Acum câteva zile, cineva spunea că pentru a-ţi regla conturile cu sine şi a-ţi pune gândurile în ordine, obişnuieşte să se plimbe prin parc preţ de câteva zeci de minute. Astăzi i-am urmat exemplul. Ce-i drept, nu prin parc m-am plimbat, dar, s-a găsit mintenaş locul potrivit.
Da, atipic pentru mine să mă trezesc la şase, dar, am profitat de faptul că la ora aia, fluierătorii de serviciu, cât şi flirtacii cu experienţă dorm de rup pământul, singurele fiinţe existente şi treze la ora aia fiind eu, nişte ciori, un tip cu un labrador şi un alergător pensionar cu picioare lungi. Toţi inofensivi.
Cu ocazia asta mi-am amintit de un anume revelion, de pe vremea când eram copil, la bunici. Aşa frumos a nins în seara aia, că doişpe noaptea m-a prins pe afară, scuturând zăpada din copaci si confencţionând bulgări. Cât de repede a mai trecut noaptea aia... Deşi eram singurică pe afară, a fost una din cele mai frumoase seri... poate pentru faptul că pe vremea aia îmi eram suficientă.
De fapt, ca să fiu sinceră, îmi cam eram suficientă până acum aproximativ un an, după care, s-a terminat cu şmecheria când a început să-mi fie insuficientă prezenţa mea.
Cu toate astea, pe o vreme ca asta... la şase dimineaţa niciodată nu recomand ca din căştile mp3-ului să se audă asta (oricât de tare s-ar potrivi cu peisajul falezei Dunării... ):
