Balada Motanului

Motan mi-aş fi dorit să fiu,cu blana-n dungi, cu gheare şi musteţe lungi, c-un ochi verzui şi-un ochi căprui…La ora când târâş-grăpiş, zăpada nopţii se adună, eu, cocoţat pe-acoperiş, să urlu a pustiu la lună. Şi-atuncea şapte gospodine, să dea cu bolovani în mine şi să mă-njure surd, că le-am stricat tot somnul. Când zorii ziua o deznoadă… să mă tot duc, şi tinicheaua prinsă-n coadă, s-o zdrăngănesc pe străzi, năuc.

Hei...viaţă, pune-mi-te iar pe danţ...te uit... zace colo-n şanţ,

motanul mort…motanul mort.


Particip la Concursul de Proză Arhiscurtă (secţiunea de reciclate) organizat de Trilema .

Textul  este parte integrată (cu modificările de rigoare făcute de mine) a poeziei lui Nichita Stănescu, Balada Motanului.
Alegerea nu este câtuşi de puţin întâmplătoare... ba chiar explicată prin ataşarea fotografiei...

 

Motanul Miţă

Fănel

Fănel era gata să se nască.

 De vreo nouă luni. Mămica, Anghelina, îl aştepta cu sufletul şi burta la gură…

În fiecare dimineaţă, îi cânta cu glas duios. Din când în când, îşi mângâia burta, imaginându-şi că îl mângâie chiar pe Fănel pe creştet, spunându-i  cât  aşteaptă să-l cunoască.

Cum timpul ca el să iasă se apropia, Fănel, prevăzător din fire, hotărî să arunce o privire afară, aşa că îşi propti  ochiul prin interiorul burţii mamei şi se uită pe buric.

 Când văzu ce e prin România, decise să mai stea...

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

Casa de nebuni a lui McGrath

Mesele ni le luam aici, în bucătărie. Madam Wilkinson scutura din clopoţel. Încet-încet sufletele moarte se iveau din camerele lor, şi se prelingeau pe scări, cu feţele goale şi membrele rigide.Îi găseseam aşezaţi jur-împrejurul mesei, mâncându-şi budinca-n tăcere. Bucătăreasa era o femeie măruntă, îndesată, cu o mustăcioară neagră, subţire, ce stătea cu spatele la oalele în care fierb măruntaie de vită, trăgând din câte o ţigară şi ştergându-se la nas cu dosul aceleiaşi mâini cu care amesteca fiertura.

Particip la Concursul de Proză Arhiscurtă (la secţiunea de reciclate) organizat de Trilema .

Textul, coafat de mine, bineînţeles (frizura nouă constând în eliminarea unor propoziţii, cuvinte şi schimbatul timpurilor, pentru o încadrare mai bună) face parte din romanul de new gothic a lui Patrick McGrath Spider, roman ce a apărut şi la noi, datorită editurii Art.
Personal, e una din cărţile mele preferate, aşa că, o recomand.

Beţie

Tragică melancolie… Grad sporit de-alcoolemie, presărat cu o doză consitentă de băşcălie.

Îşi spuse Corbu, la beţie.

Iubirea e-o acefalie cu iz de fudulie.

De cap să-mi fie cu-această agonie. Mama ei de beţie! C-am iubit odată, o prea frumoasă fată...

Iubirea te înalţă spre necunoscutele zări, doar ca să te coboare mai abitir spre întunecatele cărări...

Dulce şi scârboasă această melancolie. De-ar dispărea pe vecie, în suflet n-ar fi bătălie...

Falnicul meu zbor, triumfător, acum îmi pare inutil şi-obositor...

Particip la Concursul de Proza Arhiscurta organizat de Trilema .

keltoighost are .com

Am deosebita plăcere să vă anunţ că eu, împreună cu alţi câţiva tineri talentoşi în ale prozei arhiscurte, am câştigat câte un domeniu .com.
Moş Crăciunul de Februarie a fost Mircea Popescu, căruia, cu această ocazie ţin să îi mulţumesc solemn. Lui, Trilemei şi juraţilor aleşi (pentru că... fără ei... nu se putea)
Bun, deja mă lăudasem cu ceva timp în urmă că am să-mi separ fotografia de aberaţiile zilnice, însă acum sunt mai mult sau mai puţin obligată să fac asta, având în vedere că am domeniu. Aberaţiile le voi păstra aici, însă.
Cu toate astea, probabil va mai dura ceva vreme până voi lansa noul site, pentru că,trebuie să recunosc, îmi prind nasul în setările alea şi sunt prea mândră să cer ajutor profesionist.
În concluzie, domeniul deja are un nume... care sună cam aşa: www.keltoi-land.com... şi, aşa cum am zis şi mai sus va conţine strict fotografie personală, ca să nu mai fac bâlci aici. Probabil voi muta si bannerul aferent de la fostul cont de wordpress destinat pentru fotografie... ca să fie treaba bună.
Încă odată, felicitări celorlaţi PA-işti... şi lui Mircea mii de mulţumiri.

Ultima reprezentaţie din stagiune

Îmi place să-mi lungesc umbra, noaptea, pe zăpada neumblată...
Întocmai ca atunci când urcam pe scenă, iar o mulţime mă aplauda frenetic.
Umbra, se lungea peste ei şi strălucea.
Zăpada de sub bocanci scârţâie şi ea precum podeaua scenei.
În seara asta nu e nimeni să aplaude, strada e goală...
Dacă m-aş aplauda singur, oare cât de tare s-ar auzi?
Suficient de tare încât să iasă spectatorii pe la geamuri?
Ar aplauda şi ei? Nee!
Cel mai probabil ar întreba cine e nebunul şi ar trage jaluzelele la loc.


Particip la Concursul de Proză Arhiscurtă, organizat de Trilema