De ce nu mă impresionează copiii

Ştiu că e post (sau, nu mai e?) şi mai ştiu şi c-o să fiu condamnată pentru o lipsă acută de corason, dar, pe mine nu mă coafează chestiile care altora le fac frezele vâlvoi. 

Ca de exemplu... toată lumea, atunci când vede câte-un copil începe să schiaune şi să facă frumos, să mimeze feţe tâmpite şi strâmbăcioase. De ce? Adică, okay, înşeleg dacă e al tău... Înţeleg chiar şi dacă e al soră-tii... Dar, de ce să te miri atât când vezi un copil, aşa, unul de pe stradă? Ca ce chestie? Doar pentru că are 40 cm. lungime, fălci, doi dinţi şi 8-9 kg. de bucată?

Eu zic aşa că e una să îţi iubeşti copilul tău şi una să pretinzi că eşti veşnicul iubitor al tuturor ăstora mici de pe faţa pământului. Părerea mea e că asta e făţărnicie curată, pentru că, aceaşi child-loverşi puşi în situaţia de a da un ban pentru într-ajutorarea copiilor muritori de foame de prin Africa, ar strâmba din nas cum că n-au. Fireşte, or fi şi excepţii, dar, prea puţine ca să evit eu să scriu despre asta. 

Revenind la copiii drăgălaşi, lipsiţi de păcat, vină şi răutate... Haideţi să vă arăt ceva. 

Ei, îl vedeţi cât de drăgălaş e? Nu-i aşa că vă vine să-l trageţi de fălcuţe? Ei bine, el e Hitler. Şi da, e drăgălaş.

Get my point? 

Nu vreau să deschid o isterie potrivit căreia toţi copiii sunt produsul Diavolului, sau că ar trebui aruncaţi la râpă, pentru că, în definitiv, nu ai de unde şti ce naţie va fi când va creşte. Dar, clar nu pricep isteria cealaltă  ce se iscă în jurul unui nou născut, sau a unui mai vechi născut. Şi nu, nu sunt nici adepta teoriei potrivit căreia copilul trebuie pupat doar atunci când doarme, dar nici scărpinatul constant între coarne nu-i face bine. Mai ales dacă nu-i al tău. 

Ca să elimin orice dubiu, nu, nu bat copiii, nu mă port urât cu ei. Îi ignor pe cei răzgâiaţi, şi poate chiar dau o ciocolată celor ce dovedesc că merită. Cu toate astea, eu nu mi-i doresc. Şiii, nici n-o să mă vedeţi că vă pupăcesc copiii, în caz că are cineva unul de expus ca la muzeu.

Siguranta si confortul copilului nostru

Ce am constatat in ultima vreme este faptul ca lumea alege sa nu mai faca copii. De ce ? Probabil din cauza conditiilor de viata, a factorului criza, sau pur si simplu a lipsei banilor.
Ce cred eu este ca din ce in ce mai multi oameni incep sa invete ce inseamna sa ai responsabilitate fata de propriul copil, pentru ca, a avea un copil nu inseamna musai a avea o jucarie cu care te poti mandri. Nu, copilul semnifica mult mai mult de atat. Tocmai din acest motiv, trebuie sa avem grija de el, afara cat si in interiorul propriei noastre locuinte, ce conditii ii oferim.

In consecinta, la capitolul patuturi nou nascuti trebuie avut mare grija ce alegem celui mic in cel mai fin detaliu! Nu este suficient sa-i alegem doar un patut oarecare, ci trebuie tinut seama ca acesta este locul in care nou nascutul isi petrece aproape tot timpul zilnic. In concluzie, trebuie sa fie comod si primitor, pentru ca, pentru noul nascut, patutul reprezinta locuinta sa.

Dar, nu numai cand vorbim despre habitatul din interiorul casei noastre a copilului nostru, trebuie sa avem grija ce optiuni facem.
In zilele noastre, majoritatea familiilor detin macar un autoturism, astfel, transportul bebelusului cu autoturismul va deveni inevitabil. Insa, stim foarte bine cum sunt drumurile, cel putin la noi in tara si mai stim si ca multe neplaceri pot interveni pe parcursul drumului. De cele mai multe ori, un bebelus  este mult prea sensibil pentru a nu fi afectat de acesti factori, astfel, pentru a preveni aceste neplaceri, este de indicat a se achiziona un scaun auto pentru copii.

Subiectul scaune auto pentru copii este cu atat mai sensibil si el, cu cat aceasta alegere trebuie facuta cu grija. Nu trebuie sa ne grabim in achizitionarea unui astfel de carut. Trebuie doar sa ne amintim ca acela va functiona ca si suport al copilului nostru. In consecinta, el trebuie sa fie de cea mai buna calitate si sa prezinte o comoditate exceptionala.
Ce alegem penru copiii nostri trebuie sa fie in tot timpul primordial. Nu trebuie sa ne preocupe nimic mai tare decat acest subiect.

Vine vremea colindelor şi-a cadourilor

Nu ştiu despre voi, dar mie îmi plac maxim sărbătorile de iarnă! Nu atât pentru cadourile ce le primesc, cât şi pentru sentimentul de fericire ce se învârte în jurul acestora. Nu cred că e nicio sărbătoare mai frumoasă ca aceasta. Sentimentul de euforie al acelor zile pur şi simplu reuşeşte să le încarce bateriile celor cu suflete de copii.

De când sunt mică am ţinut aceste sărbători la rang înalt, amintindu-mi cu plăcere de fiecare iarnă petrecută la bunici.
Vedeţi voi, la bunici, sărbătorile se simt altfel. Se simt mai cu patos, mai din plin, pentru că, atunci când e Crăciun, eşti copil şi te afli la bunici, la ţară, colindele sunt colinde, colacul, colac, iar Moş Crăciun devine parcă mai darnic ca cel de la oraş.

Sinceră să fiu, cât eram copil îmi cam plăcea să cânt colinde. Şi nu puţin. Îmi plăceau aşa de mult, încât mă trezeam că fredonam câte-un leru-i ler şi în alte perioade ale anului decât cea a Crăciunului, bunica atenţionându-mă mereu cum că nu e bine să cânţi colinde în altă perioadă decât cea stabilită de cele sfinte. Consecinţele, în opinia bunicii, erau unele de-a dreptul înfricoşătoare, pe care nu am de gând să le detaliez, pentru a nu strica atmosfera.

Cu toate astea, de Crăciun chiar obişnuia să se laude cu vocea mea impecabilă şi perfectă pentru cântat colinde, plimbându-mă din poartă în poartă pe la toate cunoştinţele, rudele de gradul 1, 2 sau 3.
După o aşa reprezentaţie, Moşul era întotdeauna mult mai darnic.

Să fii copil cred că e starea perfectă de a fi, lumea trasformându-se mereu într-un regal compus din povesti, care mai de care mai frumoase si mai pline de acea magie ce rezultă din combinaţia ideală: Crăciun plus copilărie.

Ce îmi pare mie e rău e că în zilele noastre, totul a început să se denatureze, sărbătorile de iarnă nefiind la fel de pline de mister si de frumuseţe, ca pe vremea copilăriei mele. Cu toate astea, copii vor rămâne copii, colindele colinde, iar poveştile, poveşti. Sau, cel puţin, aşa ar trebui să fie!

Din punctul meu de vedere, totul ar trebui să se întoarcă la felul frumos de acum câteva zeci de ani, când oamenii chiar puneau accent pe colindele cântate în Ajun, la porţile şi uşile celor dragi. Colindele au avut mereu calitatea de a ne apropia ca şi suflete, ca şi oameni.

Ştrengarii sunt în siguranţă

Stau şi compar lumea actuală cu cea de pe vremea când eram eu copil şi ajung la următoarea concluzie: nimic nu mai e ca pe vremuri.

Apăi... nu ştiu ce părere au ceilalţi, dar pe vremea când mă jucam eu de-a v-aţi-ascunselea, sau de-a  baba oarba, sau ce mă mai jucam eu... lucrurile stăteau mult mai simplu!
În primul rând, pe vremea când eram eu copil, nu existau computere la discreţie. Nu, cine le avea, ori era persoană juridică, ori îmbogăţit peste noapte, ori cine ştie ce şef pe nu-ştiu-unde.

Acum, situaţia stă puţintel altfel... Toată lumea deţine un computer personal, sau poate chiar mai multe...
Unde mai pui că toţi copii ştiu să utilizeze un computer... asta încluzând navigarea pe internet. Lucrul ăsta se întâmplă de la vârste din ce în ce mai fragede. Treabă cu două tăişuri, de altfel.

Lucru îmbucurător, pe de-o parte, dar îngrijorător pe de altă parte! De ce? Pentru că internetul poate atât să ajute la interdezvoltarea copilului, cât şi la expunerea lui unor pericole de care, mintea lui naivă nu-l va lăsa să se ferească.

Astfel, părerea mea este că ,,paza bună trece primejdia rea". N-oi fi eu părinte, darrr, dacă tot ai avut marea dorinţă de a face un copil, fă bine şi ai grijă de el!

Cum am zis, nu sunt expertă în domeniu, dar cred că am suficientă minte cât să înţeleg cum stau lucrurile, sau mai bine zis, cum ar trebui să stea...
Astfel, unii părinţi fac marea greşeală de a-şi lăsa copiii să navigheze liberi şi nestingheziţi pe internet. Alţii, fac greşeala opusă de a le restricţiona total accesul. Iată că, extremele nu sunt niciodată bune! Dar absolut niciodată!

De ce? Simplu! Pentru că, în momentul în care le veţi da full access, nu vor fi prevăzători... iar, în eventualitatea în care le veţi pune restricţii peste restricţii, vor face tot posibilul să nu vă asculte... pe sistemul: ,,ce e interzis, e mult mai amuzant!".

Cu toate acestea, le puteţi face câteva sugestii, recomandări prieteneşti, Puteţi, pentru câteva minute, să uitaţi că le sunteţi părinţi şi să vă comportaţi mai de grabă ca nişte prieteni. Vă vor asculta mai mult...

Şi, ca orice prieten bun, le puteţi recomanda site-ul ştrengarilor. De ce musai acest site? Pentru că aici informaţiile sunt atent selecţionate şi pentru că oferă părinţilor posibilitatea de a-şi selecţiona chiar ei ce anume doresc să vadă copiii lor.

Site-ul are o sumedenie de rubricuţe, care mai care mai insteresante cum ar fi: Plaza, Reţete, Forum, Activităţi, Glume, Proverbe, Teste, Poezii, etc! Iată doar câteva din chestiile interesante ce se află pe acest site!
Tot ce trebuie făcut este să vă faceţi un cont şi distracţia va veni de la sine!

Alt lucru interesant, este că, site-ul Ştrengarilor oferă posibilitatea părinţilor de a accesa un anumit forum dedicat integral lor. Astfel, ei vor putea face schimb de ,,şmecherii părinteşti", metode educaţionale cât şi alte sfaturi de interes maxim.

Despre site in sine, ce pot să vă spun e că mi-a bucurat ochiul pe deplin. Deşi, în mod obişnuit nu recomand folosirea  multor culori (din punct de vedere al graficii) acum chiar sunt bine-venite, având în vedere că vorbim despre un site destinat copiilor (se ştie faptul că ei sunt mari amatori de culori).

Revenind... check it out... Nu aveţi nimic de pierdut, ba chiar de câştigat... Zic!