joi, 25 august 2011

Pe drum

Aseară am auzit o poveste. O poveste spusă de un om pe care nu îl cunoșteam până să aud povestea. M-a făcut să visez. Nu numai pe mine. Și încă în ce hal. Am ajuns subit la concluzia că trebuie să-mi lipsească al naibii de multe (nu, nu material) ca să-mi doresc un ghiozdan în spate, ceva mărunțiș în buzunar și tiva prin lume...

Dacă m-ai fi întrebat acum câteva luni de-aș  fi dispusă să renunț la tot, aș fi ridicat din sprânceană și-aș fi articulat un NU categoric. Motive? Multe. 

Cu toate astea, acum sună al naibii de bine. Un drum, o motocicletă (pe care în visele mele cele mai îndrăznețe, reușesc să o și stăpânesc), un aparat foto upgradat (musai stabilizator de imagine și musai încă două obiective), un netbook cu baterie sănătoasă și ceva curaj. 

Și uite-așa, am contiuat să-l ascult pe tip. Mi-am pironit privirea fain-frumos pe un beculeț, beculețul s-a blurat mintenaș și-am intrat în altă lume (exact așa cum se întâmplă prin filme). Când am ajuns în lumea asta nouă, se auzea pe fundal Begrab Mein Herz de la Xmal Deutschland, iar vântul, ei știți voi... și vântul făcea chestii interesante în timp ce mie îmi stătea părul genial. 

Totuși, am să las visul ăsta pe seama celor cu brațe tatuate și puternice. Ale mele? Tatuate? check! Puternice? Pentru a face turul lumii pe bicicletă. Da.



marți, 23 august 2011

Stări de spirit: Drowned you


De câteva zile ascult asta, cam ca tot ce ține de Xmal Deutschland. Mai ții minte ce ziceai despre Anja? Mai spune-mi despre Anja. Mai spune-mi și despre Tilo Wolff. Vreau să mai aud. Vreau sms-uri frumoase. Vreau sms-uri amuzante la care să-ți dau replica. Mai spune-mi despre Anja. Mai spune-mi...

luni, 22 august 2011

Pet the pets

Chiar dacă sunt mai mult a cat person, decât a dog person (așa cum spun americanii), nu mă dau în lături (accentul pe sau pe tu, în funcție de imaginație) nici când vine vorba de cățeluși, ori alte animale pufoase și drăgălașe. Octo Cat likes them all! 

Ce mă calcă cel mai tare pe ureche e atunci când oamenii nu au grijă de animalele lor de companie. Ca să nu mai zic de cei ce aleg să-și țină câinii închiși ori mai rău: legați. Animăluțele au și ele dreptul la libertatea lor, măcar aparentă. Corect, oamenii conduc lumea, dar asta nu înseamnă că șefia trebuie să se transforme în tiranie, nu? 

Din punctul meu de vedere, atunci când îți iei un animăluț de companie, e clar că îți iei odată cu el și o responsabilitate de zile mari. E ca și cum ai avea un copil, doar că mult mai simpatic și pe alocuri mai inteligent! Ei, și-n dezordinea asta de idei, trebuie să avem mare băgare de seamă cum avem grijă de cățelușii ori pisicuțele noastre, că doar, sunt ai/ale noștri/noastre, nu? 

Musai trebuie să nu ocolim subiectele mancare caini sau mâncare pentru pisici! Aceasta trebuie să fie adaptată nevoilor și metabolismului lor. Tocmai pentru că ei nu sunt ca noi, iar resturile de tocăniță, ori bucata de mămăligă nu sunt opțiunile cele mai indicate. Gândiți-vă doar că animalul vostru de companie ar deveni de mâine stăpânul vostru și v-ar da să mâncați resturi de oase de pește! Cum v-ar veni? 

Soluții? Există! oricât de snob ar suna, cred că cea mai bună soluție e să îi servim pe blănoșii noștri cu mâncare creată special pentru ei, ca de exemplu cu chestia aia super simpatică ce poartă numele de orijen. Ce e orijen?  Simplu! Este singura mâncare pentru câini, adaptată nutrițional și biologic nevoilor lătrătorilor. Și-aș mai face o recomandare: cam tot ce ține de Purina. Nu zic asta gratuit, ci în cunoștință de cauză! 

Bun, eu zic în felul următor: dacă tot ne putem trata burțile noastre cu tot felul de fast-food-uri, de ce să nu tratăm și animăluțele cu mâncare bună? Și știți care ar fi, totuși, diferența? Simplu! A lor măcar e sănătoasă!


duminică, 21 august 2011

Fii femeie, femeie!

Mă calcă maxim pe nervi când observ că femeile uită să fie femei. Chiar nu pricep, de ce să te mai numești femeie când cu ojă nu te dai, de look-ul tău te doare la bașcheți, iar pe la un coafor n-ai mai trecut dinainte să te naști? Care-i scopul? Ce rost mai are să porți fustă, dacă tot nu profiți de feminitate? Dacă e să o luăm altel, și scoțienii poartă fuste (kilturi), iar asta nu-i face femeie (nu pe toți, cel puțin).

Și, după ce că există categoria aia a îngălatelor, mai există o categorie de oameni ce le intimidează pe cele mai curajoase dintre reprezentantele sexului mofturos. Iar categoria aia mă enervează și mai tare! Inchizitorii ăia de condamnă senzualitatea. Da, da, la ei mă refer. Ok, hai să ne întoarcem cu toții în Evul Mediu, să proptim bine baticele pe capățâna femeilor, și-am rezolvat problema. Ca să nu mai aibă nimeni nimic de comentat. În afara mea, firește!

Nu știu despre alții, dar mie îmi place să văd femeia fiind femeie. Da, frate, poartă lenjerie sexy, dacă simți că te prinde strașnic! Poartă costume de baie prin care să se vadă ce vrei tu să se vadă! Dacă ai ce arăta și ești dispusă să arăți, de ce nu? Oamenii ar trebui să înceteze să fie atât de închiși la minte, pe bune! Unde e marea libertate de care se tot vorbește? În concepțiile babei de la etajul 1? Neh, uite că eu n-am de gând să mă ghidez după un cod moral scris cu litere de-o șchioapă de către o babă nevrotică și-un moș arțăgos, dar care face una mică atunci când vede un articol de lenjerie intima (nu al babei, firește!).

O altă categorie, că deh, dacă e să-i iau pe toți la puricat, apăi, frate, îi iau! Deci, o altă categorie care mă face să zic ”așa nu” e aia a individelor care preferă să ocolească subiectul lenjerie lux, doar ca să-și cumpere chiloți la kil. Cu așa atitudine sigur o să rămână impresionat Costelu sau Gigelu tău de pe-acasă. O să zică ”hai, Maricico, adă-mi o bere și-un pulpan de porc!”. 

Nu știu despre voi și ce firme de lenjerie intima preferati voi, însă eu am văzut niște modele foarte faine de lenjerie axami. Fiecare femeie ar trebui să se îngrijească de sine, cu sau fără Costelu aferent de-acasă. În primul rând, senzualitatea vine din interior, iar dacă tu, ca femeie, te simți sexy, clar așa te vor vedea și ceilalți, pentru că așa e întotdeauna! Încrederea în sine e cam totul. Și, să NU uităm să fim femei, ce dumnezeu! Cine să fie femeie, dacă și femeile se masculinizează ori uită cum stă treaba cu grija de sine? Să uităm de babe constipate, de femeie îngălate și de alte categorii neanderthaliene, zic!