Se afișează postările cu eticheta jurnalism. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta jurnalism. Afișați toate postările

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Cutia Pandorei

Toţi cei ce mă cunosc bine ştiu că sunt un spirit liber, greu de controlat din toate punctele de vedere. Tocmai din motivul ăsta, mai greu cu mine şi cu ştirile bombă, cu noutăţile otevistice sau cancaniadele ce se tot plimbă prin faţa cititorilor noştri autohtoni.

N-ai să mă vezi pe mine că alerg nici cu reportofonul, pixuleţul şi hârtia, nici cu aparatul de fotografiat după senzaţional, doar de dragul de a creşte în nu ştiu ce top-uri menite să-mi ofere acea notorietate. Neeh. Singurul lucru pe care îl fac este să-mi monetizez blogul. În sensul că scriu advertoriale plătite pentru cei dispuşi să-şi facă reclamă folosindu-mi scriitura ca şi instrument.

În rest, articolele vor fi liber exprimate, subiectele analizate în mod absolut natural, sau spus altfel ,,cum îmi vine". Nu m-aş complica niciodată cu ştiri, pentru că, deşi facultăţile de jurnalism spun că o informaţie este adevărată dacă o verifici de trei ori, eu nu prea sunt de acord cu asta. Apăi, ce facem dacă o judecăm după trei surse, dar toate mincinoase?
Da, ştiu, sunt paranoică, dar aşa sunt eu. Mi-e frică de procese, de chestii, în consecinţă, nu mă bag!

Recunosc, totuşi, că am recurs odată la publicarea de ştire. Nu de alta, dar urmărind blogul actualei soliste a trupei aproape inexistente ce se numeşte Nightwish, şi anume blogul domnişoarei Olzon, am aflat eu prima că duduia lansa un nou videoclip prin intermediul blogului. M-am gândit că aşa ceva n-are cum să fi ajuns la urechile mele prima dată, cel puţin referindu-mă la urechile româneşti, aşa că am început să gugălesc problema. Nope, niciun site specializat pe rock nu auzise de treaba asta! Pasul doi a fost să folosesc motorul de căutare a celor de la MSN, poate ăla e mai scotocitor. Nici el nu ştia nimic. Când am întrebat Yahoo-ul, mi-a ridicat şi el din umeri.

Deci, iată! Eram prima care afla de melodia asta! Aşa că am publicat informaţia! Cu toate astea, treaba asta nu mi-a adus cine-ştie-ce trafic sau popularitate. Melodia nu era chiar atât de frumoasă...

În rest, pe cuvântul meu dacă m-am băgat în scandaluri. Nu sunt genul. Nu-mi plac bârfele. Dacă mă crede cineva, chiar şi când se ceartă vecinii mei pe scara blocului, eu nu vreau să ştiu, nu vreau să aud, mă baricadez în casă, dau drumul tare la muzică, mă apuc cu mâinile de urechi şi-'ncep să urlu tare şi puţin psihopat ,,la-la-la-laaaa'', în timp ce ochii îi am strânşi.

Faza e că o informaţie eronată, aruncată online, în legătură cu cineva, sau ceva, e ca o cutie a Pandorei. Iar eu nu vreau să-mi asum vina, şi, fie vorba între noi, nici nu-mi plac chestiile astea, aşa cum spuneam mai sus! Prefer să nu fiu eu aia care strică viaţa lui X şi lui Y. Informaţiile negative se prind imediat, în timp ce informaţiile pozitive sunt privite mereu cu dezinteres. Cam aşa stă treaba cu jurnalismul şi cu nebunia asta ce se numeşte ,,ştire bombă".

Până nu voi merge eu prin pădure şi nu mă voi întâlni EU cu Zâna Măseluţă, şi nu-mi stă ea MIE la un photoshooting, zic că nu-i de mine. Da' şi-atunci am să îi cer în scris că nu mă dă în judecată! Că aşa m-au învăţat pe mine la şcoală!

Pentru Superblog 2010, proba nr. 34, Blogmoney, 

Iulia Mihai

luni, 21 iunie 2010

Necrofagii internauţi

Dacă aveţi senzaţia că fiinţe necroface există doar în jungle, păduri, stepe şi alte habitate pline de vegetaţie, vă înşelaţi amarnic.
Lumea evoluează, şi, odată cu ea, se dezvoltă noi specii, dornice de a exista, de a fi şi ele printre cei vii. Toţi trebuie să mâncăm, doar...
Astfel, cam de când cu internetul, site-urile, blogurile, clar s-a dezvoltat şi în rândul celor ce devorează megabiţi pe secundă, o nouă modă: aceea de ingurgita resturile celorlalte animale mai mari.

Ca să fiu mai clară, vă dau următorul exemplu: să zicem că se întămplă o întâmplare, ceva tragic, sau, mă rog, ceva amuzant... hai să ne amintim de cearta lui Boureanu cu Firea (nu că m-ar interesa subiectul, ba chiar deloc, dar e concludent).
Ei, apare video nărăvaş pe la antene, apare şi pe internet, că deh, e normal, e modern, altfel n-are cum.
Ce se întâmplă mai departe? Toată blogărimea lipsită de inspiraţie preia video respectiv, eventual şi cu un copy-paste al articolului, de toată frumuseţea (anul ăsta se poartă scrisul...).
Ca să fie absolut clar, nu am nimic împotriva dorinţei lui blogăr X sau blogăr Z de a-şi da cu părerea în legătură cu evenimentul, dar, e o diferenţă de la cer la pământ între a copy-paste-ui un material deja apărut pe la n televiziuni, plus ziare online (mai bune sau mai puţin bune) fără pic de neruşinare, şi de a comenta tu ştirea, cu propriul creieraş din dotare.
Articolele de opinie (proprie) pot deveni, de cele mai multe ori, mult mai interesante.

Poţi face analogii, diferenţe, poţi tăia, poţi spânzura, dar nu copy-paste-ui, pentru că asta te face pe tine, ca blogăr, egal cu zero anulat, barat, crucificat.
Cunoştinţele în copierea unui cod embed nu îţi dau diplomă recunoscută de blogăr, ci te bagă într-un butoi plin cu banalitate.
Pentru că, problema se pune în felul următor: ce anume te separă pe tine de ceilalţi? De ce, eu, ca şi cititor (sau privitor de videoclipuri preluate de pe la alţii) ar trebui să stau călare pe blogul tău şi nu pe al altcuiva? Informaţia de la tine, oricum se va găsi pe nu-ştiu-câte alte bloguri...

Ei, dar dacă informaţia aia, ştii să o coafezi frumos, să o împrospătezi cu ceva note personale, ceva sare, ceva piper, niscaiva umor sau ironie (sau orice ar putea da savoare) atunci bravos naţiune!
Important e, ca pe lângă ce duduie pe internet despre Firea şi Boureanu (cu ei am plecat la drum, cu ei merg mai departe), tu să aduci ceva în plus informaţiei.

Prezentarea informaţiei în stare brută de către un blogăr care postează în pauzele de la servici sau din confortul casei sale, a fotoliului său, sau a vârfului partului, nu va face decât să ridice sprânceana dreaptă a celor ca mine, născuţi să fie cârcotaşi, dar şi sceptici.

Ei, însă, dacă visul tău în viaţă e să deţii un blog informativ 100%, fără implicare personală, fără bara-bara, atunci, fă mătăluţă bine şi achiziţionează-ţi un SLR, o cameră de filmat a cătării şi fugi să vezi de unde poţi culege informaţii pe care să-ţi poţi pune amprenta. E greu, dar asta e!
 Ca să capeţi respectul, trebuie să munceşti, nu e suficient să stai tolănit în faţa computerului şi să vânezi picanteriile postate pe site-urile oficiale.

Sau, fă un feauture, mai bine, pentru că un astfel de articol, scris de o mână dibace, poate deveni, de cele mai multe ori, muuult mai spumos şi mai citibil, decât orice ştire de doi bani preluată de la alţii.

Iar, dacă nu ai mâini dibace în ale scrisului, există locuri suficiente neocupate prin construcţii, amenajări interioare, şi altele care îmi scapă acum.
Adevărat că şi acolo ai nevoie de mâini dibace, doar că de altfel de mâini dibace.

Ei, ajungeţi la vorba mea, că între un astfel de ,,blogăr" şi un animal necrofag (care se hrăneşte cu resturile altor creaturi mâncăcioase dar mai mari) nu e diferenţă decât dacă punem problema mediulului în care se desfăşoară?

vineri, 19 martie 2010

Studiu de caz: Jurnalismul traditional vs. Bloggingul

...Ok nu e ea o leapşă, e mai mult un început de studiu personal pe care am de gând să îl fac pentru Centrul de Cercetare.
La finalitatea lui, probabil voi posta bucăţele din el aici.

Însă, ca să ajung la stadiul ăla, am nevoie de ajutorul a câtorva dintre voi.
Ajutorul costă în răspunsul la o întrebare.

În ultima vreme, bloggingul ia din ce în ce mai multă amploare, vrând parcă să acapareze jurnalismul traditional.
În ce măsură, credeţi că lucrul acesta e posibil?
Aş vrea să se ţină cont de credibilitatea înformaţiei postate pe blog, de corectitudinea gramaticală a unor bloguri şi de coerenţa în exprimare.


Provocarea de a-mi răspunde o lansez tuturor celor ce se simt în stare să răspundă şi au ceva de spus, însă, îm mod expres următorilor bloggeri:

¤Bunilor mei prieteni: Juels şi Sky
¤Stimaţilor domni: Cristian Lisandru, Vania, Simion Cristian, Marius Ola.
¤Şi nu în ultimul rând: Cantina Socială, Dreampoet, Alexandra Verzes, Romanika, Tony, Lulubella, Monica Olteanu, Ghiduşii, Victor, Viaţa sub lupă, Adunatedelasate, Zahdiva.

Mulţumesc anticipat.
Rugămintea e ca răspunsurile să îmi fie lăsate aici, ca să le am grupate, pentru atunci când mă voi apuca de proiect.

luni, 11 ianuarie 2010