Colindă, colindă, colindă

Din cele mai vechi timpuri, oamenii au iubit sărbătorile de iarnă, implicit colindele din spatele acestei sărbători de-a dreptul excepţionale.

Cine nu se bucură atunci când e Crăciunul, cu siguranţă că a uitat de mult cum e să fii copil, să aştepţi cu nerabdare să vină Moşul, sau să mergi pe la porţile oamenilor cu prietenii de joacă pentru a le cânta şi pentru a-i încânta de-o potrivă cu cele mai frumoase colinde.

Pentru că, a cânta colinde în perioada sărbătorilor de iarnă, este, cu siguranţă una dintre bucuriile acelei perioade, exceptând cu graţie însemnătatea religioasă a acestora. Cântatul colindelor este dătător de lumină interioară şi de bucurie.

Ar exista şi o explicaţie logică când vine vorba de cântat. Este bine cunoscut faptul că, atunci când cântăm, se eliberează serotonina, altfel cunoscută ca hormonul fericirii. Astfel, este uşor explicabil, de ce, în perioada sărbătorilor de iarnă lumea întreagă este cuprinsă de o frenezie generală.

Fireşte că, această frenezie este întreţinută şi de faptul că în acea perioadă se primesc cadouri, completată de acea bunătate pe care toată lumea simte nevoia să o scoată la iveală.

Una peste alta, perioada sărbătorilor de iarnă este de-a dreptul superbă, iar colindele asezonează în mod excepţional această sărbătoare.
Nu e de mirare că vânzările la colinde cresc în mod fulminant.

Cu toate astea, o soluţie bună pentru a scuti eventualii bani daţi pe CD-urile de colinde, este existenţa radiourilor specializate! Da, dragii mei, există şi aşa ceva! Şi zic că radioul a avut mereu farmecul lui, tocmai pentru acea surpriză a noii melodii din program.

Iar, dacă există radiouri specializate pe orice fel de muzică, de ce nu ar exista şi unul pentru colinde? Că tot ne bat sărbătorile la uşă!

Vine vremea colindelor şi-a cadourilor

Nu ştiu despre voi, dar mie îmi plac maxim sărbătorile de iarnă! Nu atât pentru cadourile ce le primesc, cât şi pentru sentimentul de fericire ce se învârte în jurul acestora. Nu cred că e nicio sărbătoare mai frumoasă ca aceasta. Sentimentul de euforie al acelor zile pur şi simplu reuşeşte să le încarce bateriile celor cu suflete de copii.

De când sunt mică am ţinut aceste sărbători la rang înalt, amintindu-mi cu plăcere de fiecare iarnă petrecută la bunici.
Vedeţi voi, la bunici, sărbătorile se simt altfel. Se simt mai cu patos, mai din plin, pentru că, atunci când e Crăciun, eşti copil şi te afli la bunici, la ţară, colindele sunt colinde, colacul, colac, iar Moş Crăciun devine parcă mai darnic ca cel de la oraş.

Sinceră să fiu, cât eram copil îmi cam plăcea să cânt colinde. Şi nu puţin. Îmi plăceau aşa de mult, încât mă trezeam că fredonam câte-un leru-i ler şi în alte perioade ale anului decât cea a Crăciunului, bunica atenţionându-mă mereu cum că nu e bine să cânţi colinde în altă perioadă decât cea stabilită de cele sfinte. Consecinţele, în opinia bunicii, erau unele de-a dreptul înfricoşătoare, pe care nu am de gând să le detaliez, pentru a nu strica atmosfera.

Cu toate astea, de Crăciun chiar obişnuia să se laude cu vocea mea impecabilă şi perfectă pentru cântat colinde, plimbându-mă din poartă în poartă pe la toate cunoştinţele, rudele de gradul 1, 2 sau 3.
După o aşa reprezentaţie, Moşul era întotdeauna mult mai darnic.

Să fii copil cred că e starea perfectă de a fi, lumea trasformându-se mereu într-un regal compus din povesti, care mai de care mai frumoase si mai pline de acea magie ce rezultă din combinaţia ideală: Crăciun plus copilărie.

Ce îmi pare mie e rău e că în zilele noastre, totul a început să se denatureze, sărbătorile de iarnă nefiind la fel de pline de mister si de frumuseţe, ca pe vremea copilăriei mele. Cu toate astea, copii vor rămâne copii, colindele colinde, iar poveştile, poveşti. Sau, cel puţin, aşa ar trebui să fie!

Din punctul meu de vedere, totul ar trebui să se întoarcă la felul frumos de acum câteva zeci de ani, când oamenii chiar puneau accent pe colindele cântate în Ajun, la porţile şi uşile celor dragi. Colindele au avut mereu calitatea de a ne apropia ca şi suflete, ca şi oameni.