În căutarea Shambalei

Că majoritatea tineriilor din ziua de azi citesc, în ultima vreme, mai mult etichetele de la haine, nu e o noutate.
Cum nu e o noutate nici faptul că din procentul ăla mic care citeşte, se desprinde un alt procent care preferă să citească e-books în loc să-şi achiziţioneze cărţi pipăibile.
Acum, fiecare face aşa cum crede şi cum îi e mai la îndemână, atât timp cât se citeşte, ce mai contează sursa...

Cu toate astea, dacă ar fi să mă întrebi pe mine, cartea clasică nu va fi înlocuită de absolut nimic modern, şi absolut nicio alternativă nu va egala farmecul cititului unei cărţi cu file şi copertă cartonată. Să nu mai menţionăm de faptul că e mult mai comod să stai tolănit în pat, citind o carte, decât să stai drepţi în faţa computerului.
Bineînţeles, o alternativă viabilă (ar spune puturoşii) ar fi audio-books-urile. Însă, aia deja nu s-ar mai numi citit, ci auzit.

Şi, pentru că azi leit-motivul este literatura (ori-de-care ar fi ea...) îmi permit să vă fac şi o recomandare.
Nu, nu am să vă recomand cine-ştie-ce scriitor nou venit şi la modă, ci, am să vi-l recomand etern pe Eliade.
Motivele sunt cât se poate de egoiste, însă întemeiate: îmi place mie şi faptul că Eliade a murit cu doar câteva luni înainte să mă nasc eu. 
Deci, până la urmă, în postarea asta, e vorba despre mine.

Lăsând gluma la o parte, daca e să puneţi mâna pe vreo scriere, faceţi bine şi citiţi Secretul doctorului Honigberger (cei ce, fireşte, nu aţi făcut asta până acum).
Recomand toată opera lui Mircea Eliade, însă astăzi mă axez pe titlul menţionat mai sus.

De ce aţi citi Secretul doctorului Honigberger ?
Pentru aerul boem al începutului de secol XX., pentru că avem de-a face cu o lume mistică de-a dreptul, pentru că ni se prezintă o alternativă mai mult decât tentantă a lumii actuale, o alternativă ce poartă numele de Shambala.
Poveste inspirată, ca majoritatea celor scrise de Eliade, din misticismul Indiei străvechi şi a originii limbilor, Secretul doctorului Honigberger, reuşeste, pe lângă toate astea, să dea o altă perspectivă universului în care trăim şi să ne pună pe gânduri în legătură cu realitatea aparentă a anumitor lucruri sau evenimente.
Shambala, poate fi privită, din punctul meu de vedere, şi la nivel figurativ, ea putând exista în orice şi în oricine, atât timp cât există ochi deschişi care să o poată vedea şi mâini dibace care să o poată simţi.


Revenind la nuvela lui Eliade, dacă sunteţi interesaţi mai mult de firul epic decât de interpretările folosofice, vă puteţi hrăni curiozitatea, citind următorul rezumat de pe scribd (un fel de trailer, dacă îmi permiteţi); mie nu-mi place să povestesc.

Mai mult nu voi zice, pentru că nu aş vrea să stric farmecul citirii.


P.S. Doctorul Honigberger chiar a existat, iar multe din istorisirile lui Eliade, legate de el, sunt adevărate, chiar dacă împletite cu o doză considerabilă de ficţiune.


Şi... încă ceva. Eu mi-am găsit Shambala.