Pet the pets

Chiar dacă sunt mai mult a cat person, decât a dog person (așa cum spun americanii), nu mă dau în lături (accentul pe lă sau pe tu, în funcție de imaginație) nici când vine vorba de cățeluși, ori alte animale pufoase și drăgălașe. Octo Cat likes them all! 

Ce mă calcă cel mai tare pe ureche e atunci când oamenii nu au grijă de animalele lor de companie. Ca să nu mai zic de cei ce aleg să-și țină câinii închiși ori mai rău: legați. Animăluțele au și ele dreptul la libertatea lor, măcar aparentă. Corect, oamenii conduc lumea, dar asta nu înseamnă că șefia trebuie să se transforme în tiranie, nu? 

Din punctul meu de vedere, atunci când îți iei un animăluț de companie, e clar că îți iei odată cu el și o responsabilitate de zile mari. E ca și cum ai avea un copil, doar că mult mai simpatic și pe alocuri mai inteligent! Ei, și-n dezordinea asta de idei, trebuie să avem mare băgare de seamă cum avem grijă de cățelușii ori pisicuțele noastre, că doar, sunt ai/ale noștri/noastre, nu? 

Musai trebuie să nu ocolim subiectele mancare caini sau mâncare pentru pisici! Aceasta trebuie să fie adaptată nevoilor și metabolismului lor. Tocmai pentru că ei nu sunt ca noi, iar resturile de tocăniță, ori bucata de mămăligă nu sunt opțiunile cele mai indicate. Gândiți-vă doar că animalul vostru de companie ar deveni de mâine stăpânul vostru și v-ar da să mâncați resturi de oase de pește! Cum v-ar veni? 

Soluții? Există! oricât de snob ar suna, cred că cea mai bună soluție e să îi servim pe blănoșii noștri cu mâncare creată special pentru ei, ca de exemplu cu chestia aia super simpatică ce poartă numele de orijen. Ce e orijen?  Simplu! Este singura mâncare pentru câini, adaptată nutrițional și biologic nevoilor lătrătorilor. Și-aș mai face o recomandare: cam tot ce ține de Purina. Nu zic asta gratuit, ci în cunoștință de cauză! 

Bun, eu zic în felul următor: dacă tot ne putem trata burțile noastre cu tot felul de fast-food-uri, de ce să nu tratăm și animăluțele cu mâncare bună? Și știți care ar fi, totuși, diferența? Simplu! A lor măcar e sănătoasă!

Şi animăluţelor de pe stradă le e sete!

Citeam pe Facebook-ul Laurei, acum cateva zile, un îndemn destul de fain. Cum a venit căldura şi cum setea devine tot mai mare, nu ar fi rău ca pe lângă bloc unde locuim, casă, sau în imediata apropiere a locului de muncă să tăiem pet-uri şi să le umplem cu apă. Nu de alta, dar şi căţeii şi pisicile de pe stradă suferă de sete. Nu vă costă absolut nimic să faceţi un astfel de gest, pentru că apa de la robinet cât şi pet-urile sunt gratis.

Iar dacă vă e lene ori nu sunteţi mari iubitori de animale, am să vă zic ce vorbă avea străbunicul meu: ptiii, eu nu dau în animale! O fi mama, o fi tata, cine ştie, eu nu vreau să fac păcate. Ei, ideea principală e că orice animal are suflet, iar un gest frumos minuscul, valorează de cele mai multe ori mai mult decât vă puteţi închipui.

Trafic de animale

Mă uitam ieri pe un forum de vânzări-cumpărări. Mai bine nu mă uitam... pentru că ceea ce am văzut mi-a întors stomacul fix pe dos. Nu spun că sunt eu cel mai bun om după fața pământului...dar, unii întrec orice limită. Și ce e cel mai grav e că genul ăsta de răutate nu are leac și nici nu se dezvață în vreo școală de corecție. 

Și surfam eu fericită, când dau de rubrica de animale de companie. Curioasă de felul meu, am intrat să văd ce mai donează lumea, eventual ce mai vinde, etc. În primul rând, țin să menționez că sunt total împotriva vânzării de animale, dar... cine sunt eu să fac vreo lege...?! 

Ok, și ajung la următoarele două anunțuri... 

Primul: 

Vând cățel. Nu e de rasă. E foarte simpatic. Nu îl vând decât în Galați, ca să îl mai pot vizita.

No shit? Unu la mână... Vinzi un suflețel! Doi la mână, chiar dacă printr-o oarecare minune reușesc să văd latura comercială, vinzi un câine ce nu e de rasă, oricât de dragalaș ar fi! Trei la mână, dacă e așa drăgălaș, de ce îl vinzi? Și patru la mână, odată ce îl vinzi, cine doamne-iartă-mă crezi că îți mai da ție voie să-l vizitezi? Nene! E ca și cum ai vinde o mașină, și din când în cand ai mai suna noul proprietar să-i spui ca vrei să mai faci o tură cu ea, for old times sake. Un mare marș pentru dudul în cauză, zic! 

Al doilea:

Donez pisică tigrată, foarte frumoasă. Am găsit-o pe stradă în octombrie, și am zis că o trec iarna și o donez cuiva. Dacă până pe nu știu cât aprilie nu îi găsesc stăpân, cu părere de rău o dau afară. 

Ia să vedem.... octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie.... aprilie? Număr eu șapte luni? Hai, fie șase, așa... ca să lăsăm o marjă... Cu cea mai mare sinceritate, eu la 8 luni număram până la 8. Și probabil că aveam și păreri. Unii copii chiar și merg la vârsta aia. Eu nu, că am fost mai leneșă (Mi-a trebuit puțin vin ca să-mi fac curaj), cu toate astea... după atâtea luni, eu zic că te atașezi ceva de speriat de un suflețel. Cum poți să afirmi că îl dai pe stradă dacă nu-i găsești stăpân? Dragul meu, eu îți doresc ca în altă viață să fii pisică și să pățești la fel. Și-ți mai doresc să nu mă cunoști pe mine. Nu de alta, dar eu ador animalele, și sigur aș avea grijă de tine, iar tu nu meriți! 

Știți, străbunicul meu avea o vorbă: ptiii, eu dau în pisica asta, o fi mama, o fi tata...  

Deci, un mare câțțțțț pentru dudul ăsta!

Ce e cel mai deranjant e că indivizi de genul ăsta, ce gândesc mai mult cu buzunarul decât cu inima sunt extrem de deși...

Lume nebună

Dom’le, oi fi eu învechită, mucegăită... old fashioned, spune-mi cum vrei... dar NU pricep lumea actuală. Pe cuvânt dacă o înţeleg!

Să mă fac clară şi concisă.
Astăzi, de dimineaţă... (mult prea dimineaţă) mă pregăteam să plec la work. Şi, cum îmi beam eu liniştită (şi cu puchini la ochi) cafeaua, mă loveşte direct în moalele capului o ştire (televizorul fiind deschis în mod automat pe ştirile de la un anumit post de televiziune).

În cadrul ştirii respective, tanti prezentator de ştiri invitase un nutriţionist de... animale. Deci, atenţie: nu medic veterinar... nu crescător înverşunat de animale, cu o experienţă notabilă, nu! Nutriţionist... de animale!

Ridic din celebra mea sprânceană, zic, ,,ok, fie...” şi îmi concentrez mai departe privirea în ceaşca de cafea. Asta până, mai aud o gogoriţă.
Fiind întrebat de către tanti prezentator care sunt mâncărurile nerecomandate animalelor de companie, individul se încruntă, ia o moacă importantă şi afirmă: să nu daţi niciodată căţeilor oase! Nu sunt bune pentru ei. Oasele se pot aşchia, pot răni aparatul digestiv, în momentul în care căţelul iese la plimbare şi se agită.

Să recapitulăm. Osul lui Grivei e no-no. Gata cuţu, no more os, no more dat din coadă, no more nimic! S-a zis cu era în care făceai frumos la un os. Nu de alta, dar nu riscăm să ieşi la joacă şi să se agite osu-n tine de colo-colo. De azi vei mânca numai tort. Eşti boier.

Sfaturile erau, fireşte, mult mai variate, mai complicate, mai restrictive şi mai elaborate decât povestesc eu aici, dar, cum eu nu sunt nutriţionist de animale, ba din contră, am trăit toata viaţa mea cu ideea că atunci când îi arăt lui Grivei osul, el dă din coadă, nu am cum să par mai importantă şi atotştiutoare.

M-am enervat şi m-am dus la baie. Nu de alta, dar nu aş fi suportat să ascult continuarea. Nu se ştie ce aş mai fi putut auzi... cum că, mai nou nici pisica mea nu ar mai trebui să aibă voie de şoricei.

Când mă întorc de la baie, ce să văd... acelaşi post tv (pentru că nu se sinchisise nimeni să schimbe canalul) altă ştire: fructele nu sunt bune pentru curele de slăbire şi nici pentru sănătate în general. Dar aerul e?

Clar, astăzi am învăţat lucruri noi: că nu trebuie să mă mai uit la televizor.

Portrete