Se afișează postările cu eticheta geaca de motor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta geaca de motor. Afișați toate postările

joi, 25 august 2011

Pe drum

Aseară am auzit o poveste. O poveste spusă de un om pe care nu îl cunoșteam până să aud povestea. M-a făcut să visez. Nu numai pe mine. Și încă în ce hal. Am ajuns subit la concluzia că trebuie să-mi lipsească al naibii de multe (nu, nu material) ca să-mi doresc un ghiozdan în spate, ceva mărunțiș în buzunar și tiva prin lume...

Dacă m-ai fi întrebat acum câteva luni de-aș  fi dispusă să renunț la tot, aș fi ridicat din sprânceană și-aș fi articulat un NU categoric. Motive? Multe. 

Cu toate astea, acum sună al naibii de bine. Un drum, o motocicletă (pe care în visele mele cele mai îndrăznețe, reușesc să o și stăpânesc), un aparat foto upgradat (musai stabilizator de imagine și musai încă două obiective), un netbook cu baterie sănătoasă și ceva curaj. 

Și uite-așa, am contiuat să-l ascult pe tip. Mi-am pironit privirea fain-frumos pe un beculeț, beculețul s-a blurat mintenaș și-am intrat în altă lume (exact așa cum se întâmplă prin filme). Când am ajuns în lumea asta nouă, se auzea pe fundal Begrab Mein Herz de la Xmal Deutschland, iar vântul, ei știți voi... și vântul făcea chestii interesante în timp ce mie îmi stătea părul genial. 

Totuși, am să las visul ăsta pe seama celor cu brațe tatuate și puternice. Ale mele? Tatuate? check! Puternice? Pentru a face turul lumii pe bicicletă. Da.



marți, 14 iunie 2011

Haine dă firmă

Unul din lucrurile pe care pur și simplu nu le suport pe lumea asta e snobismul. Și nu orice fel de snobism, ci ăla vestimentar. A nu fi înțeleasă greșit, nu am absolut nimic cu recunoscutele case de modă; chiar deloc. Am ce am cu cei ce nu ar ieși din hainele alea dă firmă nici să-i ameninți că le tai urechile și le îndeși în buzunare. Am ce am cu indivizii ăia de nu se uită la o haină dacă pă ea nu scrie Gucci, Dolce&...whatevăr, etc. De regulă, cam aceași indivizi, asortează șlapii Nike portocalii și pantalonii scurți Puma la tocurile și cercerii covrig ai prietenă-sii.

Eu? Mă îmbrac fix cu ce îmi place. Fie că e pe etichetă este inscripționată vreo firmă cunoscută, fie că am luat articolul respectiv din vreun magazin unde reducerile sunt în toi. Ba ca să fiu sinceră, pe vremea când eram kinder, obișnuiam să dau raite prin second hand-uri; nu de alta, dar pe vremea aia, haine așa cum ne plăceau nouă, numai pe acolo se găseau. Firește că secretul magazinului era de stat, mai ales că după ce-mi făceam apariția prin gașcă cu ditamai frumusețea de geacă de motor ori cu cine știe de blugi, toată lumea roia prin jurul meu ca să-mi afle secretul. Ei, ce știți voi, le am de la cineva din afară. Cam asta era replica. Asta până am constatat noi că toți aveam pe câte cineva în afară, moment în care am început să fim sinceri.

Acum? Da, dau banii pe lucruri de firmă noi, cu o condiție: să-mi placă maxam! Să nu mai pot după hainuța aia, să salivez fără oprire trei zile! Dar niciodată nu mă voi îmbrăca după criteriul: dacă nu e de firmă, adios! Nu de alta, dar am găsit extrem de multe articole vestimentare prin magazinașe uitate de lume ce băteau la fund admirabil hainele de firmă. Plus că am și mania editărilor de haine. Sunt tipa aia care-și taie tricourile, care le coase, care le aranjează în fel și chip. Așa sunt de copil, așa voi rămâne de-a pururea. Amin.