Mi se întâmplă
din când în când să primesc comentarii nesemnate, de tipul
anonim. Măi, eu pricep că nu avem cu toţii bloguri, în
consecinţă, nu există câte un cont aferent pentru fiecare fiinţă
în parte dornică de a-şi da cu părerea pe ici pe colo. Cu toate
astea, cred că absolut orice platformă de blogging oferă
posibilitatea de a-ţi trece măcar un nume de bun simţ. Mie îmi pare
absolut normal ca orice individ să-şi asume responsabilitatea
pentru aberaţiile personale.
Nuuu, dar vedeţi
voi, unii se ascund sub anonimatul ce-l conferă un status de John
Doe. Păi, măi nenică, dacă tot eşti tare în clanţă, şi-ţi
place să-ţi dai cu părerea, demonstrează tu fain-frumos că-ţi
asumi comentariul (aşa cum e el: critic sau lăudăros) şi
trânteşte o modalitate de contact. Nu de alta, dar poate am ceva să
te întreb, poate am nevoie să mă lămureşti de ce e aşa aiurea
ceea ce am scris eu, iar comentariul tău e plin de atât adevăr.
Nu am pretins
absolut niciodată că sunt un exemplu bun de urmat, ori că
postările mele conţin judecăţi de valoare şi chestii demne de
urmat. Ce se află pe blogul ăsta e strict legat de modul meu de a
gândi, modul meu de a aborda anumite situaţii. În mare parte,
blogul ăsta e reflexia mea. Ei, şi cum eu ţin la reflexia mea, aşa
cum fiecare ţine la a sa, aşa ţin şi la postările mele. Iar
orice anonim ce se va ascunde sub fusta mă-sii şi va afirma cum că
aş fi un soi de căpcăun că nu mă impresionează copiii altora,
nu va da dovadă decât de un morman mare de prostie. Iar asta nu
pentru că nu e de acord cu cele scrise de mine (pentru că, până
la urmă, nu e obligat nimeni să empatizeze, iar dacă toată lumea
ar avea aceaşi părere, hai să fim serioşi că asta ar fi cam
ultima generaţie existentă de pe faţa pământului), ci pentru că
nu există acel curaj de a comenta cu responsabilitate.
Sunt absolut
conştientă de faptul multe din comentariile anonim-răutacioase au
la bază cu totul alte râci şi că de de cele mai multe ori, în
spatele anonimului se ascunde o persoană mai mult decât cunoscută,
însă, dacă tot e cazul să dau din casă, iată că am să o fac:
fraţilor, nu e atât de greu să asociez ora la care a fost lăsat
comentariul respectiv cu ora la care s-a făcut o anume vizită (cu
tot cu ip, localitatea de provenienţă şi eventual site-ul după
care s-a făcut migrarea – iar căile ocolite n-au niciun rost
pentru că nimic nu e de nedepistat). Nu că aş face militărie pe
blog, dar la un moment dat ajunge să mă roadă curiozitatea asupra
persoanei ce se joacă de-a comentatul.
În concluzie, aşa
cum am mai zis, nu mă deranjează o părere contrară cu a mea,
pentru că nu suntem toţi modelaţi după acelaşi aluat, însă, nu
m-ar deranja ca cei ce comentează să se şi semneze. Asumarea
identităţii mereu va da mult mai multă greutate comentariului,
pentru că vei dovedi că ai cojones, iar eu clar apreciez oamenii cu
cojones, chiar dacă ei nu sunt de acord cu ceea ce am eu de zis. Un
comentariu de tip anonim, cel mai probabil va ajunge la spam şi cel
mai probabil că da, mă va enerva puţin, dar mă va face şi să
râd de laşitatea ta, ca om ce n-are tupeu să-şi asume cuvintele.
