Bad Kharma

Iar m-a pălit să mă uit la televizor, iar comentez, iar am ceva de mormăit online. Doar am zis că nu mă mai uit decât la Vreme (o femeie e normal să ştie dinainte cu ce se îmbracă şi nu să să scoată capul pe geam).

Bun şi cum mă uitam eu pe un anume post tv, iată că îmi sare în atenţie moaca unei anume femei, trecute de prima tinereţe, cu o expresivitate plângăcioaso-patetică ieşită din comun... smiorcăind vreo câteva vorbe la cameră.

Curioasă din fire, m-am uitat să văd ce-a păţit... ce-i arde, ce se întâmplă de e aşa de amărâtă. După primele douăj de secunde mă prind: acum zece ani (a se citi zece ca fiind chiar zece!) tanti ghinionistă fusese împuşcată în cap de fostul soţ (nebun cu acte în regulă şi-ăla...) pe nu-ştiu-şi-nu-mi-pasă-motiv. Supravieţuise, după o lungă perioadă de stat pe la terapie intensivă...
Nasol, într-adevăr, aşa ceva nu e chiar de 'colea să ţi se întâmple... Compătimiri profunde şi (în pofida spiritului meu je mă-fişist, foarte sincere... ) păreri de rău.

Cu toate astea, stau eu şi mă întreb, ce naiba cauţi tu, femeie, la televizor după zece ani după ce ţi s-a întâmplat tragicul eveniment?
După ce... se vede clar, că anormală n-ai rămas... vorbeşti, zâmbeşti... clipeşti, te mişti... În loc să mulţumeşti celor sfinte (sau în ce crezi tu acolo... ) că, după un astfel de eveniment încă trăieşti şi ţi-ai revenit complet... tu, după zece ani, vii şi-ţi plângi de milă pe la televizor...?!

De ce fac oamenii chestia asta? Bine, bine, exceptând chestia că apărând pe sticlă cu o poveste ,,senzaţionistă" de genul ăsta, clar le faci ălora ceva audienţă şi-ţi aloci şi tu o sumă dodolană în buzunar...

Revin şi repet... de ce fac oamenii chestia asta??
În loc să te bucuri în fiecare zi a existenţei tale că eşti bine, că n-ai rămas cu sechele, că-ţi funcţionează creierul aşa cum e normal... tu vii şi retrăieşti over and over nişte evenimente care s-au întâmplat acum moooolţi ani, şi, în urma cărora tu ai scăpat... deşi mulţi n-ar fi scăpat.

De ce continuă oamenii să se amărască în halul ăsta?
Pentru că, din punctul meu de vedere, treaba asta e ca şi cum degeaba eşti bine, degeaba ai scăpat, dacă nu apreciezi cât de norocos eşti...

Cum am zis, pricep faptul că la mijloc e şi dorinţa hapsânei de a-şi vinde povestea, dar, n-ar fi putut, de exemplu să vină să povestească lucrurile dintr-un alt punct de vedere?
Să zicem: ,,iată cât de norocoasă am fost să scap de aşa ceva!"

Nu, în schimb, ea vine, urlă cu lacrimi de crocozaur şi de brontozaur et voila!
Mă întreb dacă se merită retrăirea anumitor evenimente, doar pentru o sumă de bani...

Consideraţi-mă cum vreţi voi, dar sunt adepta gândirii potrivit căreia, în momentul în care nu te detaşezi complet de un anume lucru rău din viaţa ta, el va avea tendinţa de a te bantui la nesfârşit, până ce-ţi vei învăţa lecţia...
Call it the laws of  kharma!...