...Nu de alta, dar suntem prea mulţi. Şi cu cât suntem mai mulţi, cu atât posibilitatea ca mulţi dintre noi să ne dorim fix acelaşi lucru. Iar dacă vorbim despre un lucru unic, un sentiment unic, venit din partea unei anumite persoane, deja bâzâie a fire atinse. Să zicem că prin absurd X e îndrăgostit de Y. Ok, nimic anormal până în momentul ăsta. Partea nasoală e că Y îl iubeşte pe Z. Z nu iubeşte Q, aşa cum v-ar fi putut trece, în mod obişnuit prin minte... ci îl iubeşte tot pe Y. Ei, pentru Y şi Z lucrurile sunt clare... ştim ce-şi vor dori ei de Crăciun: dragoste reciprocă, fericire şi cât mai mulţi ani împreună, eventual până ce moartea îi va despărţi. Dar, în cazul ăsta, ce se întâmplă cu X care îşi doreşte şi el, la rândul lui, să fie iubit ce Y. Dintr-o deducţie logică, va rezulta absolut clar că dacă se îndeplineşte dorinţa cuiva, dorinţa celuilalt va pica, acesta din urmă rămânând cu buza extrem de umflată. Dorinţele pur şi simplu n-au cum să se pupe, să coexiste, pentru că împreună fac un scurt circuit de toată frumuseţea.
Sau, să luăm un exemplu doi. Doi indivizi se luptă pentru acelaşi loc de muncă (bine plătit sau nu; în zilele noastre important e să ai unu'). Ambii îi scriu Moşului că vor să fie angajaţi pe acea poziţie. Cum se împarte Moşul? Că, logic vorbind, nu prea are cum! Mai ales dacă vorbim de un singur loc de muncă, nu două, nu trei, nu de angajarea unui întreg staff. Unul! Cum hotărăşte Moşul cui îi va îndeplini dorinţa? Celui ce merită mai mult? E şi asta o variantă... dar ce se întâmplă cu ipoteza potrivit căreia, toată lumea merită să fie fericită de Crăciun? Nu cumva cade?
Eu propun aşa... de Crăciun, fiecare să-şi analizeze şi răs-analizeze dorinţele, aspiraţiile, visurile şi visele şi să se pregătească în caz că nu va fi el acela ce va intra în graţiile Moşului. Şi, pentru că tot va veni Crăciunul, să se echipeze cu doza aia de ,,bunătate" şi ,,înţelegere". Nu de alta, dar, uneori, treburile astea nu îi ajută pe ceilalţi cât ne ajută pe noi să fim împăcaţi cu situaţia, cu faptul că unele lucruri pur şi simplu nu sunt făcute să se întâmple. Ce trebuie să mai ţinem seamă e că timpul, uneori, aranjează lucrurile în aşa fel încât, de Crăciunul viitor priorităţile se vor schimba, situaţia luând o altă turnură.
Şi... că tot ziceam de ,,până ce moartea ne va despărţi" în paragraful al doilea, am să vă spun un banc.
Se face că moare un tip. De supărare, la câteva zile moare şi nevastă'sa. Odată ajunsă în Rai, femeia se uită în stânga, se uită în dreapta... la un moment dat îl observă pe el, soţul răposat cu doar câteva zile înainte. De bucurie aleargă către el şi-i spune:
-Ioneeeele, ce mă bucur să te văd! Iată că ne reîntâlnim, dragul meu!
-Lasă-mă, cucoană, în pace! În contract scria clar! Până ce moartea ne va despărţi!
