Se afișează postările cu eticheta apus de soare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta apus de soare. Afișați toate postările

sâmbătă, 11 iunie 2011

Like a ghost in the... sun

Din păcate, n-am cum să-i amintesc mai mult de atât pe cei de Cradle Of Filth în postarea asta, pentru că la Galați nu-i ceață. Și, Dumnezeule cât mi-aș dori să fie. Dar așa, să nu se mai vadă nici măcar la un metru distanță.

Prefăcându-mă în struț, acum câteva zile mi-am trântit cei mai mari ochelari de soare pe nas, am profitat de faptul că majoritatea mă știau cu părul până la calcâi, mi-am băgat mâinile în buzunarele de la blugi, și-am luat-o la pas prin tot orașul, intrând din magazin în magazin. E impresionant ce poți observa dincolo de ochelarii de soare. Cum se uită oamenii la tine închipuindu-și că dacă ai cei mai dark ochelari musai nici tu nu îi vezi pe ei; cât de evidente sunt privirile lor. Și cât de stânjeniți devin în momentul în care le articulezi un zâmbet ironic din colțul gurii - ceva de genul: I know what you did last summer.

Ca să fiu sinceră, în primă instanță plecasem cu un scop precis, dar ajungând la destinație, am stat vreo câteva minute pironită, după care, în loc să-mi îndeplinesc scopul, am făcut stânga împrejur și m-am hotărât că o plimbare legănată pe jos e o alegere mult mai înțeleaptă.

Chioșcuri de ziare burdușite de cărți cu tiraj mare și conținut îndoielnic, vânzătoare ursuze dezamăgite de faptul că n-au devenit medici sau avocați, oameni grăbiți, cerșetori ce se confundă cu arhitectura orașului (mai, mai că atunci când te roagă cineva să-i dai un punct de reper, îți vine să-i spui: știi cerșetorul ăla cu barbă? ei, acolo! - iar asta îmi amintește de celebrul banc făcut de bunica mea: la primul câine, faci la stânga).

Cel mai nasol e când ajungi la magazinul ăla de la tine din cartier unde vânzătoarele te recunosc și dacă ai fi băgat într-un sac legat la gură, țopăind de colo-colo printre standuri. Și mai auzi și: aaa, asta e aia care se îmbracă numai în negru, dar ce i-o fi că are tricou alb acum? Și n-o prea avantajează-așa albu, tu vezi fată? Parc-a mai pus pe ea de vara trecută. Apăi, sunt în depresie, sunt client fidel la pizzerie, ce te-aștepți cucoană? Și-apoi, să știi că ochelarii mei de soare nu vin la pachet și cu dopuri de urechi. Dar, treburile astea nu m-au descurajat niciodată. Nu de alta, eu pizza o dau jos, dar prostia dăinuie, și nu s-a inventat încă leac pentru ea.

Cu toate astea, dacă mi-aș fi urmat destinația inițială, oare ce s-ar fi întâmplat?



marți, 4 mai 2010

Toane bune

Contrar aşteptărilor, nu am să zic nimic de străzile neasfaltate, de ţevile neacoperite, de praful de pe stradă, de vecinii nesimţiţi, sau despre maşinile parcate pe trotuar.
Nu, astăzi sunt în toane bune.
Atât de bune că mă uimesc şi pe mine.
În plus, atât de bune sunt toanele astea ale mele, încât am avut timp să observ primăvara, cu tot ce înseamnă ea: muguri de flori, gorgoaze cât unghia agăţate prin copaci, albinuţe rătăcite - la fel de dezorientate ca şi mine -, soare ce te face să mijeşti ochii, miros de mers la plajă...
Azi nu am mai observat mârlanii de pe stradă, nu am mai auzit comentariile de prost gust, nu am mai calcat pe cojile de seminţe scuipate de alţii.

Azi a fost primăvară...