Mă uitam ieri pe un forum de vânzări-cumpărări. Mai bine nu mă uitam... pentru că ceea ce am văzut mi-a întors stomacul fix pe dos. Nu spun că sunt eu cel mai bun om după fața pământului...dar, unii întrec orice limită. Și ce e cel mai grav e că genul ăsta de răutate nu are leac și nici nu se dezvață în vreo școală de corecție.
Și surfam eu fericită, când dau de rubrica de animale de companie. Curioasă de felul meu, am intrat să văd ce mai donează lumea, eventual ce mai vinde, etc. În primul rând, țin să menționez că sunt total împotriva vânzării de animale, dar... cine sunt eu să fac vreo lege...?!
Ok, și ajung la următoarele două anunțuri...
Primul:
Vând cățel. Nu e de rasă. E foarte simpatic. Nu îl vând decât în Galați, ca să îl mai pot vizita.
No shit? Unu la mână... Vinzi un suflețel! Doi la mână, chiar dacă printr-o oarecare minune reușesc să văd latura comercială, vinzi un câine ce nu e de rasă, oricât de dragalaș ar fi! Trei la mână, dacă e așa drăgălaș, de ce îl vinzi? Și patru la mână, odată ce îl vinzi, cine doamne-iartă-mă crezi că îți mai da ție voie să-l vizitezi? Nene! E ca și cum ai vinde o mașină, și din când în cand ai mai suna noul proprietar să-i spui ca vrei să mai faci o tură cu ea, for old times sake. Un mare marș pentru dudul în cauză, zic!
Al doilea:
Donez pisică tigrată, foarte frumoasă. Am găsit-o pe stradă în octombrie, și am zis că o trec iarna și o donez cuiva. Dacă până pe nu știu cât aprilie nu îi găsesc stăpân, cu părere de rău o dau afară.
Ia să vedem.... octombrie, noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie.... aprilie? Număr eu șapte luni? Hai, fie șase, așa... ca să lăsăm o marjă... Cu cea mai mare sinceritate, eu la 8 luni număram până la 8. Și probabil că aveam și păreri. Unii copii chiar și merg la vârsta aia. Eu nu, că am fost mai leneșă (Mi-a trebuit puțin vin ca să-mi fac curaj), cu toate astea... după atâtea luni, eu zic că te atașezi ceva de speriat de un suflețel. Cum poți să afirmi că îl dai pe stradă dacă nu-i găsești stăpân? Dragul meu, eu îți doresc ca în altă viață să fii pisică și să pățești la fel. Și-ți mai doresc să nu mă cunoști pe mine. Nu de alta, dar eu ador animalele, și sigur aș avea grijă de tine, iar tu nu meriți!
Știți, străbunicul meu avea o vorbă: ptiii, eu dau în pisica asta, o fi mama, o fi tata...
Deci, un mare câțțțțț pentru dudul ăsta!
Ce e cel mai deranjant e că indivizi de genul ăsta, ce gândesc mai mult cu buzunarul decât cu inima sunt extrem de deși...
