Unul din lucrurile pe care pur și simplu nu le suport pe lumea asta e snobismul. Și nu orice fel de snobism, ci ăla vestimentar. A nu fi înțeleasă greșit, nu am absolut nimic cu recunoscutele case de modă; chiar deloc. Am ce am cu cei ce nu ar ieși din hainele alea dă firmă nici să-i ameninți că le tai urechile și le îndeși în buzunare. Am ce am cu indivizii ăia de nu se uită la o haină dacă pă ea nu scrie Gucci, Dolce&...whatevăr, etc. De regulă, cam aceași indivizi, asortează șlapii Nike portocalii și pantalonii scurți Puma la tocurile și cercerii covrig ai prietenă-sii.
Eu? Mă îmbrac fix cu ce îmi place. Fie că e pe etichetă este inscripționată vreo firmă cunoscută, fie că am luat articolul respectiv din vreun magazin unde reducerile sunt în toi. Ba ca să fiu sinceră, pe vremea când eram kinder, obișnuiam să dau raite prin second hand-uri; nu de alta, dar pe vremea aia, haine așa cum ne plăceau nouă, numai pe acolo se găseau. Firește că secretul magazinului era de stat, mai ales că după ce-mi făceam apariția prin gașcă cu ditamai frumusețea de geacă de motor ori cu cine știe de blugi, toată lumea roia prin jurul meu ca să-mi afle secretul. Ei, ce știți voi, le am de la cineva din afară. Cam asta era replica. Asta până am constatat noi că toți aveam pe câte cineva în afară, moment în care am început să fim sinceri.
Acum? Da, dau banii pe lucruri de firmă noi, cu o condiție: să-mi placă maxam! Să nu mai pot după hainuța aia, să salivez fără oprire trei zile! Dar niciodată nu mă voi îmbrăca după criteriul: dacă nu e de firmă, adios! Nu de alta, dar am găsit extrem de multe articole vestimentare prin magazinașe uitate de lume ce băteau la fund admirabil hainele de firmă. Plus că am și mania editărilor de haine. Sunt tipa aia care-și taie tricourile, care le coase, care le aranjează în fel și chip. Așa sunt de copil, așa voi rămâne de-a pururea. Amin.
Se afișează postările cu eticheta rock it. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta rock it. Afișați toate postările
marți, 14 iunie 2011
duminică, 19 decembrie 2010
sâmbătă, 4 septembrie 2010
luni, 7 iunie 2010
Frica din dulap
De câteva zile bune, tot încerc să-mi amintesc cum se numea videoclipul ăla pe care îl vedeam eu pe Mtv, pe vremea când eram copil şi care mă speria groaznic.
Tot ce-mi mai aminteam era că e vorba de nişte picioare de robot care se agită, de nişte capete de gips, de muzică proastă electronică şi de numele unuia care rima cu Louie sau cu Stewie.
Pentru că am povestit amanuntele astea cui trebuie, iată că videoclipul mi-a fost găsit.
Aşa că, dacă unora le era frică de clovni, altora de bau-bau, iar celor mai mulţi de Dracu ce stă gata-gata să te ia dacă înjuri, mie îmi era (şi încă îmi este...) frica de roboţi.
Roboţi cu trăsături apropiate de cele umane, roboţi care n-au ce face şi se upgradează singuri, roboţi care apar de unde nu te-aştepţi şi fac oamenilor ca mine, viaţa amară. Ce să mai... tastez tremurând.
Astfel, revenind la videoclipul cel simpatic, pe autor nu-l cheama nici Louie şi nici Stewie, însă îl cheamă Herbie, Herbie Hancock. Şi, da, rimează şi cu Louie şi cu Stewie.
Melodia (dacă îi pot spune aşa) se numeşte " Rock It" (...datează de prin 1983), şi, dacă Herbie cel electronic n-ar fi avut inspiraţia să îi ataşeze un videoclip de speriat copilaşi sensibili, probabil nu şi-ar mai fi amintit nimeni de ea, având în vedere că melodia sună destul de banal. Cu siguranţă eu nu mi-aş fi amintit de ea.
Darrrrr, cum să nu îţi aminteşti de un astfel de videoclip? Ciudat e că mă speria, dar mă atrăgea în acelaşi timp.
Ce m-a amuzat foarte tare a fost un comentariu ataşat la pagina de youtube, care spunea cam aşa:
"So much for sleeping with my closet door open.
All those pants... I don't trust them anymore."
Mulţumesc Mab! :)
Tot ce-mi mai aminteam era că e vorba de nişte picioare de robot care se agită, de nişte capete de gips, de muzică proastă electronică şi de numele unuia care rima cu Louie sau cu Stewie.
Pentru că am povestit amanuntele astea cui trebuie, iată că videoclipul mi-a fost găsit.
Aşa că, dacă unora le era frică de clovni, altora de bau-bau, iar celor mai mulţi de Dracu ce stă gata-gata să te ia dacă înjuri, mie îmi era (şi încă îmi este...) frica de roboţi.
Roboţi cu trăsături apropiate de cele umane, roboţi care n-au ce face şi se upgradează singuri, roboţi care apar de unde nu te-aştepţi şi fac oamenilor ca mine, viaţa amară. Ce să mai... tastez tremurând.
Astfel, revenind la videoclipul cel simpatic, pe autor nu-l cheama nici Louie şi nici Stewie, însă îl cheamă Herbie, Herbie Hancock. Şi, da, rimează şi cu Louie şi cu Stewie.
Melodia (dacă îi pot spune aşa) se numeşte " Rock It" (...datează de prin 1983), şi, dacă Herbie cel electronic n-ar fi avut inspiraţia să îi ataşeze un videoclip de speriat copilaşi sensibili, probabil nu şi-ar mai fi amintit nimeni de ea, având în vedere că melodia sună destul de banal. Cu siguranţă eu nu mi-aş fi amintit de ea.
Darrrrr, cum să nu îţi aminteşti de un astfel de videoclip? Ciudat e că mă speria, dar mă atrăgea în acelaşi timp.
Ce m-a amuzat foarte tare a fost un comentariu ataşat la pagina de youtube, care spunea cam aşa:
"So much for sleeping with my closet door open.
All those pants... I don't trust them anymore."
Ala că, play Herbie, play!
Mulţumesc Mab! :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)