Se afișează postările cu eticheta barbati. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta barbati. Afișați toate postările

vineri, 6 mai 2011

Am descifrat misterul fotbalului!

Nu am fost niciodată pasionată de fotbal. Nu e vorba că nu-mi place, dar nu pricep frenezia unora de a se uita la meciurile de fotbal. Fie ele din fața televizorului sau de pe stadion. Și, da știu câteva reprezentante a sexului mofturos care sunt pur și simplu ahtiate după sportul rege. Cu toate astea, eu nu pricep, nu mă uit, nu comentez, nu nimic. Cu alte cuvinte, nu mă bag pe teritorii pe care nu le cunosc. Și-așa, la câți iubitori ai fotbalului deja există, nu cred că plânge nimeni că nu împărtășesc și eu această pasiune mistuitoare.

Ei, dar faza e în felul următor. Auzeam eu de la tata, când eram kinder, cum că femeile ar avea gratuitate pe stadion, în timp ce bărbații trebuie să plătească. Cum nu am pic de feminism (ca și curent zic) în mine, logic că treaba asta m-a făcut să cred că undeva avem parte de un soi de chestie care nu prea-i corectă. Adicătelea, dar de ce bărbatul să plătească, iar femeia nema? Nu tot locul ăla-l ocupă? Nu tot mormanul ăla de semnințe îl face? Iar dacă se încordează destul de tare, nu cumva înjurăturile ei pițigăiate către cealaltă gradenă s-ar auzi ca un fel de burghiu de-ăla ascuțitul în urechile inamicilor? Cu toate astea, tata îmi spunea că pentru femei e moca. Un misogin de treabă ar spune că asta e așa, un fel de compensație pentru faptul că bărbații conduc lumea.

Și cum stăteam eu și molfăiam la rece subiectul, trinc, m-am prins de ce au femeile gratuitate pe stadion! Nu e pentru că sunt femei! Nu, nu! Cine crede asta e total naiv! Ăsta e un plan mult mai elaborat de atât! Să vă explic... În primul rând, dacă e să facem un calcul simplu, observăm că din start numărul femeilor de pe stadion e mult mai mic decât cel al bărbaților. Deci, pierderea nu e mare. Nu vei vedea niciodată o turmă de femei venite direct de la spa, cu bigudiurile în cap și cu stegulețele echipei preferate. În cel mai rău caz vezi câte două rătăcite venite cu iubiții lor. Și, că tot am ajuns la capitolul ”iubiți”, aici ar fi și adevăratul Graal al acestei dileme. Rătăcitele alea douăde fapt nu vin ele la meci pentru că mor ele de dragul jocului. Nuu! Ele vin în recunoaștere. Spionează. Strâng dovezi.Ca să aibă ele ce reproşa. Dacă mă gândesc mai bine, treaba asta cu gratuitatea gagicilor pe stadioane e făcută tot spre binele bărbaţilor. Păi, ia închipuiţi-vă: el vrea la meci, ea îi zice să o ia şi pe ea (nu de alta, dar nu-l crede că aia e destinaţia lui). El nu o ia pe motiv că n-are bani de două bilete, iar ea îi spune: nu te duci dacă nu mă iei şi pe mine, el chiar n-are bani s-o ia şi pe ea. Şi uite-aşa, tipul nu vede meciul.

Deci, să-mi daţi o bere că am priceput de ce femeile au gratuit la meci. Şi nu, nu e pentru că poartă fustă.

miercuri, 28 aprilie 2010

Banc feminist

       
CIA caută să angajeze un agent-asasin.
La sfarşit, ramân 3 finalişti: 2 barbaţi şi o femeie.
Testul final: primul bărbat este dus lânga o uşă , i se dă un pistol şi i se
spune că dincolo de această uşă, pe un scaun, se afla soţia lui.
-Ucide-o!
-Glumiţi!? Nu-mi pot ucide nevasta!
-Atunci nu este o slujbă pentru tine!
Al doilea bărbat primeşte aceleaşi instrucţiuni, intră în cameră şi după 5 minute de linişte, iese afară plângând:
-Am încercat, dar mi-e imposibil...
Vine rândul femeii. I se spune că trebuie să-şi ucidă bărbatul. Ia pistolul,
intră în cameră si se aud mai multe împuşcături, apoi strigăte, trosnete, lovituri în pereti.
Dupa 10 min, se face linişte, iese femeia obosită şi transpirată:
-Pistolul avea gloanţe oarbe, a trebuit să-l omor cu scaunul! 
 
  MORALA: Angajaţi femei! Fac treaba mai serios decât barbaţii!

 Mulţumesc Alinei pentru banc! 
Aş pune link către blogul ei, dar n-are.