What about being gay?

Probabil că ați auzit pe la știri cum că a fost balul... ups, stai, nu balul, ci Fest-ul gay din București. Probabil ați auzit și de Noua Dreaptă. Acum, părerile sunt împărțite, așa cum și ambele tabere sunt pline ochi. Dacă e să mă întrebi pe mine, prefer să nu mă încadrez în nicio tabără. Cine mă știe, știe și de ce. 

În mod obișnuit ar trebui să fiu 100% de acord cu festivalul potrivit căruia lumea gay a ieșit în stradă și-a mărsăluit. Prietenii știu de ce. Cu toate astea, a fi gay, nu cred că e o boală. A fi gay e o realitate. În cazul ăsta, nu cred că ar trebui să se facă marșuri pe tema asta. Să dovedești ce? Cui? Unora ce oricum vor fi homofobi? Și, mai rău, cum îi convingi tu? Îmbrăcându-te ca o curcă plouată și mărșăluind pe străzile bucureștene? Să-mi fie cu iertare, dar nu așa văd eu lucrurile.

Ora adevărului. Nu e ca și cum nu v-ați fi dat seama până acum, dar sunt gay, și nu, nu îmi plac și bărbații. Cu toate astea nu am nimic cu bărbații. Nu am fobia aia tâmpită pe care o au majoritatea tipelor gay. Ca să fiu sinceră, cei mai buni prieteni ai mei, de-alungul timpului, au fost chiar bărbați. Iar asta nu înseamnă că sunt că aș fi un soi de butch, pentru că feminitatea e my middle name. (combined with a rockish attitude, but still) . Nu mă dau cu ruj tot timpul din comoditate, deși mai am accese, așa cum era de bănuit. Cu toate astea, mă machiez ca o femeie, port fuste ca o femeie, nu ca un scoțian și nu am sub nicio formă look de superman.

Dumnezeule, ca și femeie gay, nu pot să vă pricep... De ce mărșăluiți? De ce ne reprezentați? Din cauza voastra mi-am auzit de foarte multe ori pe stradă cum c-ar trebui să fac și să dreg. Firește, vorbim despre persoane care cât de cât locuiesc prin imediata mea invecinătate, că altfel nu mă dibuiești drept gay nici de-al dreacu. 

Homosexualitatea nu e o boală. Repet. Nu e. Și nu știu de ce pe X și pe Y ar trebui să intereseze asta...? Sunt gay? Da. Îmi plac femeile? Nu. Iubesc o singură femeie. Dig this! Nu mă dau la colegele de muncă, nu joc nici fotbal cu ai mei colegi de muncă, deși recunosc că la pescuit aș merge (iar asta nu pentru că sunt gay).

Ei, în condițiie în care eu vreau să am o viață normală, cu iubita mea, viață în care să nu mă condamne nimeni că aș avea nu știu ce sexual transmited disease, doar pentru că sunt gay, cum pot, când există marșuri? Marșuri în care partea respectabilă a gay-imii tocmai că nu se afișează. Singurii care se afișează sunt cei ce-și folosesc mai puțin de 5% din brainăraș. De ce avem nevoie de un marș pentru a dovedi că suntem normali? Persoanele heterosexuale nu fac marșuri să dovedească că sunt normale! Acum, sincer, prin comparație, it sticks și undeva e o lipsă de logică din-aia acută, ca pe vremea când eram eu în liceu și Ivănuș preda I-Logica.

Da, merg de mână cu iubita mea pe stradă... Da, o sărut pe stradă atunci când vreau să o sărut. Nu, nu fac sex pe stradă, tocmai pentru că am mai multe clase decât au învățat mulți să numere și pentru că atunci când faci dragoste, faci dragoste pentru că iubești, nu pentru că trebuie să dovedești ceva cuiva. Și-apoi, nu știu de ce ar fi problema unora ce se întâmplă la mine în dormitor?! 

Fiecare e liber să-și trăiască viața așa cum simte, iar dacă așa cum simte el, n-afectează pe nimeni (fizic zic), the hell, de ce ar trebui să aibă cineva de comentat? Nu de alta, dar dacă vroiam să trăiesc în junglă, mă duceam lin pe Amazon. Măcar acolo nu comenta niciun crocodil cum că am să iubesc la nebunie același om toată viața, care culmea, are același sex cu mine. Și tot acolo probabil că nimeni nu s-ar chinui să facă fest-uri ca să dovedească ceea ce n-ar trebui dovedit.

Ce mă, ești gay?

Mă calcă pe nervi urât de tot o fază. ...Dar, să o iau de la alpha state.

Stăteam eu pe Facebook (da, stăteam pe Facebook, și ce?) și mă uitam, în lipsă de altă ocupație, pe la pozele amicilor. Când am terminat de urmărit pozele amicilor, am trecut la amicii lor. Cel puțin la cei a căror poze nu erau puse sub imperiul secretoșeniei. Și ajung la o anumită poză a unui anumit tip. Băiat frumușel, chiar extra frumușel, pozat la bustul gol.

Ok, nimic anormal până aici. Poze cu băieți frumușei la bustul gol a mai văzut internetul. Să vedeți câte a văzut hi5-ul, în vremea lui de glorie.

Ei, și mă uit, așa, absolut întâmplător la comentariile atașate de poză, când, ce observ... Un tip, altul decât proprietarul pozei, comenta de zor cum că ,,ce, mă, ești gay?”. Protagonistul pozei, ca să dovedească că nu e deloc pussy-like, răspunde la fel de răstit și de bărbătește ,,ce-ai, organ sexual feminin! îmi plac femeile! ce? ești tu?”.

Wow, foarte manly indeed. Aproape că îmi vine să plâng când observ atâta masculinitate pe aceași pagină de Facebook. Ăștia doi se ponegreau de zor, folosind apelativul de gay ca și cum ar fi fost un lucru rău.

Guess what!? Nu e nici lucru rău, nici lucru bun. Pur și simplu este! Și categoric nu substituie vechile și clasicele ,,tâmpitule”, ,,idiotule”, sau așa cum îmi amintea cineva zilele trecute, arhi-cunoscutul ,,handicapatule”. Nu că ăsta din urmă n-ar intra tot la un soi de discriminare, dar... măcar cu ăsta ne-am obișnuit cu toții, și hai să fim serioși că mulți dintre noi nici măcar nu ne mai gândim la sensul corect și inițial, atunci când îl folosim cu scopul de a da în cap verbal cuiva. Cu toate astea, nu văd un viitor de genul ăsta cuvântului ,,gay”. Nu-l văd să-și denatureze sensul așa cum ș-i l-a denaturat cuvântul ,,prost” în timp.

Pe cuvânt dacă înțeleg. Ce e așa rău să fii gay?

Ce e mai aiurea e că, dacă o femeie mai e privită cum mai e... că vorba aia, e kinda kinky să vezi două tipe în anumite momente, doi bărbați au încă ștreangul legat perment de gât, deși ne lăudăm că mai avem puțin și suntem martorii îndepărtatului an al apocalipsei maiașe, 2012.

Lăsați domnule oamenii să fie fericiți! Atât timp cât nimeni nu atacă sexual pe nimeni, de ce te-ar durea pe tine că x sau z e gay? În plus, de ce ai folosi orientarea lui sexuală pentru a-ți jigni semenul? Nu de alta, dar poate se trezește vreunul să te folosească pe tine ca și sinonim pentru jignirea respectivă.

Să dau un exemplu? ,,Băăăăi, Vasile!” (îmi cer scuze eventualilor Vasilici din sală; numele este ales la întâmplare). Ei, cum sună? Te simți bine? Radiezi de fericire?

Ce-i drept, pe partea feminină nu am auzit jigniri de genul... sau poate nu sunt eu destul de umblată prin lume. Femeilor li se spune: lesbiene, dykes, butches, ș.a.m.d. doar dacă sunt. Chiar și așa, și cu apelativele astea am eu o mică problemă.

Oamenii ar trebui lăsați să iubească pe cine vor. Nimeni nu e stăpân pe viața nimănui, și tocmai de asta, nu ar trebui să se impună, să existe restricții, convingeri de piatră și capete seci. Cu atât mai mult nu cred că are nimeni dreptul să folosească o anumită caracteristică a unui individ, pentru a defini tot ce e mai urât pe lume.

Liber la comentarii, nemulțumiri, indignări, (înjurături nu, că nu e voie).

Happy people

Curios cum de-alungul timpul, anumite cuvinte îşi pierd din sensul iniţial şi se încarcă cu alt sens, unul mai trainic şi mai frumos, vorba poetului...
Aşa cum e şi cazul cuvântului "gay".
Câţi dintre noi oare mai ştim că, iniţial, cuvântul "gay" însemna "fericit", "bucuros"... etc? Destui, dar garantez că nu chiar toţi.
Ar fi interesant să aflu cum s-a întâmplat treaba asta, cum de a devenit "gay" denumirea persoanelor ce se simt atrase de persoane de acelaşi sex.
Fireşte, cazuri de genul ăsta sunt şi în limba română, dar nu stau acum să vă fac o listă, pentru că sunt absolut sigură că toţi ştim exemple româneşti de genul ăstuia.

Stau şi mă gândesc că denaturarea cuvântului "gay" ar putea să aibă la bază (nu sunt sigură, e doar o supoziţie) faptul că, de-alungul vremii, persoanele atrase de acelaşi sex, au căutat un oarecare cuvânt-cod pe care să-l înţeleagă numai ele.
Zic asta, pentru că, la cât de bătută în cap a fost, este şi va fi, lumea, cu siguranţă n-ar fi stricat nimeni un cuvânt pozitiv pe comunitatea homosexuală.
Priviţi doar ce alte cuvinte au fost atribuite mai târziu: "queer"," fag", "dyke", "butch", etc.
În concluzie, "gay" trebuie musai să fie o autoproclamare cu rol de mască. Doar că, mă gândesc eu, în timp s-a întins vorba şi a devenit denumirea oficială, cea mai puţin ofensatoare.

Apropo de asta, îmi amintesc de o discuţie tare interesantă, purtată cu cineva de altă naţionalitate decât română sau americană.
La menţionarea cuvântului "gay", respectiva cunoştinţă a ridicat din sprâncene şi mi-a zis "gay? like happy people?" (traducere: gay? adică oameni fericiţi?).
Începând cu acea zi, termenul a devenit bătut în cuie, pentru a masca anumite discuţii purtate cu oameni deschişi la minte, în pezenţa altor oameni ceva mai încuiaţi, ce nu trebuiau musai să afle rostul discuţiei, dar nu puteau nici să fie uşuiţi din perimetru.

Iată cum se instaurează adevărate bariere lingvistice inventate, doar pentru că unii au mintea atât de mucegăită încât nu pot accepta faptul că alţii nu sunt ca ei, nu vor fi, iar dacă ar fi, hai să fim serioşi că ne-am plictisi cu totul.
Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar mie mi-a plăcut mereu diversitatea. Nu am fost niciodată adepta căsătoriilor clasice, nu văd rostul certificatelor de căsătorie, dar nici nu îi condamn pe cei ce văd din aşa ceva un rost în viaţă (deşi, da, nu mă pot abţine, uneori, să nu fac mici glumiţe pe seama îndoctrinaţilor, cu toate astea, nimic demn de pedeapsa cu moartea).
Las omul să fie aşa cum vrea, cu cine vrea... nu arunc cu pietre după nimeni şi categoric nu judec.
Consider că fiecare e liber să facă ce vrea. Fiecare e stăpân pe propria viaţă, iar atât timp cât modul în care îşi trăieşte viaţa nu afectează viaţa semenului său, nu văd de ce semenul l-ar acuza, împroşca cu noroi ca e... happy people.
Ce autoritate divină le dă unora dreptul de a stabili ce e bine şi ce nu e bine?
Stau şi mă gândesc că, atât timp cât relaţia dintre cele două persoane de acelaşi sex e de comun acord şi nu deranjează interesele nimănui, e absolut primitiv să judeci, să dai cu parul.
 Altfel de orientare sexuală decât scrie la carte, nu afectează nici Iq-ul, nici aspectul fizic şi nici capacitatea de a fi un bun prieten. 

Recunosc că am şi eu o chichiţă, totuşi, şi anume că nu sunt tocmai adepta manifestărilor în public, a preludiului stradal, în văzul populaţiei, totuşi, asta nu are legătură cu orientarea sexuală a persoanei care se manifestă în public, ci cu bunul ei simţ.
Pentru că, aşa m-a învăţat mama, că nu e frumos să vadă toată lumea ce trebuie să vadă doar perechea ta (fie ea şi de acelaşi sex cu tine), aşa cum băteam moneda şi în postarea de ieri.

Nu încerc să schimb ideile homofobe ale nimănui, pentru că, tot mama m-a învăţat că un cal bătrân nu-l mai pui la jug, dar, sunt de părere că fiecare ar trebui să-şi ţină privirea în propria ogradă şi să-ţi vadă de treaba lui.
Şi, când zic asta, nu mă refer strict la happy people... pentru că, oamenii încuiaţi şi mucegăiţi îşi desfăşoară activităţile cam peste tot şi sunt gata să tăbare pe orice personaj care nu intră în sferele "normalului".

Vorba aia... somnul raţiunii naşte monştri...