Nu se omorâse niciodată după flori. Le fotografia, le miroasea
adesea, însă cumpărarea lor i se părea de-a dreptul inutilă. De ce să
dai banii pe flori, când poți cumpăra ceva care durează? Își spunea
mereu. Asta până într-o zi când o întâlni pe ea. Așa cum se întâmplă
doar în filme, ea stătea cocoțată pe marginea unui pod, în așteptarea unui
motiv să nu arunce.
-Hei, ce faci acolo? O întrebă el.
-Hmm, pleacă, ok? Chiar te rog...
-Nu crezi că ești cam tânără ca să mori așa, fără o lumânare măcar?
-Ha, ha, ce amuzant ești. Bărbatul perfect! Unde erai tu acum câteva luni? Răspunse fata cu un ton ironic și trist în același timp.
-Nu știu, probabil acasă sau la vreun meci?! Hai serios, cine te-a supărat în halul ăsta? Nimic nu merită un gest de genul ăsta.
-Teorii... Te rog să pleci; nu-i treaba ta, ok?
-Poate că nu era treaba mea dacă nu treceam pe aici. În cazul ăla probabil auzeam de tine pe la știrile de la ora cinci, ziceam ”vai, săraca cu duhul...” și-mi vedeam mai departe de felia mea de pizza, după care uitam de existența ta. Dar așa? Ia, hai, jos, când îți spun!
-Vorbesc serios, tipule! Nu te apropia că mă arunc! Se enervă fata.
-Te arunci oricum, doar de asta ai venit aici, nu? Așa că n-ar avea importanță dacă m-aș apropia au ba. Ia spune, ce pot face ca să te conving să nu te-arunci și nici să nu te întorci mâine aici?
-Dă-mi o floare.
-Acum? Aici? Suntem pe pod... de unde flori?!
-Dă-mi o floare sau mă arunc!
-Gata, gata! Dă-mi un răgaz mic! Știu ce să fac! Noroc că am net pe telefon. Știu o florarie online foarte faina. Ai încredere în mine, da? Sun la ei și apare imediat un delegat.
-Există și flori online acum?
-Există de toate acum. Spuse el în timp ce aștepta ca cei de la florărie să îi răspundă la telefon. Uite un motiv să trăiești, să descoperi tot ce nu ai apucat să descoperi până acum.
Fata zâmbi aproape fără voie. După 5 minute, trimisul special al florăriei apăru cu un frumos buchet de șapte trandafiri roșii.
 | |
| 123flori.ro |
-Ei? Uite, nu o floare, ci șapte! Te mai arunci? Ți-am îndeplinit dorința. Hai, dă-mi mâna și nu te mai prosti, coboară de acolo. Cum te numești?
-Alexandra. Tu?
-Marius, răspunse el zâmbind.
And this was the beginning of another beautiful friendship, just like in Casablanca.
