreună, de braţ, spre restaurantul cu auto-servire, din incinta Realului, unde au savurat împreună cea mai gustoasă salată ungurească.
Privirile lor erau nedesparţite, ca şi cum Cocuţa nu existase niciodată, nici ea, si nici supărarea de mai devreme a lui Ghiocel.
Însă, ce nu ştia Ghiocica, era ca, al nostru Ghiocel, pregatise o surpriză, pentru prima lor întânire. Strecurase în coş o ciocolată din gama real,-SELECTION, să i-o dăruiască. O ciocolată atât de fină şi de apetisantă, de inima Ghiocicăi avea să fie pururi a lui Ghiocel. Şi nici nu plăti mult pe ciocolată.
Din acea zi, Ghiocel şi Ghiocica sunt nedespărţiţi. Se spune că şi în zilele noastre mai sunt vazuţi în incinta Realului, tinându-se de mână, şi iubindu-se ca în prima zi! Se mai spune ca, din acea zi, Ghiocel i-a dăruit in fiecare zi cate un sortiment de bunătăţi de la SELECTION, Ghiocicăi.


Articol scris pentru proba nr. 7 real,- Hypermarket, pentru concursul Superblog2009, organizat în cadrul PCNews.