Stări de Spirit (24)

Pentru că orice sunet îţi poate poate deschide un sertăraş de amintiri. Iarna din cele Patru Anotimpuri ale lui Vivaldi îmi aminteşte de serile petrecute pe intuneric şi cu pick-up-ul deschis. De mama mea care mă îndemna să îmi imaginez acordurile, să le transpun în imagini.

Geometric Winter

Azi am văzut un cuib de ciori... O familie mare, ce mai. Una dintre ele găsise ceva de mâncare. Dintr-o greşeală profesională a scăpat bucata de mâncare. Înainte să apuce să o ridice, o altă cioră, ce stătea probabil la pândă de multă vreme, i-a înfăşcat mâncarea.
Ce-i drept, nu am suprins asta în fotografii, dar ţineam morţiş să povestesc ce am văzut...

Şi da. Iubesc iarna... şi da, povestea mea favorită e Ice Queen.

The game will not end without you

Acum câteva zile, cineva spunea că pentru a-ţi regla conturile cu sine şi a-ţi pune gândurile în ordine, obişnuieşte să se plimbe prin parc preţ de câteva zeci de minute. Astăzi i-am urmat exemplul. Ce-i drept, nu prin parc m-am plimbat, dar, s-a găsit mintenaş locul potrivit.

Da, atipic pentru mine să mă trezesc la şase, dar, am profitat de faptul că la ora aia, fluierătorii de serviciu, cât şi flirtacii cu experienţă dorm de rup pământul, singurele fiinţe existente şi treze la ora aia fiind eu, nişte ciori, un tip cu un labrador şi un alergător pensionar cu picioare lungi. Toţi inofensivi.

Cu ocazia asta mi-am amintit de un anume revelion, de pe vremea când eram copil, la bunici. Aşa frumos a nins în seara aia, că doişpe noaptea m-a prins pe afară, scuturând zăpada din copaci si confencţionând bulgări. Cât de repede a mai trecut noaptea aia... Deşi eram singurică pe afară, a fost una din cele mai frumoase seri... poate pentru faptul că pe vremea aia îmi eram suficientă. 

De fapt, ca să fiu sinceră, îmi cam eram suficientă până acum aproximativ un an, după care, s-a terminat cu şmecheria când a început să-mi fie insuficientă prezenţa mea.

Cu toate astea, pe o vreme ca asta... la şase dimineaţa niciodată nu recomand ca din căştile mp3-ului să se audă asta (oricât de tare s-ar potrivi cu peisajul falezei Dunării... ):

A doua ninsoare

Plimbarea are uneori darul de a limpezi gânduri...

Natură moartă

Iarna n-are voie să vină

A venit iarnă.

Uite-aşa-mi începeam eu compunerile în clasele mici. Eu şi restul clasei. Ei, dar faza simpatică e că fiecare anotimp are propoziţia lui: a venit iarna, a venit toamna, a venit vara şi inevitabilul a venit primăvara.

Cu toate astea, acum a venit iarna. Şi da, ninge, pentru că e normal să ningă. Da, e frig, pentru că ar fi ciudat să fie cald şi da se apropie Crăciunul pentru că nu degeaba e Decembrie.

Ei, dar dacă arunci un ochi pe la ştiri, constaţi că Decembrie ăsta aduce mai mult a sfârşitul lumii decât a lună normală de iarnă.

Păi cum Dumnezeu să ningă? Da' e posibil aşa ceva? În Decembrie? A înnebunit lumea cu totul! Frig? Ninsoare? Viscol? E clar, se apropie sfârşitul! Sigur trebuie să aibă legătură cu faptul că 2012 e după colţ! Altfel nu-mi pot explica de ce sunt temperaturi cu minus în această lună ce în mod normal ar trebui să ne plimbăm pe stradă în şlapi şi pantaloni scurţi. Lumea asta e cu susul în jos, parol de nu!

La ce mă refer? E suficient să deschizi televizorul pe oricare dintre posturile tv şi să iei aleator un buletin de ştiri la puricat. Peste tot vei vedea peisaje ca în poeziile lui Alecsandri apocaliptice, reporteri trimişi la faţa locului ce iau interviu zăpezii şi-o întreabă cât mai are de gând să se mărească, troiene normale pentru luna asta anormale pentru această lună Decembrie de vară.

Ba chiar, pentru a sublinia gravitatea situaţiei, reporterul se va cocoţa sus la Babele şi va transmite şi de acolo, arătând lumii întregi cât de tare are tupeul vântul să sufle în vârf de munte! (săraca iarnă, nici în vârf de munte nu mai are voie să îşi arate personalitate). Ba chiar se mai găseşte câte-un temerar cu mucii îngheţaţi ce-şi cară în spate gagica (că ea are tocuri, da' vrea să vadă cum e priveliştea din vârful muntelui) să afirme că aşa ceva el n-a mai văzut în viaţa lui şi că ăsta e semn rău...

Mă gândesc aşa... oamenilor nu le e bine orice le-ai da. Dacă plouă, de ce nu ninge? Dacă ninge, de ce aşa de tare? Dacă nu ninge, e clar de vină încălzirea globală şi erupţia vulcanilor, mareele, tzunami şi Băsescu!

Şi ferească sfântu' să bată vântu' că atunci clar se prelungesc ştirile cu încă o oră, se fac ediţii speciale şi se scrie pe prima pagină.

Mă duc să mă dau cu sania!

Şi ninge ca-'ntr-un cimitir...

Ice Age 4

foto Iulia Diana Mihai

Iată ca a nins, dar aşa de tare că s-a lăsat cu blocaje, circulaţie defectuoasă, zăpezi ca atunci când eram copii, etc.
Tocmai de aia am răcit, pentru că am fost unul din copii ăia care au stat prea mult în zăpadă.
Şi, hai să fim serioşi, oricât de supăraţi aţi fi fost pe autorităţile incapabile să vă curăţe drumurile ca să vă puteţi deplasa, nu-i atât de rău. Eu, nici nu îmi mai amintesc de când nu am mai văzut o aşa ninsoare pe plaiurile mioritice, o ninsoare de care, fotograful din mine să se bucure, o ninsoare pe care să o simt până la genunchi, să-mi scârţâie sub bocanci...


IARNA

De Vasile Alecsandri

Din văzduh cumplita iarna cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind flori de gheaţă pe ai ţării umeri dalbi.

Ziua ninge, noaptea ninge, dimineaţa ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra ţara;
Soarele rotund şi palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinereţe printre anii trecători.

Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înşiraţi se perd în zare,
Şi pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.

Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Straluceşte şi desmiardă oceanul de ninsoare.
Într-o sanie uşoară care trece peste văi ...
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.